Delayed gratification

 In timp ce comentam la o gluma (da, o placere diabolica, satanica de'a dreptu') am dat de o discrepanta.

Sunt lucrari in psihologia occidentala care preamaresc "delayed gratification". Cel mai cunoscut public este experimentul "Marshmallow Test" al lui Walter Mischel.

Si se tot spune ca aceasta abilitate de acceptare a intarzierii recompensei are un efect clar in nivelul de reusita in viata.

Si totusi, societatea occidentala traieste in placerea momentului. Se vrea acum, se vrea mai mult, mai repede. 

Orientul este cel care insa traieste "pe termen lung".

D'asta sunt popoare in orient pregatite mental, dispuse sa traiasca in mizerie cu primisiunea unei victorii finale, indepartate.

N'am trait acum 100 si acum 200 de ani, dar de la distanta vazuta situatia, se pare ca teoriile freudiene au fost cele care au aruncat occidentul in atitudinea autodistructiva a gratificarii imediate. Teorii care s'au tot dovedit stupide, pana cand mediul academic le'a scos din circuit prin ani '80. 

Dar efectul social a ramas.

Avem o societate occidentala care "stie" rational ca intarzierea gratificarii e buna dar traieste emotional cu gratificarea "acum".

Quite self-distructive, mes amis... quite self-distructive.

Emotie vs Uman

De cand ne stim auzim ca emotiile ne fac umani.

Insa in afirmatia asta lipseste ceva. De fapt lipsesc mai multe. 

In primul rand lipseste avertismentul ca emotiile ne pot face... idioti. Si nu este vorba de acea forma romantica a idioteniei provenita din indragosteala. Ci idioti in sensul hauristi, georgisti, maga'isti, brexitisti. Toate aceste campanii se bazeaza primordial pe emotie.

Poti spune ca asta este partea cantitativa - cand emotia depaseste anumite cantitativ alte metode de a iti ghida alegerile.

A doua lipsa este cea calitativa. Am intalnit cu zeci de ani in urma niste baieti care spuneau ca emotiile sunt de doua feluri - inferioare si superioare. Cele inferioare ar fi cele basice, primitive, instinctuale (invidie, gelozie, furie). Cele superioare ar fi cele evoluate, care nu pornesc din rarunchi, din creierul reptilian ci se bazeaza pe o oarecare... profunzime de intelegere a lumii. Si de regula de duc intr'o "apropiere" fata de aproape. Sau de natura.

E diferenta dintre manele si muzica clasica. Una e primitiva, alta necesita ceva efort evolutiv interior.

Acum ca am spus asta cred ca e limpede inca un ghimpe pe care il am cu manelele. Si manelistii. Cu exersarea muschiului emotional al primitivismului - "dujmanii'mi poarta pica". 

Revenind la emotii - lipsind si criteriul cantitativ si cel calitativ, la nivel larg, luata grosier emotia nu pare sa ne faca umani ci... primitivi. 

Da, clar - perceputi ca "altfel" de cei multi care se opresc cu dintii'n in aparente. Pentru ca celor multi comportamentul familiar le este cel primitiv. Iar ei confunda a fi primitiv cu a fi uman. Deh, riscurile meseriei.