..............
Iar fata aceea, iata,
Se uita la mine cu sufletul...
Nu, draga, nu te deranja sa ma iubesti.
O cafea neagra voi servi, totusi
Din mana ta.
Imi place ca tu stii s-o faci
Amara.
(Marin Sorescu)
..............

joi, 21 februarie 2019

filosof mare forta rationala mica

...din ciclul "daca esti de unde trebuie nu ai nevoie de forta rationala pentru a fi etichetat filosof".

Alain de Botton, Consolarile Filosofiei: "Produsul ratiunii este, orice ar fi insinuat Aristofan, superior produsului intuitiei". 

Doar ca pentru a sustine aceasta aberatie contrapune exemple de intuitii de proasta calitate cu exemple de ratiune de calitate superioara. 

Ca si cum as compara un rebut de la BMW cu o piesa dintr'o Dacie facuta pe comanda pentru Ceausescu. 

Iar ca sa fie distractia completa emite aceasta mizerie tocmai in zona in care descrie metoda socratica de depistare a afirmatiilor... stupide.

 Este posibil ca imaginea să conţină: 5 persoane, persoane zâmbind, text

miercuri, 20 februarie 2019

Game over?

.
Cine sau ce ar putea sa ne (mai) salveze?!

Reculul fata de dl. Liiceanu il pun pe seama faptului ca era unul dintre cei.
Unul dintre cei de la care asteptam cate un raspuns, cate o rezolvare, cate o idee pentru corijarea societatii.

Cu toate ca in epoca moderna filozofia nu mai este – in ton cu numele sau – iubire de intelepciune, nu mai cauta raspunsuri, rezolvari, ci pare mai degraba a fi doar exercitiu de logica si memorie in desisul tesaturilor din idei si paradigme, totusi, din aceasta directie asteptam idei valide pentru societate. 

Iar cand l’am vazut nu rationand gresit ci folosind premize gresite m’a cuprins disperarea.
Iar cand l’am vazut iesind din ratiune navigand cu vant de pupa exclusiv emotional am trecut in lehamite. Pentru ca daca pana si el isi punea speranta pe o ultima carte prin procesul eliminarii celorlalte iar nu printr’un proces deductiv... lucrurile nu se poate spune ca ar sta prea roz. Sau roz. Sau macar cu speranta de roz.

Iar aceasta carte ar fi libertatea capatata prin stiinta. Omul iesind din limitarile sale datorita stiintei.

Ideea este frumoasa. Poetic vorbind.

Dar sub lupa coerentei frumusetea dispare odata cu ideea.

Fiindca ipoteza este ca prin manipulare genetica se va fi producand o schimbare puternica, directiile (pozitive) sunt doua: salt in morala si / sau inteligenta. Fie a unei parti semnificative a populatiei globului fie a celor cativa care detin economic forta decizionala – am sa ii botez decidenti. (Cativa – pentru ca toate raportarile oficiale despre acumularea bogatiei mondiale reduc de o vreme numarul detinentilor ei undeva in jurul cifrei o suta.)

Asa ca avem patru ipoteze (sanse): a. salt moral – decidenti; b. salt intelectual – decidenti; c. salt moral – masa critica; d. salt intelectual – masa critica.

(a) Acum, avand in vedere orientarea morala existenta in randul decidentilor este greu de crezut spre wishful thinking sa luam in calcul varianta in care acestia isi vor modifica propria zona morala – cea actuala fiindu’le extrem de utila.

(b) Aici ideea de pornire este un wishful thinking. Cum ca un grad ridicat de forta rationala va creste automat si nivelul moral. Lucru care nu este cert. Seamana cu o teorie din copilarie-adolescenta, mergand paralel cu ea. Creata cand am citit ultima noapte de dragoste (...) unde Rebreanu spune ca exista pe cata luciditate pe atata suferinta. Iar in manifestare de orgoliu adolescentin pentru ca aceasta fusese o idee a mea – care iata acum nu’mi mai apartinea fiind deja scrisa intr’o carte – mi’am propus sa merg mai departe, sa o imbunatatesc hic et nunc (la vremea respectiva). Si am emis intempestiv urmatoarea ipoteza: pe cata luciditate pe atata suferinta – pana la un punct de inflexiune, pentru ca functia trebuie(!) sa fie una de cel putin gradul 2 astfel incat evolutia liniara la infinit sa fie scoasa din discutie, asa ca trebuie sa existe un punct dupa care suferinta sa descreasca. Pasul doi a fost demonstratia. Punct in care instrumentele existente nu ajutau, si nu ajuta – cred – nici astazi. Ceea ce inseamna ca trebuie sa folosesc o alta metoda de demonstratie – prin mine insumi. La fel cum chimisti si medici in trecut au apelat la aceasta metoda fiind pusi la colt de lipsa altor optiuni, si eu voi face la fel. Mai ales ca imi va si folosi, eu deja fiind in zona de urcare a graficului in care luciditatea crescuse brat la brat cu suferinta. Long story short... demonstratia nu este finalizata. Evidament. Dar cu toate astea ipoteza(!) este una de bun-simt, si in ciuda unor argumente contrare sau probleme cu ea gasite pe drum nu o voi ataca.

Revenind la ideea de baza (b), sanse ca decidentii sa isi amplifice nivelul intelectual da - sunt. Sanse ca nivelul rational sa le modifice nivelul moral... inca nu avem dovezi puternice. Deci suntem la loto.

Cat despre celelalte variante (c) si (d) – chiar crede cineva ca decidentii isi vor aprinde paie in cap modificand o parte sensibila(!) a populatiei globului, crescandu’i acesteia nivelul moral sau de inteligenta?! Totusi, un pic de luciditate, de common sense, domnilor!  Dar oare modificare pe cont propriu, doar cativa indivizi?! Asta da, este ceva mai plauzibil. Insa ca acestia sa devina fenomen global – si majoritar, trebuie ca fie decidentii sa sprijine miscarea (ipoteza ridicola) fie sa nu fie in stare sa o opreasca, nici prin forta nici prin discreditare. Moment in care trebuie sa ne amintim ca suntem in lumea de astazi, unde google asculta de guvernele statelor si afiseaza seturi de rezultate tailored conform agreement’urilor. (Pentru cei care cred ca acestea sunt teorii conspirationiste am o veste proasta – acestea sunt stiri comune, sunt informatii publice, asumate de catre companie!)

Si cu asta se pare ca am epuizat cele 4 variante in care aveam – ca societate – vreo sansa, in varianta ultimei carti posibile – cartea stiintei, conform viziunii d-lui Liiceanu.

Insa eu am avut o reactie, o contrapropunere – sociologia. Mai ales ca partial e si vinovata pentru ca am ajuns aici. Ea fiind cea care a dat celor cu putere instrumente pentru manipularea societatii, chiar si daca ne uitam doar la evolutia de succes din ultimul timp in zonele: Trump, Brexit, PSD. 

Acestea nu au fost evenimente firesti intr’o evolutie organica, ci sociologi si’au bagat coada.

Insa evident, avem probleme si cu aceasta speranta. Pentru ca sociologii sunt cu simbrie la decidenti, si chiar daca nu ar fi, programele lor necesita efort financiar considerabil.

Iar parca pentru a pune capac acestei sperante azi la o lansare de carte a unui sociolog am pus trei intrebari cu trei raspunsuri jalnice. Iar ce ne intereseaza pe noi suna asa: (intrebare) exista sansa unei insanatosiri naturale – organice a scarii de valori din mentalitatea societatii noastre (romanesti), fara interventia unor programe sociologice de corectie a acesteia? (raspuns parafrazat) nu mai este vremea, nu mai suntem in punctul in care sa mai facem astfel de programe. Am insistat ulterior, in mini-discutie in particular. Sociologul nostru clar nu adera la principiul moral ca intelectualul este dator sa impinga societatea spre bine. El se vedea pe sine doar ca simplu constatator, numarator statistic, si cel mult convertor al cifrelor colectate in cuvinte. Mai mult, sociologul nostru era convins ca nu, n’ai ce’i face, astfel de programe sunt imposibil de conceput. Imi este complet necunoscut de ce sunt imposibil de conceput. Mai mult ca sigur diferenta de cunoastere a materiei dintre noi sta la baza acestei necunoasteri a imposibilitatii. Si imi aduc aminte de o vorba auzita des la tatal meu: “multi au facut lucruri pentru ca nu stiau ca nu se pot face”. Si stiu ca uneori cunoscand foarte mult ajungi in pozitia de a nu mai vedea padurea din cauza copacilor.

Dar pana una-alta cartea stiintei a lui Liiceanu nu are sanse de izbanda, iar cartea mea a sociologiei nu e mai breaza.

Singura directie (b) cu o licarire la capat de tunel tine de daca(!) decidentii ajung prin stiinta la capacitatea de a'si ridica nivelul de inteligenta, apoi de daca(!) nivelul de inteligenta le va mari si nivelul moral, daca(!) se petrece suficient de repede, daca(!) o fac fara sa foloseasca cobai (caz in care vor observa din timp si efectul nedorit al modificarii nivelului moral). 
Cam multi daca pentru a putea afirma ca ne bazam pe stiinta pentru a opri picajul in care se afla societatea si sistemul ecologic al planetei.

Deci, game over mon cher? Au revoire?
.

joi, 14 februarie 2019

manipulari prin derizoriu



despre manipulari prin aruncari in derizoriu pe model... nu mai spun de la ce popor ales (nu glumesc, in manualele de comunicare sunt mandri ca ei au inventat aceste unelte de comunicare):

- printre multi altii(!!) o tanti a patit o arsura cu ceai vandut de mcdonalds la o temperatura aberanta si a dat in judecata compania doar cand a ramas fara bani pentru tratament si doar pentru suma necesara tratamentului. compania a pornit o campanie de denigrare astfel ca toata massmedia anunta rapid  zeci de (false) procese aberante;

- pentru ca se pare ca nimic nu depaseste dorinta de profit a corporatiilor (shareholderilor) o serie de vaccinuri au fost produse in asa hal incat afectau sanatatea. corporatiile au creat un curent ridicol de antivaxeri astfel incat si plangerile legitime sunt luate in ras de opinia publica;

planeta este suprapopulata drept care decizia unei parti a populatiei de a nu mai procrea este chiar inteleapta.
planeta este in prag de dezastru ecologic si din cauza suprapopularii, drept care decizia unei parti a populatiei de a nu mai procrea este chiar inteleapta.
societatii ii scade rapid nivelul de umanitate, de calitate a vietii din mai toate directiile posibile: mediul poluat, administratii incompetente si din ce in ce mai militarizate, agentii economici din ce in ce mai toxici pentru societate - produsele din ce in ce mai proaste cu preturi invers proportionale. iar cand calitatea vietii scade agresivitatea membrilor societatii creste.
drept care decizia unora de a nu mai procrea este chiar inteleapta.
si iata ca acestia au aparut.
drept care rapid au aparut si reportajele care ii picteaza pe acestia in dezaxati. 
de ce? pentru ca administratiile de stat nu dau doi bani pe calitatea vietii, pe mediu... dar sunt disperate ca nu vor mai fi competitive fata de... celelalte state. this is the real game. be the strongest. a fost dintotdeauna si nu pare sa se opreasca.
iar the strongest e tara cu cei mai multi sclavi. 

Involutia efigiei Liiceanu


 .
De la mici divergente prin dezamagire la repulsie. In vreo 10 ani.
(Psihologii au dreptate cand afirma ca se creaza un recul cu atat mai puternic cu cat se investeste mai mult intr’o efigie.)

De mult.
Cu mr. Liiceanu mai aveam mici divergente punctuale citindu’i textele, cartile. Cu circa zece ani in urma. Ii justificam scaparile ca fiind irelevante vis-a-vis de subiectul mare, ori “orbiri sahiste”. Jucatorii de sah cunosc fenomenul, iti scapa vederii - atentiei aspecte vitale de pe tabla. Destul de posibil ca bunavointa cu care il evaluam sa fi fost siaj al superbului text “apel catre lichele” la care s’a adaugat respectul creat de impresionanta sa cultura, de tactul cu care raspundea interlocutorilor ce debitau aberatii samd.

De curand.
Insa anul trecut, am primit un dus rece. Mult prea rece pentru a’mi mai putea ignora propriile “orbiri sahiste” in evaluarea... acestuia. Cu ocazia unui festival de conferinte publice patronat de Humanitas  (detinut de G. Liiceanu) pe scena ateneului a avut o serie de interventii din care nu am mai putut retine partea buna ignorand neghina. Nu iau acum afirmatiile izvorate din convingeri fondate exclusiv emotional ci doar doua aspecte mult mai tangibile.

Primo: uluirea cu care s’a exprimat fata de istoricul austriac dupa ce respectivul explicase ca la noi istoria democratiei este una extrem de saraca, mai mult afirmata decat infaptuita (exprimarea nu ii apartine). Junimistii au avut un intreg “capitol” despre importul formelor fara fond din vest dar G. Liiceanu abia acum afla, nu facuse corelatia pe cont propriu. In 2018. In familie am avut suculente povesti despre bunicul care se opunea atat liberalilor cat si taranistilor in influentarea politica a vecinilor, cunoscutilor (fiind un tip respectat si ascultat de catre cei din jur) drept care se lasa cu batai, iar bunicul fiind un munte de om ajungea in perioada electorala cu cate un ochi vanat, agresorii cu maini rupte... Si a treia sursa de unde aveam respectiva informatia era profesorul de istorie din liceu (in conditiile in care nu pot spune prea multe lucruri bune despre acel liceu). Deh, G. Liiceanu nu a avut un bunic ca al meu. Dar chiar pe nimeni din familie care sa ii povesteasca cum se desfasura o campaie electorala de... curand?! Si nici un profesor de istorie prin preajma?! Si i’a ignorat pe junimisti in unul din cele mai importante subiecte ale lor?!

Secundo: in mai toate interventiile a demonstrat o rupere de realitate periculoasa in sine si apoi periculos de mare. O ignorare completa a realitatii din corporatii, din mediul de afaceri vestic, importat la noi... O ignorare completa a esecului in plan socio-uman a politicilor economice de inspiratie Adam Smith.

Cu acea ocazie (festivalul de conferinte) i’am cumparat cateva carti. Mai putin de jumatate din ele am reusit sa citesc. Din cauza frustrarii create de cantitatea de imperfectiuni pe care acum nu le mai puteam trata ca “orbiri sahiste” ci le intelegeam – prin cantitatea lor – ca fiind probleme sistemice.

Acum.
Acum cateva saptamani am fost la o conferinta publica intr’una din librariile Humanitas (invitatul era mr. Thierry Wolton – a scris o istorie mondiala a comunismului care merita atentie), ocazie cu care am luat doua carti. Una a lui Ion Vianu (fiul lui Tudor Vianu), fiind convins de o alta scriere care ii apartine - Amor Intelectualis. A doua a lui G Liiceanu, insa datorita titlului: Asteptand o alta omenire – titlu din care s’ar putea subintelege ca eroul nostru s’a mai trezit din visarea legata de nivelul naturii umane, ca ar mai fi luat ceva contact cu realitatea.

Si intr’adevar. Mi’au trebuit vreo 3 incercari pentru a trece de primele douazeci de pagini intinse pe cateva saptamani. Atat de mult am evitat continuarea textului care in fond nu facea decat sa imi confirme o serie de concluzii... neplacute despre natura umana. Si atunci?! De ce amanarea, de unde blocajul...?! Evident mr. Liiceanu traieste in cultura, evident mr. Liiceanu are abilitatea unui discurs patrunzator. Chiar daca ajunsesem la aceleasi concluzii tragice despre natura umana, totusi expresivitatea textului ma sufoca, simteam nevoia de a ma refugia in denial. Eu intelesesem limitarile omenirii la nivel rational, mr. Liiceanu mi le punea in brate la nivel emotional.

In pauzele lungi dintre incercarile de lecturare constatam ca fostul meu “model” s’a trezit in ultimul an. A aflat despre lumea reala. Si destul de convins ca va schimba la un moment dat tonul, ca va aduce argumente pozitive in ciuda realitatii am reusit astazi sa continui. La un anumit nivel chiar speram sa aduca argumente suficient de valide incat sa mai alunge tonalitatile de negru in care vad de o perioada omul.

Si intr’adevar a luat’o in aceasta directie. Insa dezastru. Face cateva salturi de logica pentru care nu se poate gasi scuza intemeiata.

In primul rand face o transgresie a ideii kantiene ca individul sa fie liber (adica sa gandeasca cu mintea sa la nivel matur – Kant avea un vocabular propriu, as spune ca s’a exprimat cifrat, in cheie proprie) – si de la kantianul a gandi liber matur(!) Liiceanu trece nejustificat la a fi liber din punct de vedere decizional. Dar asta este abia a doua problema, voi reveni la ea. Prima este in auzul selectiv pe care il descriu in cele ce urmeaza: “Dar poate, mai intai, toata lumea sa faca distinctia dintre bine si rau? Poate, spune Kant, cu conditia ca fiecare individ sa fie liber, adica sa poata gandi cu mintea lui. Totul depinde de capacitatea fiecarui individ de a iesi din “minoratul mental”, de a’si folosi ratiunea de om matur. Cu totii, asadar, putem discerne de la un punct in sus intre bine si rau, iar “legea morala” are in vedere un “trebuie” conectat la telurile cele mai inalte ale fiintei umane. Fiecare dintre noi percepe “vocea datoriei”. Ideea lui Kant e ca fiecare fiinta rationala stie ce trebuie sa faca din punct de vedere moral.” Ati observat saltul, pierderea coerentei? Nu(!) este toti, ci sunt doar cei capabili sa iasa din “minoratul mental”, cei capabili de a’si folosi ratiunea de om matur!!
Ori aici este problema de fond recunoscuta cu doar o pagina in urma: “(exemplele) ne cereau sa punem in miscare un resort moral pe care majoritatea oamenilor nu il are.”. (Ori in cheia kantiana se poate afirma ca exista o zona de interferenta intre ideile morala – justete iar intre justete si ratiune exista cateva legaturi solide. Adica se afirma ca nu exista suficienta morala dar de fapt este altceva - care altceva ar fi cam acelasi lucru.)
Dar dincolo de asta, cum poti oare ca la o pagina distanta, dupa ce ai afirmat ca omenirea in corpore nu este capabila de un nivel moral necesar convietuirii decente, sa afirmi ca totusi are puterea rationala de a face acest lucru... bazandu’te pe... ce?! 
Pe evidente istorice – clar, nu! – am ajuns intr'un punct de limita (si el este limpede aratat in primele douazeci de pagini) iar daca omenirea nu avea morala dar avea forta rationala necesara nu ajungeam aici (se poate sustine ca acum exista un ingredient suplimentar dar interferenta “libertatii” in aceasta idee o lamuresc mai tarziu)! 
O faci bazandu’te pe o afirmatie kantiana din care se ignora o conditionare esentiala...! Si se mai ignora o realitate adusa de lumea de astazi: cand ii instruiesti pe cei multi sa gandeasca cu propriul creier ajung rapid la atitudinea "ideile mele au aceeasi valoare de realitate cu ale celor inteligenti, ori culti". Omul de rand asta a inteles din indemnul de a gandi cu propria minte: ca nu mai conteaza ca stie despre X ca este inteligent, propria sa idee devine la fel de adevarata cu a lui X, ba chiar mai adevarata, pentru ca se stie ca aia inteligenti sunt cam sariti, nu stiu ei cu lumea, cu realitatea, ei stiu doar(!) cu cartile...

Recunosti irealitatea unui vis (trezire neacceptat de tarzie pentru varsta si nivelul cultural) – capacitatea multimii de a se ridica moral – si te arunci in sustinerea altuia – ca multimea are capacitatea de a iesi din minoratul mental – doar din dorinta(!) de a fi adevarat... nu dintr’o estimare rationala ca poate fi adevarat.
Doar cateva paragrafe mai tarziu, dupa auzul selectiv – cel fara conditionarea esentiala – dam de o alta dandanaie. Dupa ce constata ca metodele traditionale de ameliorare a calitatii umane nu sunt suficiente (eficiente) mr. Liiceanu face urmatoarea afirmatie: “Si atunci, intra in scena Marea Revolutie Stiintifica, singura care ne’ar putea face sa intrezarim posibilitatea unei autocorectii la nivelul speciei.”. 
Sa gasim aici saltul logic - care momentan este mic, subtil, insa lasat sa creasca in cateva pagini creaza turbulente serioase! 
Este la “intra in scena”. Nu(!) intra in scena. Ar intra in scena daca ar fi adus ceva (util) pe subiect, daca ar fi avut o actiune pozitiva in directia (si sensul) dorita (dorit). Ci o aducem in scena pentru ca in alta parte nu mai stim unde cauta o salvare! 
Faptul ca este o ultima speranta rezultata prin procesul eliminarii nu o califica defel... Singurul argument rational prezentat ulterior (fiindca mai sunt vreo doua emotionale / eliminatorii) este – tine’ti’va bine – faptul ca stiinta a inmultit libertatile omului. 
Erorile rationale sunt sufocante. 
Primo: problema este una de nivel metafizic (de morala) sau psiho-sociologice (depinde cum este abordata) si i se prezinta o solutie fizica. 
Secundo: se trece de la “libertatea de a gandi, de a iesi din minorat” la libertate de ordin fizic ca si cum cele doua ar fi sinonime! 
Terto: unei probleme de calitate a esentei i se propune o solutie comportamentala. 
Quarto: unei probleme de calitate i se opune o solutie de intensitate, stiinta modificand nu calitatea actiunilor omului ci intensitatea, forta cu care ele pot fi executate.
Stiu cum e sa vrei sa fie adevarat. Si cum te agati de o corelatie aparenta, te straduiesti sa ii dai continut, sa o validezi (mai ales ca este o corelatie care iti apartine, esti legat emotional, este produsul tau). Dar daca alegi sa fi cinstit cu tine insuti asculti si acele ganduri care incearca sa te traga de maneca, sa iti atraga atentia ca suna bine doar de la distanta, de la o distanta care nu distruge corola de minuni a lumii. Pentru ca stiinta poate fi socotita salvatoarea omului, chiar daca tot ea se va dovedi si distrugatoarea lui (argumente pentru aceasta afirmatie sunt chiar si in conferintele Humanitas amintite la inceput). Dar una e sa afirmi ca stiinta este salvatoarea omului, alta este sa afirmi ca stiinta este salvatoarea umanitatii(!). Ori problema noastra tine de umanitatea omului, societatii... Sa faci o migrare de la umanitate la om doar pentru ca iti da bine in socoteli nu este... decent.
Mai mult, aceasta afirmatie ne intoarce la problema de acum un an – lipsa de conectare la real. Stiinta in viata de zi cu zi a generat in societate mai multa alienare decat crestere a nivelului umanitatii. Pretentiile de comfort cresc, la fel creste nivelul de superficialitate in relationarea cu mediul imediat, cu obiectele si cu persoanele care ne inconjoara. Sa ai pretentia ca acelasi stimul va produce un efect complet contrar decat cel pe care il produce deja de o buna bucata de vreme este... (probabil la un moment dat voi gasi un termen care sa se potriveasca aici).
Apoi este adus in discutie mr. Harari. Fara recunoasterea oamenilor de stiinta, fara recunoasterea filozofilor intrucat “nu se exprima suficient de confuz”. El, eu si multi altii. Insa este totusi profesor universitar. Si se sugereaza ca odata cu manipularea genetica (data de stiinta salvatoare) populatia va creste si in zona moralei. Aici deja distanta fata de concret este astronomica. Apare necesitatea de a aminti ca: a. traim intr’o societate competitionala (aceasta abordare a economiei este des sustinuta chiar de Liiceanu); b. unde agresivitatea este limpede cea mai puternica moneda (asta este posibil sa refuze sa acepte, insa pentru oamenii care traiesc in concret este o informatie la fel de comuna cu cea despre realitatea alegerilor democratice de la inceput de secol). Si apoi intrebarea: cum oare poti crede ca potopul de parinti care isi cresc copii din ce in ce mai agresivi isi va modifica alegerile cand va avea in plus inca o parghie – cea genetica?! Revin: stiinta nu genereaza modificare calitativa dpdv uman ci doar ofera unelte suplimentare. Maimuta care deunazi omora cu arcuri azi-maine omoara (si mai eficient) cu grenade, cu gaze, poate cu virusi si bacterii! Diferenta nu este calitativa ci de forta, de intensitate. In plus, luata per total afirmatia postuleaza ca libertatea de a alege orice va anula lacunele morale. Asa... by magic! Pentru ca numai prin magie cei prea multi si prea imorali vor alege pentru ei si odraslele lor o cale... morala!
Trec mai departe. Mr. Harari este citat cu “Si intrucat am ridicat omenirea deasupra nivelului animalic al luptelor pentru supravietuire, (...)”. Din nou, ruperea de realitate. Si nu este doar datorata mediului academic – pentru ca am cunoscuti din acest mediu care imi confirma ca la fel ca in mediul laic – economic atributele lupta pentru supravietuire si animalic raman o constanta in viata omului modern. Este posibil ca mr. Liiceanu sa fi ajuns intr'o zona rarefiata (o spun pozitiv) a societatii, unde acest aspect sa fie real. Insa cartea nu dezbate doar segmentul celor realizati cultural, ci societatea in ansamblul ei. Ori aici, afara, e si frig si urat si viitorul suna macabru.
Ma apropii de sfarsit. Pentru ca in urmatoarele doua pagini mr. Liiceanu alege din nou sa ignore voluntar tomurile care au dezbatut designul inteligent (deic) pentru a putea introduce cu usurinta ideea ca evolutia carnii si a stiintei va genera evolutie morala, va genera constiinta morala. Singurul argument (fals) fiind cel cu libertea – despre care am clarificat ca facea de fapt referire la un alt tip de libertate, una care prin natura lucrurilor este aplicabila unui numar restrans de indivizi – cantitate ignorabila in epoca globalizarii.

Undeva la pagina 40 ma opresc. Reactiile negative pe care mi le starneste prin ignorari si argumentatii falacioase sunt too much.
Asa am ajuns la repulsie fata de un fost reper.

Se poate vorbi despre o ameliorare a comportamentului uman datorata comfortului care la randul sau este datorat stiintei - firesc ca da. Este o ameliorare consistenta, suficienta pentru a ne baza pe ea in ameliorarea conditiei omenirii? Nici chiar daca strang tare din ochi si imi doresc sa se intample nu ajuta... Dar chiar si asa, se indreapta omenirea catre o atare stare de lucruri (comfort in masura in care sa amelioreze comportamentul)? Nici pe departe!

Adiacent mai este de lamurit si cat de liber este omul in societatea de astazi si mai ales in cea de maine. Insa este un subiect prea larg, va fi tratat separat.

Exista riscul ca astfel de texte, daca ar proveni din surse cu ethos, sa provoace reactii de tip tanarul werther? Posibil. Este necesar sa cantarim realitatea cu obiectivitate? Cu siguranta!
Il pot intelege? Da, daca ma gandesc ca se agata cu disperare de o idee, de ultima idee, si disperarea este cea care il impinge sa ignore realitati, sa faca salturi logice. Iar pericolul este de a pierde increderea in oameni, in civilizatia omeneasca. Un pericol mare de care te aperi furibund.
Il pot accepta? Nu, pentru ca situatia noastra, a tuturor devine cu atat mai grava cu cat nu avem curajul sa privim realitatea in fata indiferent de pierderile personale. Indiferent de convingerile intime pe care le punem in pericol. Mai ales cand este vorba de cei care au alta forta in societate decat un anonim aruncator de cuvinte pe net.
(care anonimitate poate fi vitala in lumea moderna pentru omul de rand care spune adevaruri deranjante pentru puternicii vremii, mai ales cand azi tocmai Codruta Kovesi este atacata in justitie si o parte a presei atat de straveziu, perfid, animalic...!)
 .