To job or not to job!

.

Acum cateva saptamani m’am simtit atat de viu cum nu ma mai simtisem demult. Gasisem in firma un caz care imi permitea sa’mi pun liber in miscare toata inteligenta pentru a opri o treaba urata. Insa s’a terminat si acel subiect. Idiotul a jucat cea mai puternica (si riscanta) carte… si a pierdut pe mana lui. Iar daca doar s’a calmat o perioada si incearca sa ma sape… oricum mi se falfaie. Sunt altii mult mai puternici care vor sa ma vada zburat. Sa stea la coada. Sau sa stea linistit. Oricum se pare ca asta va fi cursul – atata vreme cat politica de baza este nu clatina barca, lasa’ne sa o gaurim cu model!
Acum se pare ca e timpul meu sa fiu narodul care joaca a carte mai mare si mai riscanta. Pentru ca in mod sigur nu sunt genul care sa aiba doar grija fundului propriu in momentul in care ceva rau / gresit se intampla.

.

Andre Rieu

.

Fara doar si poate umorul este de multe ori simplu. Prea simplu. Straveziu, nenatural, fortat.
Fara doar si poate este muzica usurica. Mostly valsuri, arii de opereta, teme din musical’uri. Sau chiar din muzica usoara.
Fara doar si poate este intr’o forma accesibila masei.

Dar! Orice concert al lui Andre Rieu este o bucurie rara. Tocmai am vazut concertul de la Melbourne. Superb.

.

Doi catelusi

.

Doi caini de pripas au aparut prin jurul casei.
Pui.
Cred ca au fost totusi adusi un vecin ca sa scape de liota de pisici care isi facuse veacul aici si se bateau pe teritoriu cand ti’era lumea mai draga.

Si da, au disparut pisicile. A mea insa a ramas pe pozitii si ii trateaza cu un dispret trufas. Ceea ce e totusi firesc, fiind pisica mea!

Oricum, sunt doi. Unul frumos, cu blana mai stufoasa, moale, labele groase, o fatuca dulce. Celalalt maidanez standard. Cu blana scurta, aspra, in tonuri de gri depresiv, un cap comun, urat.

De cate ori intru / ies din casa ma joc cu ei. Voit in mod egal, ignorand atractia mai mare a celui alb.

Cu timpul comportamentul lor s’a diferentiat.

In prima faza amandoi erau la fel de jucausi, pentru a observa agresivitatea mai mare a celui alb fiind necesara o atentie sporita.

A doua faza ar fi cea in care cel alb se simtea deja indreptatit sa primeasca toata atentia, probabil ceilalti vecini tratandu'l (aparte) iar cand apaream eu care faceam astfel incat sa ma joc in mod egal cu amandoi, cel frumos se razbuna pe cel urat, incepand sa’l muste pana cand acela schelalaia.
Cel urat a devenit pasiv, cuminte, fiind recunoscator pentru fiecare atingere primita. Cel frumos in schimb, agresiv, cerea cu tupeu si mai multa atentie, si mai multa, si mai multa.

Azi ar fi trebuit sa’i filmez. M’am dus la ei, si dupa ce i’am alergat putin i’am domolit usor si le’am pus la dispozitie o mana sa vad care le este pornirea, ce tip de joc initiaza.
Cel frumos o musca intr’una. Asta era modul lui de a se juca.
Cel urat o lingea intr’una. Cred ca nu se juca. Doar se bucura de atentia primita.

Au abia o luna, presupun.

.

Jung despre Freud

.

"Alta era situatia cu privire la continutul refularii. Aici nu’i puteam da dreptate lui Freud. El considera trauma sexuala drept cauza a refularii, ceea ce mie nu’mi ajungea. Activitatea mea practica ma pusese in fata multor cazuri de nevroze in care sexualitatea juca doar un rol secundar, factorii care stateau in prim-plan fiind de alta natura – de exemplu, problema adaptarii sociale, a reprimarii determinate de anumite evenimente tragice, a existentelor legate de prestigiu etc. mai tarziu i’am infatisat lui Freud astfel de cazuri; dar el nu accepta drept cauze valabile alti factori in afara de sexualitate."

Pai na – ca orice bolnav (vom vedea mai tarziu) Freud nu vedea decat ce’l macina pe el. Sexualitate si’atat.
...Ca impreuna cu Adler a inteles ca exista mecanismul refularii nu’i mare minune. Asta am inteles si eu de unul singur inca din adolescenta, prin simpla autoobservare. Dar sa ajungi la continutul refularii este partea care presupune cu adevarat anumite aptitudini. Ceea ce Freud nici macar nu a catadicsit sa caute prea mult – a pus sexualitatea by default pe post de raspuns.

"M’a impresionat ce mi’a spus despre teoria sexuala. Cu toate acestea, cuvintele lui nu’mi puteau indeparta ezitarile si risipi indoielile, pe care i le’am spus si expus in mai multe randuri; de fiecare data insa, el le’a pus pe seama lipsei mele de experienta. Freud avea dreptate: pe’atunci nu aveam inca suficienta experienta… spre a’mi motiva obiectiile. Am realizat ca teoria lui sexuala era extrem de importanta pentru el, in sens personal si filozofic deopotriva."

Teoria asupra sexualitati era importanta pentru el la nivel personal. Ii arata cu ce forta il macina obsesia si frustrarile. Pe el, ca individ. Insa refuza sa recunoasca asta in el si proiecta asupra tuturor celorlalti propria problema. Iar o gramada de momai cu dinti de lapte dupa ce au fost impresionati de acea teorie au luat’o ca sanatoasa! Boala unuia a fost ridicata la rang de metoda terapeutica de catre toti flenduristii pusi pe impuscarea francului prin sarlatanii, carora le era lene sa isi dezvolte o cultura de un minim bun-simt… sau bunul simt insusi.

"Am inca vii in amintire vorbele lui Freud:
- Dragul meu Jung, promiteti’mi sa nu renuntati niciodata la teoria sexuala. Este lucrul esential. Vedeti, trebuie sa facem din ea o dogma, un bastion de neclintit.
Mi se adresase plin de patima si pe tonul unui tata care ar zice: “Si promite’mi un lucru, dragul meu fiu: ca vei merge in fiecare duminica la biserica ”
- Un bastion… impotriva cui? l’am intrebat, putin mirat.
- Impotriva torentului negru de noroi… mi’a raspuns.
Aici a ezitat o clipa, pentru a adauga inapoi:
- … al ocultismului.
Mai intai au fost “bastionul” si “dogma” care m’au alarmat; caci o dogma, adica o profesiune de credinta indiscutabila, se elaboreaza numai acolo unde se vizeaza o data pentru totdeauna inabusirea indoielilor. Asta insa nu mai are nimic de a face cu judecata stiintifica, ci numai cu o sete personala de putere."

Pai am zis eu cumva vreodata ca Freud a facut stiinta? Nu cred. Pur si simplu a cautat putere, iar sexul fiind in acea vreme subiectul cel mai bun pentru a’l propulsa, coroborat cu problema lui psihica… ta-daaaam!
Si o precizare. Ceea ce Freud numea ocultism insemna spiritualitate. Dar nu prea putea saracul sa rosteasca acest termen. De aceea a si ezitat inainte de a’l rosti si a ales altul. Iata ce spune Jung about that: “Ori de cate ori iesea la iveala la un om sau intr’o opera de arta expresia unei spiritualitati, el o suspecta si lasa sa se inteleaga ca ar fi vorba despre “sexualitate refulata”. Ce nu se putea eticheta direct ca sexualitate era etichetat de el drept “psihosexualitate””. Boala lui Freud era atat de puternica incat era dispus sa distruga tot ce a creat omul: “Am obiectat ca ipoteza lui, gandita logic pana la capat, ar duce la o judecata cu efect distrugator asupra culturii. Cultura ar parea ca o simpla farsa, ca un rezultat morbid al sexualitatii refulate:
- Da, a confirma el, asa este. E un blestem al sortii, impotriva caruia suntem lipsiti de orice putere.”
Deci da! Asta este evident iubitul manelistilor. Asta e regele lor, idolul lor. Nu cultura, just sexualitate. Si ceva agresivitate, pen’ca sexualitatea primitiva (descatusata de orice cultura) merge mana in mana cu ea.
Si chiar daca injuriem personajul, banuindu’l de o asemenea inteligenta / cultura incat sa consideram ca ar fi facut referire nu la cultura in acceptiunea larga a termenului, ci la acea cultura care inca din primele clipe de viata ne creeaza o paradigma puternica, ne dicteaza ce si cum vedem pe parcursul vietii, tot nu’i putem da dreptate. Sa’l fi citit pe Castaneda. Ar fi aflat ca exista cai de a te detasa si de acea cultura, nu esti neaparat robul conceptiilor primite in perioada infanta. (Si oricum acea cultura "toxica" este necesara pentru supravieturirea indivizilor comuni.) Ah… dar el avea o problema cu cultura, deci nu putea sa’l citeasca pe Castaneda. N’am facut calculul, cred ca aparusera deja cartile respective sau deja apareau la acea vreme. Dar oricum, erau si alte izvoare din care gasea respectiva informatie, Castaneda a fost doar extrem de limpede si credibil, pentru ca venea din directia stiintei oficiale occidentale (fiind profesor de antropologie, intr’o universitate, in americania).

“Abia mult mai tarziu, cand am reflectat la caracterul lui Freud, ele au capatat pentru mine importanta si si’au dezvaluit intreaga semnificatie. Ma frapase mai ales o trasatura de caracter: amaraciunea lui Freud. Ma frapase inca de la prima noastra intalnire. Mult timp ea mi’a ramas de neinteles, pana ce am fost in stare s’o vad in corelatie cu atitudinea lui fata de sexualitate. (come on… Freud insusi putea totul in legatura cu sexualitatea, asta arata din prima secunda ca la el insusi chiar se intampla acest lucru) E adevarat ca pentru Freud, sexualitatea insemna un numinosum, insa in terminologia si in teoria sa ea este exprimata exclusiv ca functie biologica. Numai agitatia, emotia cu care vorbea despre ea te lasau sa intuiesti ca ea atingea in el o coarda mult mai launtrica, facand’o sa vibreze. La urma urmei, el vroia sa’i invete pe ceilalti – asa, cel putin, imi dadea mie senzatia – ca, privita din interior, sexualitatea contine si spiritualitate sau ca are un sens intrinsec. Terminologia lui concretista era insa prea ingusta pentru a exprima aceasta idee.”

Si uite asa imi aduc aminte una din primele idei pe care mi le’a provocat Freud. Ca a gasit undeva niste texte vechi care explicau psihicul uman. Si asemeni lui Pitagora, a lansat acele idei in lumea stiintei oficiale de la acea vreme, dar ca si cum ar fi productie proaspata, ascunzand sursa lor reala. Insa avea o problema. Textele proveneau din zona spirituala. Daca ar fi asa, avea toate motivele sa fie trist, sa vrea sa decimeze spiritualitatea si cultura, fiindca daca acestea ar fi ajuns la mare cinste s’ar fi descoperit ca ideile prezentate de el ca proprii se regasesc pe de o parte in texte mult mai vechi si pe de alta parte sunt denaturate in mod grotesc. Iar toata autoritatea lui ar fi fost spulberata, acesta fiind lucru cel mai tragic ever pentru el.
Fiindca da, in multe locuri se afirma ca exista spiritualitate in sexualitate. Si e lesne de inteles ca sexul fiind in sine un act de creatie nici nu sunt multi pasi de parcurs pentru a intelege legatura. Dar una e sa afirmi ca sexualitatea are aspecte spirituale, alta este sa negi spiritul ca sa pui in locul sau o pula (adica sexul gol).

In timp ce “Freud facea nereu caz de ireligiozitatea sa”, “...observasem la Freud o iruptie de factori religiosi inconstienti. In mod evident, el vroia sa ma recruteze pentru a face amandoi front comun impotriva continuturilor inconstiente amenintatoare.
Impresia pe care mi’a lasat’o aceasta discutie a contribuit la confuzia mea; caci pana atunci eu nu atribuisem sexualitatii importanta unei chestiuni fluctuante, nesigure, careia trebuie sa’i ramai fidel, de teama sa n’o pierzi. Pentru Freud, sexualitatea insemna, pare’se, mai mult decat pentru alti oameni. Ea era pentru el o res religiose observanda (un lucru ce trebuie respectat cu religioziate)”

Da. Freud il omorase pe Dumnezeu si pusese in locul lui sexul. Cu aceeasi valorizare. Multimea imbecila saliva la vazul acestui lucru. Nietzsche observand asta spunea “Dumnezeu a murit”. Multimea imbecila se uita apoi stramb la Nietzsche nepricepand (fireste) ca ei sunt cei ce au aprobat respectiva ucidere.

Iar in ceea ce’l priveste pe Freud… daca ma amuz putin cu corelarile logice, pot spune ca avea el privea sexualitatea ca fiind ceva fluctuant, nesigur, caruia trebuie sa’i fi fidel ca sa n’o pierzi… pentru ca avea probleme cu potenta! Si mai apoi atribuia sexualitatii loc primar in viata sa, forta determinanta a vietii sale, Dumenzeu atotputernic in deciziile sale (apare si aceasta corelatie, n’am mai pus citatul) pentru ca… avea sifilis! Iar sifilisul dispunea de corpul si mintea vajnicului nostru impotent dupa bunul sau plac. Asa ca Freud trebuia sa gaseasca o metoda de a imbuna boala sexuala. Idolatrizand sexul, ridicandu’l la rang de substitutio domine.

Intrebat de Jung despre un anumit domeniu “sub influenta prejudecatii sale materialiste, el a respins intregul complex de probleme ca fiind un nonsens, invocand in sustinerea punctului sau de vedere un pozitivism atat de superficial, incat doar cu greu m’am abtinut sa’i dau o replica mai severa. Au mai trecut cativa ani pana ce Freud a admis seriozitatea si existenta” respectivului domeniu.

Apai io incep sa cred ca sifiliticul impotent era de fapt un om al vremilor de azi, ajuns printr’o bizarerie a sortii la inceput de veac trecut.

In cadrul analizei viselor Freud refuza la un moment dat sa ofere informatii din viata particulara lui Jung motivand: “ – Doar nu’mi pot risca autoritatea!”. Deci omu’ se simtea atat de cu musca pe caciula incat pana si in procesul de psihanaliza refuza cautarea adevarului, pentru propria sa sanatate! Adica si la nivel intim, secret, refuza sa cunoasca pe motiv de autoritate. “Freud plasa autoritatea personala mai presus decat adevarul.” Asta Jung a spus, nu eu.

“Dupa cum am mai spus, Freud nu a fost in stare sa’mi interpreteze visele de’atunci decat incomplet dau chiar deloc. Era vorba de vise cu continut colectiv, cu o abundenta de material simbolic.”
Pai nu. Ca daca nu era cu sex nu era deloc. Ca doar despre Freud e vorba in propozitie…

Ahhh… deliciu ce urmeaza!
“Am devenit atunci constient cat de puternic percepeam diferenta dintre atitudinea intelectuala a lui Freud si a mea. Eu crescusem in atmosfera intens istorica a Baselului de la sfarsitul secolului trecut si acumulasem, datorita lecturii vechilor filozofi anumite cunostinte din domeniul istoriei psihologiei. Daca reflectam la vise si la continuturile inconstientului, asta nu se intampla niciodata fara sa recurg la comparatii istorice; in vremea studentiei, folosisem de fiecare data in asemenea ocazii vechiul lexicon de filozofie al lui Krug. Cunosteam in special autorii secolului al XVIII-lea, precum si pe cei de la inceputul secolului al XIX-lea. Aeasta lume alcatuia atmosfera camerei mele de zi de la etajul intai. In schimb, avem impresia ca “istoria spirituala” a lui Freud incepea cu Buchner, Moleschott, Dubois-Reymond si Darwin.”
Adicatelea dusmanul culturii era incult? Ah… ce suuurpriza! Na ca nu ma asteptam ca cel ce uraste cultura sa fie in fond un incult. Care… eventual se ascunde sub formula “nu citesc ca sa nu fiu pervertit cultural, ca sa nu fiu manipulat cultural”… formula pe care am gasit’o la deja multi papitoi care se fandosesc cu inteligenta lor pe care o considera arhisuficienta in intelegerea omului si a vietii.

Si spuneam ceva despre boala psihica a lui Freud:
“Acum ochii meu vedeau clar: el insusi suferea de nevroza, si anume una usor de diagnosticat (adica puternica), cu niste simptome foarte neplacute, asa cum am descoperit in timpul calatoriei noastre in America.”
Deci Freud, autointitulatul doctor de chestii psihice avea psihicul buba. Iar solutia lui a fost:
“Ma invatase atunci ca lumea intreaga e putin nevrotica si de aceea trebuie sa fim toleranti.”
Ha-ha-ha-ha-ha!!! Deci bolnavul minimizeaza importanta propriei boli pretextand ca lumea intreaga e bolnava. Si solutia e toleranta. Parca m’am mai lovit de subiectul asta. Toleranta… da! Suntem intr’o societate in care toleranta fata de prostie, fata de proasta crestere, fata de incultura a dus la stabilirea unor norme care ingradesc omul cu mintea intreaga si il forteaza la alienare! Nu mai poti citi un ziar fara a fi ametit de greseli gramaticale. Nu mai poti deschide televizorul sau radioul fara a’ti ameninta mintea cu tot felul de aberatii demente.

“Nu eram insa nicidecum gata sa ma multumesc cu atat, ci vroiam sa stiu mai degraba cum se putea evita o nevroza. Vazusem ca nici Freud, nici elevii lui nu puteau intelege ce insemna pentru teoria si practica psihanalizei faptul ca nici macar maestrul nu reusea sa iasa din propria nevroza.”
Deci sleahta de manelisti considera ca nebunul ii poate insanatosi la nivel sufletesc pe ceilalti… mirobolant! Si mai considera ca metoda terapeutica e buna, chiar daca nu'i foloseste nici macar autorului ei.
“Cand si’a anuntat apoi intentia de a identifica teoria si metoda si a le dogmatiza, n’am mai putut colabora cu el si nu mi’a ramas alta cale decat aceea de a ma retrage.”
Adica atunci cand nebunul a trecut de la ideea mea fixa la trebuie ca toti sa aiba aceasta idee fixa Jung s’a retras. Iar manelistii si’au impanzit maneaua peste tot. La dracu’… paralela e prea plina de realitate.

.

Jung - amintiri vise reflectii 3

.

“Am constatat ca nu ajungi nicaieri daca nu vorbesti despre lucrurile stiute de toti. Cel naiv in aceasta privinta nu intelege ce jignire inseamna pentru semenul sau sa i se vorbeasca despre ceva ce lui ii este necunoscut.”

Formularea este un pic gresita. Corect ar fi fost: nu ajungi sus daca nu vorbesti despre lucrurile stiute de toti, in card cu ei.
Iar a doua fraza se poate simplifica in: ascunde faptul ca stii, pen’ca ei se vor simti jigniti aprioric de cunoaterea ta!

“Angajarea la o clinica depindea insa in mare masura de protectia de care te bucurai sau de simpatia personala a sefului.”

Ha! ‘Alde Radu, se aude? ...si restul. Inainte sa aruncati cu vorbe gen “numai la noi…” aflati intai cum e si pe la altii! Ceea ce spune nenea Jung mai sus se petrecea in Elvetia… da?! Elvetia, mon cher!

“Singurul lucru cert care se putea constata la el era ca lasa impresia unui ambitios aproape monomaniac care, aparent, nu arata interes pentru nimic altceva in afara datelor, a faptelor si a cunostintelor medicale.”
Asta mi’a adus aminte de cativa colegi.
“La putini ani dupa absolvirea studiilor s’a imbolnavit de schizofrenie.”
Ei, asta e doar un model dorit azi!

“- Stiti, Jung, ce ati descoperit la aceasta pacienta este cu siguranta interesant. Dar cum de ati rezistat oare sa petrecetiore si zile in sir cu femeia asta fenomenal de urata?
Probabil ca l’am privit destul de uimit, caci un asemenea gand nu’mi trecuse niciodata prin minte. Pentru mine ea era, intr’un anumit sens, o fiinta batrana si prietenoasa, intrucat avea idei fixe atat de frumoase si spunea lucruri atat de interesante. Si, la urma urmei, faptura omeneasca rasarea si la ea dintr’un nor de nonsens grotesc.”

Adicatelea nenea Jung, in urma unui caz, desluseste cateva lucruri deosebit de interesante. Insa cand i le comunica lui Freud, acesta din urma da atentie mai mult femeii ca obiect sexual. Ca atatica putea saracu’… mai putin la el ‘nteresu’ despre psihologie ori adevar (vom vedea mai tarziu). Ma’ mult cu sexu’ – si... aaa... numa’ cu sexu’. Asta e tot ce era Freud capabil sa vada.

“In cazul pacientilor cultivati si inteligenti, psihiatrul are nevoie de mai mult decat de simplele cunostinte de specialitate. El trebuie sa inteleaga, eliberat de toate presupunerile teoretice, ce’l determina si ce’l zbuciuma in realitate pe bolnav, altfel provoaca rezistente superflue. Doar nu se pune problema confirmarii unei teorii, ci aceea de a face in asa fel incat un pacient sa se inteleaga pe sine insusi, in calitate de individ. Acest lucru nu este insa posibil fara comparatia cu punctele de vedere colective, despre care doctorul ar trebui sa aiba cunostinta. Pentru aceasta nu este suficienta o simpla formatie medicala, caci orizontul sufletului omenesc cuprinde infinit mai mult decat cel limitat al cabinetului de consultatie al doctorului.”

Adica mes amis psiho si psihi, cu o facultate, cateva cursuri extra si niste doua-trei chestii citite nu va faceti tamaduitori de oameni. Decat pentru marea masa de rumegatoare. Si nici pentru acelea nu bag mana in foc ca ar functiona asta schema simpla.
Atata vreme cat nu exista daca nu o neliniste macar o dorinta de cautare, de intelegere a complexitatilor misterelor din lumea de langa noi, legata strict – dupa cum se pare – cu lumea din noi… aqua chiorisima.
Ca iata si mai mare treaba pe care o zice nenea Jung!

“Am constatat adesea ca oamenii se imbolnavesc de nervi atunci cand se multumesc cu raspunsuri insuficiente sau false la intrebarile vietii. Ei cauta pozitie, casatorie, reputatie, succes exterior si bani si raman nefericiti si nevrotici, chiar daca au obtinut ce cautau. Asemenea oameni sunt inclestati de obicei intr’o prea mare ingustime spirituala. Viata lor n’are destul continut, n’are sens.”

Pai si sa ne gandim ca de vreo generatie-doua autoporeclitii comunisti au avut ca scop major interzicerea cautarii raspunsurilor pentru intrebarile vietii. Prin metode coercitive directe. Iar prietenii lor de betie, capitalistii, au facut acelasi lucru, insa prin metode coercitive indirecte.
Bun. Acum ne este mai usor sa intelegem de ce am ajuns sa traim intr’o lume de cacat!

Miturile au aparut odata cu omul. Convingerea ca exista o lume nevazuta langa noi este o constanta a existentei umane. Numai ca de cativa anisori s’au trezit cativa ‘telijenti sa se rada de ceea ce nu se vede cu ochiul liber ca de niste nerozii jenante. Cum si de Galilei au ras. S’au oprit dupa ce le’a aratat telescopu’. Dar cestalalt telescop nu mai este exterior. Nu poate fi dat. Ti’l creezi singur sau stai ca orbetele. Si razi de cei ce vad, fireste.
Iar cum presiunea sociala este mare, cu timpul oamenii au trecut de la a nu vorbi despre mituri, la a le ignora, la a le uita. Iar in lipsa lor dezvolta comportamente grotesti, insa laudate la teve! Asa ca don't worry, be happy!

“Printre pacientii asa-zis nevrotici din ziua de azi, nu putini la numar sunt cei care pe vremuri nu ar fi ajuns nevrotici, adica in conflict cu ei insisi. Daca ar fi trait intr’un timp si intr’un mediu in care omul era inca legat prin mit de lumea stramosilor si, astfel, de natura traita si nu doar vazuta din exterior, atunci ar fi fost crutati de dezbinarea cu propria persoana. Este vorba despre oameni care nu suporta pierderea mitului, nu gasesc drumul spre o lume pur exterioara, adica spre imaginea despre lume furnizata de stiintele naturii, si nici nu sunt satisfacuti de jocul cu cuvintele – joc intelectual al fanteziei care nu are catusi de putin de a face cu intelepciunea.” (aici ref si adam si eva / rebreanu)

Pai da! In sfarsit am gasit pe cineva care o spune fara sa poata fi acuzat de naluciri.

“Conversatiile cele mai frumoase si incarcate de semnificatii si de consecite pe care le’am purtat in viata mea sunt anonime.”

Da. Acestea sunt cele mai frumoase conversatii. Si tocmai am reusit sa mai provoc una saptamana trecuta. Cu vechiul amic Radu… si cu audienta nemultumita, un pustiu’ autosuficient, plin de iel.
Audienta care mi’a amintit de cateva saptamani urmatoarea teorie: cei cu copilarie la tara au o nevoie inconstienta de a vorbi mai tare. Si mai mult decat atat, considera tonul molcom - elevat de vorba ca fiind fandosit. Ca deh’, ce stie taranu’ ce’i satelitu’? Si da. Am verificat in jur – inca nu am gasit exceptie!

Si vom avea cred urmatoarea postare dedicata dragutului de Freud.

.

Toleranta neamului de primitivi

.

Veronica scrise din nou.

Doua deodat’.

In al doilea (sau primul, depinde de sensul din care se privesc lucrurile) exista afirmatia ca este necesara mai multa toleranta in mass-media. Sau n’am inteles eu bine (ca lungulet articolul si chiar a schimbat la un moment dat subiectul / planul incat inertia ideilor de pana atunci ma arunca in alta directie decat continuau frazele).

Dar o impotrivire am.

Pai mama ei de toleranta, tocmai ca din cauza ei ne’am nimerit cu cei care trebuiau sa lege sireturi pe post de popi si dascali (ref ionica a lui Creanga, evident). Ca taman atitudinea hipertoleranta sa manance si gura lor o paine, le’a deschis drum catre locuri unde pe legea mea daca aveau ce cauta.

Si mi se pare curios cum reuseste veronica sa se planga tot de aceasta nebunie – si anume ca tot mogaldanu’ este pe pozitie de dascal social la teve, dar afirmand in acelasi context ca e nevoie de si mai multa toleranta!

Iar pe de alta parte, undeva mai face o afirmatie care mi se opinti in esofaringe. Si anume ca ramanem un neam primitiv. Nu neg ca am cam devenit un neam primitiv, ca am coborat, si inca mai coboram.

Dar din nou: neam de primitivi prin mass-media se intampla tocmai de cand am inceput sa toleram / acceptam / copiem metode jurnalistice occidentoase... Pana atunci oamenii de radio, tv, ziar... stiau a vorbi corect... erau oameni cu o cultura, chiar daca o piteau, chiar daca li se poate reprosa o problema cu coloana vertebrala...

Iar daca veronica ar dori sa arate la un moment dat prin cateva versuri ale lui ovidiu (exilatul elen) ca am fi fost inca de atunci neam primitiv (ca asa se subintelege din propozitie), as arata si eu din platon contrariu. Si din vreo cativa istorici, tot ai aceleiasi vremi. Care totusi istorici nu poieti...

In rest, numa’ de bine. Plictiseli mondene.

.

Pretexte, rautate si o revelatie

.

Pretextele lor, rautatea mea, revelatia mea.

Am inceput sa scriu mai rar. Si imi lipseste. Am adunat atatea lucruri de comentat / mentionat din Jung incat as avea nevoie de un week-end intreg numai pentru asta. Si nu stiu daca as termina.

Mai ales ca hotarasem sa nu mai scriu orice bazaconie, ci doar lucruri care sa merite timpul alocat. (timpul de scris, timpul de citit)

Dar iaca recidivez.

Fiindca sunt rau. (lau, lau... lau de tot!)

De ceva anisori incoace am tot dat piept cu pustiuleti care si’au gasit un pretext.
Eu nu citesc carti pentru ca sa nu fiu influentat in gandire! (cu tonalitatea ca influentarea ar insemna indubitabil manipulare)
Eu nu citesc carti pentru ca sunt teorii, pe cand eu vad limpede realitatea. Ma bazez pe mintea, pe inteligenta mea.

Dap, si inainte de a se inventa telescopul oamenii vedeau clar realitatea. Pamantul era inconjurat de astre care se invarteau in jurul sau, buricul lumii, axis mundi.

Ieri am iesit la un pahar de vin cu unul dintre ei. Si distractia zilei (evident din punctul meu de vedere) a fost sa ii amintesc cu o ritmicitate sadica diferenta de background implicata de diferenta de varsta. La un moment dat chiar vorbeam cu el despre el la persoana a treia folosind apelativul de puştiu.

Fiindca argumentele lui erau bazate predominant pe ceea ce a vazut. Drept care i’am explicat ca el a vazut de vreo 6 ani, iar eu am vazut de vreo minim 15... plus ca eu am fost dispus sa aflu si ce au vazut altii si au pus in carti. Adica alte cateva zeci de ani. Drept care... ceea ce a vazut el... e fix cantitate neglijabila pentru mine.

Pentru ca dom’le cartile nu sunt doctrine. Cartile sunt ceea ce au vazut si au inteles niste oameni. Iar pana de curand oamenii care le scriau erau oameni care nu se bazau numai pe ceea ce au vazut ei ci pe ceea ce au putut sa inteleaga din tot ce au vazut inaintasii lor. Adica un upgrade la upgrade la upgrade (ca sa inteleaga si cei mici ce scriu aici in limba romana).

Dar tanarul de azi se straduieste sa reinventeze roata, fiecare pe cont propriu, si e mandru cu asta. Cu nivelul lui. Si nu realizeaza cat de umil este acest nivel in raport cel al predecesorilor.

Si da, stiu ca demonstratia mea poate denota o autosuficienta tampeasca. Insa nu o spuneam cu convingerea respectiva. Ci cu intentia de a’i arata ca a ales o cale saracacioasa in cunoastere, si daca vrea sa insiste pe ea, sa nu mai aiba pretentia de a fi un om care cunoaste lucruri, care stie cate ceva despre esenta lucrurilor.

Am trecut de partea cu pretextul, am ajuns la partea cu rautatea.

Pentru ca de fapt motivul primar pentru care emiteam respectivele afirmatii era placerea. Imi facea pur si simplu placere sa il bag in corzi. Ma amuza teribil.
Ceea ce arata (din nou) ca sunt lau!

Si asa ajung la revelatie.

D’asta nu.

De ceva vreme le vad pe cele de care sunt interesat ca isi doresc langa ele un om bun. Lucru la care reactionam cu siguranta – a, pai e ok, si eu sunt de fapt un om bun. Si mai ales dupa ce voi mai rezolva doua-trei lucruri spinoase, pasagere, voi fi in mod natural painea lui Dumnezeu de bun ce voi fi.

Ei, ba bine ca nu! Ieri ma uitam la mine in timp ce ma amuzam cu copilu’ si recunosteam fata de mine ca asta sunt. Sunt rau. Unul din lucrurile cele mai savuroase pentru mine este sa intep pe ici pe colo.

Daca asta este doar o pojghita comportamentala data de educarea mea de catre sotul mamei, om care pe post de buna ziua jignea omul de langa el, sau daca asta chiar este o a doua natura a mea... deja e dificil de spus.

Cert este ca sunt lau!

.

Luni

.

E o zi atat de naspa incat sunt convins ca e luni!

.

Antagonismul comunicarii

.

Prima regula a comunicarii (eficiente) zic ca ar fi “Nu presupune!”.
Nu presupune ca interlocutorul stie deja despre ce vorbesti! Nu presupune ca interlocutorul are cunostinte despre subiectele pe care le implici in conversatie! Nu presupune ca interlocutorul are o cultura generala pe care o consideri minima, de bun-simt!

Regula asta este cea care mi’a folosit la 20 de ani cand primeam reactii excelente de la ascultatori (mai vorbeam prin cate o emisiune de radio), pentru ca miraculos reuseam sa vorbesc despre idei complicate unei game largi de oameni. Cand eram intrebat (chiar de oameni din radio) cum de reuseam sa fiu atat de clar, aveam insa o problema. Cum sa le spui ascultatorilor pai va consider prosti, de'aia va explic atat de bine!?

Regula asta imi foloseste la munca si cu ea evit confuzii, rezolv confuziile altora. Fiindca cer sa se vorbeasca cu toate cuvintele.

Insa regula de baza a unei comunicari placute este tocmai opusul. “Fii convins ca partenerul stie!” atunci vorbesti liber, atunci te simti inteles aprioric, atunci cea mai mica reactie a celuilalt o consideri confirmare a propriilor afirmatii. Te simti frate de ganduri si simtiri cu celalalt, lumea devine un loc mai rotund. Perfectiune si nimic altceva!

Acum intrebare de omiedepuncte: cu partenera ce comunicare trebuie sa ai? placuta sau eficienta / reala?

(evident, fiind in propozitie vorba de o partenera, subiectul nu este pentru folosul meu ci doar ca si curiozitate. implicarea mea se reducea doar la nemultumirea ca o comunicare reala nu poate fi si o comunicare placuta. sau viceversa.)

.

Aznavour

.

pen'ca tot vorbeam de amnezii.





.

mica precizare

.

(am scris asta intr'un comentariu. si am pus si in post separat randurile, pentru a le gasi mai usor. plus ca aici le pot completa continuu)

daca musiu valery aduce in discutia lui sisif muschii, chiar cred ca nu am pierdut mare lucru necitind ceva scris de el. sau daca am citit nu'mi pare rau ca nu'mi amintesc.
adica daca tot vroia sa gaseasca utilitate in orice, putea macar sa spuna ca utilitatea in actiunea lui sisif ar fi fost o constientizare mai puternica (sau o perena reconstientizare) a actului sau de amestec in trebile zeilor. dar aici deja ma apropii de sartre care spunea ca astfel el era fericit.

eu spun insa la plimbare deoarece efortul nu'mi mai este atat de mare, tocmai pentru ca am constientizat inutilitatea actiunilor. dar inca le mai fac, din necesitati semiconstiente.
aleg sa uit pe jumatate ca actiunile sunt inutile, ca bolovanu' se va rostogoli din nou la vale. si aleg sa uit pe jumatate ca vreau sa urc bolovanu'. asa ca ajung sa ma plimb, vag amnezic, cu bolovanu' la deal, uneori.

revenind la ideea de pornire, la utilitatea anumitor acte (similare celui sisific), probabil ca ea ar putea fi gasita in faptul ca astfel mi se demonstreaza ca exista totusi in mine legaturi insistente cu natura umana (si altele decat tarele naturii umane, pe care am inceput de la un moment dat sa le practic, cu insistenta, dintr'un soi de cinism).

.

bucurestiul frumos

.

Pentru taranii care au impanzit bucurestiul si urla ca e urat.

Iaca mic abecedar de frumusete!

Le’ar fi dor de vacile si gainile lor frumoase, dar noi avem alte repere in zona asta.

Din pacate tot ce pot ei face e sa invete pe dinafara.

Desi francezii au botezat aces proces de invatare par coeur, tocmai aici e buba - nu au cum sa invete asta cu inima, ci doar pe dinafara.

(ieri pe strada pictor arthur verona se concentrasera exact oamenii pe care i'as vrea eu sa populeze bucurestiul. ca majoritate.)

...acest post este dedicat si celor doi tarani craioveanu si dobrovolschi care se cred capabili de a sti toate cladirile bengoase din bucuresti.

.

Fiscalitate

.

de pe net:

Într-o dimineaţă, stăpânitorul unei cetăţi fu trezit de nişte strigăte care se auzeau din piaţă: "Hai la mere! Mere dulci cum n-aţi mai gustat!". Ridicându-se indispus din pat şi privind pe fereastră, văzu un târgoveţ ce vindea, într-adevăr, mere, înconjurat de o mulţime de muşterii.
"Trebuie să fie tare bune merele alea", îşi spuse mai-marele cetăţii şi, făcându-i-se poftă, îl chemă pe primul său sfetnic şi îi porunci: "Ia cinci galbeni şi mergi în piaţă să cumperi mere de la târgoveţul acela".
Primul sfetnic îl chemă pe paharnic şi îi spuse: "Uite patru galbeni, du-te şi cumpără mere".
Paharnicul se adresă, la rândul său, stolnicului: "Poftim trei galbeni, de care să cumperi mere de la târgoveţul acela".
Stolnicul îl chemă pe primul străjer îi dădu doi galbeni şi îl trimise în piaţă.
Acesta dădu un galben unui străjer din subordine, iar acela se duse la târgoveţ şi îi luă la rost: "Hei, ce tot strigi aşa? Ai tulburat somnul mai-marelui cetăţii, iar drept pedeapsă mi-a poruncit să-ţi confisc căruţa asta cu mere". Zis şi făcut. Întors la şeful său, străjerul se lăudă: "Am făcut un târg nemaipomenit. Cu un galben am cumpărat o jumătate din căruţa cu mere a tărgoveţului".
Primul străjer merse la stolnic: "M-am târguit şi, cu cei doi galbeni pe care mi i-ai dat am reuşit să cumpăr un sac cu mere!".
Stolnicul - repede la paharnic: "Cu trei galbeni am luat o tolbă întreagă cu mere".
Paharnicul dosi jumătate din cantitate şi apoi merse la primul sfetnic: "Iată, cei patru galbeni mi-au ajuns doar pentru o jumătate de tolbă cu mere".
Iar primul sfetnic se înfăţişă dinaintea stăpînitorului cetăţii şi glăsui: "Măria ta, iată, am îndeplinit porunca. Numai că de acei cinci galbeni n-am reuşit să târguiesc decât cinci mere".
Mai-marele cetăţii muşcă dintr-un măr şi cugetă: "Hmmm... Cinci mere pentru cinci galbeni... scump, foarte scump! Şi, cu toate astea, târgoveţul acela avea o mulţime de cumpărători. Înseamnă că lumea o duce bine, are bani. Ia să măresc eu birurile!"

Asa se iau decizii nu numai de catre stapanitori de cetate, dar si de catre manageri din firme prea mari pentru competentele lor.

.

Voi furati, noi nu platim

.

Stiti afisele acelea mari de prin oras care spun insistent “aici putea fi o parcare supraetajata cu banii care se pierd la buget din pirateria software”; “aici ar fi fost o gura de metrou daca nu se pierdeau 2 miliarde din evaziune fiscala”...

Propun sa le schimbam (corectam cu un spray):

Aici putea fi o parcare daca Adrian Nastase n’ar fi folosit politica pe post de sursa de 7 case si termopane!

Aici putea fi un bloc de locuinte daca X (Y, Z) n’ar fi folosit bugetul tarii pe post de sac fara fund!

Pentru ca in mod clar acestea sunt cauzele slabelor dotari de care avem parte (pe strazi, in scoli, in spitale). Si anume convingerile politicientilor ca bugetul tarii, este punguta lor cu doi galbeni, iara nu faptul ca folosind softuri piratate populatia devine mai capabila de a munci, permitandu’si sa invete sa lucreze cu un computer, putand sa invete acasa cum sa lucreze cu softuri de care nici macar firmele nu se pot atinge cu usurinta (autocad, photoshop, corel...).
Si in mod clar faptul ca micii intreprinzatori isi mentin afacerile pe linie de plutire evitand taxe aduce un plus de forta economica populatiei in ansamblul ei. Mult mai util din punct de vedere social decat cumpararea de masini de 3-4-5 sute de mii de euro de catre multi copii de politicieni.

Si mai ales ca mi se pare o minima rezistenta din partea cetateanului, ca atunci cand vede ca darile lui catre stat sunt ciordite de catre politicieni, sa evite sa mai plateasca! Mi se pare chiar o rezistenta de bun-simt!

Adica putem si noi pune afise “Cu cat furati mai mult cu atat platim mai putin!”

.

Initiative in corporatii

.

1.
Celor cu initiativa a trebuit totusi sa li se gaseasca un loc. Un loc inofensiv pentru mastodontul ce aliniaza rumegatoare in staulele sale inguste.
Asa ca sunt create pozitii unde individul trebuie sa vina cu idei. Idei inofensive, evident. Iar domeniul in care sunt impinsi acestia este cel al campaniilor verzi, al tuturor campaniilor politically correct.
Pe bani putini pentru ca, nu’i asa, ei nu sunt oameni de productie... Dar prin grija paterna a mastodontului sunt pastrati, mai ales atata timp cat ideile lor nu intra in conflict cu sistemul de amortire a sinapselor celor multi.
Sunt cei ce creeaza jocul de cioburi colorate in fata multimii pentru distragerea atentiei de la problemele majore.
Asa sunt tinuti departe de liniile manageriale, si ca activitate si ca procupari.
Cu salarii de mizerie.

2.
Iar ca tot am deschis subiectul, saptamana trecuta am petrecut o zi cu discutii pe care ar fi trebuit sa le inregistrez.
Sa vezi oameni care stiu ca au primit sarcini aberante, creand chiar cu inteligenta solutii, fiind convinsi ca aplicarea acelor solutii ar duce la lucruri mai urate decat starea de fapt actuala... si spunand, da, eu le zic ideea, stiu ca duce la dezastru, le spun si efectele, dar nu sunt eu in masura sa spun ca ideea este proasta!
Si nu este unul singur care imbratiseaza aceasta optica!
Oamenii afirma: inteligenta mea este utila doar pentru a imagina metode, dar inteligenta mea nu mai este utila pentru a declara acele metode de neaplicat... chiar daca eu stiu ca sunt de neaplicat!
Adica atata lipsa de respect de sine... Sa nu ai coloana vertebrala de a te increde in mintea ta si de a zice acest lucru nu vi'l propun, pentru ca eu stiu nu e bun, pentru ca eu l'am imaginat si stiu ca nu duce intr'o directie buna...
Atata dezinteres fata de urmari, astfel incat sa prezinti solutii unor manageri, si sa te consideri absolvit de vina doar pentru ca i'ai si avetizat ca solutia ta are urmarile cutare, fiind perfect constient ca acei manajeri nu sunt capabili de a intelege avertismentul tau...
E ca si cum ai zice uite o poteca, duce la o prapastie, dar daca voi hotarati sa mergeti pe ea eu nu ma opun pentru ca nu's atat de inteligent incat sa afirm ca nu trebuie urmata!

Le'am zis ca o mai mare lipsa de coaie n'am vazut nicaieri. Si am inchis discutia.

.

Jung despre Nietzsche

.

“Se discuta mult despre Nietzsche pe vreme aceea, el fiind de obicei respins – cel mai violent de studentii de la filozofie “competenti”, de unde am tras si concluzii personale in legatura cu rezistenta ce domnea in sferele mai inalte. Autoritatea suprema era bineinteles Jacob Burkhardt, de la care erau colportate diferite opinii critice referitoare la Nietzsche. In plus existau unii oameni care’l cunoscusera personal pe Nietzsche, fiind astfel in stare sa relateze despre el tot felul de curiozitati nu tocmai simpatice. Cei mai multi nu citisera un rand despre el si se legau de aceea de diferitele elemente echivoce exterioare, de exemplu de aerele de gentelman pe care si le dadea, de maniera sa de a canta la pian, de exagerarile lui stilistice, adica de tot soiul de particularitati care il calcau pe nervi pe cetateanul orasului Basel din acea epoca.”

Adica prostovanul de rand este deranjat de superioritatea afisata fatis? ‘Ai pe dracu’ nu poci crede ochilor la auz! Ho-ho!

“Nietzsche vorbea o germana literara cizelata, stia latina si greaca, poate si franceza, italiana si spaniola, pe cand eu eram cat de cat sigur si stapan numai pe dialectul din Basel. Fiind in posesia tuturor acestor minunantii isi putea permite la urma urmei o anumita excentricitate…“

Da, ale naibii excentricitati: sa te porti manierat, ca un gentelman, sa canti la pian…
Adicatelea omu’ Nietzsche chiar era cizelat, mult mai cizelat si cult fata de barfitorii sai… si totusi au ramas cunoscute public despre el, si in ziua de azi, mai mult marturiile barfitorilor decat ideile sale… noroiul inghite pietrele pretioase si le ascunde stralucirea, nile nuovo su sole! Ah, cate discutii in contradictoriu am avut cu tot felu’ de unii care spuneau ei ca Nietzsche ie nihilist si basta, doar pen’ca asa auzisera si ca asa suna si numele lui! Iaca macar cu Jung m’as fi inteles despre amicul Nietzsche!

“Nietzsche vorbise naiv si imprudent despre acest arrheton, lucru de nenumit, ca si cum totul ar fi fost in ordine. Eu am vazut insa foarte curand ca de’aici nu poti avea decat experiente proaste. Pe de alta parte insa, era atat de genial, incat venise de tanar (la numai 25 de ani) la Basel ca profesor universitar, neintuind defel ce il astepta. Il insufletea speranta copilaroasa de a descoperi oameni… . N’a gasit insa decat filistini instruiti…, nu s’a inteles pe sine cand a alunecat in universul celor misterioase si de nerostit si a vrut sa’l laude in fata unei multimi obtuze, uitate de Dumnezeu. De aici limbajul bombastic, metaforele abundente, entuziasmul imnic, care incercau in van sa se faca auzite in fata acestei lumi ce se dedicase unei acumulari incoerente de cunostinte.”

Deci Jung crede ca principala ratiune pentru care Nietzsche a fost acoperit de urletele idiotilor a fost faptul ca a vorbit deschis despre cele de nerostit. Si firesc, mintile incuiate au reactionat cu vehementa, pentru a nu se afla ca sunt de fapt in pozitia imparatului gol-pusca care afirma ca este imbracat cu cele mai scumpe haine. Nietzsche a fost cel care a spus lumii ca este stramba, ca este pe cale de a’si gresi drumul. Acumulare in dauna intelepciunii. Initial acumulare de cunostinte, ulterior acumulare materiala. Dupa o suta si ceva de ani nu poti decat sa’i dai dreptate: daca atunci se considera ca in fond isi poate permite excentricitati pentru ca avea cunostinte vaste si geniu, azi se considera ca iti poti permite excentricitati doar in baza contului din banca. Daca ti le permiti datorita culturii tale… esti catalogat ca nebun sadea!
Si mai crede Jung ca metaforele abundente erau date de euforia lu’ nenea Nietzche in fata descoperirii universului celor misterioase. Na ca io cred ca de fapt ele se datorau tot culturii care ii permitea sa foloseasca ceva mai multe simboluri stranse de prin intelepciunile stravechi. Ca doar omu’ vorbea latina, greaca pentru ca citise ceva din acele vremuri… nu pen’ca isi facea concediu in latinia si grecia, nu?

Dar cata limpezime, inca de atunci vazuse o lume "ce se dedicase unei acumulari incoerente de cunostinte"! Remarcabil!

.

Jung - amintiri vise reflectii 2

.

“Am incercat in van sa fac cateva aluzii unor colegi care’mi dadeau impresia ca ar fi meditativi. N’am gasit nici un ecou, ci, dimpotriva, o uimire care m’a pus in garda.”

Ei bine... spre deosebire, eu nu am intrat in garda ci mi’am facut o activitate de baza in a insista pe subiectele respective. Daca par meditativi atunci ori sa devina cu adevarat, ori sa renunte la pretentia de a fi indivizi care se preocupa cu cugetarea.

--------

“Ceilalti oameni pareau cu totii sa traiasca intr’adevar in alta lume decat mine. Ma simteam complet singur cu certitudinile mele. Tare as mai fi vrut sa vorbesc cu cineva despre ele, dar nu gaseam nicaieri un punct de contact – ci, dimpotriva, intuiam in ceilalti o uimire, o suspiciune, o teama de a veni spre mine care ma lasau fara grai. Asta ma deprima. Nu stiam ce sa cred: de ce nu trece nimeni prin experiente asemanatoare cu ale mele? (o foarte lunga perioada de timp eu chiar nici nu credeam ca ei nu au aceleasi experiente ca si mine, ma consideram cu totul comun, asa ca insistam sa ii fac sa vorbeasca despre ele, sa si le recunoasca – nu atat fata de mine neaparat, cat fata de ei insisi) De ce nu se pomeneste nimic despre ele nici in cartile savante? Sunt singurul care are astfel de trairi? De ce as fi singurul. Nu m’am gandit niciodata ca as fi putut fi eventual nebun,...”

Spre deosebire de jung, eu m’am gandit la asta. Contraargumentul cel mai puternic a fost o discutie cu tata, in care am descoperit ca in spatele alcoolului el vedea aceleasi lucruri ca mine, ceea ce insemna ca exista obiectiv acel plan. Alternativa ar fi fost ca am fi avut amandoi acelasi tip de nebunie, care insa in toate celelalte privinte s’ar fi desfasurat cu totul altfel, in afara de ceea ce intelegeam / vedeam imprejur. Ceeea ce nu suna deloc coerent. Si varianta ca eu doar sa’i fi copiat credinte / convingeri / puncte de vedere era imposibila intrucat am trait complet separati.

--------

“Singularitatea in care am fost impins mi se parea amenintatoare, pentru ca ea insemna izolare, iar aceasta imi era cu atat mai dezagreabila cu cat eram considerat tap ispasitor (datorita ei), pe nedrept si mai des decat mi’ar fi placut. De altfel se intamplase ceva la scoala care avea sa’mi lase o impresie durabila. La orele de germana (mai toate) eram mai curand mediocru, intrucat materia predata, ..., nu ma interesa catusi de putin. Eram lenes si ma plictiseam. Temele compunerilor mi se pareau de regula anoste sau chiar stupide, iar compunerile mele erau si ele in conformitate cu temele: fie superficiale, fie elaborate anevoios. Ma strecuram cu niste note mediocre, ceea ce imi convenea, pentru ca se potricea cu tendinta mea generala de a nu bate la ochi, vrand sa scap cu orice pret de aceasta “izolare blestemata in singularitate” in care eram impins din cele mai diverse parti.”

Desi aproape ca s’a incercat sa mi se impuna sa scap de armata (de catre anumite pile), desi mi s’a oferit o armata facuta doar cu numele, am insistat sa ma lase in pace, sa fac armata normal, fara interventii.
Tocmai pentru a forta ruperea patternului singularitatii.
Iar armata a fost probabil cel mai de anvergura proiect al meu – avand la dispozitie un mediu complet nou, aveam ocazia sa nu mai ies in evidenta cu nimic, si maturitatea de a supraveghea / analiza / intelege evolutia fenomenelor. Sa fiu la fel cu ceilalti, sa fac parte dintre ei.
Proiect esuat cu succes. In numai o luna deja eram diferentiat.
In primele doua saptamani m’am simtit obligat sa ii apar pe unii mai mototoli desi eu insumi nici n’aveam mai mult de 65 de kg si nici nu ma batusem pana atunci de mai mult de doua ori in toata viata mea. Dupa doua saptamani eram principalul actor (initiator) al batailor seara pe scari, la sectoare, obligandu’i pe jmecheri sa’si spele singuri etajul alocat, sa nu’i puna pe altii sa le faca treaba.
Momentul divortului oficial intre mine si ei a fost cand probabil undeva in a treia saptamana am fost singurul beneficiar al glumelor din timpul orelor de somn, glume care au avut o istorie foarte scurta intrucat ma asteptam la ele si am facut astfel incat victimele sa fie initiatorii lor.
La astea a pus capac testul suplimentar din scoala de gradati – ceva de inteligenta something... pe care l’am predat prea repede (deja ma plictisisem sa stau cu el in fata si nu credeam ca ceilalti selectati vor fi chiar atat de lenti in comparatie cu mine, in fond o greseala de calcul din partea mea).
L’am predat atat de repede incat psiholoaga credea ca am renuntat si mi’a zis binevoitoare totusi sa ma mai gandesc, ca poate merge. (din alt punct de vedere, in situatii similare ma gandesc ca eu chiar am o fata / privire de prost daca ei nu’si dau seama uitandu’se la mine ca e mai probabil sa fi rezolvat, nu sa fi fost coplesit de exercitii).
Revenind la test, dupa ce am fost nevoit sa spun cu voce tare, incat au auzit si ei, ca de fapt am terminat, proasta in loc sa ma lase sa ies m’a trimis in banca langa ei.
Dupa ce un rau era deja facut, adica faptul ca terminasem mult mai repede decat trebuia, ea a mai venit si cu al doilea. A venit spre mine ca sa imi dea foaia ca sa mai corectez, sa o revizuiesc. Insa pana sa ajunga la mine s’a uitat pe raspunsuri ca sa imi spuna ca am x raspunsuri la care ar trebui sa ma mai gandesc. Numai ca nu a gasit niciunul gresit. Asa ca a facut si a doua tampenie – a reactionat cu o expresie de surprindere vizibila, dandu’le de inteles celorlalti ca stiam toate raspunsurile corecte. Pe care ei nu au intarziat sa mi le ceara.
M’am uitat imprejur interzis. Ei dadeau niste teste de inteligenta (nu de cunostinte) care urmau sa spuna daca ei pot fi comandanti sau nu, si la ce nivel. Si considerau ca e normal sa’si falsifice inteligenta! Iar psiholoaga chiar avea chef de jocuri morbide si m’a intrebat cu voce tare de ce nu sunt de acord sa le dau si lor raspunsurile. Nu parea chiar atat de tampita, parea ca o intereseaza subiectul, insa la fel de bine arata ca nu o intereseaza urmarile distructive ale acestor cuvinte pentru supravietuirea mea sociala in acel loc.

--------

“Hegel m’a speriat prin limbajul sau pe cat de obositor si anevoios, pe atat de pretentios, limbaj pe care l’am privit cu o suspiciune nedisimulata. Mi se parea a fi unul din acei ganditori ferecati intre zidurile propriului edificiu de cuvinte si care nu se mai agitau in inchisoarea lor, arborand o mina plina de orgoliu.”

Reactie similara am avut vis’a’vis de mai multi filosofi. Numiti gresit filosofi, in realitate niste indivizi care si’au creat edificii de cuvinte in loc sa creeze edificii de idei.

--------

“ – Asta’i lucrarea lui Jung, a spus profesorul; este de’a dreptul stralucitoare, dar atat de improvizata, incat se vede cat de putina seriozitate si ce efort minim i’ai consacrat. S’o stii de la mine, Jung, cu superficialitatea asta n’o sa razbati in viata. Pentru a razbate ai nevoie de seriozitate si constiinciozitate, de munca si osteneala. Uita’te la ce a scris D. N’are nimic din stralucirea ta, in schimb este cinstit, constiincios si silitor. Iata drumul spre reusita in viata.”

U-ha! Asta excelent exemplu este despre stupizenia care guverneaza societatea umana. Fiindca majoritatea este incapabila de stralucire, devine valorizata munca prosteasca, sudoarea imputita, pe cand usurinta de a rezolva probleme cu eleganta este privita cu ochi rai, cu frustrare, este simtita / categorisita ca o trisare. In cel mai bun caz este vazuta ca o abordare superficiala, fara legatura cu realitatea. “Recompensa” unei pozitii cu forta decizionala este data de “mai intai chinuie’te si tu ca toti” nu de competenta demonstrata.

--------

“Daca spiritul familial constituie un consensus omnium, atunci el va reprezenta un sentiment de siguranta in raport cu lumea (al copilului crescut in acea familie); daca el se afla insa in opozitie fata de cei multi si este insusi brazdat de contradictii, atunci se naste sentimentul de nesiguranta in raport cu lumea. Copiii reactioneaza mult mai putin la ceea ce spun adultii decat la factorii imponderabili din atmosfera inconjuratoare. La aceasta, copilul se adapteaza inconstient, adica in el se produc corelatii de natura corespunzatoare.”

Iaca spus mult mai limpede de Jung unul din motivele care de curand ma fac sa ma gandesc de doua ori inainte de a dori un copil. In mod clar in familia mea (aia ipotetica) nu ar exista in raport cu lumea un consens universal, ci dimpotriva. Atitudinea mea de opozitie fatisa vis’a’vis de cei multi ar fi limpede. Asta l’ar condamna pe copil la un sentiment constant si adanc de nesiguranta in raport cu lumea. Ceea ce nu vreau sa’i fac. Stiu cum e sa te lupti constant cu asa ceva si nu.

--------

“Exista insa fapte care, chiar daca nu le cunoastem, ne influenteaza viata, si asta cu atat mai mult cu cat sunt inconstiente.
Cel putin asa traieste o parte a fiintei noastre ..., si anume acea parte pe care eu am desemnat’o, pentru uzul meu personal ca ”nr.2”. Ca ea nu este o curiozitate individuala o demonstreaza religia noastra occidentala, care se adreseaza expressis verbis (prin cuvinte precise) acestui om interior si, de aproape doua mii de ani, incearca in mod serios sa’l aduca la cunostinta constiintei de suprafata si personalismului acesteia: Noli foras ire, in interiore homine habitat veritas! (nu va duceti afara, in omul interior salasluieste adevarul!)”

Aici sunt atat de multe discutii de facut incat este bine ca exista deja randurile care sa le nasca. Si’atat.

.

Jung - amintiri vise reflectii 1

.

“... si m’am gandit: “Iar tu ai fost suficient de prost ca sa crezi ce’ai auzit si erai cat pe ce sa produci un dezastru cu modul in care ai luat totul prea in serios!”. Am decis ca din ziua aceea sa impart la doi tot ce relata mama. Increderea mea era de’acum limitata, ...”

La o concluzie similara am ajuns si eu in ceea ce’i priveste pe oameni. Pentru ca sunt atat de zburdalnici de la o dorinta la alta. Si inainte ca sa consider ca ei au chiar realmente o nevoie / dorinta / problema caut mai multe argumente / dovezi decat simpla lor mentionare trecatoare la un moment dat.
Iar cand am spus asta unei Ea... A fost ultima chestie pe care a mai vrut sa o asculte de la mine. Tocmai ce ne impacasem cu cateva minute mai devreme. A auzit asta si s'a hotarat: gata!
Macar nu sunt mai prost decat Jung... decat poate prin faptul ca eu si spun ce am in minte.

--------

“In urma unor investigatii prudente am aflat ca eram privit cu neincredere, deoarece faceam adesea remarci sau aluzii cu privire la lucruri pe care nici n’aveam cum sa le stiu; de pilda, imi dadeam aere de parca as intelege ceva din Kant si Schopenhauer sau din paleontologie, pe care nici nu le “faceam” la scoala.”

Lucrurile azi stau putin diferit. De regula nu esti privit cu neincredere ci cu desconsiderare. “Uite’l, fraierul ala citeste carti in loc sa fluiere pe strada dupa fuste scurte sau sa intrebe decolteurile explozive cat este ora si daca musca”. Dar reactia sociala per total este in fond similara.

--------

“...din stanga a rasarit silueta mladioasa a unei tinere. Era imbracata in portul locului, avea o fata draguta si m’a salutat din ochii albastri, prietenosi. Ca si cum ar fi fost de la sine inteles, am pornit’o impreuna la vale. Era aproximativ de’o varsta cu mine. ... m’am simtit oarecum stingher, nestiind cum sa vorbesc cu ea. Am inceput de aceea sa’i explic sovaielnic ca ma aflam acolo in vacanta, pentru cateva zile, ca invatam la liceul din Basel si voiam sa studiez mai tarziu la universitate. In timp ce vorbeam am fost cuprins de un simtamant ciudat de “fatalitate”.”Ea a aparut, m’am gandit, chiar in acest moment; merge alaturi de mine, ca si cum am fi facuti unul pentru celalalt.” Am privit’o dintr’o parte si am vazut pe fata ei o expresie de sfiala si de admiratie, care m’a facut sa ma simt jenat si, intr’un fel, m’a atins. ... Ea nici macar nu stie cine sunt. N’as putea, oricum, sa’i vorbesc de Schopenhauer si negarea vointei, nu’i asa? Nu pare a fi catusi de putin nelinistitoare. ... Si nici sa’i turui, colac peste pupaza, despre filosofie si despre diavolul care este mai important decat Faust si pe care Goethe l’a simplificat grosolan, cu atata nepasare – nu, este exclus! Ea se afla in indepartata tara a inocentei, iar eu am cazut in realitate, in splendoarea si cruzimea creatiei. Cum ar putea suporta asa ceva? Intre noi sta un zid de nepatruns. ... Cu tristete in suflet, m’am retras in mine insumi si am dat conversatiei o alta intorsatura; ce vedere superba etc.”

Si mai departe de atat. O vezi si intelegi. Intelegi ca daca veti fi impreuna nu vei putea vorbi cu ea despre o serie de lucruri. Fiindca daca ajunge si ea sa inteleaga, sa vada nesimtirea realitatii, nu va mai avea cum sa fie fiinta mladioasa. Ori una, ori alta. Si asa ramai suspendat intre dorinte.

Plus ca ea simte ca mai ai ceva de spus. Si iti cere. Si dupa ce ii spui... s’a terminat. Este convinsa ca este prea proasta pentru tine. Si ca nu ai cum sa iti placa de ea de fapt. Cam asta aud de vreo cinci ani incoace in mai toate cazurile.

.

Argumentul pietrei

.

1.
Sa luam cazul unei pietre aruncata intr’un lac. Din cauza ca am invatat la scoala ca acest fenomen va produce unde pe suprafata lacului... el chiar produce acele unde! (nu'i asa?)

Relatia cauza – efect aici este evidenta: piatra cauzeaza undele.

Sa luam niste cercetatori. Ei scaneaza undele produse de creier cand omul are cate o traire aparte. Ei vor gasi, conform invataturii de la scoala, unde electromagnetice!

Relatia cauza-efect, din motive obscure (adica fara nici cel mai marunt motiv coerent) se inverseaza in acest moment! Nu mai este piatra = trairile care cauzeaza undele ci undele cauzeaza piatra!

Ergo iubirea nu exista. Devine by magic un proces chimico-electric.
Ergo experientele la limita vietii nu exista (tunele, lumini, trairi intense, marcante, uimitoare). Devin simplu doar cateva procese electrice masurate de niste cercetatori.
Ergo... nimic nu mai exista in afara undelor. Totul este banalizat la nivel de valurele de la suprafata apei. Vreau sa dorm si dorm este cantecul de leagan al cercetatorilor si al unei mari parti a celor care se considera obiectivi, masurand si gandind lumea numai pe baza realitatilor palpabile.

Laplace a fost un parinte al acestei atitudini, prin faimoasa sa ipoteza a inutilului. Nu e singurul, si in mod clar daca nu era el ar fi fost alt nauc in locul lui, dar sub al sau nume a ramas argumentatia care justifica ignorarea pietrei in numele valurelelor de suprafata. Adica ignorarea cauzei prime. Asa incat azi s’a ajuns ca o perspectiva sanatoasa sa fie cea care considera ca piatra totusi exista dar ea este efectul valurelelor! iubirea exista, dar este o furtuna electromagnetica. Sau o furtuna biochimica (cercetatorii inca nu s'au hotarat ce este, dar clar s'au hotarat ce nu este). Dumnezeu clar nu exista, este doar o necesitate psihologica a individului speriat de singuratatea sa in lumea prea mare care'l inconjoara. Iar rugaciunea nu creeaza efecte benefice asupra organismului, ci undele electromagnetice si procesele biochimice date de psihicul afectat de halucinatii.

Piatra nu exista. Ci doar efectele de la suprafata apei!


2.
Imi plac “cercetatorii”. La nebunie! Si imi plac mintile nemobilate care iau afirmatiile acestora ca fapte incontestabile si le folosesc strangand din ochi ca ghidaje importante pentru viata lor interioara.

Ieri am avut rabdarea de a crea in sfarsit un contraargumant pentru astia. Pentru ca de regula ma uit la ei cum debiteaza ineptii, le mai testez nitel limitele, dar in cele din urma dau din umeri si imi spun ca oricum n’am cu cine, asa ca de ce sa ma strofoc? Oricum argumentele mele nu vor gasi in capul lor elemente cu care sa rezoneze, sa creeze reverberatii, ecouri. Ele vor trece de la o ureche catre cealalta fara sa se loveasca de nici un obiect, de nicio idee ferma. Singura fermitate la ei este legata de inchiderea ochilor asupra realitatilor nepalpabile.

Insa ieri.

Chiar am avut rabdare si chef. Chef sa’i mai tai unuia putin din aroganta, sa’i arat cat de scurta este lesa in care se zbenguie considerand ca este liber si foloseste in mareata lui gandire doar elemente concrete “reale”.

Asa ca mai intai l’am impins putin ca sa vad cum reactioneaza spunandu’i ca mi se pare ca nu trebuie sa ai decat o inteligenta minima ca sa intelegi ca nu poti afirma despre ceva ca nu exista in momentul in care nu ai suficiente informatii. Cu atat mai putin in cazul in care refuzi cu incapatanare sa strangi informatii despre un subiect. Si este chiar ridicol sa faci acest lucru sub pretentia ca faci asta fiindca ai mintea libera!
Fiindca inteligenta poate suplini, intr’adevar o lipsa de informatii. Insa doar o lipsa partiala de informatii, nu lipsa lor totala!

I’as mai fi spus si de mica si superba demonstratie a lui nenea Eliade despre impotenta logicii in campul cunoasterii (din “solilocvii”), dar deja l’am vazut ca se pleosteste. Si nu era cazul sa mai dau in el cand deja cadea. Fiindca fortand obtii in cele din urma reactii contrare doar din orgoliu. Iar discutia ar fi plecat in alta directie decat voiam.

Iar dupa vreo 20’j de minute... am imaginat si i’am pus in brate si argumentul pietrei de mai sus.

Initial doar i’am spus ca relatia cauza-efect este inversata fara temei. Si sa’mi spuna de ce sensul este cel spus de el si nu cel spus de... batrani. Refuza pur si simplu sa inteleaga ceea ce vreau sa’si imagineze – inversarea relatiei cauza-efect. Asa ca a trebuit sa nasc argumentul pietrei.

A fost frumos sa’l vad apoi clampanind din falci in gol. Iar faptul ca mi’a placut sa’l vad cu privirile ratacite, cu reperele nitel zgaltaite arata ca sunt un om rau.

q.e.d.

.

bancul zilei

.

Putin si Medvedev stau de vorba.
− Trebuie sa desfiintam fusurile astea orare, creeaza numai probleme, spune Putin.
− De ce? - intreaba Medvedev
− Sun la Beijing sa-i felicit de ziua nationala, si-mi spun ca e maine , sun la Varsovia sa exprim condoleante si-mi spun ca avionul inca n-a decolat...

.