Retorica... mea

 Retorica spune "la carte" ca exista cele 3 cai de persuasiune: ethos, pathos, logos - autoritate, emotie, logica. In aceasta ordine - mai ales pentru partea de logica.

De cand am invatat dracovenia asta la facultate am lucrat cu / in acest cadru. Si chiar este foarte util pentru digerarea (sau chiar analiza) ideilor cu care se distreaza societatea.
Insa azi dimineata pe peronul metroului, cu gandul la scandalul Mosteanu, am realizat ca eu am alte dimensiuni cu care masor o pozitie, corectitudinea unei pozitionari:
- corectitudinea informatiei;
- coerenta logica;
- prioritatea valorilor.

(foarte posibil acestea ar fi de fapt subdiviziuni ale logosului, iar la mine fiind ceva defect pe undeva... mai limitat de felul meu... ma opintesc mostly in logica - desi as zice totusi ca logosul din modelul clasic este coerenta logica din modelul meu. debatable, las "colegii mei academicienii" sa clarifice detaliile astea marunte.)

Prioritatea valorilor este cea care ar trebui sa faca diferenta in opinii. Acum diferenta e facuta de emotii si autoritatea vorbitorilor.
Dar in "my world" informatia ar fi aceeasi pentru toti, corecta. Coerenta logica ar fi aceeasi, corectata pentru cei care o scrantesc pe ici pe colo. Numai ca logica are niste limite in a decide ce e corect si ce nu. Am scris acum cativa ani ca mers pana in panzele albe se ajunge la a se putea demonta orice afirmatie - pur logic.

Iar aici intervine vital opinia individuala (dupa validarea informationala si logica!), iar ea este bazata pe setul personal de valori.
Fiecare avem (cate) o ierarhie a valorilor.
Iar aceasta ierarhie e influentata puternic de mediul cultural. (d'asta tot bodogan despre cultural issues, cultural conflicts)

Adica pentru destui musulmani se vede ca e mai important un tip de valoare legata de onoare decat valoarea vietii unei persoane si decat valoarea nivelului actiunilor proprii (ma refer la actul de agresiune-ucidere in sine, ca una e sa consider ca o persoana merita pedeapsa capitala, alta e sa fiu eu cel care o aplica).

Dar la nivel mai mic a diferentelor culturale, adica pentru indivizi din zone culturale mai apropiate problema se pune la nivel aproape subtil.

Adica in cazul Mosteanu - se pune in balanta valoarea corectitudinii informarii facultatii urmate versus valoarea adusa societatii de actiunile - deciziile tipului in pozitia de ministru. E mai important ca tot ce e legat de el sa fie ideal(!!) in asa masura incat sa permiti PSD-PNL sa se foloseasca de pretextul scos de la naftalina si sa f*ta din nou meciul?! Orgoliul hipsterilor bezmetici de a cere perfectiune si nimic mai mult este probabil printre cele mai mari slabiciuni ale USR, este trambulina pe care sunt foarte usor de impins sa se autosaboteze sarind in prapastie voluntar.

====
In alt context aplicarea sistemul meu de analiza ar suna asa.
Aurismul pica des la corectitudinea informatiilor, foarte des la coerenta logica, si suficient la prioritatea valorilor - avand cateva valori ok dar si multe valori care imi e clar ca mie nu mi's ok, dar inteleg de ce sunt pentru un manelar sau pentru un taran.
Bine, anumite valori trebuie sa fie ok, ca sa poata pacali electorat - avand si discutia de diferenta intre valorile afirmate si cele practicate. Insa definitorie fiind diferenta dintre mine si ei la capitolu: ei valorizeaza mai sus a fi ocupat de rusi decat de sistemul occidental. La mine e invers.
La capatul opus, userismul pica si el la corectitudinea informatiilor (insa la un nivel incomparabil mai acceptabil decat aurismul), pica des si la coerenta logica (insa in comparatie cu aurismul sunt de regula mai decenti, dar nu totdeauna, avand multi adepti in aceeasi zona, doar polarizarea culturala fiind diferita).
Prioritatea valorilor este pentru USR si muma si ciuma. O parte sunt sine qua non, o parte sunt in zona... debila. Iar partea cea mai amuzanta e ca cele debile sunt la fel de usor de inteles ca cele debile ale auristilor: unii sunt taranii cosmopoliti care inghit orice este strait nemestecat, fara urma de gandire critica. Ceilati facand fix invers. Cu exceptia Rusiei. Si a Chinei...

Cica au aparat cetatenii justitia? Chiar asa?

 .

A ieșit Negruțiu cu ceva pe subiectul justiție vs. PSD. Sună bine.

Nu e foarte inteligent, dar în aparență "ține". Deh, "decât" Negruțiu. Dar e bine intenționat, săracu'. Că zice el – ieri cetățenii apărau justiția de PSD, azi justiția apără PSD de cetățeni.

Sună bine întoarcerea din condei, chiar dacă e toxică și derutează de la natura reală a lucrurilor – drept care ascunde cauza, ergo ascunde soluția. Invitând la o abordare din topor, la o generalizare – cum ziceam – toxică. Pentru că mes amis... apărarea aia – din poza postării lui Negruțiu – justiției de către popor... în ce a constat ea? În revocarea unei ordonanțe... și cam atât. Nu a apărat angajații din justiție de infiltrarea de către PSD a sistemului.

A revocat câteva modificări de legi, nu a avut nimic(!) de a face cu sistemul de justiție. Și e foarte clar că de fapt cetățenii au lăsat oamenii din justiție în fundul gol în fața PSD-ului. Sunt cazurile a câtorva indivizi epurați din sistem, la care societatea civilă a reacționat cu... "sunt în concediu, în Grecia". Concedierea abuzivă a Codruței Kovesi. Și cei doi judecători – un tip și o tipă – lapsus nume... cazuri publice, reacția societății civile – fâs, nimic. Așa că de fapt societatea civilă a lăsat sistemul(!) justiției la mâna PSD.

Iar PSD a făcut se pare curățenie – cine poate fi cumpărat se cumpără, cine nu – afară. Plus un sistem de "cenzură" – haita Savonea – la aparitia cauria iar societatea civilă a reacționat papând înghețată. În Norvegia probabil. Desi era clar din start care ii e rolul.

Dar asta e – că la public prinde mai bine întoarcerea din condei, joaca cu cuvintele malaxate care sună fascinant și facil decât înțelegerea realității. Mai ales când te absolvă de partea ta de responsabilitate.

.

Constatari de toamna

 .

   daca ma gandesc bine am cam ajuns barbatul care vroiam sa ajung. la 30.
   dar am 50.
   si e cu totul alta lume, complet nepotrivita pentru aceasta tipologie de individ.

.

Kiki și Bouba

.

Am un neurolog preferat. E indian băiatul, de-aia îi țin minte mai greu — adică deloc — numele.

Și are o prezentare unde vorbește despre sinestezie, iar la sfârșit arată că suntem cu toții oleacă sinestezici. Pentru că dacă desenezi două figuri: una cu colțuri ascuțite și una rotunjită, și întrebi care e Kiki și care e Bouba (termenul corect este Bouba), aproape toți vor răspunde că figura ascuțită e Kiki, iar cea rotunjită e Bouba.

Creierul nostru face o asemănare între zona sonoră și zona vizuală — asemănare care nu este inspirată din informare, ci din... presupuneri apriorice informării.

Iar asta e un exemplu de limitare a naturii umane.

Pentru că de aici derivă două comportamente autosabotante pentru individ:

1. Pe acest mecanism se bazează o falaciozitate — o eroare de logică. Indivizii migrează inconștient — și mai ales fără bază reală — fenomene, legi, dintr-un domeniu în altul. Fără verificare, fără informare din realitate. Legi de mecanică sunt migrate în biologie și viceversa, evident, ducând la concluzii false.

2. Efectul de Teddy-Bear. O parte din femei sunt atrase de bărbați grași prin aceeași formă sinestezică — formele rotunde sunt mai confortabile. Ignorând că, în realitate, bărbații grași sunt de multe ori așa dintr-o formă de nesimțire, "mâncând" de fapt din confortul celor din jur (la propriu și la figurat). Pentru o parte dintre ei, este raportarea interioară la ei și la lume — trimițând în subconștient mesaje de acumulări egoiste, astfel încât inconștientul trimite organismului mesaje de acumulare.

.

Femei, Victime Colaterale si Razboaie

.

 Bărbații, acele făpturi primitive care fac chestii oribile, cum ar fi războaiele. Oribil.

Numai că, în oribilitatea lor, au grijă ca numărul victimelor colaterale să fie cât mai mic. Un număr mic de victime colaterale este motiv de laudă.
Pare ciudat, dar cursa tehnologică militară pentru precizie – asta înseamnă.
Toate scandalurile legate de victime colaterale asta înseamnă.
Obiectivul războiului e pe ținta strategică, existența victimelor colaterale este hulită.

Pe de altă parte, femeile susțin că se îmbracă nu pentru bărbați, nu pentru că vor ceva, ci pentru ele, sau pentru concurența cu alte femei. Sună bine.

Doar o singură întrebare: care este criteriul după care consideră că s-au îmbrăcat "bine"? Care este măsura care le confirmă succesul?

Pentru că oricum mă uit, este: "cât de multă atenție masculină pot atrage". Chiar și atenția altor femei este bazată pe același criteriu: "ea poate atrage atenția bărbaților mai puternic decât mine".

Nu cumva criteriul este la bază "forța de atragere a atenției pe bază sexuală"? Nu de alta, dar mult prea puține îmbrăcăminți de succes nu au elemente sexuale. Așa că da, ne putem ascunde după degete cu tot felul de pretexte, dar building blocks cu care se lucrează sunt rar pur estetice, de regulă sexuale.

Mai pe scurt... femeile se îmbracă pentru ele sau pentru alte femei – baza de calcul a reușitei fiind... un număr cât mai mare de victime colaterale (potențiale sau reale).

Adică, în oribilitatea lor, bărbații au grijă să mențină cât mai mic numărul victimelor colaterale. Femeile, în gingășia lor, se luptă exclusiv prin a avea un număr cât mai mare de victime colaterale.

Ain't that... fun?! :)

.