Impozitare per indice de automatizare

 in curand vine nota de plata pentru cresterea populatiei in deceniile trecute.
sau pentru oprirea cresterii populatiei. sau "cresterea negativa" unde e cazul.
mai putina populatie activa, mai multe pensii de platit.

o varianta de acoperire a deficitului este marirea varstei de pensionare, insa sunt niste limite, mai ales de competenta in lumea cu o accelerata supertehnologizare.

alta este cresterea impozitarii afacerilor - pur si simplu. stim ce face "mediul de afaceri". cauta paradisuri fiscale. nu prea merge.
si poate nici sa nu fie fiabil. la acelasit tip de business sa ai dupa 50 de ani impozitare mai mare poti sugruma afacerile.
singura diferenta este daca acel tip de business are cheltuieli mai mici de productie date de automatizare. acolo e viabil.
 

asa ca o impozitare pe baza de automatizare... teoretic suna si justificabil si coerent dpdv al societatii. sunt orase care "mor", fabricile care tineau mii de angajati acum tin cateva zeci, restul automatizat. ele sunt cele care si pot si it's kinda' fair sa sustina prin taxe marite dezechilibrul produs.
 

gata, am rezolvat'o si p'asta. altceva!

Inteligenta vs Democratie

.

 Si mai e un fenomen (un dat) care face sa fie defavorizate in democratie partidele care ar cauta sa coaguleze membri cu inteligenta / cultura peste medie.
Cei inteligenti gasesc motive de divergenta. Sunt de acord pe unele zone, dar inevitabil gasesc si zone unde nu se mai "plac". In timp ce de partea cealalta a gardului prostul are o forta de coeziune ridicata. Pentru ei realitatea nu are suficient de multe aspecte ori complexitati incat sa divagheze.
Iar publicul va vedea ca unii au "o linie", "stiu ce fac" pe cand ceilalti se tot ciondanesc pe tot felul de subiecte (care eventual nici nu par relevante in ochii lui). Well, aia care "au o linie" si "stiu ce fac" sunt aia care fara dubii merg ignorand... multe.
Aveam in liceu la un moment dat un coleg care se tot umfla sa imi fie rival la matematica si pe tema asta la discutiile din pauza - pe orice tema - cauta sa fie pe pozitii opuse fata de mine.
Si era o stare de agresivitate care tot crestea si caruia nu ii gaseam rostul, asa ca intr'o zi am fortat o discutie in care i'am zis ca il valorizez si imi plac discutiile cu el - pentru ca sunt generatoare / verificatoare de idei, si ca da, noi ne ciondanim dar consider ciondanelile astea fiind pasi in aflarea ideilor corecte, ceea ce este minunat, ca imi place sa am cu cine discuta si sa nu ma intereseze cine are dreptate ci care e ideea "dreapta".
A reactionat complet surprins si a zis doua lucruri. Unul, ca nu credea ca il consider inteligent si doi... ca pentru el conta sa castige dispute, nu care e ideea corecta.
Well, in politica evident au castig de cauza cei care apar ca invingatori, nu cei care cauta ideea corecta. Mai ales in democratie.
So... viitorul suna bine. Bine rau.

Cumparaturi, RFI, Germania

.

Fost la cumparaturi - obicei devenit rar de cand am ramas fara patrupeda.
Am cumparat cu cam 40% mai putin decat obisnuiam sa cumpar.
Am platit cu cam 40% mai mult decat ce obisnuiam sa platesc.
Deci data viitoare voi lua cu 0% mai putin decat obisnuiam ca sa platesc cu 0% peste ce obisnuiam sa platesc!
Norocul meu ca stiu matematica!

Cand cumparaturi, masina.
Cand masina, radio.
Destul de des RFI. Care intercaleaza si emisuni produse la noi. Ceea ce iti da ocazia sa asculti la o emisiune de futurologie-stiinta-smth o apologie a lipsei de cultura, cum se lauda un tont (aparent angajatul RFI Romania) ca el tocmai fiindca nu a invatat, ca a chiulit la niste materii (mate si fizica) acum poate mai mult decat cei din domeniu... software-IT.
Credeam ca e vorba de acel fenomen de abordare a unor fenomene din perspectiva noua, facand tabula rasa si incercand alta optica, alta paradigma pentru a debloca diverse situatii. Si ma pregateam sa il injur ca acest fenomen nu justifica incurajarea lipsei de educare, nu justifica apologia pe un post de radio a afirmatiei ca cei care nu stiu se pricep deseori mai bine decat cei din domeniu ci justifica doar incurajarea profesionistilor sa abordeze si cai traznite, sa faca exercitiul mental de modificare de paradigma.
Dar supriza - imbecilul nici macar nu vorbea despre asta ci despre faptul ca el explica fenomene tehnice IT mai bine decat cei din domeniu. Well, supriza mare - un om relativ incult intr'un domeniu are un vocabular mai apropiat de marea masa de inculti in acel domeniu decat cel specializat. WOW! Cine se astepta la asa ceva?! Cine ar fi crezut?!
Daca nu incurc personajele invitatul i'a explicat ca e vorba de limbaj, ca fix asta face firma lui stiind sa comunice si cu inginerii si cu clientii inginerilor dar a facut'o prea fin ca celalalt sa fi inteles ce monstruozitati emitea.

 

Si inca una cu educatia.
O tanti isi educa copilul sa se dea din drum cu "da'te ca te loveste!".
Am marait in barba ca e incorect. Corect este "da'te ca nu are loc lumea sa treaca".
Diferenta intre o ducatie pentru o lume a violentei vs o educatie pentru o lume civilizata.
Pentru ca btw, inca un gigant supermarket - carrefour - a modificat "aleile" incat nu mai ai loc. A crescut eficienta de rafturi per metru patrat, cui ii pasa de comfortul clientului, calitate... desi e la un nivel de inghesuiala unde nu e vorba de comfort ci de nervi tociti.

Si tot de la radio RFI Romania - ca tot i'am bestelit adineauri, sa ii mentionez si la plusuri - iata ca afli ca ajutoarele de stat in UE se dau exclusiv dupa aprobare obtinuta in negocierile cu celelalte state din cadrul UE. Esti ministrul agriculturii, negociezi cu ceilalti ministri ai agriculturii sa dai un anumit tip de ajutor la tine acasa.
Si evident e normal asa, pentru ca o coeziune mai mare interna asigura o competitivitate mai mare externa.
Numai ca de curand Germania a dat ajutoare de stat sectorului industrial... fara.  
Ca e Germania si e "mai egala" decat altii.
Aia care sunt principalul partener economic din UE al Rusiei.
Btw, si al Chinei.
Despre care descoperi ca fac boroboate dupa boroboate si te intrebi cum pot fi atat de idioti.
#GuieMermania!

 

Cam atat de amuzanta e o iesire a mea - scurta - intre oameni, la cumparaturi.

Croco vs Chio

...Acel moment cand esti la zuperma...gazin si langa tine un tata zice fetei sale sa isi aleaga covrigi. Ea alege si... il auzi in spate: "A, dar sunt Croco, ia d'aia Chio!".

Te intorci si studiezi specimenul. Castiga peste medie, viata tihnita, foarte probabil corporate, cu aparenta educata.

Avand ghinionul de liceu economic si chiar de a invata am avut o perioada de constante ironii din partea cunoscutilor cand (prin anii '90-'00) le tot ziceam sa cumpere produse romanesti pt ca e singura sansa sa nu ne ducem in cap ca tara. Apoi au inceput sa se prinda si aia din mass-media si evident tugulanul de rand. Asta vreo 10 ani mai tarziu.

Pentru ca inca 10 ani mai tarziu sa il auzi pe tugulanul de rand ca isi educa copilul sa evite Croco in favoarea Chio. Culmea, chiar cel mai la indemana brand pe care il foloseam ca sa arat ca avem si d'ale noastre bune. (nu mai stiu daca intre timp a mai ramas de'al nostru sau nu dar principiu ramane: brand romanesc vs de afara)

Al doilea motiv pentru care simteam nevoia sa il pocnesc pe idiot era ca... Chio. Cand din start - unde poti - in ziua de azi trebuie sa alegi produse care sa nu fie ale gigantilor. Pentru ca gigantii astia vin la pachet cu o tarla de efecte toxice pentru societate.

M'am uitat la el cateva secunde cantarind daca are sens sa ii explic ceva cornutei (cornutului)... am concluzionat ca nu. Cum zicea terapeutul zilele trecute - sunt situatii in care orice alegere e proasta, tot ce poti face e sa vezi care e cea mai putin proasta. Daca nu iei atitudine te simti de cacao. Daca iei atitudine ai parte de un conflict. Asa ca tot te simti de cacao doar pentru ca-conflict. Pe care daca il peirzi te simti iar de cacao. Daca il castigi... ca sa il castigi inevitabil calci in picioare alte principii. Si iar te simti de cacao.

Sens, continut, meaning

 .

Natura umana contine printre altele nevoia de meaning, de sens. Pentru unii e mai mare, pentru altii e mai mica - la fel ca toate celelalte.

De cealalta parte lumea de azi este din ce in ce mai saraca in meaning. Sunt cateva culturi unde lucrurile stau mai bine – in cele asiatice sensul poate fi gasit in a face excelent munca ori activitatile cotidiene.

In lumea occidentala insa nu. In lumea occidentala cei cu o nevoie mai mare de meaning pot cel mult sa se apuce de yoga, insa in occident yoga este tratata mai mult ca o gimnastica de slabit. De facut forme trupale misto.

Iar hamesitul de meaning devine usor de momit. De atras in miscari radicale, care ii ofera o gura de aer dupa care tanjeste prea mult pentru a mai avea pretentii de mult echilibru in comportament.

Pe scurt, societatea golita de continut il face pe cel care nu este multumit cu o lume superficiala sa poata fi mai usor radicalizat.
Sau aruncat in zone cu teorii extravagante - de unde iar are poteci catre radicalizare.

  .

 

In trecere

 

O vezi de la distanta si are o frumusete… curata. De adolescenta cuminte. N’o fi cuminte dar asa arata. Si nu numai fizic dar si ca postura, gesturi, mimica. Frumos. Si suficient de cuminte incat sa nu iti trezeasca idei. Interesant. Placut. Foarte placut. O frumusete care te imbie sa o admiri in tihna. Si te simti safe sa o faci. Nu risti nimic.

Incepi sa interactionezi. Cu garda lasata. Greseala. Cand iti vorbeste uneori ochii ei zambesc, ceea ce schimba niste parametri si iata ca e capabila sa iti strice busola. Pentru ca iti aminteste toate acele vise din adolescenta cand erau despre… asa ceva.

Well, macar te ajuta sa'ti tii busola in check cand iti reamintesti ca esti damaged goods, ca e too late, si ca i’ai rapi din inocenta cu care trebuie sa traiasca o serie de bucurii ale varstei. Chestii care pentru tine acum nu mai au cine stie ce gust. Dar care ei trebuie acum sa ii imbogateasca viata asa cum au facut'o pentru tine la acea varsta. Si te multumesti totusi sa te uiti de departe la ea, permitandu’ti sa ratacesti pentru cate o secunda prin ce visai cand erai acolo. La varsta ei. Si speri sa ramana cat mai mult asa. Curata. 

Iti aminteste de ce zicea Celine in Calatorie la capatul noptii:

“Dupa un oarecare timp de viata comuna, noi eram desigur tot asa de fericiti s-o avem printre infirmierele noastre, dar nu ne puteam invinge teama ca intr-o buna zi ne va stanjeni ansamblul infinitelor noastre precautii sau pur si simplu ca va lua act intr-o zi de mizera noastra realitate (…). Ea nu cunostea inca Sophie, multimea stătutelor noastre renunţări! O banda de rataţi! O admiram, atat de vie pe langa noi, numai vazand-o cat de simplu se ridica sa vina la masa noastra sau plecand iar. Ne fermeca…
De fiecare data cand facea aceste gesturi atat de simple, eram bucurosi si surprinsi. Ca si cum ne-am fi apropiat din ce in ce mai mult de poezie, numai admirand’o, atat era de frumoasa si atat de mult mai inconstienta ca noi… Ritmul vietii ei ţâşnea din alte izvoare decat ale noastre… Târâtoare, ale noastre, pentru totdeauna si mâloase…” Bine, nu in halul asta de dramatic. Doar la fel de poetic.

Iti mai aminteste de o poezie a lui IvCelNaiv in care povestea de un clopotel (sau toporas sau alta floricea) vazut(a) iesind din scara de bloc si Iv facandu'si ganduri despre contactul cu lumea si inevitabilele modificari ce vor sa vina. Si cauti poezia sa i'o trimiti dar renunti. Ca nu o gasesti si ca ti'e sa nu se interpreteze ciudat. Sa nu'i fie dintr'o lume atat de straina incat sa creeze tensiuni inutile.

Si iti mai aminteste de chestia aia cu "eu nu distrug corola de minuni a lumii", de faptul ca e bine sa stai o idee mai departe - ca nu are cum sa fie chiar asa cum o vezi. Ar fi prea mult. Si prea nedrept.

======

Later edit - doi ani mai tarliu.

Si cata dreptate aveai... despre aia cu corola de minuni, cu privitul de departe. Fiindca in timp descoperi cu... ceva intre dezamagire si scarba ca intr'adevar. Mizeria interioara ii este la cote... rare.
Era un tip care zicea - am uitat care, Celine sau Rebreanu sau careva similar, poate Oscar Wilde dar nu cred - ca n'ar fi chiar atat de rau ca sa existe o conexiune directa (si nu inversa, cum e atat de des) intre exteriorul si interiorul unei persoane. 

Si totusi

.

Si totusi am (din) defectele omului de rand.

In zona asta a fost orgoliul(?) care mi’a dominat dezvoltarea ca adult – si anume a ma desface din firele care transforma omul obisnuit in papusa mecanica, reactionand automat, mecanic la stimulii exteriori. In unele religii cica poarta numele de legiunile celor 40 de mii de demoni (care salasluiesc inauntrul nostru). In alchimie porecla e ego’uri, ori defecte de tip psihologic.  Manie, orgoliu, desfrau, invidie, amor propriu samd. Crestinatatea le’a impartit in cateva categorii mari: cele sapte pacate capitale. Undeva de pe la 30 si ceva de ani am inceput sa le numesc tare umane (largind un pic categorisirea). Si din cand in cand mai descopeream cate o tara care sta infipta adanc in natura umana. Atat de adanc incat dupa atata timp, dupa atata lucru interior, dupa atata impotrivire mai simteam cate una noua inmugurind in gandurile mele, imboldindu’ma.

Da, e drept, nu reactionam, nu exteriorizam conform tarelor, impulsurilor respective. Le observam, si conform teoriei orientale (si psihanalitice) odata observate ele incep sa se vestejeasca, isi pierd din putere, din influenta asupra masinariei umane, nu ajung sa se manifeste si exterior. Iar conform teoriilor alchimistilor se ascund si cauta sa se manifeste voalat, sub alte pretexte, mai puternice, coalizand unele cu altele.

Drept care ma gandeam ca desi le neg manifestarea directa sunt sanse sa ajunga totusi la exteriorizare prin alte modalitati, nemirosite de mine.

Si chiar daca nu ar ajunge la manifestare exterioara, faptul ca le’am observat manifestandu’se interior era suficient ca sa imi taie puternic din pretentiile si asteptarile mele catre mine, de la mine. Cum zicea si Paler in Viata pe un peron – cei care suntem vazuti ca fiind critici cu exteriorul suntem judecatori de o mie de ori mai crunti cu noi insine.

E drept ca pe la 30 de ani am… facut un pact. Am oprit munca interioara (in forma intensa). Am lasat sa se manifeste nevoile naturale. Nu in sens involutiv (animalice) ci in sens de… fluidizare a vietii interioare, oprind marsul fortat catre… perfectiune (deh, nimic nu e prea mult), mars gestionat in mod rational, de cautari, de cunoastere ingurgitata intens, iar acum acceptand mai degraba o dezvoltare organica generata de cerintele interne evolutive, nu de dorintele mintii mele. Si o eventuala calmare a apelor intens tulburate de modul de actiune (interventie) de pana atunci.

Ca fapt divers, la cativa ani dupa aceasta schimbare m’am intalnit intamplator, in metrou, cu o fosta relatie – chiar ultima inaintea deciziei. Si mi’a zis dupa cateva minute de discutie “imi pare bine ca te’ai lasat de filosofie, esti mult mai ok”. Well, nu era lasarea de filosofie per se, era dezaccelerarea, trecerea la un pas de vietuire (interioara) organica. Si daca ma gandesc mai bine, in acea perioada era chiar o renuntarea totala. Un pic mai tarziu mi’am acordat permisiunea de a face miscari pozitive, insa doar daca interiorul o cerea in mod insistent. Si oricum filosofia se pare ca m’a prins din urma, chiar daca da, initial ma lasasem si de.

(posibil ca ultimile paragrafe sa fie cel mai neinteligibile randuri scrise de mine, dar nu dau vina pe faptul ca e trecut de miezul noptii ci pentru ca incerc sa descriu procese interioare pentru care.. nu cunosc sa existe limbaj uzual)

*********

Adiacent cu povestea de mai sus. Ca barbat, pentru a reduce impactul (uneori dezastruos) pe care o femeie fumoasa il are (sunt si ceva studii care arata ca poate exista chiar o scadere IQ semnificativa), pentru a’mi pastra cat mai mult capacitatea de a lua decizii mai bune (cu mintea mai limpede), m’am obisnuit sa imi vanez pornirile interioare care ii fac in mod uzual pe barbati sa intre intr’o mica vrie. Un exercitiu mental simplu, de dezvrajire, de demitizare, de normalizare a ceea ce vad, a stimulului. Creierul fiind cel mai erotic organ... daca mintea nu’ti mai spune ca un san, ca o curbura a coapsei, ca o linie a gurii sunt de o frumusete transcendentala, care iti ia rasuflarea, care iti opreste oxigenarea mansardei… magia chiar se opreste.

Si da, poti sa raspunzi mult mai coerent unei tinere de o voluptate iesita din comun, care pe langa corp rubensian mai si emana, vibreaza… voluptate (de gasit alt termen, mai corect), lasand astfel (amuzat uneori, ignorant alteori) asistenta uimita. Tanara in cauza fiind trimisa special pentru a se obtine favoruri interdepartamentale, contrare procedurilor de bun simt. Ca asa’i la corporatie.

Si poti porni si opri la comanda… magia. Am ales sa o pornesc in conditii safe, sa o opresc atunci cand sunt lucruri mai serioase in joc – cum era cazul mai sus.

Mai mult – cum aproape toate relatiile de pana la 30 de ani au fost sursa de… neplaceri (un hiper-eufemism) cumva am considerat – mai mult inconstient – sa folosesc aceasta oprire a magiei si aici. Ca sa am capul mai limpede, ca sa reactionez mai bine, ca sa fie mai putina durere. Evident, over all e o prostie, intrucat lipsa acestei magii intr’o relatie creaza mai multa durere decat salveaza, decat probabil orice altceva, dar cum ziceam, a fost ceva inconstient. Un mecanism menit sa ma protejeze de reactii automate… devenit la randul lui automat.

(iar aceste paragrafe sunt probabil cele mai de nesheruit randuri pe care le’am scris – ma gandesc sa nu le pun publice, dar atunci isi cam pierd rostul scrierii. poate candva reusesc sa le dau o forma care sa imi sune mai putin penibil)

*********

Demitizarea, dez..magificarea de care ziceam mai sus e acea chichita care face ca decizia voluntara sa suprascrie porniri default  - naturale. De mic (undeva 8-10 ani) am fost mirat de acest fenomen, de cum poti cu o decizie interioara sa iti modifici instantaneu raportari cvasiobiective la elemente din jur. Iar pe la vreo 25 in plin avant spiritual am testat fenomenul cautandu’i limitele (o placere de baza a mea – testarea limitelor). Mai exact, intr’o ceva sambata inaintea pastelui mirosea in casa a friptura la tava… eu in post de ceva saptamani. Firesc imboldul, pofta, toate cele. Cu ceva zile inainte citisem prin Sadoveanu, prin Creanga de aur sau ceva pe acolo o rugaciune care imi atrasese atentia, iar acum, cu friptura, mi s’a parut potrivit sa o folosesc. Pentru ca – asa cum ziceam mai sus – curatarea comportamentului e o joaca, ceea ce e valoros e curatarea pornirilor. Surpriza – functioneaza. Verific: ma concentrez pe miros, caut iar sa declansez pornirea care dorea carne (lacomia pantecului cum ii zic crestinii), functioneaza. Sunt iar in plina balaceala a dorintei, un Jabba the Hutt. Citesc iar acea mica rugaciune (are vreo trei randuri, ar trebui sa fie printr’un cotlon al blogului) – iar devin imun la miros, complet detasat. Si nu prin fortare, nu prin negare, nu prin cenzura. Ci autentic – probabil o formulare aproape corecta ar fi: prin modificare de paradigma, de raportare la elemente din jur. Sau intr’un limbaj mai flower-power: prin pozitionare in pozitia Observatorului (care observator nu e influentabil de nimic, el ramanand un simplu observator, neimplicabil in jocul subiect-obiect).  

Iar pentru ca limitele sunt cele mai curioase lucruri din lume, am cautat o zona si mai dificila, si ce poate fi mai relevant (mai ales la 25 de ani) decat sexul? Asa ca dupa cateva ganduri du’te-vino legate de moralitatea si implicatiile acestui tip de experiment am pornit ceva pornache, pentru a trezi… ce era de trezit. Evident, ca pornire interioara. Long story short, la fel ca in cazul fripturii: stop-start si de la capat. Functioneaza la fel de bine fara dificultati, fara schisme, fara drame.

Cel mai probabil ca acest fenomen al modificarii prin decizie a ceea ce simti, ceea ce doresti, cum simti e ceea ce sta la baza abordarii ca “totul e in mintea ta”, “doar tu decizi cum e”, “nimic nu e real”, “vizualizeaza iar universul…”, “eat, love, live” si toata balalaiala care curge asociata. Pana la postmodernistii care considera ca nu exista logica, stiinta, obiectivitate... ca toate ar fi manifestari subiective. Drept care false intr’un plan larg (desi el fiind nesubiectiv, conform lor nici macar nu exista). Dar ei fiind foarte porniti sa impuna pe plan larg convingerile lor. Adica vor sa impuna convingerile lor intr’un plan a carei existenta o neaga. Pe de o parte. Iar pe de alta ar putea fi concentrati in urmatoarea deviza: noi suntem o gandire a libertatii totale de gandire drept care ucidem (interzicem) orice gand care incalca o serie de subprincipii pe care le avem. Acum ca am gasit si o definire mult mai decenta a posmodernismului (cel putin pentru 01:30 am) sa revin la subiect.

So, dincolo de glumele cu eat, love, live ar fi doua idei.

Prima – clar este ceva in structura individului care ii permite (in anumite limite) sa’si modifice prin decizie voluntara activa raportarea la… cam orice.

A doua – la fel de clar exista un default setup, o raportare naturala si apoi una inventata (cea aleasa decizional). Cea naturala chiar daca este animalica, primitiva, generata de acele franghii care il fac pe omul de rand sa fie mai des o papusa pe sfori decat un individ cu liber arbitru… totusi are calitatea de a fi creata intr’un mod natural, organic. Pe cand cealalta paradigma, raportare sau ce alt nume ii gasim… are o valoare limitata de nivelul intelectual si cultural al persoanei care creaza decizia. Adica persoana poate decide ca (pentru ea) pamantul e plat si din acel moment toate informatiile din exterior sunt filtrate de aceasta paradigma. La pol opus, daca luam varianta in care persoana decide sa isi modifice paradigma prin raportare la o lume superioara, metafizica, la o ordine divina… depinde. Daca acea lume chiar exista atunci respectiva persoana chiar se raporteaza (in mod corect!) la ceva… superior. Si totusi chiar daca se raporteaza la ceva superior (dar care nu exista in afara planului teoretic) tot e un plus: un comportament care favorizeaza o societate mai buna. Well, cu exceptia cazului in care limitele personale coboara comportamentul generat de raportarea la lumea superioara intr’o manifestare tip woke… eat, pray, love… Na ca nici nu mai stiu cum era. Eat, love, live sau eat, pray, love. Live.  Si nici nu ma intereseaza.