SF

 
Zilele trecute s’a intamplat in bucuresti ceva aparte. Decernarea premiilor Ion Hobana pentru scriitorii SF. Cu ceva comunicari in program. In jurul temei Timpului. Nu suna deloc aparte. Nici cand asisti nu ti se pare neaparat ceva neobisnuit. Mai degraba poate chiar o regasire in sfarsit a obisnuitului, a unei stari de normalitate. Oameni gandind, dandu’si cu parerea, propunand, incercand marea cu degetul, tatonand, cautand. De placere. Sau de placerea satisfacerii unor necesitati interioare. Insa iata! Necesitati care imping individul catre a gandi, catre a crea. Nu catre a isi face loc cu coatele, nu catre a obtine beneficiile muncii altuia.

Senzatia de aparte despre care spuneam se simte insa cand iesi de acolo. Si descoperi lumea functionand cu sarg - sub soarele unei duminici - in manifestari anormal de banale, derizorii. E dificil sa intelegi cum se poate ca desi abia fusese gasit firescul sa se renunte la el… de fapt iti este greu sa accepti intoarcerea la starea comuna, starea dominanta vegetativ-animalica, a amortelii sinaptice, a instinctelor primare.

Si totusi. Revenind la partea placuta. Duminica trecuta mi’a raspuns la o intrebare pe care o tot evitasem. Ce este scriitorul de SF? O evitasem intuind un raspuns pe care nu vroiam sa mi’l formulez. Insa pe langa partea de raspuns nedorita, exista si una interesanta.

S’ar putea zice ca exista doua categorii de cautatori. Sunt cautatorii speculativi si cautatorii in palpabil. Adica avem creatorii de sf si cercetatorii din laboratoare. Primii cauta insasi in idee, cauta in structura existentei (apanajul filosofilor pana de curand), domeniul lor de lucru depasind cu eleganta piedicile de moment ale materialului, ale existentei palpabile. Ceilalti, cautatorii in palpabil, cercetatorii din laboratoare ocupandu’se cu cautarea in material, in imediat, in amanuntul palpabil.

Si unii si ceilalti cauta viitorul, cauta solutii. Solutii pentru viitor, solutii pentru prezent.

Si desi primii sunt cei care au o abordare care denota un orizont mai larg, cei din urma sunt vazuti ca singurii oameni de stiinta, li se acorda credit, beneficiaza de autoritate, de ethos.

S’a discutat cum au mers mana in mana creatiile sf cu descoperirile stiintifice. Si este greu de spus cu certitudine care pe care a influentat. Cand directiile de cercetare din laborator au avut la baza ipoteze avansate in literatura si cand literatura a avut la baza descoperiri venite din laborator.

Fiindca excluzand acea minoritate a zapacitilor (existenta si printre cercettorii de laborator), majoritatea scriitorilor de sf sunt foarte interesati de corectitudinea stiintifica a ipotezelor. O sintagma care m’a cucerit din prima a fost: imposibilul plauzibil! (sau a fost improbabilul plauzibil – nu mai stiu)

Acesta poate fi si un motiv pentru care scriitorii de SF nu sunt foarte usor... acceptati in familia scriitorilor. Fiindca ei de fapt sunt mai intai cautatori. Cu potential scriitoricesc. Ei nu opereaza atat in planul relatiilor interumane sau in planul literar (ca restul romancierilor) cat in osatura societatii sau chiar a existentei.

Si altele declansate de acele discutii:

----------------------

Undeva prin secolul XIX Nietzsche spune ca dumnezeu a murit. Dar!

Un istoric a vorbit (cu o atitudine plicticoasa, ca orice profesor plictisit de materia pe care o preda zilnic de prea mult timp) despre tiparele de abordare a timpului din diferite epoci. Cum spune si Eliade, cele mai vechi culturi socoteau ca la inceputul timpului a existat varsta de aur (motiv prntru care anul nou de exemplu era o ocazie de a reveni la forma initiala, forma care fiind apropiata de momentul creatiei era evident apropiata de creator, de perfectiune).

Incepand cu grecii botezati si eleni acest tipar incepe sa fie schimabt. Abordarea asupra timpului devine alta.

Apare modelul ciclic, totul este considerat ca o roata invartindu’se la infinit. Anotimpuri, zile, nopti, unitatea de timp este aceeasi, ea repetandu’se, reluandu’se. si ieri a fost ora 3 si azi e ora 3 si maine va fi ora 3.

Se mai intampla lucruri si apare crestinismul, evolueaza, se maturizeaza, domina. Si raspandeste o alta paradigma a timpului. Este modelul linear. Timpul este o scurgere liniara, cu un sens. Origine, sens si directie. Vector in toata regula, ce mai!? Iar sensul este ascendent. Este sensul expansiunii moralei crestine. Suficient de rapid insa, de la expansiunea morala s’a trecut la expansiunea materiala. La acumularea materiala. Ca e mai simplu. Si mai apropiat de burta.

Per total, omul cu pasi marunti dar relaxati s’a indepartat de ideea creatorului, de elementele care il apropiau de acesta, de gandirea care il includea de acesta.

Undeva prin secolul XIX nietzsche spune ca dumnezeu a murit. Cam tarziu a spus’o! Omul l’a ucis mult mai timpuriu.

----------------------

Dezvrajirea.

Exista un fenomen constant in viata noastra – cel de dezvrajire. A muzicii. A mancarii. A oamenilor mari. Iar acum a literaturii.

Adica.

Aveam un prieten care dupa ce a ascultat pink floyd toata adolescenta fara sa inteleag o iota din ce spuneau aia, cand a ajuns sa isi traduca versurile… o parte din vraja a disparut.

Cand am inceput sa zornai cu chitara am inceput sa vad cu alti ochi muzica. O parte din vraja dispare.

Mancarea pe care mi’o fac singur are un gust bun. Excelent. Dar o parte din vraja lipseste.

Mai dispre o parte din vraja atunci cand realizam ca oamenii mari, cand parintii decad din starea de semizei cu care ii categoriseam in copilarie.

Iar acum, vazand in carne si oase oamenii care scriu cartile, radiografiindu’le prezenta, o parte din vraja dispare.

In orice lucru ajungem sa ridicam cortina ce acopera culisele se anuleaza o parte din placerea pe care o primim. Ne scade capacitatea de minunare in fata miracolului. Miracolul nu mai este miracol cand misterul creatiei dispare.

Pentru ca este creierul nostru care in prezenta misterului obisnuieste sa puna piesele lipsa. Iar golurile umplute de el sunt superioare oricarei realitati, pentru ca el pune acolo exact ce ne dorim.

In fond… eu nu distrug corola de minuni…

----------------------

Si cea mai serioasa chestie.

Stiam deja ca intuitia este singura care ne poate raspunde la intrebarea ce inseamna a fi?Am aflat asta cu ani in urma, prin platon, hidegger, toma d’aquino si liiceanu.

Dar duminca trecuta aflu inca una. Ca tot intuitia e singura care poate raspunde la intrebarea ce este timpul! Fizica da din colt in colt si apoi din umeri pe aceasta tema. Ba e calda ba e rece, ba ca de fapt nu exista… dar nici nu putem fara!

Deci intuitia e cea care ne spune ce este, cand este.

In plus.

Fizica cuantica ne spune ca de fapt ceea ce exista nu este definit per se. Ci este definit prin potentialitati. Iar o teorie pornita de acolo spune ca sunt convingerile cele care aleg dintre potentialitati realitatea palpabila. Astfel ca iata cum convingerile dominante creaza realitatea. In fond, nimic nou sub soare. Cam toate scolile vechi spuneau asta. Dar era considerata o abracadabra mistica.

Iar acum putem pune laolalta. Si pare ca se schiteaza un sistem functional care determina realitatea pe baza convingerilor folosind ca element reglator intuitia!

----------------------

  si o chestie personala. firesc ca fu prezent si mr. mironov. m'am abtinut cu greu sa nu'i zic ceva de la obraz de una din deciziile lui de ministru, legata de saracirea sahului romanesc. la vremea 'ceea eram proaspat fost jucator de sah. si tare m'a *%^@ "preambulu' lu' startrec" cand a hotarat sa ia cluburilor de sah o mare parte din locatiile lor. printre care si o locatie in care se afla arhiva cu legitimatia pe care nu ma deranjasem sa mi'o ridic.
 

Inca putin

.

Sorescu – Trei dinti din fata. S’a terminat. M’a prins. Mi’a calmat. M’a intrebat. Inca ma ameteste.

Cartea. Atmosfera. Ideile de a scrie – cel putin acum, cel putin in forma planuita. Cum de ma regasesc atat de des, cum de imi regasesc observatiile si ideile si intamplarile atat de des – evident sunt comune… dar comune cum, cine mai intra in acest “fond comun”? atmosfera din ea – imi canta gandurile o muzica lalaita, cu salturi si ruperi de ritm (ca vorbirea personajelor cu care mi'am petrecut ultimile zile) si intoarceri / regasiri fractalice ale acelorasi subiecte (ca intamplarile).

.

Vama si inca ceva

.

Fost in Vama. ca 1 Mai.

Nisipul din masina adunat vara trecuta a fost completat. In curand voi avea plaja mea personala mobila. 

Neuronul meu a facut dusuri scotiene: de la pirati (latura animalica a omului in forma sa nenatural-bestiala) in stuf (omul in naturala legatura cu armonia). la pirati - in stuf, la pirati - in stuf. Si tot asa.

Si niste voley pe plaja cu niste frantuzoaice mici de am o febra musculara istorica.

Si cateva lucruri scrise / citite in stari de agregare mai mult ori mai putin dar uneori foarte. Bahice.

---------------------------------------------

- Daca femeile frumoase sunt invizibile (datorita vamei impenetrante a frumusetii lor) cum le poti afla? Cum poti face diferenta? Cum poti sti daca nu esti doar in prezenta unei efemeride elegant colorate, care se sfarseste cu fiecare iesire din concret?

- O regula ar putea fi urmatoarea: daca e inconjurata de prosti… sansele sunt… ca ea sa fie una dintre ei.

- Dar totusi! Prin firea lucrurilor orice femeie frumoasa va fi inconjurata de prosti!

- Corect! Este necesara o ajustare: daca este prea inconjurata de prosti…

---------------------------------------------

Am renuntat – din nou – sa mai scot citate. Si totusi. Din Sorescu:

“tot ce e frumos e moral”.

“…era un gazetar model, adica fara sa sclipeasca – asta recunostea si el, bine ca m’a ferit Dumnezeu, nu vezi ce greu se poarta geniul?!” (in fapt, nu vezi ce greu se poarte lipsa mediocritatii?!)

---------------------------------------------

Saartgard facu o vizita in acel loc. Prima constatare: aici iti poti  auzi gandurile! Ba mai mult, aici gandurile pot deveni tacute.

Apoi realiza miscarile interioare. Intreaga sa tectonica era reordonata. Si asta o datora acelui loc. Fizic.

Ce optiuni iti ofera faptul ca stii ca tu insuti tu cel real tu cel implinit cel complet iese la suprafata doar intr'un anumit loc geografic?!

Ce poti simti, ce poti face, cand rezlizezi ca acel loc geografic este un mic ansamblu de lucruri fragile pe care Schimbarea nu le va ocoli pentru mult timp...?!

Pentru a trai cu el insusi Saartgard avea de ales. Fie se va uita, se va pierde pe el insusi astfel incat sa nu fie chinuit de lipsa sa. Fie se va invata sa se regaseasca si in alte locuri. Fie va uita ca exista undeva o forma a sa implinita pentru a nu trai moment de moment in umbra acelui sine, fie va afla ce anume creaza acel sine acolo. Sau ce il scoate la suprafata. Si apoi va afla cum sa isi recheme acea forma cand ii va simti lipsa.

“C’est drole… aceea este masa la care m’am indragostit vara trecuta. Acela este fix locul in care s’a petrecut acel mic miracol. Iar putin mai incolo, la cativa metri si un damb, este locul unde imposibilil a devenit posibil, fara sa fi fost macar intentionat! Oare locurile chiar nu pastreaza o memorie a intamplarilor? Daca il simti destul de bine incat sa comunici cu el, un Loc nu este capabil oare sa iti povesteasca tot ce s’a intamplat acolo de cand este el? Poate nu tot, dar macar istoriile care iti apartin, la care ai fost partas, de care esti conectat… Pentru a putea vedea din nou, cu alti ochi, pentru a intelege mai bine ce s’a intamplat…”

Pentru Sartgaard la ultima vizita in acel loc traise doua zile care il implinisera cum nu o facuse toata viata sa dinainte. Si nu avusese o viata chiar atat de trista. Asa ca ramanea cealalta varianta: fusesera doua zile in care traise intr’un alt registru, care este rareori dat omului vremurilor acestea sa’l atinga.

“Poate chiar felul in care ma regasesc aici este povestea mea pe care mi’o spune Locul acesta mie”

S. observa cu o oarecare nedumerire ca locul nu prezenta - asa cum se astepta - un peisaj perfect. Intr’o laterala era limitat de un santier naval, in fata orizontul era obscur, fiind trecut in plan secund de catre un dig rigid. Iar marea – partea sa ce mai vizibila – se prezenta sub forma unui golfulet malos, prea inert pentru a fi remarcabil. Pentru ca acest peisaj sa devina impresionant este necesar un efort de gasire. In spatele digului gasesti in departare o fasie de mare la orizont, si trecand dincolo de celelalte elemente dominante din tablou, gasesti cerul.

“Iar o cale de a ajunge oricand la aceasta stare pe care o am aici poate fi chiar trairea acelui imposibil. Tot timpul. Asta ar putea sa fie solutia.La fel cum locul acesta imi aminteste de mine, acel imposibil,  palpabil zilnic, m’ar reda pe mine mie de cate ori l’as privi.”

……………………….

S. se opri si contempla intrarea. Obolul inrarii: sa te prefaci. Prefa’te ca ai coaie nefiresc de mari. Iar dupa o vreme o vei crede si tu. Dupa ce o crezi si tu, cei din jur vor fi convinsi. Realitatea? Ce e altceva realitatea decat media convingerilor tuturor?!

-------------------------------------------

Ajung sa fie

de regula cei ce pretind.

Le poti vedea privirea

speriata la intalnirea

cu realitatea.

Asezat la masa realitatii

vede cum falsitatea e singura creatoare a palpabilului.

Alcoolul anuleaza frica deconspirarii

pretinsei importante, pretinsei forte.

Pretinsei substante.

Are pentru florile de musetel

zambete pastrate interior.

Asta e alegerea lor.

Superficialul.

Cu Sa traiti! ii cere copilul aspirant

voie sa intre. Ca unui cerber-patron al

supremei aparente.

Si el pare real – stand afara –  

Fara sa vrea sa pretinda.

Cu miscare domoala

Se fereste. Ea golea stomacul.

Seamana cu Ligia.

In acest decor o floare de musetel

– aproape neobservata – ii cantareste

esenta aparentei sau aparenta esentei

alegerii sale.

-------------------------------------------

 .

Elegy

.

diferite persoane vor vedea diferite lucruri in acest film.

probabil din acest motiv cele mai puternice replici pentru mine au fost unele care pentru altii poate par banale, trec neobservate. despre cum ajunge sa nu fie niciodata momentul potrivit. despre cum persoana potrivita devine nepotrivita tocmai prin perfectiunea sa. astfel ca un calcul simpu iti arata ca nu exista viitor. si inca ceva ce abia recunosc fata de mine.
desi existau in acest film replici mult mai interesante, mai demne de a fi retinute, cum ar fi:

femeile frumoase sunt invizibile. cand ne uitam la ele suntem captivati de exterior si nu putem vedea interiorul.

cand faci dragoste cu o femeie te razbuni pentru toate lucrurile care te'au infrant in viata.

.

Poveste de culise

.

Fuse cupa romaniei la kendo.

La a carei organizare a muncit din plin. Subsemnatu’.

Cea mai buna reteta pentru a ajunge luni la munca nauc:

Se pleaca vineri de dimineata. Spre miercurea ciuc, pentru intaiasi data – fara GPS, iar harta prin locuri total misterioase. Probabil pe fundul portbagajului plin de chestiile nescoase din el de asta-vara. Se ajunge la capatul. Rabdarii. Undeva pe la brasov. Pentru ca plecat’am pe primavara din bucuresti. Ajuns’am in plina iarna in locul amintit. Ninsoare de zile mari. Deszapeziri, blocari, copac cazut de’a latul soselei, incetiniri, toata distractia. Pe dreapta reprezentanta peugeot – asa ca se achizitioneaza una bucata stergator de parbriz pentru care de ani de zile nu exista justificarea de a da un milion juma’ pe asa nazbatie si se faceau tot felul de bricolari cu chestii amuzante de optzecidemii din carrefour. Dar acum la capatul rabdarii… reducere 20%. Ura. 600 di mii. Ca de la bucuresti la brasov, dooj’ la suta reducere asta inseamna!

Dupa brasov vine toamna. Ploua. Stergatorul nou parca unge pe suflet.

Se ajunge la sfantu’ ghe unde se face o pauza. La niste cunoscuti. Se primeste sfat ”mergi pe la targu secuiesc, peisajul e o splendoare! Si drumul e mai liber”. Se actioneaza in consecinta. Se spune masinii care vine din spate “mergeti si voi pe la targu frumos – ca e frumos!” Targu frumos fiind totusi prea departe sfatul fu ignorat. Dupa lamurirea de rigoare fu ignorat din nou. C'asa e'n tenis. La un indicator de limitare la 20 la ora se ia din senin decizia de a respecta acest mesaj. In premiera. Buna premiera! Altfel saream cu masinuta ‘ceea in toate directiile de naiba o lua. Peisajul – o splendoare. Si o casuta care ma chema intr’un fel aparte.

 

(este fix in centrul imaginii))

Se ajunge la destinatie in necunoscut. Se primesc indicatii pentru andocare - excelente. Dupa ce ma plimb prin miercurea ciuc pana la limita aia naspa a rabdarii, tocmai cand sa schimb tonul, vad o inscriptie care seamana cu numele pe care il cautam. Bun. La fix.

Incepe distractia. Camerele care mi se dau nu sunt la fel cu cele care mi’au fost comunicate pe mail pentru stabilirea repartizarilor. Cineva’mi cere deja cheia. Excelent!

Separ camerele in doua categorii: cele care sunt conform listei si cele care - evident - nu.

Incep sa repartizez din cele ok, si sa fac scaderi, adunari, extrageri de radicali liberi cu cele din a doua categorie. Le aduc la un numitor comun rezonabil si apoi ma bucur de liniste.

 

Adica plictiseala de moarte la parter asteptand delegatiile din tara. Cineva’mi da o dilema veche si citesc vreo doua chestii interesante. Si alte patru care imi amintesc de ce nu citesc eu… dilema veche. Altcineva imi da un telefon sa ma uit la un film. Hm. Ciudat feeling. 

De plictiseala pozez masina unui moldovean din onesti pe care a parcat'o fix in mijlocul parcarii si dupa ce a dat o privire roata a decis ca sta bine acolo. Si a plecat linistit cu alaiul lui. (nu de'ai nostri - ci de la judo parca)

  

Incep sa vina oameni. Cine vrea sa uite de (orice alte) probleme recomand: vreo suta de oameni cerand chei, avand de dat bani, nestiind exact cati si de ce, dintre care cativa cerand reorganizari de camere, reorganizari de calitate a cazarii(!)… in fapt dorind sa li se confirme cu orice ocazie statutul lor de oameni “foarte” aparte. Firesc, cei care au facut cea mai mare valva fiind exact cei care nu respectasera datele de inscriere. “Prea” superiori pentru a indeplini conditiile cerute, “prea” superiori pentru a accepta conditiile primite. Eh, au fost doar cativa.

Norocul nostru comun ca desi eram obosit (adica rabdare zero) ma concentram suficient de tare sa imi pastrez atentia pe situatia banilor, pe situatia cheilor, pe situatia sosirilor, pe situatia repartizarii in camere - incat nu raspundeam decat rar si uimitor de calm unor cerinte pentru care imi parea demn de aplicat sfatul lui nietzsche “sa’i intepi pe cei ce cu aer ca foalele de broasca sunt umpluti e o virtute” (de prin zarathustra story… celor care asteapta filmul… somn usor!).

 

Sambata – prima zi de competitie.

Un nenea avea nevoie de confirmari si ma gaseste tinta pentru propriile’i tensiuni. Pardon, ati gresit adresa, va rog mai intai asigurati’va ca stiti cu cine vorbiti! Motivul pentru care in dojo sunt cuminte si ascultator este  respectarea regulilor kendo – nu lipsa de coloana vertebrala, sau mansarda goala! Mi s’a explicat ulterior ca avea niste nemultumiri personale. Eu cred ca este acel gen de antipatie instinctiva, reciproca. Iar cand nu este depasita conditia de baza i se da curs in comportament.

 Echipe si individual copii, juniori si fete. Conform celor discutate inainte… ar fi trebuit sa fiu liber – aproape spectator. Oricum, macar simplu, minor executant. Yeah, right!

Care e foaia? Anunta si numele celor care se pregatesc! Ce scriu aici? Unde sunt foile cu…? Io nu  mai pot sa stau la cronometru – cine ma inlocuieste? Cand lupt? Unde stau?E apa pe terenul de lupta – aveti cu ce sa o stergem? Da scotch’ul! Acum am venit – cu tine vorbesc pentru cazare? Cat costa!?  Nu mai anunta numele mai! Cheia o iau de la tine? Ca nici la europene nu se anunta! Cum stam cu delegatiile – le’au dat toti?

 

Vreme de vreo 8 ore continuu.

Oricum, dupa vreo doua ore deja toti prinsesera mersul. Am ajuns la nivelul europenelor: nu mai era nevoie de anuntat nimic! 

 

Asa ca a fost timp si de observat. Fiind un sport predominant masculin fetele erau rare. Fiind rare si fiind atmosfera foarte incarcata de… testosteron, feminitatea lor iesea in evidenta foarte puternic. Cam la fel cu fragutele pe care le gasesti prin padure. Cand le observi devin foarte evidente - pete mici si puternice de culoare. Iar cateva straluceau de’a binelea si le vedeai efectiv cum torc jucandu’se cu senzualitatea pe care o emanau. Stiau…

 

Gen de intrebari care inca mi’au ramas infipte intr’o sinapsa: “cu cine voi fi in sferturi?” (in conditiile in care inca nu se terminasera grupele) “…pai… de ce ati mai venit sa luptati? Stateati acasa si va trimiteam io pe mail rezultatele!”. Eh, vorba unui sergent in armata: “stresu’i mare...!”.

 

A doua seara rasare o chitara. Cu niste copii dupa ea. Imi varsa vinul pe mine, deci ma asez pe jos si incep sa urlu in cor cu ei. Cu chitara le aveau. Mai bine decat mine (ceea ce nu e greu). Insa cu ritmul si linia melodica… teroare! De vreo doua ori pun eu mana pe instrument si cant. Just demonstrativ, ca exemplu. Ca oricum carnetul meu de cantece si vodca lipseau.

 A doua zi de competitie. Trezirea - din nou - la sase juma’. Superb!

 

Si de la capat.

Alte ore in sir incercand sa vad in ce masura eleganta miscarilor poate fi regasita in conditii de competitie, in lupta pentru puncte.

 

Am o cultura redusa in ceea ce priveste kendo, asa ca nu il definesc. Dar ce inseamna el pentru mine este eleganta, armonia simpla ca aparenta, dar uneori de o complexitate fractalica, cu miscari scurte si limpezi ca un haiku.

…si mai caut aici un anumit tip de autocontrol pe care l’am pierdut candva – cel care in timpul unui conflict ma oprea si imi permitea sa judec lucid.

Apoi cateva ore de stat in frig la hanul secuiesc din tusnad (amintiri la tot pasul) asteptand mancarea, apoi cateva ore de condus… si cateva ore de somn.

Dimineata, la munca, nauc!

 .

Politia cec’ul si coalitia

Ce vreme mai buna poate sa fie atunci cand afli ca s’a desfiintat cec’ul de la sala palatului, de langa magazinele adam, decat o vreme ploioasa?!

Da, exact cec’ul ala care imi ramasese in memorie ca unul din reperele din copilarie. Nu a fost suficient ca l'au modernizat odata de mi'a stat mintea intrand acolo? Au trebuit sa'l stearga de tot? Bizara senzatie. Sunt convins ca au facut asta doar ca sa'mi faca mie in ciuda!

Ocazie cu care mi’am amintit cat de mult imi place totusi un anumit tip de ploaie. Linisteste, curata si aeriseste aerul si gandurile. Interiorul.

Asa ca se face cap-compas si se porneste catre cec’ul mare de pe victorieri. E un motiv suficient pentru o plimbare printre cladirile vechi si neschimbate ale bucurestiului si ale copilariei.

Aparati bucurestiul! Vazusem un banner intr’o seara. Nu spunea impotriva cui, nu spunea de ce (imediat eu m’am gandit la valul migrator de melteni cu proaste maniere care nu inceteaza de 25-30 de ani incoace pe putin, dar cine sa mai apere bucurestiul cand ei sunt majoritari deja de mult timp... ei au devenit bucurestiul... acum bucurestiul ar trebui sa se apere de el insusi... solutia - leucemie curata!). Bun banner! Facea toti banii! Acum vad un afis pe aceeasi tema cu ceva mai multe informatii. Pe langa instigarea la aparare mai spunea si sa votam pentru referendum! Adica se face un referendm  prin care se stabileste daca sa se faca alt referendum? Si ca este o campanie de bla-bla publica initiata de o coalitie bizara. Adica hilara, daca ne gandim la trecutul mult prea recent pentru a o considera serioasa. Adica este o campanie care pana acum a ajuns la mine cu doua mesaje si nu stiu despre ce este vorba – pe langa faptul ca nu reuseste sa imi creeze vreo identificare cu subiectul ei. Concluzia? Niste pro(st)fesionisti au creat o campanie comandata si aprobata de alti pro(st)fesionisti.

Mergem mai departe pe victoriei.

CEC’ul mare nu accepta utilizatori comuni. Dar mai este un cec alaturi. Care firesc, are program dedicat publicului pensionar. 8-17. Sa mai spuna careva ca pensionarii nu sunt bagati in seama… Majoritatea institutiilor relationate cu statul au orar dedicat lor. Si somerilor. Si copiilor.

Deci iata inca un punct in care esti pus pe drumuri, cu piedici organizatorice in sistem. Deh, metehne vechi.

Voiam sa platesc o amenda. Bine ca mi’am refacut carnetul in sfarsit! Daca nu ma insel – prima amenda ca sofer. Si’s deja la al doilea carnet. Ca ma simt io mai bine fara centura, iar sambata in plimbari de sfarsit de saptamana am vrut sa ma simt cel mai bine posibil. Si’am dat si’un telefon, ca poate mai rezolvam o chestie rapid.

Am vrut s’o platesc pe loc, dar organu’ mi’a zis ca nu se mai poate ca deja a taiat procesul verbal.  Nici nu avusesem camd sa ii spun inainte. Nu m'a intrebat daca vreau sa platesc pe loc. I'am dat actele si inainte de a apuca sa ii zic buna ziua mi'a cerut sa raman in masina si a disparut. L'am asteptat intrebandu'ma daca si asta imi face surpiza ca in celelalte dati ca la intoarcere sa imi dea actele si sa imi ureze drum bun. Iata ca mi'a facut alta surpriza. Si n’am inteles care este legatura intre procesul verbal gata facut si imposibilitatea platii, dar am banuit ca daca intreb intru in lumea functionarilor stupide ale statului roman. Si am preferat sa nu fac asa o greseala, ca doar era frumos afara si eram in week-end!

Asa ca din motive science-fiction ne plimbam fara succes incercand sa platim o amenda si observam – din nou – ca nu se poate face acest lucru intr’un mod firesc, fara sfortari anormale de invoiri de la munca.

Ca asa vrea politia, cec’ul si clasa politica.

Noroc ca ploua frumos.

.

optimism

.

de la un coleg:
---------
http://news.yahoo.com/s/yblog_thelookout/20110309/ts_yblog_thelookout/jobs-returning-but-good-ones-not-so-much

Lucrul cel mai interesant (mai ales daca il luati in considerare si pe Frank Ap...) e deja vizibil si la altii (v-am colorat diferit cele patru grupe de cuvinte suficiente pentru a intelege "trend"-u

• And a recent Wall Street Journal analysis found that even though productivity rose 5.2 percent from mid 2009 to the end of 2010, wages increased by just 0.3 perc. That means only 6 percent of productivity gain were shared with worker. In past recoveries, that figure has averaged 58 percent. This time around, far more of the gains went to shareholders, in the form of profits, which are at record level.
---------

omenirea a cunoscut diverse forme de sclavagism de'a lungul timpului... don't you think?

.

latinesti

de la ioana_du:

Fax mentis incedium gloriae -Pasiunea gloriei este torta mintii
• Felix qui potuit rerum cognoscere causas -Fericit este el, cel ce-a învãtat cauza lucrurilo [Vergil]
• Fiat justitia (et ruat caelum) -Sã fie fãcutã Justitie (desi pentru asta ar fi nevoie sã cadã Raiul
• Fronti nulla fides -Nu judeca o carte dupã copertile sale
• Haec olim meminisse ivvabit -Timpul le vindecã pe toate
• Heu! Tintinnuntius meus sonat -La naiba! Iar mi s-a fu#t#% pager-ul
• Hoc tempore obsequium amicos, veritas odium parit -În zilele de astãzi, prietenii se fac doar prin flatãri, adevãrul fiind usturãto [Terence]
• Ille dolet vere, qui sine teste dolet -Cel ce deplânge în afara vãzului lumii, deplânge ones [Martialis]
• In dentibus anticis frustrum magnum spiniciae habes -Ai o mare bucatã de spanac între dint
• Intellectum valde amat -Iubeste intelectul cu pasiune [Sf. Augustin
• Interfice errorem, diligere errantem -Omoarã pãcatul, iubeste pãcãtosul [Sf. Augustin

.

luminite

.

Mai acu’ cativa ani scriam pe un blog (aici sau in ala verde, defunctul iahu’samfing) despre cat de bine ar prinde la trecerile de chetoni nesemaforizate niste luminite care sa ilumineasca noaptea fix cararuia pe care trec pedestrii.

O consideram o idee SF pentru lumea asta in care gestionarii avutului public se bat unii cu altii pentru ca fiecare sa duca acas’ mai mult banet. Dar am publicat'o ca poate ajuta undeva vreodata la ceva.Idealism maladiv sau optimism irealist.

De cateva saptamani admir fara sa cred ca sunt reale aceste dispozitive. Iar serile trecute in prima data vazui becul de aproape aprinzandu’se si anuntand ca avem un calator de’a curmezisul!

Ura!

Uite’asa incepe omu’ sa fie mai hoptimist. Si sa se creada ca totusi foloseste la ceva sa ai idei. Si tare's curios daca obiectele de azi de pe strazi au vreo legatura cu respectivul articol. Dar chiar daca n'au o legatura, tot sunt multumit ca au aparut minunatiile respective.

.

unii si altii

.

Sunt perfectionist. Este naspa. Stiu. Mi s’a atras atentia ca duce la lucruri urate daca las chestia asta sa evolueze.

Dar inca nu mi se pare atat de naspa cum sunt ceilalti colegi de breasla: mai-catolicii-decat-papa si over-achieverii (ovăracivăru’).

Mai-catolicul croieste lumea imprejurul lui in tipare rigide, stupide, neadaptate circumstantelor.

Over-achiverului ii spui sa mearga pana la punctul x, el va alerga pana acolo.

Stresand, obosind inutil, anuland orice idee de armonie, de echilibru.

Si ajungand mai devreme decat este cazul, poate si cu un picior rupt, dar mandru ca a ajuns asa cum crede mintea lui ca este bine.

Mai-catolicii sunt ingusti la minte.

Over-achieverii sunt mai intai stresanti si apoi ingusti.

Spre deosebire de acestia, eu – perfectionistul – sunt doar un carcotas. Nimic nu este destul de bun – nici macar eu, sau cu atat mai putin eu – nimic nu este cum ar trebui sa fie. Atat.

 .

gandire si simtire

.

La nivel interior importanta unui lucru este data de cantitatea de atentie pe care o acordam respectivului lucru.

Fiindca atunci cand ne mutam atentia de la un fenomen la altul, importanta cu care investim acele lucruri isi modifica nivelul.

In zilele in care fac sport in aer liber simt ca acest lucru este foarte important: corpul meu, miscarea, viata, aerul…

In zilele in care stau in casa dupa draperii citind simt ca acest lucru este foarte important: sa stiu, sa cunosc, sa inteleg…

In anii in care m’am preocupat cu matematica eram convins ca ea este importanta. In anii in care m’am preocupat cu sahul eram convins ca el este important. In verile in care inotam si jucam voley pe plaja non-stop… evident.

Asta este importanata aflata prin intermediul simtirii comune. Subiectivitate.

Si mai este cealalta cale de cunoastere – prin gandire. Este obiectiva. Aparent. De multe ori gandirea este impulsionata de simtire, influentata de simtire. Oricum, daca nu ar fi asa, gandirea goala ne’ar aduce un raspuns obiectiv dar sec, arid, sterp, inutil. Adica nici un raspuns.

Insa un raspuns obiectiv si corect se poate gasi printr’o impletire dintre gandire si simtire. Cu deosebirea fata de cazul de mai sus prin faptul ca vorbesc despre alta gandire si alta simtire: gandirea constienta si simtirera constienta.

Cum se gaseste simtirea constienta, cum se ajunge la gandire constienta… nu cred ca un blog poate raspunde la asta. Trebuie trait, poate fi important!

.

el comandante

.

Oare atunci cand in el comandante dupa ce ai pascut un pahar de mojito (sau doua),  dupa cateva guri de bere intercalate cu un white russian (sau doua), cand incerci sa pui paharul pe masa care – geometric vorbind – are peste 50% din suprafata neocupata, insa te uiti nedumerit si te intrebi unde naiba il pui… ei bine, atunci se numeste ca ai o dilema metafizica? :D

Pentru ca literal vorbind… aceasta dilema nu are o substanta, un substrat  fizic, aceasta dilema in mod clar depaseste fizica! :))

.

sunset limited

.

Filmul care contine inceputul si incheierea tuturor intrebarilor, tuturor discutiilor. 

Evident majoritatea directiilor fiind doar atinse… dar… o discutie cum n’am mai avut de mult cu cineva.

Interesant de vazut in mai multi. Cred ca ar starni discutii circulare. La greu. O discutie circulara fiind acel tip de comunicare in care fiecare partener aude dar nu asculta ceea ce spune celalalt,  ambii impiedicati de paradigme, convingeri...

 Cele mai serioase intrebari. Cele mai serioase raspunsuri. Nu toate, dar cele mai grele dintre ele.

 

A intrat direct in topul filmelor preferate.

Excelent pentru culture-junkies!

(bun de vazut fara a cunoaste subiectul, fara a vedea trailerul. surpriza formei si substantei, efectul este mult mai bun)
Probabil unii l'ar pune in sertar impreuna cu tanarul werther al lui ghiote dar.. nu's de acord. Carticica lui Werther a fost buna, dar nu atat de buna.
Daca ar fi fost sa fie, acestea ar fi fost motivele. O singura diferenta am gasit, pe o anumita directie: exemplul cartii preferate. In rest, parca m'as fi privit explicand de ce. Bine... exceptand unidirectionalitatea / ingustimea conceptiilor acestuia.

.

Pareri si dreptati pentru toata lumea

.

Totdeauna exista si o a doua parte a povestii. Adica un alt aspect, o alta imagine obtinuta din alt punct de vedere, cu alta categorie de informatii. Cel putin inca una.

Insa asta nu inseamna automat ca toate aspectele devin egale ca valoare. Si ca toti au dreptate, fiecare in felul sau.

In mod ciudat, in ziua de azi asa se considera. E argumentul final. Fiecare are dreptate in felul sau. Lucru pe care nu'l contest.

De fapt fiecare are dreptul sa greseasca in felul sau!

Daca ar fi un principiu, daca ar fi adevarata acea pozitie - “fiecare are dreptate in felul sau” - automat am putea arunca la gunoi tot sistemul de justitie.

Fiindca dintr’un anumit punct de vedere aici intervine justitia (sau cel putin doreste): analizeaza care dintre parti are imaginea povestii bazata pe informatii mai multe, pe informatii sau relationari corecte (ori utile daca abordam din alt punct de vedere).

Pagubitul are povestea lui coerenta / corecta pentru el. Hotul are povestea lui coerenta / corecta pentru el.

Pagubitul spune “carligele de pescuit din aur erau ale mele, imi provocau o placere aparte cand pescuiam intre cele doua insule ale mele din yachtul meu de 17m”.

Hotul spune: “cand m’a concediat pentru ca dupa ce spalasem puntea chiuaua ei s’a usurat fix in fata usii catre dormitorul lui am vrut sa iau ceva minor care sa asigure hrana copilului meu pana gasesc alta slujba”.

Sau.

Pagubitul nu mai spune nimic, are un topor infipt in occipital.

Celalat spune: “n’a vrut sa’mi dea de buna-voie portofelul si m’am enervat!”

Daca ambele parti ale povestii ar avea aceeasi greutate, cel ramas viu din exemplul de mai sus ar trebui sa plece liber.

Multitudinea povestilor diferite pe acelasi subiect este data de gradul diferit de informare, de aspectele luate in calcul, ceea ce duce la diferente calitative intre povesti – ameteala cu relativismul punctului de vedere este o… ameteala.

Iar folosirea uzuala a lui “fiecare are dreptate in felul sau” este doar o gogorita sociala aruncata pentru a netezi spinarile orgoliilor incapabile de a’si recunoaste unele limitari.

Asa ca de cate ori o auzi nu o considera ca reala.

.

SQL

.

cel mai bun site de SQL pe care l'am folosit: http://www.1keydata.com/sql/sql-commands.html

.

Modul de abordare american

.

 Este punctul de vedere creat de o societate fara istorie. De o societate cu o nastere rusinoasa.

Jefuitorii trimisi de catre marile puteri, dupa ce au linistit populatia locala s’au gandit ca ar fi mai corect ca jaful sa le foloseasca lor, nu celor de acasa. Iar actul de nastere a fost declansat de o miciuna –  tea party of boston.

Adica acea societate formata din indivizi care in lumea destul de moderna considera ca a lua ce le place fara a avea procese de constiinta, s’a razvratit impotriva celor de acasa si a creat un razboi impotriva acelora pe baza unei minciuni.

Este societatea burtii. Este societatea fara istorie, fara radacini, fara cultura. Care evident a creat un mod de abordare fara istorie, fara radacini, fara cultura. Modul de abordare al burtii animalice, al individului nedezvoltat, neevoluat.

Iar la noi se popularizeaza acest model. Desi noi suntem europeni. Avem trecut, avem radacini, avem cultura.

Eu nu vreau sa fiu american. Vreau sa raman european!

.

Seara

.

In seara asta sunt trist. M’am intalnit intamplator cu un vechi prieten.  Un tip deosebit. Rar. Poate prieten e mult spus. Cunostinta cu multe puncte comune.

“N’am crezut ca voi ajunge sa spun asta vreodata – dar nu mai pot aici. Ma sufoca marlania.”.  Nu este genul care sa ia lucrurile in tragic, nu este genul care sa se implice emotional cu rapide turbulente… este genul calm, linistit, echilibrat. Asa ca o asemenea afirmatie din partea lui are o alta greutate. Decat daca ar veni din partea mea, care (uimitor) ma aprind repede. (uimitor pentru cei care ma stiau pana acum zece ani)

Si Gelu pleaca in Germania. Mona lui e deja plecata.

Vorbind cu el am realizat ca iar am inceput sa’mi ignor latura intelectuala. Am inceput din nou sa evit sa iau contact cu ceea ce ma defineste ca om, ceea ce ma scoate din randul furajatelor. Actiune facuta ca forma de supravietuire.

Vorbind cu el am realizat ca nu este doar la mine, dintr’o parere subiectiva, senzatia de sufocare in fata avalansei de mitocanie, prostie, marlanie trecute azi in randul valorilor ce trebuiesc integrate de individ pentru a se integra depedeve social.

Zilele trecute ceva mi’a amintit de rezistenta prin cultura – forma de rezistenta impotriva regimului acela.

Si imediat piticul responsabil cu idei noi mi’a spus ca azi este nevoie de gasirea unei forme de rezistanta a culturii. In fata regimului acesta. Regimul in care valoarea culturii este data de… cifra de vanzari! Un act cultural este masurat in functie de incasarile produse… incasari produse de catre masa cvasiinculta, de catre numarul de voturi create automat sau intentionat de catre aceeasi masa prin accesarea unor pagini de internet.

Mai inainte de asta, joi, pe drum spre munte spuneam unor prieteni despre cultura de valoare. Unde termenul valoare nu poate fi stabilit prin topuri. Top de vanzari. Top de accesari. In cultura nu poti face ciorba asta.

- Pai si cine spune ce e valoros si ce nu? Temistocle Popa?

Inca nu stiu. Probabil. Un fel de Temistocle Popa, dar care avand har si avand toata viata dedicata acestei zone... acesta ar avea compententa, legitimitatea pentru a face astfel de delimitari.

Si uite’asa ajungem iar la autoritate. Si la conceptia gresita referitoare la democratie. Cum ca ar insemna ca multimea devine un supermen in orice domeniu! 

Cu toate ca multimea dispretuieste preocuparile intelectuale isi aroga totusi capacitatea de a fi posesoarea fructelor acestor preocupari - detinatoarea adevarului, detinatoarea stiintei a ceea ce este bine si ce este rau, fara a fi capabila de a intelege ce inseamna una sau alta.

Multimea e mai tampita decat cel mai prost membru al ei. E demonstrat stiintific! (ca place asta – e de mare angajament acest argument cu demonstratia sti’ntifica - ethos la greu!)

Dar in ziua de azi multimea e factor decizional omniprezent, omnipotent.

Cultura de valoare dispare. Inlocuita de cultura banoasa. Babilonul este aici.

.

35

.

Este acea varsta la care capeti maturitate deplina. 

Si astfel ai nivelul de a decide ca inainte de a iesi la -3.5 grade C trebuie neaparat sa te speli pe cap. 

Si daca tot ai facut’o pleci calm spre birou…la sacou. 

Fara caciula, deh! Nu pentru ca nu s’ar potrivi caciula cu zulufi la sacoul raiat negru ci pentru ca n’ai chef! De caciula azi.

Este varsta la care iti zici ca decat sa pierzi timpul in metrou degeaba… mai bine faci un avion din cartela care a expirat. Fara sa iti pese o secunda daca este intr’adevar cea expirata sau cea proaspat cumparata. Ca doar acum ai 35 de ani asa ca iti permiti! Si apoi ii si tragi (in metrou) o poza proaspetei tale creatii. Ca iti place cum arata.Ca iti place stupefactia din privirile celor dimprejur.

 

35 de ani. Varsta maturitatii depline!

 

.

 

Placerea de a trai aici

.

Pai am facut greseala si mi’a expirat permisul. Asta este o greseala! Ca el este facut sa expire e ceva normal!

Nu inteleg de ce e normal, din moment ce pentru capatarea urmatorului nu se face nici o validare reala –  permisul de conducere este totusi ca un examen de facultate... dar care pouf! – expira!

Dar e normal.

La fel de normal e ca daca te duci cu doua zile inainte de a expira ai de dus un set de hartoage. Daca te duci la doua zile dupa ce a expirat ai de adus un alt set de hartoage. Mai multe.

In principal diferenta este data de un ‘dosar medical’.

Fiindca desi acel permis a fost valabil timp de 10 ani fara ca sa te intrebe nimeni daca ti’ai pierdut intre timp un picior, o mana, ori viata... grija birocratiei este mare: au trecut 24 de ore de la expirarea actului: pouf! – meri tu si fa una lista de investigatii medicale! Daca esti femeie inclusiv obstetrica / ginecologie – asta e definitoriu pentru modul in care iti incrucisezi picioarele pe pedale, ori cel in care atingi schimbatorul de viteze! Sa nu’l infectezi ori demolezi cumva!

Norocul meu: nu’s femeie!

Aflu ca trebuie sa fac un mic dosarel – o fisa cu vreo 8 stampile pe ea.

Stampilele le iei de la anumite policlinici, foaia pe care se pun ele din alta parte: de la medicul de familie! Asa e normal.

Deci pentru carnet trebuie sa ma duc la policlinica pentru care trebuie sa ma duc la medicul de familie.

Imi sun creatura care figureaza in acest rol si aflu ca... trebuie sa’i aduc o hartie de la munca! Ha – norocul meu ca am sunat!

Deci pentru carnet trebuie sa ma duc la policlinica pentru care trebuie sa ma duc la medicul de familie pentru care trebuie sa ma duc la personal.

Primul pas: imi iau hartia de la personal.

Pasul doi: ma infiintez la cabinetul medicului de familie. 

Nu este! Medicul. Lumina inchisa... liniste si pace. Sun din nou, raspunde si uimitor: imi spune ca este la cabinet! Twilight zone! Ii spun ca sunt la usa si este inchis.

Abia acum insa considera de cuviinta sa’mi spuna ca s’a mutat!

Pasul doi si’un sfert: vizita la cel de’al doilea cabinet.

Unde se bucura de hartia adusa de mine dar hartiuta-suport pentru stampile... lipseste! Pentru ca “nu o avem noi ci policlinica. O iei de la policlinica si o sa scriu si eu ceva pe ea.”

Fenomenal. De la ana la caiafa. Imi place asta! Este ratiunea mea de a trai!

Inca o zi pierduta.

Urmatoarea dimineata ma infiintez la o policlinica. Una dintre cele autorizate pentru astfel de operatiuni dificile!

Astept cca 15 minute la ghiseul ‘informatii’ care in acelasi timp este si caserie.

Ca sa aflu ca: ‘mergeti la secretariat in capatul holului’.

La secretariat starnesc cu cererea mea un sir de discutii: ‘dar noi nu avem formulare noi, mai bine mergi la politie sa’ti dea formular nou’, ‘nu, n’o sa’i dea de la politie nimic’, ‘oare sa’i dam formular din care avem?’, ‘vorbeste cu (nu-stiu-cine) de la (nu-stiu-unde) sa afli daca sunt bune astea vechi pe care le avem’ – ‘asteptati putin afara’.

Adica inca vreo 10 minute.

Victorioasa iese o tanti care zambitoare imi pune in brate o hartiuta penibila si ma anunta ca trebuie sa o umplu cu stampile... dar obligatoriu mai intai sa’mi completeze pe ea ceva... medicul de familie!

Deci pentru carnet trebuie sa ma duc la policlinica pentru care trebuie sa ma duc la medicul de familie pentru care trebuie sa ma duc la personal. Si apoi sa ma duc la medicul de familie ca sa fiu trimis la policlinica si sa fiu trimis inapoi la medicul de familie urmand sa ma intorc la policlinica...

Si abia am obtinut o hartie goala pe care daca as fi descarcat’o de pe net as fi printat’o la o calitate mult mai buna!

Ies de la munca si ma infiintez din nou la medicul de familie. Imi scrie ce are de scris, victorios - am avut dreptate: hartia se ia de la policlinica, nu de la mine! -si intr'un moment de ratacire inocenta dau o raita pe la policlinica: poate rezolv cateva stampile fara sa ma mai invoiesc (din nou) de la munca. 

Firesc, am fost naiv! Dar am aflat ceva nou: de azi dimineata pana acum au venit noile formulare! Asta este vechi!

 - Il am de la colegii dumneavoastra.

 - De la cine?

Adica tu crezi ca daca imi dai alt formular o sa stiu sa le spun nepotilor cum o chema pe tanti care mi'a dat formularul nou?

- De la secretariat.

 - Aha.

 - Pai daca puteti dati'mi va rog unul nou. (incerc sa evit sa dau ore de alergatura si 3 mil pt a umple cu patalamale o hartie potential expirata)

 - Aveti deja semnatura medicului de familie!

 - Nu conteaza - ma duc sa o mai iau odata pe formularul nou.

 - NU!

Asa e normal.

poveste fara final (pentru ca atata timp cat nimeni nu se opune prostiei... ea dospeste linistita in forme monstruoase).

  .

despre daci

 .

    pen'ca nu mai gasesc nici un articol in care sa fi scris in liniste si pe larg despre daci  - in mod sigur a fost minim unul - iaca pun ceva in graba. de'a valma. cateva notite pe care le'am adunat candva intr'un... word. si vad ca nu este ultima varianta a lui, lipsind marturiile despre nivelul lor de moralitate - devenit etalon in lumea elena.

HERODOT

“ Neamul Tracilor este, dupã acela al Inzilor, cel mai numeros din lume. Dacã ar avea un singur cârmuitor sau dacã Tracii s-ar înţelege între ei, el ar fi de neînvins şi, dupã socotinţa mea, cu mult mai puternic decât toate neamurile.”

PLATON

“ Aşa stau lucrurile, Charmmides, şi cu descântecul nostru. L-am învãţat cu prilejul unei expediţii, de la unul din medici traci ai lui Zamolxis, despre care se zice cã au şi darul de-a te face nemuritor. Iar tracul acesta arãta cã medicii greci spun, pe bunã dreptate, cele pe care le-am amintit eu acum; numai cã Zamolxs, adãuga el, regele nostru, care este zeu, mai spune cã aşa cum nu trebuie sã încerci a vindeca ochii fãrã sã vindeci capul, şi nici capul fãrã trup, la fel nici trupul fãrã de suflet, iar tocmai aceasta este pricina pentru care cele mai multe boli rãmân nevindecate de medicii greci, faptul cã ei nu ţin seama de întregul a cãrui îngrijire ar trebui s-o întreprindã şi cã, dacã acesta nu se simte bine, este cu neputinţã ca partea sã se simtã bine. Cãci, spunea el, toate se trag din suflet, atât cele rele cât şi cele bune ale trupului şi ale fiinţei noastre întergi, revãrsându-se din suflet aşa cum se rãsfrâng de la cap asupra ochiului. Ca urmare, mai ales sufletului trebuie sã-i dãm îngrijire, dacã vrem ca deoptrivã capul cât şi restul trupului s-o ducã bine. Iar sufletul, spunea el, tinere, se îngrijeşte cu anumite descântece, care sunt, la rândul lor, spusele şi gândurile frumoase.” (“descântece , care sunt, la rândul lor, spusele şi gândurile frumoase” – asta înseamnã cã tracii cunoşteau utilitatea abordãrii psihologice a bolnavului, sau marea “cucerire” a marilor “specialişti americani” referitoare la forţa gândirii pozitive – chestie deja larg utilizatã în spitalele occidentale în “minunatul” secol XX.)

            “Adesea înşişi Grecii, uimiţi de forţa şi iscusinţa Tracilor, îi treceau în rândul fiinţelor supraomeneşti, îi puneau în directă rivalitate cu zeii, Tracia fiind locul unde se petreceau miracole şi iubiri.”

            “Romanii, de la Traci au primit cinci zeităţi prin intermediul Grecilor: Apollo, Hermes - Mercur, Artemis - Diana, Ares - Marte, Dionisie - Bachus.Mai mult decât atât, însăşi cultura grecească, adoptată de Romani, conţinea elemente tracice asimilate într-o epocă anterioară. Aceasta acceptase şi recunoscuse superioritatea culturii trace, de vreme ce înşuşi Platon elogia medicii din nordul Dunării care, înainte de a vindeca boala trupului, căutau să o vindece pe cea a sufletului.” (=Bendis zeiţa vânãtorii, nopţii şi a lunii, a fertilitãţii reprez lunã)

(AGEAC- Diana = Isis = Tonanzin = Stella Maris (Fecioara Mãrii) = Forţa Variantã capabilã de a dezintegra defectele de tip psihologic}

Gebeleizes (GHEBELEIZES) (=Uranus) zeitate supremã, solarã

Zamolxis zeitate teluricã

Zeul Dunãrii

            “In bătălia din Câmpurile Catalunice din Galia, cea mai mare parte a oştilor lui Attila a fost distrusă de marele general Aetius, get de origine.”

“Hesychasma – tehnica respiratiei si a contemplarii (pranayama – sanscr.). Gr. Hesychia. Prin hesychiasma se intelege un fel de gimnastica interioara, o disciplinare a respiratiei, pe baza de concentrare: este o “rugaciune” a inimii, concentrata in ea insasi, fara cuvinte, eliberata de orice conditionare. La noi, hesychasma, de provenienta orientala, este mentionata, pentru prima data, in Tara Romaneasca, de catre Nicodim de Tismana (sec. Al XIV-lea). In Moldova se practica la Manastirea Neamt, in sec. Al XVIII-lea, de catre staretul Paisie si discipolii sai. Anton Dimitriu, in Terra Mirabilis (de unde este extrasa nota de fata), vede in hesychasma o continuare a traditiilor ascetice ancestrale practicate de geto-daci (Pytagora-Zamolxis).

            Ca filosofi

                “…, Tracii erau socotiţi de Clement din Alexandria ca “precursori ai relevaţiei”, Platon însuşi văzându-i ca “predicatori ai nemuririi”.

Până şi Platon în Dialogurile sale, privind spre legndarele ţinuturi ale nordului, reţine învăţămintele unor înţelepţi traci, care erau stăpâni pe un sistem filosofic bine constituit.”

            “Mândrindu-se cu descendenţa sa tracã, scriitorul Antistene spunea că însăşi “mama zeilor se trăgea din Ida”. Tot atfel, Demostene şi Ificrate socoteau ca o cinste faptul că mamele lor fuseseră trace.”

            “… spre deosebire de Greci, a căror cultură a înflorit abia atunci când s-au stabilit în cetăţi şi au adoptat forme fixe de viaţă, împresurând ţărmul Mării Negre şi al Mării Egee cu porturi, spre a asigura tranzitul mărfurilor produse de “anonimii” Traci”, prea puţin legaţi de bunurile şi avuţiile lumeşti (adevărată atitudine “creştină”), lipsiţi de orgoliu de a trimite posterităţii “urme” cu privire la existenţa lor, “documente” de piatră şi “scrieri”, bizuindu-se în primul rând pe forţa tradiţiei şi pe înaltele trăiri spirituale.”

            “Mari iubitori de muzică, după numeroase mărturii antice, Traco-frigienii au impus chiar anumite moduri muzicale. … Theopompus ne relatează că soliile erau făcute de Geţi în acompaniament de citeră. La fel, Jordanes ne spune că preoţii daci îşi făceau rugăciunile îmbrăcaţi în veşminte albe, cântând din gură şi acompaniindu-se cu citera. Calitatea muzicii trace este recunoscută de Greci, care considerau că Orfeu şi Thamyris au descoperit lira. – Orfeu era considerat de Greci ca aparţinând neamului Trac. Diodor îi vede pe Traci ca neam unic în limbă, datini şi religie, descinzând din regele Licurg, care domnea peste “Thracia” şi “Helespont”, având ca urmaş, Tharops, făcut cu Bachantele. Tharops ar fi avut ca fiu pe Osagru, tatăl miticului poet Orfeu, care descinde dintr-o “religie cu cântări”. Aşezământul lor religios se întemeia pe “cultul împăraţilor”.

            Alimente renumite:

Ø      mierea

Ø      meiul, grâul, orz, secara

Ø      mazărea

Ø      peştele

Ø      vin, bere

 .