Pretentii

o

Da, am o pretentie.

Vreau sa supravietuiesc... cand cei multi vor sa subvietuiasca.

Daca nici asta nu ie aroganta... mai cautam!

o

Aroganta

o

E bine uneori sa mai mergi la munca. Azi de exemplu. Am aflat ca nu sunt cel mai arogant tip din firma. Nici nu stiu... sa’mi fie orgoliul nemultumit pe tema asta sau sa stau calm?

o

Outsourcingul si brandul

o

Poveste neireala.

Balauru’ cu sapte brate cacaracatita isi face castel. Ii da telefon lu’ altu' balauru’ cu sapte brate cacaracatita sa se puna pe treaba.

Balauru’ nr doi este, ca si primul, balaur modern. Cu brand cu rezonanta. Functioneaza pe baza de outsourcing.

Adica ii da treaba lu’ semibalauru’. Si isi opreste partea leului din punguta du doi bani.

Semibalauru’ ie si iel un tip cu viziuni moderne, cu dorinte de preamarire, de balaurire. Ceea ce inseamna ca are deja aceleasi apucaturi. Brand si outsourcing. Ia banu’ si da treaba altuia.

Asta inseamna ca constructia lu’ castelu’ ajunge de la semibalauru’ la minibalauru’.

Minibalauru’ este doar un bisnitar de trei lulele care care se invarte pe langa balauri in cautare de ciozvarte. Minibalauru’ n’are brand si nu foloseste outsourcing. El nu si’a impopotonat nesimtirea cu etichete de luat ochii. El este pe fata nesimtit si e convins ca asta e reteta perfecta. Probabil la un moment dat intamplarea il va ridica la rang de semibalaur – are suficiente atuuri. Asa ca acesta ia lucrarea, ia si el o partea leului din ce a mai ajuns la el... si o reorienteaza catre niste nenici alcoolici care pentru doo sute de saniuta vor veni si saptamana viitoare pe santier. Si vor face si instalatia electrica, si faianta, si gipscartonul. Varza.

Asa ajunge balauru' cu sapte brate si brand sa aiba castel facut de alt balaur brand... gigel pseudofaiantaru' alcolist de meserie.

Asta e povestea care a stat la baza multora din cladirile cu j’de etaje, moderne, sticloase. Care au trait fericiti pana la adanci batraneti premature. Inclusiv cea in care lucrez acum.

(ori sunt vedeta ori colegii aduna probe contra mea - ma pozeaza la sosire... oare o fac si la plecare?)

la naiba!

dr house si maneliste

House amoc. Adic amoc cu dr house. Imi placea, il vedeam cand si cand ma nimeream in vizita pe undeva. Insa zilele acestea… amoc. Non-stop. Ma refugiez in filme asa cum ma refugiam in carti? Sau in sah? Mmm-poate. Dar in mod clar imi plac replicile inteligent-cinice. Oare exista cinism fara inteligenta? Fiindca inteligenta fara cinism chiar nu cred.

Tipelor care’mi plac le place la randul lor acest serial. Dar cred ca din motive diferite. Ar fi prea hilar ca sub toata teoria fericirii pe care mi’o varsa, sa aprecieze cinismul lui. Si sa’l respinga pe al meu. (firesc, acum ma gandesc la una anume)

De craciun s’au intamplat lucruri interesante. Un var, o petrecere. Acolo un tip cu suficienti bani incat sa asculte manele pe aparatura de 2-3 mii. De euro. Si dire straits, de altfel. Tipul comun, visul actual, bine cladit, trasaturi regulate, bani, merge la peste, plimbarile prin tari straineze fiind la ordinea zilei, director de vanzari pe undeva… pentru mine, un alt manelist cu o pojghita de altceva. Cioara vopsita. Si totusi nevasta’sa in momentul cand am dansat cu ea si’a lipit sanii, interesant de fermi, de mine. In prim moment m’am intrebat daca pozitia mea de dans este de vina. Mi’am da seama ca nu. Apoi m’am intrebat carui fapt datorez aceasta atentie. Apoi el a revenit in camera. Brusc, nu am mai simtit acea presiune (placuta, evident). Aha! Spre bucuria mea... era deja spre sfarsitul melodiei.

Hm... asa face oamenii mari. Cu casnicii, copii, case si tot tacamul. Isi hranesc bucati de vise, de nevoi, cocotati pe gardul casniciei. Fi'n'ca inautru n'au cu ce. N'am vazut pana acum oameni care sa aiva curagiu de a lega o casnicie care sa poata hrani visele. Ci doar casnicii cu picioare pe pamant. Visele... sunt rare. Pot fi tinute in frau. Iar in caz de nevoie... cate o firmitura li se mai arunca... de peste gard.

Cum si cand naiba am ajuns sa fiu placut de maneliste? Si asta mi se intampla in bluza cu maneci scurte - adica imbracamintea care imi arata toate kilogramele lipsa.

Oricum, se pare ca am ajuns exact ceea ce nu vroiam. Un vagabond care tenteaza nevestele altora.

Ok, back to dr house.

la psihiatru

Cabinetul unui psihiatru. Se deschide usa si intra un barbat, in patru labe cu ceva in gura. Psihiatrul :
-Vai! Cine a venit la noi? O pisicuta?
Barbatul se taraie pana in coltul cabinetului. Doctorul il urmareste.
- Un catelus?
Barbatul trece cu mana pe langa perete si se taraie in celalalt colt.
Doctorul nu renunta
- Ah! Cred ca e un arici! Nu? O broasca testoasa?
Barbatul scoate un cablu din gura si zice :
- Auziti? Ma lasati si pe mine sa va trag internetul sau nu?!

Azi, din nou

o

Azi, din nou, am vazut.

o

Azi, din nou am vazut reguli facute in numele lui pot (in loc sa fie in numele necesitatii).

o

Azi, din nou am vazut cum reguli facute fara numar-fara numar-fara numar duc la un alt tip de haos decat cel pe care s’au dorit sa’l evite… diferit ca esenta, nu ca efecte nocive.

o

Azi, din nou am vazut persoane atat de limitate incat eu, ca it’st… ma gandeam cum pot sa le impiedic sa aiba pe viitor acces la butoanele vreunui computer / aparat. Si ma gandeam ca da, intr’adevar, exista oameni pe lumea asta care ar trebui sa plateasca pentru a fi lasati sa… munceasca? (daca poate fi numita munca ceea ce fac ei la computer 8-10 ore pe zi). Asta este o noua optica pentru mine. Pana de curand consideram ca exista un minim salariu uman. Indiferent de eficienta unui lucrator, din momentul in care l’ai angajat, exista o bariera minima sub care nu ai voie sa ajungi, ca patron. Insa… la volumul de cheltuieli pe care le provoaca… desi… nu, iata ca ma sucesc din nou! Daca patronul a fost atat de inteligent incat sa angajeze persoane atat de incompetente pe anumite posturi… e vina patronului care a luat decizia in primul rand. De a angaja prosti, pentru ca sunt ieftini. Sa plateasca patronul ieftineala lor!…

o

Azi, din nou am vazut in metrou o ea care l’a sunat pe el la iesirea de la munca. Si l’a luat repede la intrebari, unde e, cand ajunge acasa… cand el a spus ca ajunge in 20 de minute… pentru ea s’a stins lumina. I s’a schimbat dispozitia cu 180 de grade. A incheiat convorbirea repede si a trantit nemultumita cu telefonul de poseta. A luat apoi celalalt telefon si si’a sunat un coleg de serviciu. Caruia… i’a recomandat un restaurant chinezesc. Si i’a urat pofta buna. Ea avea verigheta.

o

Azi, din nou am vazut cum un animal de companie (preferabil caine, e mai uman, mai cald) poate trece in plan secund realitatea unui cuplu disfunctional. Atat de disfunctional incat cuplu este o exagerare.

o

Atat.

o

Zébulon

uuuu-haaa!

La Hune Boogie Woogie
by nicolaszeb

trei ciobanasi. jazz.

>

you can skip the first one :D

Cei trei ciobanasi. Din miorita, da. Unu' armean, altu'... hun si altu' moldovan.

Moldovanul emigrat la suedia si arata ca un american standard california. La sala la tras de fiare doo ore pe zi... Cumva in mintea mea imaginea de culturist mergand cu coatele departate nu rima cu jazz'ul... Si totusi!

Au… exprimat jazz cu blues la ateneu. Iar una bucata de lucrare cu multe teme romanesti – colinde mai putin spre ne-cunoscute din culegerea lui bela bartok. Din care eu le’am recunoscut numa’ pe cele de peste mari (temele adica). Doar cu vreo doua exceptii prea evidente pentru a le scapa.

baciu la repetitie, sursa poza: tavitian blog

Harry Tavitian, Cserey Csaba si Ion Baciu. Da, baciul era singurul roman sadea, care din '87 nu mai… Romania. Nu’i de condamnat, evident.

Mi’a atras atentia asupra ciudateniei mr. Tavitian pentru ca atata timp cat a cantat cu Baciu(l), nu a rostit o singura data vre’un membru al familiei de cuvinte roman (din cand in cand mai povestea cate ceva). In schimb, de cum a pus piciorul pe scena al treilea ciobanas (cel hun) Tavitian a explicat ca va urma o lucrare de dimensiuni mai mari cu teme romanesti… rostind roman / romanesti / romania odata la cinci-sase cuvinte vreme de vreo juma' de minut. Iar eu aveam in fata ochilor doi (ca pe baciu il… disparusera) reprezentati ai altor doua etnii, fenomenal de expresivi pe aceasta tema, atat ca si constitutie fizica, cat si ca imbracaminte si podoabe personale (am cautat poze pe net, dar nu se gasesc in formula de outfit de asta-seara).

Ok, sa lasam prostiile si ciudateniile. Desi ciudateniile ar fi la ele acasa aici... oricum jazzul este dementa. (asta nu e definitie ci simtire) Dementa in sensul pozitiv acea nebunie de care spunea cioran (libertate plus alte-ceva), exteriorizata similar modului in care castaneda spunea ca il au numai cativa, aparte (bine, castaneda facea referire la poeti si intelegere, dar paralela este functionala).

De cand a pasit pe scena mr tavitian am inceput sa zambesc. Ca act reflex. Acel zambet reflex care vine de la o stare de bine.

Am descoperit ca in jazz imi plac notele lungi (daca vre’un om de muzica este insultat de exprimarea mea il rog sa dea pagina).

Prima compozitie a celui moldovean (Baciu era din Iasi) a fost… tot. Desi pana atunci cand ii raspundea lui tavitian, o facea in note scurte (cel putin asa am avut senzatia)… cand a fost vorba de muzica proprie… era o mare de note lungi (la naiba, chiar imi place sa le botez asa). Imi pare rau ca nu am inteles titlul – am auzit ceva gen praise. A fost acolo un… (crescendo suna pretentios, tumult este impropriu)… a fost o crestere in intensitate, in anvergura… unde… eram eu. Nu ma regaseam in ceea ce auzeam, nu canta despre mine. Ci eram eu pur si simplu. Fara distinctii, fara asocieri (asocierea presupune o legatura intre doua lucruri distincte). Nu eram eu in muzica ‘ceea, nu era muzica ‘ceea in mine. Nu era muzica una si eu alta care aveam o legatura. Nu. Eram eu. Sunetul si eu era(m) acelasi lucru. Eu umpleam sala si reverberam peste tot, nu pianele. Ma regasisem atat de complet cum nu am fost in stare sa reusesc in ani de cautari, meditatii si’alte lumanari. (am spus eu de suficiente ori incat sa ameteasca oricine?)

...idiot sunt! L’am vazut la iesire si nu l’am intrebat titlul piesei! Eram atat de absorbit sa vad jocurile socioase ale unora si altora (inclusiv ale unei fatuce ce simteam ca incerca sa’i intre in gratii) incat nu mi’a trecut prin cap sa intru si eu in vorba si sa intreb…

mm... aaa... ce'ar mai fi? pai, fiind la atene' si fiind harry tavitian cica au fost bilete extrem de foarte scumpe (asa am auzit, io am avut invitatie) -drept care in sala multa protipendada cu fitze culturalo-'telectuale. adica de forma. adica veniti doar pentru confirmarea de status social. pentru completarea de imagine personala. ca da bine. drept care firesc sala cam rece cum spunea una tanti ce lucra in ministerul culturii (de la care avui si invitatia, de'!). ca de cateva ori efectiv se impunea sa iei parte facand cumva ceva zgomot cu mainile... cu o oarecare ritmicitate.. insa multimea... juma' muta, juma' lipsita de orice imaginatie, batand din palme intr'un ritm banal insipid, vestejit de prima schimbare usoara de ritm a muzicii. ha! si cica astia ar fi fost iubitori de jazz, asa lipsiti de imaginatie si incapabili de improvizare... asta puternica frustrare fu! io mai mult de juma' de concert am batait pe rand din (aproape) toate madularele pe ritmul muzicii... ceea ce m'a facut sa ma simt cam solo in (langa) masa aia de rigizi.

si o ultima idee. vocea lui tavitian, pe atat de distonanta (in sens negativ) in unele dati, pe atat de uimitoare in altele.

ps. pentru cateva minute fui vecin de loja cu loredana'n'grozea - care by the way, nu arata chiar atat de crunt in realitate. dar care cu alaiul sau dovedeau in cor o stare de... incapacitate intelectuala... vadita. incapabili sa inteleaga cum sunt numerotate lojile, s'au asezat in cea de langa mine, pana cand valetul grupului a reusit printr'o misiune expeditionara periculoasa... sa gaseasca locurile lor...


------------
later edit:
singurele randuri importante de aici au fost reproduse pe blogul lui harry tavitian. initial am crezut ca ma simt onorat. dar imi suna bizar acest cuvant. apoi am realizat ca din onorat mare parte este intimidat.

iarna. culori. tarani.

Sarbatori, colorele, beculinde,zapada, frumos… tarani.

A troienit frumos, ca in basme casele, curtile, iar eu am dat zapada ca in filmele cu prosti.

Casa in care stau poate fi etichetata pretentios ca fiind o vila cu patru apartamente. In apartamentul “meu”... stau singur. In apartamentul de dedesubt… nu sta nimeni – ceea ce inseamna ca este rece plafonul / podeaua. In apartamentul de pe etaj cu mine sta... o liota de tarani. Ad literam. Am vazut vreo 3 cupluri diferite. In jur de 16-25 de ani. In doua camere.

A fost toamna. N’au iesit sa mature frunzele. Ca sunt oameni de la tara… de la sat… oameni de treaba… muncitori… ingrijiti.

A venit zapada… pentru tarani strada este cosul de gunoi. Ei n’au curte, au ograda. Si ceea ce nu ie ograda lor... nu le pasa. Acolo unde nu ie ograda lor se arunca gunoaiele samd. Este o diferenta puternica intre curte si ograda.

Revenind. Zapada. Pentru ca vecinul de sub mine este lipsa si pentru ca are si curtea pe aceeasi parte cu mine, am dat zapada si pe bucata lui de trotuar. Trei zile la rand taranii m’au vazut cate o ora minim zbenguindu’ma’n zapada. Ca’s singur pe juma’tea asta de casa. Ei ca’s vreo sase sau opt.. nu s’au sinchisit. Tarani.


ps. Acu’ daca or iesi cumva prin miracol (adica daca ii vad pe scara si ii capsez direct) cum o sa le explic ca mai important decat trotuarul in sine este rigola? Cum sa le spun ca aici la oras avem canalizare?… si ca e si in gija noastra sa functioneze, sa foloseasca la ceva?...

pps. asa mi s'a pus o pata pe tarani de numa'-numa'! sunt pretutindeni! chipuri de tarani in metrou, chipuri de tarani in baruri, pe strada, in magazine... cu toata ingustimea lor, cu toata lipsa de bun-simt, fara orice urma de norma de convietuire sociala, urbana nici nu se pune problema...

sictir de zile mari!

nota. mica.

Hm. Mi'am recitit in fuga postarea obisnuinte-principii-globalizare-si-oi. La naiba! prost facuta. Nu se regasesc gandurile de fundal de la care plecam, si nici cele printre care ma plimbam. Prost. Insa din principiul ce e scris ramane scris… ramane si ea.

Sicko (Michael Moore, 2007)

din categoria documentare care trebuiesc vazute:
Sicko (Michael Moore, 2007)

il aveam de ceva vreme... si il evitam, pentru ca inceputul era atat de neplacut... azi l'am vaut.

OAU!

ps. in aceeasi zi in care o jurnalista isi pusese statusul pe mess: trebuie sa imi pese doar de mine! asociat cu filmul, statusul este... demonstrat cretin.

Obisnuinte, principii, globalizare. Si oi, fireste.

Obisnuintele ne dicteaza viata. (cine nu ma crede go find bruce lipton – the new biology - where mind and matter meet).

Iar dintr’un anumit punct de vedere principiile noastre (pentru cei care au asa ceva) sunt tot o colectie de obisnuinte. Obisnuinta de a valoriza conform unei anumite scari de valori, obisnuinta de a aborda dintr’o anumita directie unele evenimente, obisnuinta de a intelege intr’un anumit fel o serie de lucruri.

Insa psihologii de cacao ai zilelor noastre obisnuiesc (in masa) sa priveasca principiile ca fiind doar simple obisnuinte, considerand ca ele nu sunt nimic altceva, considerand ca platon era dus cu pluta total cand vorbea despre metempsihoza, si mai ales considerand ca arhetipurile lui jung nu au nimic de a face cu metempsihoza lui platon.

Asa ca te trezesti cu acesti psihologi cerandu’ti foarte senini si inocenti (mai precis infantili) sa renunti la principii, considerand ca iti cer sa renunti la obisnuinte. Fiindca da, au mirosit si ei ca schimbarea obisnuintelor de perceptie duce la schimbarea vietii. Si este mai simplu sa considere ca principiile nu sunt si altceva in afara de obisnuinte. Ca morala de par example este doar o obisnuinta cultural-sociala, si asa iata ca isi explica si de ce ar fi deosebiri intre valorile morale ale diferitelor culturi, societati. Si asa devine mai simplu pentru psihologi sa reconecteze un om la societatea de azi: schimbandu’i obisnuintele mentale, laolalta cu plivirea buruienilor-principii, contraproductive la nivel personal in babilonul actual.

Ignorand in ingustimea lor ca desi sunt contraproductive la nivel personal, principiile sunt cele feresc societatea anarhie, de violenta omniprezenta. Iar cu fiecare individ care renunta la principii, societatea umana se apropie de o banala turma animalica. (mancare, futere, dominare, cacare - o varianta a piramidei lui maslow)

Noroc ca nu au toti bani sa meraga la psiholog.

Ghinion insa ca exista mass-media. Dominata de imbecili cu aceeasi optica. Sau daca nu vrem sa le acordam atata credit, nici macar nu au aceeasi optica, nu sunt capabili de asaceva, ei au doar ingustime si’atat.

Asta e… cand pui la dispozitia oii informatii, cunoasteri, teorii pe care nu stie sa le coreleze cu altele, cand nu are cu ce sa le coreleze…

Ma refer la ideile renasterii cum ca omul ar fi deasupra lucrurilor, ca omul ar fi valoarea cea mai importanta (asta s’a transformat in aberatia drepturilor omului – aberatie, fiindca nu o iau in seama nici cei care au creat’o),
Ma refer la ideile lui freud care au dat pseudointeligentului, pseudocultului modern scuza pentru a nu respecta reguli de convietuire sociale, de a ignora efectele negative ale actiunilor sale (vezi imbecilii massmedia).
Si ma refer la cativa alti trepadusi in lumea cogitarii (sartre, voltaire de par example) care au insamantat idei in gandire care s’au dezvoltat in pretexte de a se juca de’a star trek pentru oaia de rand.

----------------------------------------------

Si oaia a inceput sa aiba pretentii. Becali (oaie, nu oier) a intrat in palatul kiseleff nr 1. (ca fenomen, nu ca individ).

Asa ca s’a inventat terorismul. Motiv pentru militarizarea societatii care rezulta din globalizare. Azi in america,/ maine in toata tara!... (se pare ca americanii din jandarmul / salvatorul lumii, au devenit cei care au nevoie sa fie salvati – si ma gandesc ca salvatorul cel mai cunoscut in istoria noastra este mama rusie… haha! - ete ce ziceti de corelarea asta?, la dracu', trebuia sa'l votam pe geoana!..., insa mai potent este tata china)

Asta nefiind suficient, s’a inventat criza. Asta motiv fiind pentru reducerea considerentelor de trai decent al individului. (fiindca traiul decent, la randul lui este un amalgam de obisnuinte mentale, consideram ca este un trai decent ceea ce suntem obisnuiti sa existe la scara larga…)

Acum incearca tu revolutionarea societatii (ataca aberatia asta de sistem democratic care inseamna manipularea oilor sau ataca aberatia de sistem capitalist care inseamna dominarea economica de catre cel ce are deja mai mult – adica fostii jefuitori colonialisti) sa vezi ce terorist no 1 vei deveni! (se pare ca mi’am gasit vocatia)


ps. si uite ca acum realizez ca maslow nu a avut nevoie de principii in modelul sau asa cum nici laplace nu a avut nevoie de dumnezeu in al sau...

poezii - blaga

La mare
..................
Eu
stau pe ţărm şi-sufletul mi-e dus de-acasa.
S-a pierdut pe-o cărăruire-n nesfârşit şi nu-şi gaseşte
drumul înapoi.
-------------------------------------

Vreau să joc!

O, vreau să joc, cum niciodată n-am jucat!
Să nu se simtă Dumnezeu
în mine
un rob în temniţă - încătuşat.
Pământule, dă-mi aripi:
săgeată vreau să fiu, să spintec
nemărginirea,
să nu mai văd în preajmă decât cer,
deasupra cer,
şi cer sub mine -
şi-aprins în valuri de lumină
să joc
străfulgerat de-avânturi nemaipomenite
ca să răsufle liber Dumnezeu în mine,
să nu cârtească:
"Sunt rob în temniţă!"

singuratate, libertate, nebunie

In mod traditional sufar de singuratate. Sufar, e un fel de’a spune. Mai pompos. In realitate ma deranjeaza.

Insa nu intr’atat de mult incat sa accept tovarasia celor care ma dezgusta. Celor ingusti care cred ca ei gandesc out of the box. Si isi arunca toata atentia intr’un singur punct de vedere. In cate o optica la moda. Este adevarat ca in marunt gasesti intregul… dar totusi! Din cate vad a trecut moda politicaly correct si este la moda acum hapy-hapy, joy-joy, i feel the sun, the air and… all the bullshit.

Am divagat. Iar. Si tocmai vroiam sa vorbesc despre mine.

Nu’mi place singuratatea. Si din cand in cand scot nasul in lume, deschid usa, cunosc oameni zambesc, zambim (in fine, am un zambet mai putin reusit, asa ca evit). Dar totusi functioneaza.

Insa dupa o perioada incep sa am pretentii. Evident acolo unde nu am de la cine, de unde… si imi vine sa le urlu: Halo, hiuston, open the fachin’ felinarele! Da obrocu’ la o parte si vezi! (iar ei se ridica si merg: miricalu' dracu'!) Nope… convingerile personale le sunt atat de puternice incat girafa nu trebuie sa existe!

Asa ca imi limitez, o perioada, mesajele. Cuvintele. Ideile. Zic hai sa’i iau usor. Sa le dau timp. Si incep sa ma invart in loc ca sa nu ajung in zone dificile. Si incep sa ma simt ca un caine in cusca. Si dupa 5 minute zic gata, cine nu’i gata il iau cu lopata (stiu, stau prost cu rabdarea de o vreme).

Asa ca la randul meu aleg intre doua rele. Singuratatea sau stomacul zdrente de nervi. Singuratatea, desi nu’mi place.

Asta din afirmatiile mele. Din afirmatiile psiholoagelor de meserie ba tocmai imi place! Din acest motiv de fapt caut motive de a’i alunga pe cei din jur. De fapt n’am nicio problema cu cei ingusti la minte. Ci sunt masochist si caut singuratatea. Nu ma plictiseste de moarte previzibilitatea celor din jur, nu ma dezgusta micimea cu care isi fac planuri (presupus ascunse).

Oricum, singuratatea inseamana certitudinea libertatii. Iar libertatea inseamna nebunie. If you don’t believe me… look!



iaca si versurile:
(Allen Collins - Ronnie VanZant)

If I leave here tomorrow
Would you still remember me
For I must be traveling on now
'Cause there's too many places I've got to see

But if I stayed here with you,GIRL
Things just couldn't be the same
'Cause I'm as free as a bird now
And this bird you cannot change

Ohohohohohhhhh
And the bird you cannot change
And this bird you cannot change
Lord knows I can’t change

Bye bye, baby, it's been a sweet love, yeah, yeah
Though this feeling I can't change
But please don't take it so badly
'Cause Lord knows I'm to blame

But if I stay here with you, GIRL
Things just couldn't be the same
Cause I'm as free as a bird now
And this bird you never change

Ohohohohohhhhh
And the bird you cannot change
And this bird you cannot change
Lord knows I can't change
Lord help me I can't change
Lord I can't change,
Won't you fly high, Free Bird, yeah

(da gabi, are si ea dreptatea ei banuiesc - cel putin daca i'am inteles corect mesajul)

a intelege, nerezonabil!

Pericolul lui “a intelege”. De’a lungul cuvintelor am mai tot povestit p’aici despre cateva chestii care sunt vazute curent ca fiind pozitive, pe cand in culise se dovedesc pe dos. De pilda cum speranta de fapt este o chestie groaznica, cum inteligenta este asijderea.

Azi avem lectia despre intelegere. Cum ca cel ce intelege tare mult va fi avand de beneficiat!... zice vorba popolara la colt de barfa, la o masa.

Asa creste copii mari cu tot felul de nerozii indesate la mansarda.

Cautam sa intelegem pentu ca visam noi ca asta ne va ajuta. Ne va ajuta la ce? Da, una e sa intelegi in ce parte a cuiului trebuie sa dai cu ciocanu’… da’ sa intelegi de ce oamenii una-alta… chiar nu foloseste la nimic! Si pierzi o gramada de timp, pierzi o gramada de viata.

Intelegerea exagerata naste pasivitate. Stai sa intelegi. Si asta, si aia, si aia, si tot asa, la nesfarsit.

In timp ce viata este facuta de cei ce nu inteleg da’ actioneaza. Si iti schimba decorurile (exterioare) constant si rapid. Manelistul incepe sa poarte hainele in care te refugiai tu, incepe sa ia aspectul pe care il cautai pentru a te deosebi de el. Manelistul isi schimba masina, se agita, face, drege. Si tu te uiti sa intelegi cum a facut. Si de ce! Si apoi incerci sa intelegi cum… dracu’ mai stie ce ai mai zarit.

Cand intelegi nu mai traiesti. Mintea / ratiunea ucide emotia (asta am descoperit pe la 16 ani si am folosit din plin pentru a nu ma atasa de cele care’mi pareau imposibil de atins).

A intelege cu ratiunea este ineficient. Presupune pierdere de timp, presupune pasivitate. Si presupune ne-traire emotionala. Cum spune si blaga…:

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa înbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.

Evident, omu’ era mai inteligent ca mine. Eu am pierdut atata timp incercand sa inteleg… aproape o viata intreaga. Cand am descoperit ideea asta la el prin adolescenta tare m'a revoltat. Si am zis "idiotul!"... insa la naiba, avea dreptate!

a vorbi cu mana

Messenger - vorbim cu mainile… mainile capata alta valenta energetica decat cea destinata initial… (vorba, cuvantul are incarcatura puternica, care acum se transmite prin mana)

libertate cool

Ma enerveaza lucrurile pe care le fac conditionat de convingeri, automatisme mentale: ca asa trebuie. E ca si cum as incerca sa fiu cuminte. De ce sa ma invelesc cand ma bag in pat? De ce sa sting veioza, sa aranjez patul, sa inchid computerul, muzica atunci cand ma culc? Ca asa trebuie... na ca o las deschisa, na ca nu iau decizia acum ma culc si fac pregatirile necesare. Ci pur si simplu ma asez in pat fara hotararea asta. Daca adorm bine, daca nu… iara bine! Nu’mi fac griji ca nu voi putea adormi daca nu sunt toate cum trebuie. Inseamna ca nu mi’e somn. Si adorm cu lumina aprinsa, cu muzica mergand… Excelent! Libertate. Fata de conditionari, fata de obisnuinte, fata de asa trebuie…

libertate, idiotenie

De cate ori are cineva nevoie de tine devii legat. Iti pierzi libertatea. Cand are cineva nevoie de tine singuratatea dispare odata cu libertatea. Iar eu se pare ca am chiar nevoie sa tiu ca pot pleca oricand. Pana si casa pe care o doream si acum o am. Si cel mai ridicol lucru: dupa euforia initiala… ceea ce a ramas pe fundal este sentimentul neplacut de pierdere a libertatii. Sunt legat acum de casa asta. Trebuie sa am grija de ea, sa o pun pe picioare, sa’i rezolv problemele… aim fachin idiot!

a insela, parasire

Cred ca am totusi mai multi neuroni. Ca altfel nu ar putea vorbi unii cu altii la mine in mansarda. O asemenea conversatie se intampla ieri. Despre de ce naiba sunt atat de circumspect. Fata de ele, de potentiale ele.

Prima traznaie pe post de argument a fost ca “ele inseala”. La care un neuron (ala sictirit si plictisit) spune “Asa, si?! Ce pierzi la faza asta?!...”
- A… pai, cum asa si?
- Da. Fix asa si!

Mda. Realmente ce se pierde? Ce pierd eu? Pai… niste orgoliu. Si niste vise despre cum ca iaca soorpriza, ca nu ie iubire d’aia perfecta ca’n filmele cu van dame…

Iar alt neuron s’a trezit mult mai tarziu, in noapte, cand discutia se terminase de mult – am unu’ d’asta care devine prolific si scoate idei muult dupa ce trece kairosu’. Si redeschide el discutia cu Ma da tu cand pana mea ai fost inselat? De te freaca atat treaba asta?
- Aaa… pai n’am fost eu… (decat daca se pun flirturile de pe site’uri de matrimoniale) -
- Lasa’le ba p’alea ca sunt o istorie recenta si le bagi la inaintare aiurea! Tu ai o duda pe treaba asta dinainte de alea.
- Mda. N’am fost. Ba culmea, eu eram chiar cel cu care inselau… dar am duda si mai dinainte de a ajunge in pozitia asta… mai in urma am vazut la altii, cum in spatele lor prietenele se afisau la distractii cu necunoscuti (varu’ de la timisoara… cu care se mangaia toata noaptea). Si i’am vazut pe parinti ca au divortat din cauza asta, si ca au avut vieti de rahat in continuare partial din cauza asta.
- Da bai, potoliti’va! intervine asa si. Oricum ar fi, la ce conteaza? Tu cand ai patit’o?
- Bai asa si! Nici la tine nu tine cu "asa si". Se pierd mai o gramada de chestii. Incredere, bucuria de a fi cu celalalt…
- ‘ete fas! Realitate gigele… d’asta mica in care nu e loc de fluturi si panselute.
- Mda. De fapt nu cred ca este atat partea cu inselatul ci ceea ce anunta inselatul. Parasitul. Am inceput sa fim parasiti de pe la… 2 ani? De catre parinti. Am crescut cu asta in sange. Cele mai vii momente pana de curand au fost cele in care eram parasiti. Atunci incepeam sa respiram, sa simtim din plin, ca traim, ca existam.
Se fac vreo sase ani de cand n’am mai dat nimanui ocazia. La primele semne mai serioase de incongruenta am inceput sa plecam noi primii.
- La dracu’! Nu ti’a mers faza cu inselatul si ai gasit alta acum.