Game over?

.

Cine sau ce ar putea sa ne (mai) salveze?!

Reculul fata de dl. Liiceanu il pun pe seama faptului ca era unul dintre cei.

Unul dintre cei de la care asteptam cate un raspuns, cate o rezolvare, cate o idee pentru corijarea societatii.

Cu toate ca in epoca moderna filozofia nu mai este – in ton cu numele sau – iubire de intelepciune, nu mai cauta raspunsuri, rezolvari, ci pare mai degraba a fi doar exercitiu de logica si memorie in desisul tesaturilor din idei si paradigme, totusi, din aceasta directie asteptam idei valide pentru societate. 

Iar cand l’am vazut nu rationand gresit ci folosind premize gresite m’a cuprins disperarea.

Iar cand l’am vazut iesind din ratiune navigand cu vant de pupa exclusiv emotional am trecut in lehamite. Pentru ca daca pana si el isi punea speranta pe o ultima carte prin procesul eliminarii celorlalte iar nu printr’un proces deductiv... lucrurile nu se poate spune ca ar sta prea roz. Sau roz. Sau macar cu speranta de roz.

Iar aceasta carte ar fi libertatea capatata prin stiinta. Omul iesind din limitarile sale datorita stiintei.

Ideea este frumoasa. Poetic vorbind.

Dar sub lupa coerentei frumusetea dispare odata cu ideea.

Fiindca ipoteza este ca prin manipulare genetica se va fi producand o schimbare puternica, directiile (pozitive) sunt doua: salt in morala si / sau inteligenta. Fie a unei parti semnificative a populatiei globului fie a celor cativa care detin economic forta decizionala – am sa ii botez decidenti. (Cativa – pentru ca toate raportarile oficiale despre acumularea bogatiei mondiale reduc de o vreme numarul detinentilor ei undeva in jurul cifrei o suta.)

Asa ca avem patru ipoteze (sanse): a. salt moral – decidenti; b. salt intelectual – decidenti; c. salt moral – masa critica; d. salt intelectual – masa critica.

(a) Acum, avand in vedere orientarea morala existenta in randul decidentilor este greu de crezut spre wishful thinking sa luam in calcul varianta in care acestia isi vor modifica propria zona morala – cea actuala fiindu’le extrem de utila.

(b) Aici ideea de pornire este un wishful thinking. Cum ca un grad ridicat de forta rationala va creste automat si nivelul moral. Lucru care nu este cert. Seamana cu o teorie din copilarie-adolescenta, mergand paralel cu ea. Creata cand am citit ultima noapte de dragoste (...) unde Rebreanu spune ca exista pe cata luciditate pe atata suferinta. Iar in manifestare de orgoliu adolescentin pentru ca aceasta fusese o idee a mea – care iata acum nu’mi mai apartinea fiind deja scrisa intr’o carte – mi’am propus sa merg mai departe, sa o imbunatatesc hic et nunc (la vremea respectiva). Si am emis intempestiv urmatoarea ipoteza: pe cata luciditate pe atata suferinta – pana la un punct de inflexiune, pentru ca functia trebuie(!) sa fie una de cel putin gradul 2 astfel incat evolutia liniara la infinit sa fie scoasa din discutie, asa ca trebuie sa existe un punct dupa care suferinta sa descreasca. Pasul doi a fost demonstratia. Punct in care instrumentele existente nu ajutau, si nu ajuta – cred – nici astazi. Ceea ce inseamna ca trebuie sa folosesc o alta metoda de demonstratie – prin mine insumi. La fel cum chimisti si medici in trecut au apelat la aceasta metoda fiind pusi la colt de lipsa altor optiuni, si eu voi face la fel. Mai ales ca imi va si folosi, eu deja fiind in zona de urcare a graficului in care luciditatea crescuse brat la brat cu suferinta. Long story short... demonstratia nu este finalizata. Evidament. Dar cu toate astea ipoteza(!) este una de bun-simt, si in ciuda unor argumente contrare sau probleme cu ea gasite pe drum nu o voi ataca.

Revenind la ideea de baza (b), sanse ca decidentii sa isi amplifice nivelul intelectual da - sunt. Sanse ca nivelul rational sa le modifice nivelul moral... inca nu avem dovezi puternice. Deci suntem la loto.

Cat despre celelalte variante (c) si (d) – chiar crede cineva ca decidentii isi vor aprinde paie in cap modificand o parte sensibila(!) a populatiei globului, crescandu’i acesteia nivelul moral sau de inteligenta?! Totusi, un pic de luciditate, de common sense, domnilor!  Dar oare modificare pe cont propriu, doar cativa indivizi?! Asta da, este ceva mai plauzibil. Insa ca acestia sa devina fenomen global – si majoritar, trebuie ca fie decidentii sa sprijine miscarea (ipoteza ridicola) fie sa nu fie in stare sa o opreasca, nici prin forta nici prin discreditare. Moment in care trebuie sa ne amintim ca suntem in lumea de astazi, unde google asculta de guvernele statelor si afiseaza seturi de rezultate tailored conform agreement’urilor. (Pentru cei care cred ca acestea sunt teorii conspirationiste am o veste proasta – acestea sunt stiri comune, sunt informatii publice, asumate de catre companie!)

Si cu asta se pare ca am epuizat cele 4 variante in care aveam – ca societate – vreo sansa, in varianta ultimei carti posibile – cartea stiintei, conform viziunii d-lui Liiceanu.

Insa eu am avut o reactie, o contrapropunere – sociologia. Mai ales ca partial e si vinovata pentru ca am ajuns aici. Ea fiind cea care a dat celor cu putere instrumente pentru manipularea societatii, chiar si daca ne uitam doar la evolutia de succes din ultimul timp in zonele: Trump, Brexit, PSD. 

Acestea nu au fost evenimente firesti intr’o evolutie organica, ci sociologi si’au bagat coada.

Insa evident, avem probleme si cu aceasta speranta. Pentru ca sociologii sunt cu simbrie la decidenti, si chiar daca nu ar fi, programele lor necesita efort financiar considerabil.

Iar parca pentru a pune capac acestei sperante azi la o lansare de carte a unui sociolog am pus trei intrebari cu trei raspunsuri jalnice. Iar ce ne intereseaza pe noi suna asa: (intrebare) exista sansa unei insanatosiri naturale – organice a scarii de valori din mentalitatea societatii noastre (romanesti), fara interventia unor programe sociologice de corectie a acesteia? (raspuns parafrazat) nu mai este vremea, nu mai suntem in punctul in care sa mai facem astfel de programe. Am insistat ulterior, in mini-discutie in particular. Sociologul nostru clar nu adera la principiul moral ca intelectualul este dator sa impinga societatea spre bine. El se vedea pe sine doar ca simplu constatator, numarator statistic, si cel mult convertor al cifrelor colectate in cuvinte. Mai mult, sociologul nostru era convins ca nu, n’ai ce’i face, astfel de programe sunt imposibil de conceput. Imi este complet necunoscut de ce sunt imposibil de conceput. Mai mult ca sigur diferenta de cunoastere a materiei dintre noi sta la baza acestei necunoasteri a imposibilitatii. Si imi aduc aminte de o vorba auzita des la tatal meu: “multi au facut lucruri pentru ca nu stiau ca nu se pot face”. Si stiu ca uneori cunoscand foarte mult ajungi in pozitia de a nu mai vedea padurea din cauza copacilor.

Dar pana una-alta cartea stiintei a lui Liiceanu nu are sanse de izbanda, iar cartea mea a sociologiei nu e mai breaza.

Singura directie (b) cu o licarire la capat de tunel tine de daca(!) decidentii ajung prin stiinta la capacitatea de a'si ridica nivelul de inteligenta, apoi de daca(!) nivelul de inteligenta le va mari si nivelul moral, daca(!) se petrece suficient de repede, daca(!) o fac fara sa foloseasca cobai (caz in care vor observa din timp si efectul nedorit al modificarii nivelului moral). 
Cam multi daca pentru a putea afirma ca ne bazam pe stiinta pentru a opri picajul in care se afla societatea si sistemul ecologic al planetei.

Deci, game over mon cher? Au revoire?

.

manipulari prin derizoriu

despre manipulari prin aruncari in derizoriu pe model... nu mai spun de la ce popor ales (nu glumesc, in manualele de comunicare sunt mandri ca ei au inventat aceste unelte de comunicare):

- printre multi altii(!!) o tanti a patit o arsura cu ceai vandut de mcdonalds la o temperatura aberanta si a dat in judecata compania doar cand a ramas fara bani pentru tratament si doar pentru suma necesara tratamentului. compania a pornit o campanie de denigrare astfel ca toata massmedia anunta rapid  zeci de (false) procese aberante;

- pentru ca se pare ca nimic nu depaseste dorinta de profit a corporatiilor (shareholderilor) o serie de vaccinuri au fost produse in asa hal incat afectau sanatatea. corporatiile au creat un curent ridicol de antivaxeri astfel incat si plangerile legitime sunt luate in ras de opinia publica;

- planeta este in prag de dezastru ecologic si din cauza suprapopularii, drept care decizia unei parti a populatiei de a nu mai procrea este chiar inteleapta.

societatii ii scade rapid nivelul de umanitate, de calitate a vietii din mai toate directiile posibile: mediul poluat, administratii incompetente si din ce in ce mai militarizate, agentii economici din ce in ce mai toxici pentru societate - produsele din ce in ce mai proaste cu preturi invers proportionale. iar cand calitatea vietii scade agresivitatea membrilor societatii creste.

drept care decizia unora de a nu mai procrea este chiar inteleapta.

si iata ca acestia au aparut.

drept care rapid au aparut si reportajele care ii picteaza pe acestia in dezaxati. 

de ce? pentru ca administratiile de stat nu dau doi bani pe calitatea vietii, pe mediu... dar sunt disperate ca nu vor mai fi competitive fata de... celelalte state. this is the real game. be the strongest. a fost dintotdeauna si nu pare sa se opreasca.

iar the strongest e tara cu cei mai multi sclavi. 

Involutia efigiei Liiceanu

 .

De la mici divergente prin dezamagire la repulsie. In vreo 10 ani.

(Psihologii au dreptate cand afirma ca se creaza un recul cu atat mai puternic cu cat se investeste mai mult intr’o efigie.)

De mult.

Cu mr. Liiceanu mai aveam mici divergente punctuale citindu’i textele, cartile. Cu circa zece ani in urma. Ii justificam scaparile ca fiind irelevante vis-a-vis de subiectul mare, ori “orbiri sahiste”. Jucatorii de sah cunosc fenomenul, iti scapa vederii - atentiei aspecte vitale de pe tabla. Destul de posibil ca bunavointa cu care il evaluam sa fi fost siaj al superbului text “apel catre lichele” la care s’a adaugat respectul creat de impresionanta sa cultura, de tactul cu care raspundea interlocutorilor ce debitau aberatii samd.

De curand.

Insa anul trecut, am primit un dus rece. Mult prea rece pentru a’mi mai putea ignora propriile “orbiri sahiste” in evaluarea... acestuia. Cu ocazia unui festival de conferinte publice patronat de Humanitas  (detinut de G. Liiceanu) pe scena ateneului a avut o serie de interventii din care nu am mai putut retine partea buna ignorand neghina. Nu iau acum afirmatiile izvorate din convingeri fondate exclusiv emotional ci doar doua aspecte mult mai tangibile.

Primo: uluirea cu care s’a exprimat fata de istoricul austriac dupa ce respectivul explicase ca la noi istoria democratiei este una extrem de saraca, mai mult afirmata decat infaptuita (exprimarea nu ii apartine). Junimistii au avut un intreg “capitol” despre importul formelor fara fond din vest dar G. Liiceanu abia acum afla, nu facuse corelatia pe cont propriu. In 2018. In familie am avut suculente povesti despre bunicul care se opunea atat liberalilor cat si taranistilor in influentarea politica a vecinilor, cunoscutilor (fiind un tip respectat si ascultat de catre cei din jur) drept care se lasa cu batai, si liberalii si taranistii insistand ca el sa isi influenteze comunitatea intr'o directie sau alta. Iar bunicul fiind un munte de om ajungea in perioada electorala cu cate un ochi vanat, agresorii cu maini rupte... Si a treia sursa de unde aveam respectiva informatia era profesorul de istorie din liceu (in conditiile in care nu pot spune prea multe lucruri bune despre acel liceu). Deh, G. Liiceanu nu a avut un bunic ca al meu. Dar chiar pe nimeni din familie care sa ii povesteasca cum se desfasura o campaie electorala de... curand?! Si nici un profesor de istorie prin preajma?! Si i’a ignorat pe junimisti in unul din cele mai importante subiecte ale lor?!

Secundo: in mai toate interventiile a demonstrat o rupere de realitate periculoasa in sine si apoi periculos de mare. O ignorare completa a realitatii din corporatii, din mediul de afaceri vestic, importat la noi... O ignorare completa a esecului in plan socio-uman a politicilor economice de inspiratie Adam Smith.

Cu acea ocazie (festivalul de conferinte) i’am cumparat cateva carti. Mai putin de jumatate din ele am reusit sa citesc. Din cauza frustrarii create de cantitatea de imperfectiuni pe care acum nu le mai puteam trata ca “orbiri sahiste” ci le intelegeam – prin cantitatea lor – ca fiind probleme sistemice.

Acum.

Acum cateva saptamani am fost la o conferinta publica intr’una din librariile Humanitas (invitatul era mr. Thierry Wolton – a scris o istorie mondiala a comunismului care merita atentie), ocazie cu care am luat doua carti. Una a lui Ion Vianu (fiul lui Tudor Vianu), fiind convins de o alta scriere care ii apartine - Amor Intelectualis. A doua a lui G Liiceanu, insa datorita titlului: Asteptand o alta omenire – titlu din care s’ar putea subintelege ca eroul nostru s’a mai trezit din visarea legata de nivelul naturii umane, ca ar mai fi luat ceva contact cu realitatea.

Si intr’adevar. Mi’au trebuit vreo 3 incercari pentru a trece de primele douazeci de pagini intinse pe cateva saptamani. Atat de mult am evitat continuarea textului care in fond nu facea decat sa imi confirme o serie de concluzii... neplacute despre natura umana. Si atunci?! De ce amanarea, de unde blocajul...?! Evident mr. Liiceanu traieste in cultura, evident mr. Liiceanu are abilitatea unui discurs patrunzator. Chiar daca ajunsesem la aceleasi concluzii tragice despre natura umana, totusi expresivitatea textului ma sufoca, simteam nevoia de a ma refugia in denial. Eu intelesesem limitarile omenirii la nivel rational, mr. Liiceanu mi le punea in brate la nivel emotional.

In pauzele lungi dintre incercarile de lecturare constatam ca fostul meu “model” s’a trezit in ultimul an. A aflat despre lumea reala. Si destul de convins ca va schimba la un moment dat tonul, ca va aduce argumente pozitive in ciuda realitatii am reusit astazi sa continui. La un anumit nivel chiar speram sa aduca argumente suficient de valide incat sa mai alunge tonalitatile de negru in care vad de o perioada omul.

Si intr’adevar a luat’o in aceasta directie. Insa dezastru. Face cateva salturi de logica pentru care nu se poate gasi scuza intemeiata.

In primul rand face o transgresie a ideii kantiene ca individul sa fie liber (adica sa gandeasca cu mintea sa la nivel matur – Kant avea un vocabular propriu, as spune ca s’a exprimat cifrat, in cheie proprie) – si de la kantianul a gandi liber matur(!) Liiceanu trece nejustificat la a fi liber din punct de vedere decizional. Dar asta este abia a doua problema, voi reveni la ea. Prima este in auzul selectiv pe care il descriu in cele ce urmeaza: “Dar poate, mai intai, toata lumea sa faca distinctia dintre bine si rau? Poate, spune Kant, cu conditia ca fiecare individ sa fie liber, adica sa poata gandi cu mintea lui. Totul depinde de capacitatea fiecarui individ de a iesi din “minoratul mental”, de a’si folosi ratiunea de om matur. Cu totii, asadar, putem discerne de la un punct in sus intre bine si rau, iar “legea morala” are in vedere un “trebuie” conectat la telurile cele mai inalte ale fiintei umane. Fiecare dintre noi percepe “vocea datoriei”. Ideea lui Kant e ca fiecare fiinta rationala stie ce trebuie sa faca din punct de vedere moral.” Ati observat saltul, pierderea coerentei? Nu(!) este toti, ci sunt doar cei capabili sa iasa din “minoratul mental”, cei capabili de a’si folosi ratiunea de om matur!!
Ori aici este problema de fond recunoscuta cu doar o pagina in urma: “(exemplele) ne cereau sa punem in miscare un resort moral pe care majoritatea oamenilor nu il are.”. Adica stia ca majoritatea nu are capacitatea acestui salt, aceasta iesire din minoratul mental... dar ignora acest lucru dupa dorinta, doar pentru a putea introduce o directie pozitiva, fara a aduce un argument, un catalizator suplimentar care sa schimbe starea de agregare a sistemului. (Ori in cheia kantiana se poate afirma ca exista o zona de interferenta intre ideile morala – justete iar intre justete si ratiune exista cateva legaturi solide. Adica se afirma ca nu exista suficienta morala dar de fapt este altceva - care altceva ar fi cam acelasi lucru.)
Dar dincolo de asta, cum poti oare ca la o pagina distanta, dupa ce ai afirmat ca omenirea in corpore nu este capabila de un nivel moral necesar convietuirii decente, sa afirmi ca totusi are puterea rationala de a face acest lucru... bazandu’te pe... ce?! 

Pe evidente istorice – clar, nu! – am ajuns intr'un punct de limita (si el este limpede aratat in primele douazeci de pagini) iar daca omenirea nu avea morala dar avea forta rationala necesara nu ajungeam aici (se poate sustine ca acum exista un ingredient suplimentar dar interferenta “libertatii” in aceasta idee o lamuresc mai tarziu)! 

O faci bazandu’te pe o afirmatie kantiana din care se ignora o conditionare esentiala...! Si se mai ignora o realitate adusa de lumea de astazi: cand ii instruiesti pe cei multi sa gandeasca cu propriul creier ajung rapid la atitudinea "ideile mele au aceeasi valoare de realitate cu ale celor inteligenti, ori culti". Omul de rand asta a inteles din indemnul de a gandi cu propria minte: ca nu mai conteaza ca stie despre X ca este inteligent, ci propria sa idee devine la fel de adevarata cu a lui X, ba chiar mai adevarata, pentru ca se stie ca aia inteligenti sunt cam sariti, nu stiu ei cu lumea, cu realitatea, ei stiu doar(!) cu cartile...

Recunosti irealitatea unui vis (trezire neacceptat de tarzie pentru varsta si nivelul cultural) – capacitatea multimii de a se ridica moral – si te arunci in sustinerea altuia – ca multimea are capacitatea de a iesi din minoratul mental – doar din dorinta(!) de a fi adevarat... nu dintr’o estimare rationala ca poate fi adevarat.

Doar cateva paragrafe mai tarziu, dupa auzul selectiv – cel fara conditionarea esentiala – dam de o alta dandanaie. Dupa ce constata ca metodele traditionale de ameliorare a calitatii umane nu sunt suficiente (eficiente) mr. Liiceanu face urmatoarea afirmatie: “Si atunci, intra in scena Marea Revolutie Stiintifica, singura care ne’ar putea face sa intrezarim posibilitatea unei autocorectii la nivelul speciei.”. 

Sa gasim aici saltul logic - care momentan este mic, subtil, insa lasat sa creasca in cateva pagini creaza turbulente serioase! 

Este la “intra in scena”. Nu(!) intra in scena. Ar intra in scena daca ar fi adus ceva (util) pe subiect, daca ar fi avut o actiune pozitiva in directia (si sensul) dorita (dorit). Ci o aducem in scena pentru ca in alta parte nu mai stim unde cauta o salvare! 

Faptul ca este o ultima speranta rezultata prin procesul eliminarii nu o califica defel... Singurul argument rational prezentat ulterior (fiindca mai sunt vreo doua emotionale / eliminatorii) este – tine’ti’va bine – faptul ca stiinta a inmultit libertatile omului. 

Erorile rationale sunt sufocante. 

Primo: problema este una de nivel metafizic (de morala) sau psiho-sociologice (depinde cum este abordata) si i se prezinta o solutie fizica. 

Secundo: se trece de la “libertatea de a gandi, de a iesi din minorat” la libertate de ordin fizic ca si cum cele doua ar fi sinonime! 

Terto: unei probleme de calitate a esentei i se propune o solutie comportamentala. 

Quarto: unei probleme de calitate i se opune o solutie de intensitate, stiinta modificand nu calitatea actiunilor omului ci intensitatea, forta cu care ele pot fi executate.

Stiu cum e sa vrei sa fie adevarat. Si cum te agati de o corelatie aparenta, te straduiesti sa ii dai continut, sa o validezi (mai ales ca este o corelatie care iti apartine, esti legat emotional, este produsul tau). Dar daca alegi sa fi cinstit cu tine insuti asculti si acele ganduri care incearca sa te traga de maneca, sa iti atraga atentia ca suna bine doar de la distanta, de la o distanta care nu distruge corola de minuni a lumii. Pentru ca stiinta poate fi socotita salvatoarea omului, chiar daca tot ea se va dovedi si distrugatoarea lui (argumente pentru aceasta afirmatie sunt chiar si in conferintele Humanitas amintite la inceput). Dar una e sa afirmi ca stiinta este salvatoarea omului, alta este sa afirmi ca stiinta este salvatoarea umanitatii(!). Ori problema noastra tine de umanitatea omului, societatii... Sa faci o migrare de la umanitate la om doar pentru ca iti da bine in socoteli nu este... decent.

Mai mult, aceasta afirmatie ne intoarce la problema de acum un an – lipsa de conectare la real a prietenului nostru. Stiinta in viata de zi cu zi a generat in societate mai multa alienare decat crestere a nivelului umanitatii. Pretentiile de comfort cresc, la fel creste nivelul de superficialitate in relationarea cu mediul imediat, cu obiectele si cu persoanele care ne inconjoara. Sa ai pretentia ca acelasi stimul va produce un efect complet contrar decat cel pe care il produce deja de o buna bucata de vreme este... (probabil la un moment dat voi gasi un termen care sa se potriveasca aici).

Apoi este adus in discutie mr. Harari. Fara recunoasterea oamenilor de stiinta, fara recunoasterea filozofilor intrucat “nu se exprima suficient de confuz”. El, eu si multi altii. Insa este totusi profesor universitar. Si se sugereaza ca odata cu manipularea genetica (data de stiinta salvatoare) populatia va creste si in zona moralei. Aici deja distanta fata de concret este astronomica. Apare necesitatea de a aminti ca: a. traim intr’o societate competitionala (aceasta abordare a economiei este des sustinuta chiar de Liiceanu); b. unde agresivitatea este limpede cea mai puternica moneda - sau vector (asta este posibil sa refuze sa acepte, insa pentru oamenii care traiesc in concret este o informatie la fel de comuna cu cea despre realitatea alegerilor democratice de la inceput de secol). Si apoi intrebarea: cum oare poti crede ca potopul de parinti care isi cresc copii din ce in ce mai agresivi isi va modifica alegerile cand va avea in plus inca o parghie – cea genetica?! Revin: stiinta nu genereaza modificare calitativa dpdv uman ci doar ofera unelte suplimentare. Maimuta care deunazi omora cu arcuri azi-maine omoara (si mai eficient) cu grenade, cu gaze, poate cu virusi si bacterii! Diferenta nu este calitativa ci de forta, de intensitate. In plus, luata per total afirmatia postuleaza ca libertatea de a alege orice va anula lacunele morale. Asa... by magic! Pentru ca numai prin magie cei prea multi si prea imorali vor alege pentru ei si odraslele lor o cale... morala!

Trec mai departe. Mr. Harari este citat cu “Si intrucat am ridicat omenirea deasupra nivelului animalic al luptelor pentru supravietuire, (...)”. Din nou, ruperea de realitate. Si nu este doar datorata mediului academic – pentru ca am cunoscuti din acest mediu care imi confirma ca la fel ca in mediul laic – economic atributele lupta pentru supravietuire si animalic raman o constanta in viata omului modern. Este posibil ca mr. Liiceanu sa fi ajuns intr'o zona rarefiata (o spun pozitiv) a societatii, unde acest aspect sa fie real. Insa cartea nu dezbate doar segmentul celor realizati cultural, ci societatea in ansamblul ei. Ori aici, afara, e si frig si urat si viitorul suna macabru.

Ma apropii de sfarsit. Pentru ca in urmatoarele doua pagini mr. Liiceanu alege din nou sa ignore voluntar tomurile care au dezbatut designul inteligent (deic) pentru a putea introduce cu usurinta ideea ca evolutia carnii si a stiintei va genera evolutie morala, va genera constiinta morala. Singurul argument (fals) fiind cel cu libertea – despre care am clarificat ca facea de fapt referire la un alt tip de libertate, una care prin natura lucrurilor este aplicabila unui numar restrans de indivizi – cantitate ignorabila in epoca globalizarii.

Undeva la pagina 40 ma opresc. Reactiile negative pe care mi le starneste prin ignorari si argumentatii falacioase sunt too much.

Asa am ajuns la repulsie fata de un fost reper.

Se poate vorbi despre o ameliorare a comportamentului uman datorata comfortului care la randul sau este datorat stiintei - firesc ca da. Este o ameliorare consistenta, suficienta pentru a ne baza pe ea in ameliorarea conditiei omenirii? Nici chiar daca strang tare din ochi si imi doresc sa se intample nu ajuta... Dar chiar si asa, se indreapta omenirea catre o atare stare de lucruri (comfort in masura in care sa amelioreze comportamentul)? Nici pe departe!

Adiacent mai este de lamurit si cat de liber este omul in societatea de astazi si mai ales in cea de maine. Insa este un subiect prea larg, va fi tratat separat.

Exista riscul ca astfel de texte, daca ar proveni din surse cu ethos, sa provoace reactii de tip tanarul werther? Posibil. Este necesar sa cantarim realitatea cu obiectivitate? Cu siguranta!

Il pot intelege? Da, daca ma gandesc ca se agata cu disperare de o idee, de ultima idee, si disperarea este cea care il impinge sa ignore realitati, sa faca salturi logice. Iar pericolul este de a pierde increderea in oameni, in civilizatia omeneasca. Un pericol mare de care te aperi furibund.

Il pot accepta? Nu, pentru ca situatia noastra, a tuturor devine cu atat mai grava cu cat nu avem curajul sa privim realitatea in fata indiferent de pierderile personale. Indiferent de convingerile intime pe care le punem in pericol. Mai ales cand este vorba de cei care au alta forta in societate decat un anonim aruncator de cuvinte pe net.

(care anonimitate poate fi vitala in lumea moderna pentru omul de rand care spune adevaruri deranjante pentru puternicii vremii, mai ales cand azi tocmai Codruta Kovesi este atacata in justitie si o parte a presei atat de straveziu, perfid, animalic...!)

 .

NU inseamna EU

metehne de psiholog - limitarea in paradigme care anuleaza obiectivitatea (altfel spus, "nu" inseamna "eu" exclusiv in cazul in care consideram ca "nu" are o origine subiectiva, nu obiectiva).

iar cel mai lesne de combatut aceasta paradigma gasesc ca este "nu"-ul din fata actiunilor de poluare, in fata PSD... 

caz in care se mai poate sustine teza subiectivitatii omniprezente doar cand se considera ca "eu" trece de la individ la colectivitate - ceea ce incepe sa sune a teorie freudiana (in sensul ca e incitanta rational dar trasa de par...)

(dintr'o discutie pe fb - am considerat ca ideea merita sa ajunga aici)

Serviciul public, serviciul privat

            

 .

            Cu ceva zile in urma pe internet jurnalistii anuntau o anomalie: salariul mediu la stat a depasit salariul mediu la privat. Si vai ce dezastru, ce anormalitate...!

            Ca de obicei jurnalistii nu au suficienti neuroni.

            Fiindca anomalia asta ar trebui sa fie o normalitate, intrucat:

a.      Obiectiv – munca depusa de salariatii la stat impacteaza o tara intreaga in timp ce o firma medie impacteaza... cateva familii, astfel ca este mai util ca forta de munca superioara sa fie la stat, unde beneficiaza de ea o parte mai mare de populatie (iar ca subsidiar pe munca angajatului particularul incarca legal(!) nota de plata catre public cu dorintele sale de profit in timp ce statul nu incarca aceasta nota de plata decat cel mult ilegal, asa ca preferam ca munca mai scumpa sa fie ferita de suprataxa);

b.     Subiectiv – in particular – Romania: un motiv pentru care angajatii la stat sunt atat de incapabili este salariul extrem de mic, creand un loc unde profesionistii nu aveau ce cauta.

    Totusi exista o anomalie in subiect, dar este alta: decidentul, cel care filtreaza angajatii la stat. El este problema. Fiindca angajatorul la stat nu filtreaza pe baza de competente ci pe baza de proximitate. Castiga candidatul care este cel mai aproape. Vecin, amic, familie sau combinatii din acestea.

     Aici trebuie lucrat. La cei care sunt in pozitii de a decide cine este selectionat din candidatii existenti. Fiindca este normal ca cei mai buni din societate sa lucreze pentru intreaga societate nu pentru interesele mici, zonale, de grup. Asta este si o cale prin care democratia ar putea avea o sansa de a fi functionala.

.

Economicul impotriva umanului

.

La un moment dat mi s’a format o marota: Adam Smith si productia sa teoretica ce a sustinut – daca nu generat – indepartarea de la o societate umana, apropierea de o societate economica. Indepartarea de valori umane apropierea de valori materiale.

Pana de curand aveam un subiect care imi revenea dintr’un text al sau: “mana invizibila” care in locul statului (sau alta forma de autoritate constienta, rationala) va prelua rolul de regulator al relatiilor interumane. Textual al relatiilor economice, insa in fapt al relatiilor interumane pentru ca odata ce afectezi latura economica afectezi de la perceptia (moral / etica) asupra metodelor de subzistenta la perceptia recompensei – valorizarii (parte importanta din valorizarea unei persoane fiind prin recomensa materiala), adica de la cei saraci la cei realizati – practic aproape toate treptele piramidei lui Maslow.

In teoria sa Smith afirma ca respectiva mana invizibila va regla interactiunile economice in beneficiul cumparatorului. Lucru care astazi este mai mult decat evident ca nu are nici cea mai mica legatura cu realitatea. Companiile creaza produse cu durata de viata din ce in ce mai mica pentru a isi asigura piata de desfacere pe viitor, cumparatorul nemaigasind produse de calitate – cu durata de viata ridicata. Companiile adeseori investesc mai mult in sectorul de publicitate – distributie decat in sectorul de productie (adica in calitatea produsului / serviciului). Companiile pun pe piata produse netestate, chiar nefinalizate (IT) pentru a scadea costurile de productie sau a asigura profit – scazand constient calitatea. Companiile angajeaza mana de lucru prost calificata dar ieftina pentru maximizarea profitului afectand calitatea produsului. Companiile adauga in pretul final o cota imorala pentru crearea profitului, ajungand ca profitul – acea suma din pret care a fost adaugata in plus fata de costul real – sa poata fi motiv public de mandrie al unei firme! Nimic nu descrie mai bine acest mecanism decat hotul care spune pagubitilor “uitati cat am furat de la voi” – iar pagubitii aplauda...

Aceasta este lumea creata de / sau sustinuta de Adam Smith – numai prin teoria mainii invizibile reglatoare despre care se poate spune cu siguranta ca ii apartine.

Sistemul lui reglator este sistemul celui care se afla la capatul corect al batei. Este un sistem care asigura un viitor cald celor ce detin deja puterea (economica). Nu este un sistem pentru imbunatatirea starii societatii ci pentru imbunatatirea starii celor din clasa lui – a celor avuti, pentru ca vorbim de un tip nascut intr’o familie instarita, etichetat ca filozof de catre un establishment care a impus cu sabia valorile sale, si i’a impus aprioric pe ai sai ca valori universale.

Si era suficient pentru a il considera un individ toxic pentru societatea umana.

Numai ca astazi in virtutea obisnuintei mele de a’mi reevalua din cand in cand orice parere, am citit mai mult despre acest individ.

Si aflu ca – evident – a mai creat si alte teorii.

Teoria sentimentelor morale. Ea pleaca de la premiza ca ne nastem fara morala, ceea ce implica cum ca aceasta ar fi invatata ulterior drept care ea evident nu ar avea o baza obiectiva ci ar fi o constructie subiectiva. Sunt mari si complexe discutiile in filozofie care au legatura cu acest subiect si daca nu mi se permite sa afirm ca as sti cum stau de fapt lucrurile  (desi tare imi doresc sa povesteasc cum viziunea lui este... si inculta si stupida - dar e alt subiect) totusi se poate afirma clar ca prin perspectiva efectelor acestei teorii ea este una toxica social, ea indepartandu’ne de un set de principii / valori care ne fac viata sociala cat mai suportabila si / sau confortabila.

Inca o teorie a individului: bogatia natiunilor. Aici apare si povestea cu mana invizibila. Aici face apologia egoismului, spunand ca un individ cand actioneaza egoist este cel mai productiv deci este varianta cea mai profitabila... economic. Social?! Cum – sa existe social altceva decat productivitate economica?! Evident – nici pomeneala! Omul – individul uman este redus la o singura functie: vita furajata. Nevoia sa de acceptare pomenita in teoria sentimentelor morale va fi realizata (satisfacuta) pe latura economica. Pentru ca evident individul in societatea viitorului (teoriile fiind publicate in sec XVII) va fi un individ greu de acceptat (sau macar inghitit) pe alte baze, comportamentul fiind eminamente egoistic. Ceea ce s’a si intamplat.

Si te uiti cum teorii nascute de o societate eminamente violenta, teorii nascute in vremuri violente, nascute intr’o societate care a considerat justa invadarea (acapararea violenta) de teritorii straine domina si astazi cele mai raspandite paradigme sociale, economice, politice.

Nimic nu s’a schimbat la nivel de abordare. Forta este la indemana catorva (a acelorasi) si se considera a fi justa folosirea ei impotriva celorlalti in baza interesului personal. Interesul societatii este ignorat, se considera a fi corecta urmarirea interesului personal sau de grup.

.

Mai mult

...daca tot nu poti iesi din conditionarea umana a lui "mai mult" macar canalizeaz'o intr'o directie care nu este toxica pentru societate!

Societatea moderna - securitate, tehnologie...

Pentru ca in societatea de astazi - aceea moderna, evoluata – securitatea individului si a familiei nu mai este tinuta in frau nici de cutume sociale (morala fiind aruncata la gunoi, considerata un balast impotriva progresului rational) si nici de organismele juridice abilitate (militia de astazi deseori nici nu prea vrea si cu siguranta nici nu poate) esti nevoit sa ti’o creezi singur (siguranta, ca despre ea vorbeam in prima propozitie din fraza cu multe divagatii).

Printre altele, iti cumperi camere de luat vederi pentru casa, locul de parcare, curte – daca si din care ai.

Iar pentru ca in societatea de astazi reclama este mascata in mai toate testimonialele si review’urile care apar in top rezultate gugle... nu te mai poti baza pe ele. Dar ca de obicei, ai o solutie: intrebi un coleg de munca pentru ca tu stii ca el si’a pus deja, ii functioneaza, este multumit de ele.

Si cumperi aceeasi marca, de la acelasi magazin. Si chiar acelasi model – cu o minima diferenta: verisunea cu Wi-Fi pentru ca (1) ai deja suficiente cabluri prin casa si (2) ai un router foarte potent pe zona de flux de date in paralel cu multipli clienti.

Nu merge.

Sa nu fiu inteles gresit – licaresc leduri pe ea, te joci in configurarile ei, are un soft cu o puzderie de optiuni disponibile, se conecteaza la Wi-Fi, o accesezi din browser (numai din Internet Explorer, dar cine sa fie deranjat de asta?!), o accesezi din soft dedicat, unde gasesti un efectiv pleasure room cu si mai multe configurari... singura problema (notabila) este ca nu transmite pic de imagine. Nicicui. In nici o directie... decat poate catre unele servere din mama China – intrucat cautand solutii pe forumuri dedicate descoperi ca acest producator (Hikvision) e cunoscut ca avand backdoor’uri in aparatele sale. Nu ca ar fi o noutate sau o supriza, pentru ca lista cu firme chinezesti de aparatura IT care au fost dovedite ca au backdoor’uri si trimit date catre servere de acasa creste bine de niste ani de zile.

Pentru cei din afara IT – backdoor este o bresa de securitate de regula creata intentionat(!!) de producator si introdusa in produsele sale...

Si te opresti putin contempland (preocupare eminamente ordotoxa – pentru rationalistii care mai putin culti de regula) un paradox banal al zilelor noastre: device’urile de securitate sunt create cu / contin chiar ele backdoor’uri.

Iar problema cu backdorul devine mai complexa cand afli ca device’ul tau poate fi folosit ca rampa / propagator de atac informatic, iar acesta nu este scenariu ipotetic, s’a intamplat deja in SUA reusindu’se astfel sa se puna la pamant pentru cateva ore o parte importanta din infrastructura US, fiind afectata si Australia si o parte din Olanda cu acea ocazie. Inchipuiti’va timp de cateva ore nimeni sa nu fie capabil sa faca nici o plata cu cardul – to say the least.

Si incepi sa pui cap la cap lista de nemultumiri:

O - aparatul a venit fara alimentator (specificatiile neprecizand acest lucru);

O - aparatul a venit cu un manunchi de mufe iesind din el - lucru pozitiv la prima vedere - care insa raman atarnand in aer, in intemperii, si urat si fara capace - cu exceptia singurei mufe pe care o folosesti - cea de alimentare;

O - functioneaza doar sub IE;

O - chiar si in IE, pentru acces trebuie scazut nivelul de securitate al browserului din niste configurari unde utilizatorul obisnuit are sanse mari sa faca buba iar tehnicianul mediu... buba mai mica (afirmatie bazata pe tutoriale gasite pe iutub pentru “rezolvari”);

O - si trebuie in IE instalat un add-on printr’o metoda foarte stricta – cu pasi (neobisnuiti) urmati chirurgical, altfel... pas de chance;

O - exista in softul camerei cateva optiuni care iti arata ca imaginea ar putea fi procesata la alegere cu playerul de windows, cu vlc, cu quick (de la mac citire)... promisiuni desarte.

O - nu functioneaza fix partea cu imaginea;

O - se restarteaza cum are chef, si momentan are chef destul de des (30-60 sec);

O - exista sanse mari ca informatii din reteaua mea sa fie trimise in China (parole de wireles, de conturi folosite si naiba stie mai ce);

O - aplicatia pentru telefon cere o lista enorma de permisiuni, mai multe decat obisnuiesc eu sa folosesc pe propriul telefon(!) – iar acest tip de nesimtire al producatorilor - de intruziune in datele si utilizarea altor(!) aparate decat cele pe care le’au vandut il gasesc incredibil, iar daca nu era suficient accesul la toate datele, cer acces sa si execute orice actiune in numele nostru, fara cunostinta noastra... Exista printre ‘telectualii ascultati de societate in zilele noastre falsul argument ca aplicatiile cer acces la date fiindca nu le’am plati si ar face aceste magarii ca sa isi recupereze efortul – iata ca si in cazul unor plati (consistente) exista aceeasi politica a producatorilor de software!

Ei bine... toate astea in conditiile in care in economie se plang oamenii ca este concurenta mare... ca e greu cu vanzarea... Pai cum asa dom’le Smith (si lalaitorii lui britanici care l’au impus in economia mondiala) – concurenta cum de nu lucreaza in folosul clientului, asa cum stipulati dumneavoastra si mai toate manualele de economie de sorginte occidentala?!

De ce omului de rand ii este atat de greu sa gaseasca, sa cumpere produse de calitate?! Si de fapt problema nemaifiind in realitate calitatea ca supra-valoare ci doar ca lipsa a unor bube mari, urate, intentionate...

Omul si orizonturile sale

.

Cronologic vorbind (in zona europeana).

Initial omul cand si'a ales tinderea (pentru satisfacerea nevoii de implinire) a privit mai intai in sus, apoi la el, apoi a ajuns sa priveasca in jos.

Omul a avut mai intai divinitatea ca orizont - ideal - model. 

Au venit renascentistii si au spus ca in centrul preocuparii omului trebuie sa fie omul, nu divinitatea.

Astfel ca orizontul a fost coborat, adus in tangibil. Omul a privit catre seamanul sau mai cu mot. Catre aristrocratie fie direct, fie indirect prin produsele sale (secundare): comportament elevat - eticheta - maniere, cultura, ratiune.

Si au mai venit.

Freud care a spus omului ca este in fapt un animal si cand se priveste omul trebuie lase privirea in jos, spre animalitate. 

Si la scurt timp a venit nepotul sau - Berney - care a nu i'a mai spus nimic omului. Ci le'a aratat celor cu bani cum sa il manipuleze pe omul de rand trezindu'i, dezvoltandu'i, folosindu'i partea animalica.

Omul decade prin micsorarea idealurilor pe care le urmareste.

Initial, cand un membru al societatii dorea sa devina i se puneau in fata canoanele divine, i se cerea sa isi ridice comportamentul catre unul ideal, de neatins. Sa evolueze moral.
Apoi i s'a cerut doar sa isi dezvolte abilitati umane. Sa evolueze rational.

Astazi i se cere sa se comporte natural. Nu i se mai cere evolutie, doar sa faca bani.

.

Crestinism si denial

.

...Si totusi am ignorat - pana la acest videoclip - in ce masura religia crestina este o religie si a negarii. Denial'ul poti spune ca este cuvand de ordine.

 Ceea ce nu este atat de surprinzator, fiind o religie care subordoneaza valoarea lumii palpabile in favoarea unei existente ne-palpabile.

.

Diferenta dintre rational si intelectual

.

Intr’o argumentatie rationalul cauta sa o castige el.

Intelectualul cauta ideea mai buna.

In acest context mi’e scarba de rationali.

Later edit:

  ...ceea ce subintelege ca diferenta dintre intelectual si rational este un sistem de valori. iar pentru rationalii care sustin ca au si ei valori trebuie facuta precizarea ca egocentrismul nu este acceptabil a fi numit "sistem de valori".

.

Despre inteligentii societatii

.

Exista doua tipuri de oameni inteligenti.

Cei care sunt oficial inteligenti pentru ca societatea i’a confirmat ca atare.

Si ceilalti, care se uita la primii cum dau in gropi.

Partea proasta ca istoria e plina de dovezi ca de fiecare data cand lucrurile mergeau prost primii spuneau cu autoritate calma “nu se poate”, “e o treaba trecatoare”, “va fi bine”.

In timp ce ceilalti raguseau spunand ca desi mersul inainte e bun in principiu, exista totusi cazuri in care in fata e o prapastie... Lucru recunoscut ca principiu activ al functionarii societatii prin mitul grec al Cassandrei.

Iar urmatoarea generatie de oameni inteligenti a fost confirmata de cea anterioara (de inteligenti confirmati social), dupa chipul si asemanarea.

.

Materie vs Substanta

.

Gandul de dimineata

Descartes: materie si substanta.

Vestul are cultura materiei, Estul are cultura substantei.

Cand nu e forta bruta Washingtonul lucreaza economic, Kremlinul lucreaza psihologic.
Niciunul nu e apt in domeniul celuilalt.

.

Denial - solutia lumii

.

Denial. Mecanism creat pentru a face suportabila viata, care în timp ajunge sa o facă și mai insuportabila pentru ca impiedica aparitia manifestărilor care sa se opună mișcările toxice din societate. 

Denial - acea capacitate de a percepe viata ca fiind placuta cu prețul distrugerii calității vieții măsurat obiectiv / realist. Și în subsidiar creează o lume hidoasa pentru cei ce refuza sa tina ochii închiși cu mecanisme de denial la tot pasul. Între denial și superficialitate avem acea diferența dintre copilul dotat care alege voluntar (emoțional) sa rămână repetent și cel nedotat care rămâne repetent forțat obiectiv de natura sa.
 

Denial este modul în care societatea ajunge sa asiste impasibil sa ii potente prin pasivitate pe cei care creează dezastre sociale.
 

Macro, este posibil sa "mulțumim" celor care folosesc mecanismele de negare la ordinea zilei pentru revitalizarea URSS, pentru succesul PSD samd.
 

Micro, din ce în ce mai mulți împrejur îmi recomanda "sa ignor" - ca solutie de trai "normal" intr'o societate atât de disfuncționala. Aparent nimănui nu i se pare relevanta dilema "în ce lume am ajuns sa trăim dacă pentru a'ti păstra un minim echilibru trebui sa ignori non-stop ceea ce vezi împrejurul tău?!". ...Sa trăiești cu ochii închiși, cu ochelari de cal pusi chiar de tine însuți.

Chiar credeti ca psihicul rezista la nesfarsit, netulburat in fata contradictiilor intre realitatea exterioara si cea interioara?! Chiar nu credeti ca la un moment dat trebuie sa incetam a ne ajusta perceptia si a incepe a ajusta realitatea?! Si cu cat mai repede cu atat mai bine, intrucat cu cat trece timpul cu atat creste decalajul intre cele doua?!

.