Minima moralia

 .

            Desi se inghesuia o povestire despre o noua citeala, stiinta voioasa a lui nietzsche, gasesc timp pentru alta – minima moralia a lui andrei plesu.

            Nietzsche se inghesuie tare pentru ca ceea ce spune el acolo se pliaza fenomenal pe gandurile, starile, impresiile personale curente. Cu diferenta  ca eu nu sunt – la nivel personal – in aceeasi perioada in care se afla el cand scria cartea, adica una de revenire euforica la viata dupa un periplu printre tenebrele aduse de dificultati de ordin psihic. Dificultati pe care le consider discutabile (cel putin cele gasite la o prima gugalire)

            Dar fiindca suntem la pagina 69 a minimei moralia, spunem despre ea. 69 e un argument necesar si suficient. Si self-explanatoriu.

            Minima moralia ma indeparteaza de nenea Plesu. Este prima data cand gasesc ceva ce nu’mi suna corect la el.

Am luat cartea pentru ca la prima deschidere am nimerit un paragraf superb, il voi pune mai jos. Dar cand am intrat in ea... am inceput sa ma plimb in cerc cautand sa inteleg daca il inteleg gresit pe nenea Plesu sau daca il inteleg corect dar consider ca greseste.

Si tocmai acum cautand un paragraf cu care sa arat unde zice el hais iar eu cea, am capatat o perspectiva noua. Se jongleaza halucinant cu etica si morala, atat in intelesul lor sinonimic cat si cel nesinonimic.

De pilda atunci cand spune ca nu poti capata competenta etica decat daca ai trait o fractura morala (termenul fractura imi apartine) nu stiu daca a sarit de la etica la morala pentru a evita o repetitie sau considera ca nu poti cuprinde filosofia daca nu te desprinzi de trairile morale, daca nu cumva considera ca pana nu de distantezi cu sufletul nu poti intelege cu mintea.

Ar fi trist sa spuna asta (varianta din urma), cred ca s’ar dezice de alte lucruri frumoase – contrare – pe care le’a sustinut in discursul despre ingeri (daca nu ma tradeaza memoria, iar daca ma tradeaza, inseamna ca le’a spus in despre inima).

 Poate sunt doar bariere de limbaj, de imposibila perfectiune a limbajului, de imposibila eliminare a echivocului. Corelat, din ce in ce mai des ma gandesc in ultimile luni la avantajele si dezavantajele subtierii limbajului, fenomen care se intampla direct proportional cu timpul petrecut in mediu academic, fenomen pe care l’am evitat, gasind destui autori de o profunzime care iti taie rasuflarea fiindu’le mai mult decat suficiente cuvintele din limbajul uzual, comun.

Astfel incat un limbaj elaborat imi suna initial ca pretiozitate cautata. Abia ulterior fac un efort de verificare – daca am dispozitia – a existentei unei nevoi reale a vorbitorului de a folosi pietre rare.  

Ok, hai sa trecem prin randuri din carte pe care le vreau puse aici.

Nu mai stiu de ce am marcat pagina 21 dar iau de aici altceva.

Daca in exemplul de mai sus, pentru a avea o coerenta de principiu in mesajele lui nenea Plesu se poate considera ca etica si morala au fost folosite ca sinonime, nu vad cum pot face acelasi lucru in urmatoarea formulare: “competenta morala a omului ireprosabil, irelevanta etic”.

            Si iar ma intorc la senzatia pe care mi’o provoaca textul, ca s’ar considera etica un camp, o legiferare (o normare) a carui (carei) conexiune cu morala este discutata sau discutabila, cantaribila, masurabila.

            Daca senzatia e corecta, eu nu sunt de acord cu ideea.

Pentru mine etica este perechea de carje necesara celor cu handicap moral, celor carora le lipseste simtul, conexiunea interioara. Din nefericire, carje extrem de necesare in societatea umana. De azi si cred ca si de aiurea.

Dar avem lucruri care ne suna frumos la ureche (nu si la realitate, dora la ureche):

“...altfel se intampla cu oamenii necultivati: nefiind in stare, datorita slabiciunii spiritului lor, sa cuprinda si sa inteleaga adaptarea reciproca, concertul tuturor fiintelor din univers, ei isi inchipuie, de indata ce sunt contrariati de ceva care in ochii lor trece drept foarte important, ca in natura domneste o mare dezordine” astfel ajungandu’se la conceptii, atitudini din categoria homo homini lupus, lumea e o jungla, fiecare se lupta pentru halca sa.

In timp ce de fapt “Dezordinea, in speta raul, e – dimpotriva – divizarea factice a individului, pulverizarea unicitatii intr’o multiplicitate isterica, intr’o legiune de particule care nu’si realizeaza co-participarea la intreg” (cand acest fenomen se intampla intr’un organism, capata un nume: cancer – celule zburda voioase multiplicandu’se si functionand dupa vointa proprie in dauna sistemului).

“...lumea moderna, cea europeana mai cu seama, e marcata de o tenace si imatura obsesie a libertatii , de un fel de panica vanitoasa...”

“Explozia titanica a vointei individuale, aspiratia catre un absolut al neatarnarii  [...] capata uneori, de la Renastere incoace, o tenta usor maniacala: libertatea devine un scop in sine, cand nu e pura demagogie sociologica ”

“Libertatea e, pentru multi, dreptul constructorului de a’si surpa constructia, dreptul pestelui de a iesi pe uscat. A intelege astfel lucrurile e a lua necesarul drept constrangator, ordinea drept o privatiune.”

E prea tarziu, trebuie sa ma opresc aici. Mai avem.

.

Planeta Maimutelor

.

A fost odata ca niciodata un tip. Sartgaard sa’i fie numele. Si tot bananaind,  se pomeni ca ajunse la un moment dat la cunoastere.

Apoi tipul Sartgaard pe de o parte incepu sa se simta singur, neavand cu cine sa discute despre cunoasterea pe care iacata, o integrase.

Pe de alta parte, datorita cunoasterii, Sartgaard capatase asa, o simtire de... apropiere fata de aproapele sau. Aproapele sau era departe de cunoastere, zona lui fiind imediatul, palpabilul, fizicul.

Datorita cunoasterii Sartgaard primise bonus si capacitatea de a isi domina aproapele, insa considerand ca dominarea nu este un lucru de pret, a dat din cunoastere aproapelui sau pentru a reduce distanta, pentru a’l ajuta sa creasca.

Dar, ca in orice poveste realista, aproapele sau a luat din cunoastere numai partea superficiala, numai rationalul, numai imediatul, numai atat cat a avut nevoie ca sa-i permita - adaugand violenta din zona lui (a imediatului) - sa il domine pe Sartgaard.

Acum Sartgaard a ajuns la fel de singur, traind izolat, dominat de aproapele sau, si vede cum in incercarea de a provoca crestere a reusit doar sa distruga ordinea naturala - cea in care fizicul este inferior ideii, supus ideii.

Daca ai citit cartea, sau vazut filmul Planeta Maimutelor si crezi ca este o fictiune... na surpriza, ca nu’i asa. Lumea in care traim este deja planeta maimutelor. Cei multi sunt maimutele care au instapanit societatea, ei fiind cei care decid cum arata mediul inconjurator, care sunt regulile vietii publice. Iar oamenii sunt... Oamenii – din ce in ce mai rari, uneori vanati, uneori obiecte de distractie, de gradina zoologica, servitori la curtile maimutelor.

Fiindca cunoasterea nu trebuie data din exterior, la nivel rational, oricui - cu forta (institutii de invatamant obligatorii) ci trebuie sa se nasca, sa creasca din interiorul fiecaruia.

Altfel se formeaza doar monstri carora li se ofera forta de a domina societatea cu metode violente, prin scaderea handicapului intelectual – rational - cultural pe care el, care ii este propriu lui, ca individ.

Violenta si cultura sunt invers proportionale. Aceasta este o balanta naturala. Dar unii au stricat aceasta balanta si au dat celor violenti o bruma de cultura, punandu’i astfel sus in lantul trofic.

Cunoasterea nu se obtine pompand informatie intelectuala – vezi fenomenul BAC’ului – ci se obtine pompand valori in individ, ele fiind cele care il vor conduce / motiva pe individ sa evolueze.

 .

Stirile noastre cele de toate zilele

 .

Fost dolofan cu picioare scurte in adolescenta (a pastrat mersul specific care il da de gol), acum corporatist de success, cu un chip care mimeaza inteligenta suficient de bine incat sa fie apreciat, suficient de prost incat sa nu fie privit cu frica de catre mediocritatea in care se scalda, imi agreseaza neuronul in micul shuttle care ne duce catre cladirile office de langa fantana Miorita.

Este nemultumit ca a fost o defectiune la metrou si creaza un discurs care se contrazice in sine „inteleg ca a fost o defectiune dar de ce’mi blocheaza mie viata?”.

Tertipuri de expresie in care pe de o parte mimeaza ca ar fi intelegator dar pe de alta parte ii invinuieste pe aia dovedind ca in fapt nu manifesta pic de intelegere.
Si zau, 30 de minute intarziere inseamna ca i'au blocat VIATA! Pentru situatii de urgenta exista taxiuri care iti deblocheaza... VIATA.

Foloseste o voce nazala afectata, plina de sine care imi patrunde in creier. Sta langa mine, incerc sa ma fortez sa’mi pastrez atentia asupra cartii din mana. Dupa doua pagini citite ca prin smoala renunt. Inchid cartea, o bag meticulos in geanta si stau intrebandu’ma daca merita sa ii trantesc o replica „uite’asa se nasc stirile de la ora 5, cu exagerari penibile si patetisme”. 

Fin’ca corporatistul de succes are prieteni mass-media (evident de acelasi calibru intelectual) pe care ii suna si carora le serveste informatii.

„Oamenii au strigat revolutie”, pentru ca dupa cateva minute sa fie de fapt „Cativa au strigat revolutie”. Nu conteaza ca cel mai probabil acei indivizi se distrau, sau daca nu glumeau clar o revolutie nu are nici cea mai mica legatura cu o defectiune la metrou, si daca au fost cativa care au facut acest lucru, evident erau complet si inculti si cretini, clar nu sunt indivizi care sa fie ascultati in decizii de modelare a societatii, clar nu sunt indivizi ale caror mesaje sa fie propagate.

„Voi depune reclamatie la OPC pentru ca am intarziat la munca”. Si eu vreau sa depun plangere la OPC pentru ca mi'a fost servita o copilarie-adolescenta de rahat.

„Angajatii Metrorex se rasteau la oameni, vorbeau urat cu ei”, pentru ca mai tarziu probabil intrebat cu pixul in mana spune’mi ce cuvinte urate au zis ca sa facem suculenta stirea, afirmatia sa se transforme in „haideti, urcati’va odata!” si apoi in „de fapt n’au spus chiar asa, erau mesajele standard dar tonul era complet nelalocul lui”. Tare sensibili corporatistii astia la tonurile vocilor, mi’aminteste de fostii colegi de neagra experienta corporatista.

"Dura cinci minute pana pleca un metrou din statie." Asta evident este vina vatmanilor (sau ce'or fi nenii aia) care nu voiau sa munceasca, sa se plimbe de la o statie la alta, nu a oamenilor care stateau in usi. Vatmanii fiind de asemenea (si concomitent) vinovati ca le cereau oamenilor sa lase usile sa se inchida.

„N’au anuntat nimic, nimeni nu stia ce se intampla”. Panica mare mon cher! „De fapt au spus ca sunt defectiuni la trei statii, dar abia mai dup’aia”. Adica nu repetau ca o moara stricata non-stop mesajul ci probabil la cateva minute. 

„Ar trebui sa isi asume raspunderea pentru impactul in vietile celor pe care ii transporta”. Corporatistul lipsit de legatura cu concretul cu substanta fenomenelor doreste coeficienti, indicatori, impact, analiza!

Inca gandindu’ma daca sau in ce forma cat mai scurta sa’i arat micimea, patetismul si penibilitatea in care se scalda am inceput sa rad. As fi ras chiar spre el, dar era dificil intrucat eram inghesuiti in micile scaune ale microbuzului si ar fi fost un efort prea mare sa ma rotesc pre el. Dar a perceput ceva, si a avut o clipa de mirare si nesiguranta. Dupa care a reintrat in caverna familiara cu decoruri grotesti si si’a continuat periplul printre aberatii.

Tare as vrea sa’i pot trimite acest text pe mail, cumva.

ps. totusi cred ca s'ar putea face ceva fain aici (ma refer la defectiuni serioase la metrou). metrorex sa faca un acord cu ratb, cand au probleme pe un tronson sa ceara in regim de urgenta ratb'ului sa trimita autobuze care sa preia incarcarea pe care momentan metrorex nu o mai poate sustine.

.

ciudatenie

.

In seara asta am fost surprins sa constat brusc ca am ajuns eu insumi la acea concluzie a existentialistilor pe care o neg atat de des ca nu ar exista autenticitatea. Probabil acel jder care m'a poreclit in gluma kirkegaard nu a gresit atat de mult cum credeam. Dar cand am ajuns la asta cred ca am venit din alta directie. A observarii celor multi. Care sunt epigoni, posers, wannabe si nimic mai mult. Iar cei ce sunt cu adevarat ceea ce par, de fapt sunt doar pojgita aparentei. Fiindca numai cel ce se concentreaza asupra pojghitei poate crea impresia atat de puternica, numai acela iti da semnalele complete care iti compun imaginea completa. Oamenii sunt prea prinsi de dorinte, de cautari exterioare asa ca nu pot ramane in firescul fiintei lor. Il (si o) pararsesc rapid, alergand dupa primul ciob colorat care le iese in cale.

Am ajuns la asta pentru ca in seara asta vedeam lumea cu claritatea ultima, cea a starii limita intre aici si dincolo. Starea in care eurile sunt amutite. Vedeam lumea manifestandu'se cu o realitate puternica, in culori hotarate. Si totusi trista. Si m'am intrebat de ce'mi vine sa spun ca Lumea e trista.

- Pentru ca nu e ea insasi. 

- Cum adica nu e ea insasi? m'am intrebat. 

- Adica e altceva prinsa in cautarea unor aparente. 

- Dar cei care creaza dorinta cautarii, ei nu sunt totusi reali? 

- Nu. Ei sunt baloane de sapun, sunt iluzia frumoasa. Interiorul lor e gol, substanta lor a fost epuizata pentru a se crea acea suprafata atat de solida (parafrazandu'l pe Oscar Wilde in Portretul lui Dorian Grey as zice ca misterul lor ne atrage, dar misterul lor de fapt nu exista).

 Iar acum asta imi aminteste de Jung -  cand vorbea despre alterarea sinelui prin identificare cu persona, alterare motivata sau favorizata de recompense sociale (financiare ori de alta natura).

.

Linux – NU de pe linux.org

.

Sistemul romanesc de invatamant sucks. Stim, e veche problema…

Insa nici de altii nu mi’e rusine. 

Exista ideea ca aia de afara, din occident, sunt la obiect, fac lucrurile eficient tac-pac.

Pe naiba!

Voila un examplu de tutorial, de afara. De pe linux.org.

http://www.linux.org/tutorial/view/beginners-level-course

Una bucata tutorial citita de curiozitate, ca sa treaca timpul la birou cu chestii din domeniu.

crappy-shity loosing time!

Do NOT use it!

Ca un tutorial pentru begginers, cica nu e nevoie sa cunosti nimic. Frumos, nu?

Insa asta e ca la noi, adica doar declarativ. Pentru ca in realitate cursul pt begginers are doua tipuri de mesaje: ce sa faci - dar fara sa iti spuna cum sa faci (de exemplu: "configurezi partitiile") sau invers, iti spune cum sa faci, dar fara sa iti spuna ce naiba faci (de ex: "apesi esc, apoi apesi i apoi scrii..."). Si niciodata una nu este completarea celeilalte.

 O gramada de timp pierdut, pagini intregi de cuvinte, glumite... fara informatie utila. Si apoi iti spune… acum trebuie sa fi ajuns deja la pasul z! Brusc si fara ca gargara pusa pe pagini intregi sa aiba vre’un aspect tehnic, util, practic.

Dupa aproape 10 ani de IT, statistic vorbind, aceasta tipologie de cursuri inutilizabile sunt predominante - peste 95%. Daca nu ai pe cineva care sa iti explice cu adevarat diverse elemente... singur cu cursurile poti cel mult sa te imbolnavesti de nervi, ca de invatat exclusiv din ele nici nu se poate pune problema. Singurele cursurile care mi'au placut si pe care le'am gasit extrem de utile (de la Nuggets si de la Lynda) au fost totusi cursuri din zone in care cunosteam deja ceva, deci este posibil ca si ele sa iasa din zona utila pentru incepatori singuratici. Si asta nu se intampla doar in zona brandurilor (ex Microsoft) unde clar interesul e ca sa ai nevoie de cursurile contra cost, dar peste tot. Programare, java, php, linux, pe site’uri dedicate free-learning, pe forumurile de profil...

Asta o pot intelege in doua feluri.

Primo – incearca sa’si protejeze teritoriul de noi-veniti, zambindu’le prietenos si lovindu’i in pantece, pentru ca sa le treaca cheful de a mai intra in zona lor. Dar mi se pare putin probabil sa fie asta o dorinta generalizata a celor ce creaza cursuri moca.

Secundo – pur si simplu sistemul lor de invatamant e la fel de crappy ca al nostru, si nu creaza modele sanatoase / functionale de transmitere a cunoasterii.

Asa ca da, sistemul nostru de invatamant sucks, dar... bag seama ca nici ei nu sunt mai breji.

.

Zdreanta Bigudiu

.

L’ati vazut cumva pe Zdreanta?

In seara asta Zdreanta este mr Bigudiu (evident nume de scena, numele real va fi divulgat la sfarsit).

Nenea Zdreanta Bigudiu isi tot recastiga acest nume de fiecare data cand il intalnesc de o buna bucata de timp.

Io – ca prostu’, recunosc – in seara asta m’am dus singur dupa el. Am sperat ca invitatul lui va fi la inaltime si il va eclipsa, si ii va da din cand in cand – suficient de des – peste labute, cand pune mana si spune cate o nazdravanie, cum ii este obiceiul.

Cum fu de pilda data trecuta, cand se vazu la discutie cu nenea Plesu.

Si voila exemplu:

- Pai si ei folosesc tot cuvintele! (vorbind despre politicieni, afiramand ca in batalia politicieni – ganditori sunt folosite aceleasi instrumente)

Mie imi creste pulsul pentru ca omul e complet aberant! Politicienii nu folosesc cuvinte in sensul in care filosoful sau logicianul foloseste cuvinte! Politicienii folosesc cuvinte similar cainelui care latra – adica la nivel animalic, ca simplu atribut al categoriei din care face parte, cuvantul la politician fiind forma inalta a exprimarii nevoilor animalice - fiziologice, in timp ce ganditorul foloseste cuvantul ca o forma inferioara in care inghesuie Idei superioare acestuia (superioare cuvantului).

Dupa cateva fraze il pune la punct, cu inutila eleganta, nenea Plesu:

- ...Nu: ei folosesc parghii economice!...se trimite garda financiara...

Corect moncher, nota 10! Zdreanta Bigudiu, taci ca esti idiot!

Mai sustinea in seara respectiva ideea de iesire din minorat a celor ce gandesc, cumva prin folosirea ratiunii. Mes amis de la patrie... sa’l trimita careva la scoala primara, aia unde se invata chestii primare despre o societate. Nitica istorie. Ori matemateca. Never-niciodata-jamais oamenii cu ratiune nu au fost majoritari, pen’ca nu se poate! Ba chiar pot spune ca este o cerinta matematic aberanta: cei multi sa fie mai destepti decat cei multi. Poate doar daca se ia de mana cu Putin si ajunge la 140%... atunci da... majoritatea va putea fi mai multa decat majoritatea.

Totusi de la acea intalnire am pastrat o concluzie: in occident intelectualul (insul intelectual) este raportat la mundan, in est – la metamundan. Asta ne lamureste putin si despre calitatea intelectualilor occidentali.

Insa astazi am plecat dupa vreo 20 de minute. Pierdeam timpul rau de tot, si mai rau – pierdeam din peretele stomacului pe care clar il perfora sucul gastric produs de nervozitatea creata de aberatiile lui Zdreanta Bigudiu.

Se porni a se face una bucata demonstratie logica a existentei unui Dumnezeu, urmand ca apoi sa se demonstreze ca daca exista unul acesta este singurul. Demonstratia apartinand unuia, pui de mare-nu-stiu-care filosof, demonstratie prezentata de un invitat pe nume nu-stiu-cine. Motivele lipselor numelor sunt atat memoria mea care elimina mult dar si competentei jurnalistilor romani care din 5 mentionari pe net ale evenimentului de azi nu au spus nici subiectul nici invitatul! Bravos natiune!

Si fac ei cei doi impreuna urmarirea demonstratiei, cu intentia declarata de a gasi vreo hiba in ea. 

Se demonstreaza ca exista proprietati. Bun.

Se demonstreaza ca exista proprietati pozitive. Bun.

Se demonstreaza ca pot exista multimi care sa contina mai multe proprietati. Bun.

Se demonstreaza ca aceste multimi sunt la randul lor pozitive. Bun.

Se demonstreaza ca multimea care contine toate proprietatile este the biggest, the greatest, adicatelea god-like. Sa mori tu!

Mai ales ca la fiecare pas de demonstratie nenea Zdreanta Bigudiu spunea e de acceptat? Este! S’a facut vreo fortare? Nu!

Daca n’ai facut vreo fortare, daca n’ai introdus vreo ipoteza neanuntata, nesustinuta pai ia arata tu la mine unde mama ei de treaba ai demonstrat ca poate exista o multime care sa contina toate proprietatile pozitive!

Si nu e suficient atat. Dupa aia arata’mi unde ai demonstrat ca exista necesitatea (adica obligativitatea) de a exista acea multime!

Ca asa merge logica mai scularel!

Din aproape in aproape, ca matematica.

Iar el intreba nevinovat – retoric: ce trebuie sa accept? – ca si cum n’ar exista nimic de acceptat, ce nu a fost demonstrat. Pai asta trebuie sa accepti mai scufita goala, ca este posibila si necesara o multime care sa cuprinda toate proprietatile (pozitive). Fiindca daca nu vorbim de toate, atunci nu incape in propozitie Dumnezeu.

 Si mai spunea ca insusi Wittgenstein (ori unul de teapa lui, memoria ma chinuieste) a spus despre aceasta demonstratie ca chiar daca atmosfera ei iti da de inteles ca ceva e putred in danemarca,  nu se poate spune exact unde iaste buba. Pai uite tocmai una mare buba a vazut’o un om de pa strada, ocupanti ilegali de spatii in biblioteci ce sunteti!

Singura directie pe care il vad pe Zdreanta Bigudiu sa sustina posibilitatea existentei multimii in cauza, este printr’o jucarie de forma pentru ca a luat fiinta in mintea mea  (drept care atinge o anumita forma a existentei, din mai multe motive) si mintea mea e mica, nu poate contince ceva mai mare decat ea, multimea in cauza fiind evident mai mare decat mintea mea. Dar asta evident imi suna a sofism, intrucat se s'ar demonstra existenta ceva prin ideea ca exista ceva.

Numai ca asta’mi aminteste de alta dandanaie a lui: o afirmatie la fel de naucitoare pentru stomacul meu “peretele asta e mai mare decat mintea mea”. Abia acum realizez ca in cazul lui, da, poate fi adevarat.

Dar in mod normal... e o aberatie. Singura maniera in care poate fi sustinuta afirmatia este cea in care abordarea pe de o parte este strict fizica, si pe de alta parte, cum mintea nu este fizica, trebuie considerata o egalitate intre minte si creier! Adica musiu Zdreanta Bigudiu intelege mintea solamente ca obiect fizic – creierul, ergo el intelege doar dimensiunea fizica, fiind la acelasi nivel de perceptie a lumii inconjuratoare cu pisica mea, pentru ca si ea, cand ii arati o bucata de creier o vede ca atare, evident mai mica decat peretele langa care se afla.

Revenind, am realizat ca degeaba as striga in sala ca sare peste demonstratia existentei si necesitatii multimii complete. Si daca am gasit deja o hiba in numai 10-15 minute, pana la sfarsit ma voi cocosa de astfel de exemple, asa ca am plecat, pentru protectia propriului stomac.

 Ei bine, cred ca am aratat ca Zdreanta Bigudiu le tranteste rau de tot, e lipsit puternic de common sense. Cum se numeste el? Tocmai Horia Patapievici!

De ce ma enervez? Pentru ca atunci cand vad astfel de oameni, obtinand pozitii de rasunet in societate ca ganditori, fiind atat de penibili, imi amintesc de hibele societatii, care ridica gunoaie nu numai in politica si economie dar si in varfurile zonelor culturale. 

.

doi IT'sti in sedinta

 .

doi IT'sti in sedinta...pe langa altii.

la al doilea meeting de azi am ras ca doi tampiti. eu si seful. el mai rau decat mine. si toti ceilalti erau ca la inmormantare. asta a fost naspa, dadea urat din partea noastra - si consultanti externi! dar nu puteam sa ne abtinem! facea o prezentare de soft, on-line, un arab care vorbea (probabil) engleza, cu microfonul lipit de omulet cred! nu se intelegea nimic! iar dupa vreo 15-20 de astfel de minute crunte apare... o capra! care din cand in cand be-he-he! scurt, apasat, impetuos. nu era capra propriu-zisa, era un efect de sunet aiurea, dar suna exact ca o capra. acum picture this: un arab vorbind de la capatul pamantului, probabil (!) in engleza si o capra behaind la fiecare fraza a lui! am zis "hopa! i'a intrat capra in coliba!". mai ales ca la primele interventii ale ei, el s'a oprit incurcat de cateva ori. radeam de tampeam, firesc, fara sa scoatem un sunet. ne vedeau doar cei din incapere. si se uitau mirati la noi. pai cu exceptia unuia, oricum niciunul nu asculta ce se intampla acolo, isi rezolvau propriile mailuri pe laptoape. prezenti la sedinta doar cu numele. mai erau si altii on-line (romani) care nu ne auzeau. la un moment dat am iesit afara sa ma linistesc, ca la masa cu seful langa mine razand mai rau decat mine nu se putea. si'mi daduse prin cap sa il si intreb ceva pe arab. si ma gandeam ca intrebarea ar suna: "tu si capra ta ne'ai prezentat x. atunci e mai bine sa facem a sau b? poti sa raspunzi fie tu, fie capra ta, cine se pricepe mai bine..."(si am vrut sa'mi notez intrebarea, sa nu o uit. asta a fost momentul in care am fugit din meeting-room. ca nu mai puteam stapani nimic!)

.

alte micisme

.

Ies pe strada. N’am mai iesit de zile intregi. Lumea s’a schimbat. Oamenii nu mai sunt oameni. Sunt personaje din carti. Fiindca sunt prinsi in vieti mici, limitate de lumea mica in care traiesc, incapabili de a vedea in afara decorurilor lor de carton, sunt ca personajele de carti care au deja soarta stabilita, si nu pot iesi din zona trasata de rolul primit in carte. Majoritatea sunt roluri de umplutura. Un carutas, un hangiu, un cersetor in noapte,  un tabacar, o croitoreasa samd.

“Oamenii te vor dezamagi din nou si din nou” spune Hesse. Da, au facut’o din nou, cu forta. Cu micime, cu limitari aberante. “Sa te feresti de omul span” i se spune lui Harap Alb, “sa te feresti de omul prost” mi’a spus tata. “Dar unde dracu sa te duci?” (George Tarnea).

.

micisme

.

Sunt uimit.

 Din nou si din nou.

Uneori ma enervez, alteori exasperez, alteori - ca acum - sunt uimit.

De micimea lor. A argumentelor folosite, si acceptate in discutii unde se presupune ca “oameni buni, aici suntem la alt nivel”.

Suntem adulti, ar trebui sa ne oblige varsta... da, in lumea de azi, in societate noastra lipsesc ritualurile de trecere drept care nu am fost loviti de constientizarea maturizarii noastre, drept care nu o folosim, drept care nu se intampla, nu exista. Si toata societatea se comporta ca o liota de copii scapati din lanturi, pentru ca desi obligatiile varstei sunt ignorate (maturitatea), drepturile ei sunt folosite din plin – autoritatile superioare (parintii, adultii) si’au pierdut puterea, sau au disparut.

Asa ca, in procese profunde, de importanta majora, apar manifestari puerile, infantile. Nu copilaroase, pentru ca ar fi frumos. Infantile.

Psihologia cuantica. Discutata tema la ultima intalnire a cafenelei complexitatii. N’am fost din pacate, dar am primit pe mail materialul suport al prezentarii.

Desi ideea este de o axiomatica banalitate din categoria apa curge, este una buna. Este o perspectiva, este un sambure de realitate. Sau mai multi, depinde pe ce plan vorbim (plan inferior al similitudinilor probabilitatilor la nivel cuantic si psihologic sau la nivel superior al substantialitatii comune ale celor doua campuri).

Dar este umflata cu pompa. Din dorinte usor de ghicit emitatorul ei a dorit sa ii dea o importanta cat mai mare, drept care a postulat’o unei zone cat mai largi (ca fiind raspunsul unei zone cat mai largi). Sau din greseala, pentru ca atunci cand ai un ciocan in mana toate in jur iti par cuie.

Si astfel a erodat’o. In locul unei idei bune a crescut o teorie gaunoasa. Gaunoasa fiind zona supraextinsa – in care ideea este fals aplicata.

Dar dureros mi se pare modul in care a fost facuta. Si reactia socialului.

Sa le iau pe rand.

Modul in care a fost facuta. Cum spuneam, cu argumentatii falacioase, argumentatii care in astfel de mediu ar trebui sa lipseasca datorita autocenzurii, prin bun simt – sau prin ruda sa cel putin pretins mai extinsa, common sense. Este folosit nvel de argumentatie jenant, transparent, mic. Si asta nu numai aici, am fost intristat sa gasesc la Grupul Noica, in focul unor discutii aprinse argumentari la fel de hazardate, cu salturi de logica, facute in spiritul “hai ca daca am noroc tine”. Si asta intr'un cerc in care dominau studenti, docenti si doctori in filosofie... unde nu vreau(!) sa cred ca astfel de tertipuri retorice nu erau evidente.

Mai oameni buni. Cand facem lucruri serioase, cand avem discutii in care unii cauta raspunsuri, in care altii incearca sa atinga esenta lucrurilor, interesul personal trebuie sa dispara, orgoliul de a avea propria parere ramasa in picioare trebuie sa dispara (si uneori nici macar propria parere, ci doar propria afirmatie, facuta doar de dragul discutiei, dau de a spune ceva).

Sunt uluit ca in astfel de medii oamenii isi permit sa prezinte argumente atat de subtiri, tragand atat de mult pe spuza personala placinte care sunt clar ale altora.

Si acest lucru l’am vazut chiar mai sus. In carti folosite ca bibliografie la facultati, carti de referinta (in comunicare) se foloseau la fel, fum si oglinzi, pentru a da senzatia de substanta afirmatiilor autorilor. Iar cand o fatuca a facut asta din cale afara (teoria spiralei tacerii), calcand in picioare bunul simt, chiar contrazicand bunul simt, m’am dus la profesor si i’am pus pe masa subiectul. Raspunsul lui a fost trist. Atata vreme cat fatuca respectiva a scris o carte si a publicat’o, si a facut’o folosind uneltele stiintifice, ei bine, bravo ei! Ca incalca evident logica de bun simt? Ca manipuleaza experimentele prin interpretarea lor sucita? Ei bine, ea a muncit, a facut experimente, a scris o carte, merita felicitata pentru asta!

Deci e mai important sa se faca ceva, chiar daca e fundamental gresit. E mai important decat adevarul.

Si unii se mai intreaba de ce oamenii de stiinta si’au pierdut autoritatea, credibilitatea... Oamenii de stiinta sau intelectualii, pentru ca se aplica si lor aceeasi moneda, in mentalul popular ei sunt gasca intelighentiei.

Si asa am trecut deja si prin punctul al doilea, reactia socialului. Nimeni nu vad sa se ridice sa spuna mai, joaca infantila in alta parte, nu aici, aici cautam adevarul, macar atat cat putem. Decat atunci cand sunt interese personale, adevarul, ratiunea fiind folosite doar ca arme, la nevoie.

Si asa am ajuns din nou la Adevar. Dintr’o carticica la fel de jenanta un citat mai jos. Sa ma explic, carticica e jenanta prin puzderia de argumentari fix ca cele descrise mai sus. Dar contine multe randuri pe care le consider relevante ca marturii despre viziunea societatii despre adevar.

“...omul nu se va schimba, chiar daca hainele lui se vor transforma, chiar daca se vor modifica cuvintele limbii lui. De aceea, cred ca, in veacurile viitoare se va schimba doar sensul celor scrise pana acum, fiindca omul in sine nu se poate schimba. In jurul minciunii, oamenii roiesc ca mustele deasupra prajiturii cu miere si vorbele celui care povesteste, asezat pe gunoiul din coltul strazii, raspandesc pentru ei parfumul mirodeniilor; in schimb, adevarul ii pune pe fuga.”

Din egipteanul al lui mika waltari mai am si altele de pus, cand voi avea rabdare le voi pune.

Am recitit si pare sa fie din nou o lamentare despre adevar. Nu este asa, este o lamentare despre argumentarea vicioasa, despre infantilitatea societatii, despre extinderea gresita a ideilor din orgoliul gasirii substantei ultime (sau a uneia dintre ele). La adevar am ajuns pentru ca... avand ciocanul asta in minte toate in jur imi par cuie.

 .

Adevar compromis autenticitate

.

Adevarul apartine Ideilor, Valorilor. Nu lumii materiale – cotidiene.

Autenticitatea apartine Ideilor iar unii botezati existentialisti (Kamus, Kierkegaard, Sartre) se dadeau de ceasul mortii ca nu poate fi atinsa.

Compromisul este substanta lumii zilei de azi.

Autenticitatea presupune Adevar.

Lumea de azi se inchina la compromis si este ingrozita de Adevar, Adevarul fiind pericolul copilului care spune imparatului ca este in pielea goala.

A fi autentic si a imbratisa adevarul se poate. La nivel personal este simplu.

A trai in lumea de azi (si de aiurea) facand acest lucru insa este o condamnare la distrugere sociala.

Mai degraba acesta este motivul pentru care existentialistii spuneau ca nu se poate ajunge la autenticitate, si anume ca societatea te respinge, si nu pentru ca in sine ar fi imposibil, dar decat sa spui un astfel de adevar societatii si siesi, se prefera sa se spuna ca de fapt este in sine imposibil. Mai usor sa te minti ca nu se poate decat sa admiti ca societatea este atat de putreda, ca societatea iti limiteaza atat de urat alegererile personale.

“Omul ales, s’o stii si tu, e ca o piatra de care se impiedica ceilalti, cu totii”(Nietzsche, Zarathustra)

 

Odinioara visau sa fie eroi; acum nu sunt decat petrecareti. Eroul li’i subiect de patimire si de groaza.” (Nietzsche, Zarathustra) pentru ca odata imbratisat compromisul, cel ce ramane in adevar, in autenticitate le produce groaza aratarii cu degetul a goliciunii personale. Pentru ca cel inteligent... “Inainte de toate, nu e ingrozitor de periculos?”(Eiji Yoshikawa -Taiko)

Fiindca Adevarul spune ca lumea de azi traieste in compromis si in intr’o ciuma:

“Daca oamenii isi pierd simtul moralei si al loialitatii, din lume nu mai ramane decat o jungla plina de fiare. Luptam si iar luptam, iar focul infernal al rivalitatilor omenesti nu se mai stinge odata. Daca nu te gandesti decat la batalii, la intrigi si la putere si uiti moralitatea si sufletul omenesc, nu te vei opri doar la a’i fi dusman seniorului Nobunaga. Vei fi dusmanul intregii omeniri si ciuma intregului pamant.” (Eiji Yoshikawa -Taiko)

Mila mi’e de cel ce nu se inchina azi la Compromis. Mila mi’e de mine.

.