Zile fara sir

.

Te trezesti. Te duci la munca fara chef. Stii ca nu te asteapta nimic interesant acolo, nimic care sa’ti testeze limitele, nimic care sa ti le forteze, sa ti le impinga mai departe.

Ajungi. Si stai. Stai la birou. Faci nimicuri. Rezolvi lucruri a caror rezolvare o stiai deja. A caror rezolvare nici macar nu ai gandit’o tu. Ti’a fost data odata cu biroul.

Si astepti. Astepti sa se termine ziua. Sa scapi de plictiseala. Sa se termine. Astepti. Astepti.

Pleci acasa.

Ajungi.

Dupa 8 ore in care ai trait asteptand sa se termine (undeva pe fundal), asteptarea a devenit mecanica. Deja nu o mai constientizezi. Fara sa realizezi, acum astepti sa se termine ziua. Faci mici chestii colorate, tragi cu maimuta’n baloane, te uiti la un film, nimicuri in continuare, mecanic.

Faci nimicuri asteptand sa se termine. Asta faci zilnic 8 ore la munca, tot cu asta continui si acasa, mecanic. (mai ales intr'o casa in care de un an de zile asteptai sa se termine. cancerul. atat a fost? doar un an?)

.