o
Vineri am... baut discutii cu un om. Si am ajuns cam beat in pat. Dupa ce barmanul ne’a rugat sa... ultima comanda.
Discutii aproape perfecte. Sau chiar perfecte prin imperfectiunea lor umana.
Sambata... am vrut sa beau. Pentru un motiv simplu. In studio Martin, cu gasca din romana, in jur cateva discutii puerile, rasete false - sau
goale at least (si de partea celor ce le starneau si de a celor ce reactionau).
Asa ca ma indrept spre bar.
Cer o bere Ursus pentru partenera.
N’avem.Cer un white russian pentru mine.
N’avem.Ma holbez. La barman, la rafturile cu sticle din spatele lui, la ideile ce nu capatau contur precis in mintea mea. Adica nu se transformau in concepte, in cuvinte (asta ca sa amintesc ceva din discutia de vineri)
Pentru ca n’avem frisca in bar. Era
inceputul serii. Chiar seara de sambata! Fiind de’ai casei, noi venisem printre primii. Cine a consumat deja toata frisca ?! toti aveau bere in maini. Cred ca numai amenintarea utilizarii ei a si evaporat’o !
Good management! De ce sa le dau bani pentru...
profit... cand nici macar serviciile in sine nu echivaleaza costul de productie ?
Ma uit pe bar incercand sa gasesc un ghid de chestii pe care le au...
Nu aveau, firesc
.Ma intorc langa
ea, si ii povestesc.
Superficialitatea si duplicitatea gastii deja ma indispusese. Calitatea serviciilor ma convinsese. Imi bag cracu’, plec acasa!
Dar nu inca. Mai intai sa ma conving ca am dreptate. Nu care cumva sa se inteleaga ca n’as avea vreodata dreptate...!
Rand pe rand ma
desfata tampeniile conducerii.
Incaperea era luminata din doua surse.
Una, lumina alba a barului. Un alb rece, steril. Excelenta pentru a crea o atmosfera vie, pentru a incita omu’ la distractie, nu?
A doua. O mare parte a tavanului si unul din pereti erau decorati cu chestii luminoase. Multicolore. In fapt – bicolore. Galben rece murdar si verde rece murdar. Impreuna cu combinatiile pe care acestea le nasc.
Asa ca scaldati in lumina putrefacta, cu un bar impotent si discutii
pointless –
miningless –
brainless... ne simteam bine! la preturi
firesc de mari!
Si era muzica. Firesc, doar ne dusesem pentru ca urma sa mixeze un tip din gasca noastra. Nichifor (Niki4 - cum il stie lumea).
El inca era la bere printre noi, sus la pupitru era un pustiulache... care punea muzica
buna conform afirmatiilor dominate de falsitate.
La un moment dat ma (ne) viziteaza Toro. Primul meu prieten pe lumea asta. Tipul pe care la cinci ani il vezi pe strada la joaca si simti ca la el te poti duce sa ii spui in taina ca te’ai jucat
de’a doctoru’ pe pielea goala cu letitia. (chiar... uimitor, nu’mi amintesc numele primei fete pe care am dezbracat’o!)
Asa. Vine Toro si imi spune ca ii place si muzica si ambientul. Ii spun ca nu imi place nimic . Firesc, Toro fuge. Ah, socialising stuff.
M’am aruncat pe o canapea si am dormit. Eu imi am
placerile mele sociale, dar asta nu este un motiv pentru ca ea sa plece acasa de la inceputul serii odata cu mine. Plus ca eram curios sa vad cat timp si pana unde dureaza aberatia asta. Aberatia unei manifestari sociale fara substanta, aberatia avalansei de amatorism a clubului studio Martin.
Pentru ca stiam ca inca nu a inceput
programul. In program fiind Vladone, Niki4 si Vasile. Dar chiar daca nu incepuse onoratul
program... daca tot era un om la butoane, ce rost avea sa ne chinuie cu muzica booring si lumini putrede? Altfel nu simteam calitatea dj’ilor care urmau? Acum l’am inteles pe cumnatu’. Cu un extasy probabil ca totul mi s’ar fi parut intr’adevar distractiv. Inclusiv muzica de cacao.
In sfarsit, dupa un somn – stare de vegetatie, intra dj vasile. (au fost in ordinea inversa fata de cea anuntata in program)
Excelent tipu’! Nu ma omor dupa genul ala de muzica. Insa imi place uneori. Dar nu suficient incat sa ma distreze mai mult de doo-tri ore neintrerupt.
Si totusi.
DJ Vasile a tras sa ma ridice de pe canapea mult timp. Nu el fireste, ci muzica lui. M’as fi ridicat sa batai si io din toate cele dar eram inca prea pissed-off. Dar muzica ireprosabila.
Vazand un cuplu mi’am dat seama ca nu trebuia totusi sa’mi tai pletele. Trebuia sa’mi fac rasta. Mi’ar fi rezolvat problemele care m’au facut sa ma tund. Cred.
Apoi intra notre ami, Nikifor. Este prima data cand il apreciez pentru ceva real. Am copilarit impreuna, dintotdeauna m’a iritat pana dincolo de cuvinte laudarosenia lui, nimicul din spatele vorbelor sale. Insa la pupitru da! Merita! E bun!
In maxim un minut eram in picioare topaind. Ceea ce am continuat sa fac pana spre trei dimineata. Si juma’.
Am socializat?
o
Postări
