..............
Iar fata aceea, iata,
Se uita la mine cu sufletul...
Nu, draga, nu te deranja sa ma iubesti.
O cafea neagra voi servi, totusi
Din mana ta.
Imi place ca tu stii s-o faci
Amara.
(Marin Sorescu)
..............

joi, 28 mai 2009

Scapare din starea de seriozitate? Totul este maya!


„Era sătul şi prea sătul de de toate aceste visări, de acest pãienjeniş diavolesc de întâmplări trăite, de bucurii şi suferinţe, care-i zdrobeau inima unui om si-i îngheţau sângele, apoi deodată deveneau Maya (iluzie) şi-l lăsau în urmă ca pe un nebun, era sãtul de toate, nu mai voia nici nevastã, nici copil, nici tron, nici victorii si răzbunare, nici fericire şi nici deşteptăciune, nici putere şi nici virtute. Nu dorea nimic altceva decât pace şi un sfârşit, nu dorea decât să oprească această roată în veşnică învârtire, să stingă aceastã nesfârşită perindare de imagini, voia să-şi dea lui însuşi linişte şi să se stingã, aşa cum o dorise cândva, când năvălise în ultima lui bătălie asupra inamicului, când lovise înjuru-i şi fusese lovit, când împărţise şi primise răni până când se prãbuşise. Dar ce se întâmplase pe urmă ? Pe urmă fusese pauza unui leşin, sau o aţipeală, sau o moarte. Si îndată după aceea se trezise din nou, trebuise să lase iarăşi să-i pãtrundă în inimã efluviile de viaţă, iar în ochi fluviul înspăimântător, frumos şi oribil de imagini, şi asa mereu, la nesfârşit, fără putinţa unei evadări, până la viitorul leşin, până la viitoarea moarte. acest leşin sau această moarte aveau să fie, probabil, o pauză, un mic, un foarte mic popas, doar cât să-şi tragă răsuflarea, apoi totul avea să continuue, iar el avea să fie din nou una din miile de figuri din dansul sălbatic, ameţitor, deznădăjduit al vietii. Ah, nu existau nici o stingere, nici un sfârşit.

Neastâmpărul îl ridică din nou în picioare. Dacă în această horă blestemată nu există nici odihnă, daca nici măcar singura lui dorinţă vie nu putea fi împlinită atunci putea tot atât de bine să-şi umple tigva lui cu apă şi s-o dea bătrânului …” hesse, bineinteles.

Totul este maya (iluzie).

Cred ca e pe cale. Desprinderea de starea de seriozitate. Sau deja s’a facut, urmeaza doar generalizarea efectelor. Seriozitatea a fost un amic vechi al meu. De cand ma stiu. Inainte sa ma stiu mi s’a povestit ca eram cel mai vesel si zambitor copil. Ochii mai ales imi zambeau constant. Seriozitatea a aparut pentru a ma ajuta. Pentru a ma apara. Mult prea devreme, atunci cand de apararea mea trebuiau sa aiba grija niste adulti, nu eu.

Mai tarziu seriozitatea mi’a fost cel mai mare inamic. Atunci cand vroiam sa fac un lucru, deveneam serios. Cand esti serios concentrezi prea multa energie, iar lucrurile tind sa se “sparga”. Reteaua de evenimente necesare pentru atingerea scopului incepe sa vibreze prea tare, pana cand ajunge sa cedeze, si se destrama. In plus, oamenilor nu le plac cei seriosi. Nu le plac. Ii canta in teorie, la discutii de salon, de bon-ton, in carti... dar oamenilor nu le plac indivizii seriosi. Cele mai importante relatii pentru mine probabil si’au datorat sfarsitul si legaturii mele cu seriozitatea. Seriozitatea apasa, seriozitatea incarca atmosfera, creaza mediul propice pentru cultivarea de tensiuni. Castaneda spune ceva de genul... umorul este unica sansa pentru minte in momentul in care omul incepe sa faca clasificari greoaie. O fosta prietena, pe care mi s’a parut ca o vad azi in metrou, mi’a spus cu un oftat, dupa cativa ani de la despartire “bine ca ai scapat de filosofie!” ... cand a auzit ca nu am continuat cu facultatea de filosofie... gresea. Nu, nu filosofia era problema, filosofia era solutia mea de a gestiona seriozitatea. Seriozitatea era problema. Iar eu ii eram fidel (seriozitatii) si recunoscator pentru ceea ce imi oferise bun pana atunci, cand ma ajutase si ma aparase.

“In sufletul meu, adanc, inoata casalotii si ea nu m’ ajuta. ... Toti monstrii din lume sunt inlauntrul meu, in loc sa fie in afara mea, am fost pacalit si incoltit, si ei sunt zidurile mele, inauntru, cu mine, si ea nu ma va ajuta. Cand nu ma mai concentrez asupra unui muschi, incepe sa tremure. Cand nu ma mai concentrez asupra unei frici, sare la mine. Ma inec, dar lacul se adanceste, se adanceste, se adanceste, si eu nu stiu cum sa ies dintre ziduri, sa urc mereu, si nu pot trece peste ele, si ea nu vrea sa’mi vorbeasca.” Orson scott card – stapanul cantecelor

O gura de aer absolut necesara si fabuloasa mi’a dat iar castaneda intr'o perioada, cand vorbea despre importanta. Importanta lucrurilor, importanta pe care o acordam propriei persoane... Si totusi dupa un timp eram nedumerit. Ma uitam imprejur si vedeam ca oamenii acorda propriei persoane, totusi, o importanta mult mai mare decat faceam eu... si totusi pe ei nu ii afecta acest lucru, ci ii motiva pentru a obtine lucruri exterioare lor. Fiindca eu cand faceam acelasi lucru... pai il faceam cu seriozitate! Eu nu adunam obiecte exterioare atunci cand dadeam importanta persoanei mele.

Acum asta nu inseamna ca fata mea nu va mai avea aceeasi expresie serioasa si ganditoare uneori (sau tampa si cretina alteori). Dar inseamna ca nu voi mai acorda aceeasi greutate job’ului, evenimentelor cotidiene...

Acum imi trece prin cap ca poate este o noua forma de retragere, de izolare emotionala fata de lumea care, mai nou, pare sa vina peste mine, din toate directiile (o fi din cauza ca am inceput de vreo doua luni sa ma imbrac la costum?).

In fine, oricum ar fi, este o solutie care acum imi place. Cu vreo patru-cinci saptamani in urma am facut primul pas. La munca am ales sa nu ma mai simt raspunzator pentru greselile celor din echipa mea. Deja sunt vreo doua saptamani de cand am facut pasul doi. Nu ma mai simt raspunzator pentru lucrurile care merg prost in general. Iar saptamana asta intr’un schimb de replici facile pe mess, am descoperit ca joaca este un mod de viata excelent care combinat cu echilibru natural... este o reteta excelenta. Iar azi... pur si simplu m'a palit: seriozitatea este elementul care mi'a limitat actiunile, elementul care mi'a limitat viata.

Seriozitatea este utila doar ca masca temporara pentru a mima nebunia oamenilor (castaneda), pentru a crea mozaicul de aparente pe care il vor cei multi.

Totul este maya.


ps. ca de obicei, ajung la treceri, depasiri de praguri, dupa momente de limita, cum a fost cel de saptamana trecuta. asta este un obicei al meu de cand ma stiu. in partidele de sah produceam mutari superbe... doar cand reuseam sa ajung cu gatul in ghilotina. atunci se trezea orgoliul. cand situatia arata ca sunt pierdut gaseam resurse pentru a demonstra contrariul. in schimb, atunci cand situatia era egala sau eram in avantaj, neuronul meu refuza sa se trezeasca - pai in astfel de situatii oricine stie sa joace...

17 comentarii:

  1. Ah... Eu una in situatiile nesteresante ma joc cel mai frumos :)SI ce daca stie oricine? Foarte bine!

    Cat despre seriozitate si joaca....... S-ar putea ca secretul sa constea in combinarea lor armonioasa. Sa nu te joci cand situatia cere seriozitate, sa nu fii serios cand e de joaca :)

    Eu as zice ca te descurci grozav ;)

    RăspundețiȘtergere
  2. stiu ca ma descurg grozav... ca doar i'm still alive and kickin'! :D

    RăspundețiȘtergere
  3. iaca, te-am adaugat.si te citesc des.asta pentru ca scrii prea frumos ... :P

    RăspundețiȘtergere
  4. mai ce tocmai ai scapat de o bataie...
    dar... alice nastase??? c'mon... danger ma' friend!

    RăspundețiȘtergere
  5. gusturile nu se discuta.imi place foarte tare cum scrie.si, cateodata, are idei pertinente.cam aceleasi cu cele gasite pe la tine :)) asa ca nu te mai zburilici atat!:))

    RăspundețiȘtergere
  6. da...? ei afla ca eu am cetit cateva randuri dintr'o carte a ei... si mi s'a zburlit neuronul cand am vazut ce idei prezenta... frumoase si coerente p'afara... insa pline de otrava.

    RăspundețiȘtergere
  7. si mai cred ca la ce lista de bloguri ai... tu ai prea mult timp liber. ia va rugam poftiti la cratita! :P

    RăspundețiȘtergere
  8. 1. am o nelamurire...nu am inteles niciodata ce poti face dupa ai absolvitit facultatea de filosofie, mai ales in romania:(asta nu insemna ca nu imi place domeniul respectiv.
    Cu parere de rau am ajuns la concluzia ca boemia e un lux, o rasplata in societatea de azi...ce frumos ar fii sa citim, sa stam la povesti la un pahar de vin pe un varf de munte in liniste deplina cat mai des...
    2.tre sa fii serios in anumite situatii pentru a te integra in lume, pentru a fii luat in serios dar asta nu inseamna ca unele lucruri importante nu le poti face cu zambetul pe buze si o privire jucausa in ochi, depinzand de context
    P.S. Love the music

    RăspundețiȘtergere
  9. just dana... cred ca acu' m'am prins cine esti.
    ce poti face cu filosofia in romania? pai ce faci oriunde si inca ceva in plus. oriunde facultatea asta te poate ajuta sa intelegi mai bine (sau mai interesant) lumea. poti capata un registru mai mare de culori. atat ca privire, cat si ca exprimare. in plus, la noi poti obtine un job. ca nu conteaza ce facultate faci, daca ea exista... e suficient.
    cat despre seriozitate... de asta spuneam mimare... oamenii vor ca anumite actiuni sa fie facute de indivizi seriosi: in aceste momente seriozitatea poate fi mimata - da, e benefic. :P

    RăspundețiȘtergere
  10. nope, confuzie again. nu stiu cine esti.

    RăspundețiȘtergere
  11. nu cred ca iti trebuie facultate de specializare pt a face filosofie, poti capata o perspectiva asupra lumii in urma experientelor, cunostiintelor acumulate, eu o privesc mai mult ca pe un hobby.Esential, cred eu e sa stii sa cauti si sa te bucuri de frumusetea(putina) a acesteti lumi...stiu ca in romania nu conteaza ce facultate ai absolvit conteaza ce stii sa faci, cunosc persona care au terminat psihologie cu lucreaza in IT de ex.Eu cred ca in urma absolvirii facultatii de filosofie poti ajunge profesor, adica nu poti avea un trai decent, ceream doar o parere avizata in domeniu pt lamurirea mea.
    Cat despre identitatea mea...nu cred ca ai cum sa o cunosti avand in vedere faptul ca am dat intamplator peste blogul tau, mi s-a parut interesant si cam atat.

    RăspundețiȘtergere
  12. ai dreptate filosofia e mai mult un hobby, iar eu cred ca aplecarea spre ea are legatura cu structura interioara a individului (...ceea ce e o afirmatie banal-axiomatica).
    "parere avizata"... este o supraapreciere. am cateva cunostinte peste medie din zona 'ceea, si cativa prieteni. ieri am observat ceva amuzant: din cunoscutii mei care au terminat filosofia o fata preda (alta materie, ceva cu "civica"), un al doilea scrie pe ici pe colo si probabil va ajunge profesor univesitar, iar al treilea o duce cel mai bine: are firma de "pacanele"!
    iar eu am incercat sa fac facultatea aia pentru ca tot manelistu' avea o facultate si eu nu. iar asta era cea mai usoara pentru mine. memoria mea sugubeata imi cere sa leg totul logic... altfel nu ma inteleg cu ea.

    RăspundețiȘtergere
  13. Sa legi logic?
    Ca atunci cand il retii pe 19 pentru ca stii ca e numar prim intre 17 si 23, nu? :D

    Neatza

    RăspundețiȘtergere
  14. :)) da-da, asa. un mimim lant logic acolo... apoi nu mai tebuie decat sa legi persoana de numere prime... desi acum iata am alta poveste: fiind o persoana mica - cel mai mic numar prim care se termina in 9. fiindca 9 este 3 la patrat. iar eu sunt nascut pe 3 a 3'a...

    RăspundețiȘtergere
  15. E vezi??? Iata cum se leaga lucrurile mai mult decat logic!

    P.S. Ia mai lasa-ma cu persoana mica. Azi sunt complet fara tocuri, deci arat al naibii de amenintator. Vezi sa nu ma superi.

    RăspundețiȘtergere
  16. @just_dana.
    boemia - un lux - pai dintotdeauna a fost asa... iar cam toata pleiada de filosofi din biblioteci si manuale e compusa din oameni bogati nu intelepti... si nici macar inteligenti adeseori!

    RăspundețiȘtergere

spui, semnezi.