magnetism uman

nota: n'am avut rabdare sa corectez textul, e posibil sa fie unele incoerente date de schimbari de propozitii in cadrul frazelor ulterioare formei gandite initial. si in mod cert sunt anomalii in ortografie, in mod cert sunt salturi de la o idee la alta, n'ar rabdare sa dau o coerenta organica textului.

sunt intr'un concediu luat brusc, din cauza unei stari de burnout, ori stress - pe romaneste epuizare. acea forma de epuizare in care daca nu faci ceva urgent vor face altii: medicul generalist, psihiatrul sau popa.

mi'am simtit creierul cedand literalmente. destul de scary. sa vezi cum creierul nu iti mai ofera viteza de gandirea, conexiunile, concentrarea si fluenta vorbirii cu care esti obisnuit. mai ales in cazul meu, eu identificandu'ma mult prin ce si cum gandesc.

Cu cativa ani in urma am trait o experienta aparte intr’un concediu in 2 Mai. Am devenit pentru cateva zile o persoana extrem de magnetica (social) lucru care mi se mai intampla din cand in cand, insa niciodata la asemenea proportii.

acel 2 mai a ramas pentru mine un punct de referinta puternic pentru o forma “superioara” a mea.

acum o saptamana, cand eram pe marginea prapastiei (burnout), decideam ca trebuie sa ies urgent de acolo pentru a nu ajunge o leguma, cu saliva curgand in coltul gurii.

Asa ca ma gandeam ce am de facut. la doctor - clar. dar inainte sa ajung acolo am inteles ce am nevoie. un 2 mai. dar din nefericire e frig.

asa ca am fost fortat de imprejurari sa intleg ce nu am inteles de cativa ani incoace: cum pot replica acel 2 mai, ce s'a intamplat atunci de am fost atat de ok, cum am ajuns atat de magnetic. si am reusit: acea saptamana mi'am petrecut'o complet rupt de locuri care sa'mi provoace amintiri (mai putin vizitele in vama, care nu'mi placeau), si concentrandu'ma pe un singur lucru - sa'mi aud nevoile.

Probabil datorita batailor din copilarie, probabil datorita formarii sahiste, probabil datorita naturii mele, eu obisnuiesc sa ma raportez la ce trebuie, la ce e corect. Si am ajuns la a nu auzi, la a nu sti ce vreau eu.

In 2 mai am practicat o forma de egocentrism, care se pare ca este al naibii de necesara in cazul meu pentru a reusi sa ajung la forma umana a mea, la a'mi auzi nevoile, pentru a auzi din interior "ce vreau" in loc de "ce trebuie". si ca side effect, pe langa relaxarea formidabila apare si magnetismul personal.

suna urat, dar cred ca este adevarat. egocentrismul in sine provoaca magnetism. vibratia atentiei pe care ti'o dai este preluata si de cei din jur. iar daca este o forma de egocentrism "echilibrat" care nu provoaca comportament respingator... that's it!

nu intelegeam in acea vara ce anume faceam de deveneam atat de... dorit. d'asta cand am plecat din 2 mai am intrerupt acel tip de atentie pe care mi'o dadeam... m’am intors la forma mea obiectiva (lipsita de eu).

d'asta cineva a ajuns sa’mi spuna doar cateva zile mai tarziu ca "tu ne'ai aratat un tip fara probleme", cand incepuse sa dispara cel pe care il vazusera initital.

iar acum nu sunt sigur. fie am exagerat cu "parasirea formei umane" de care spune castaneda, fie am exagerat cu detasarea de ego'uri de care spune spiritualitatea, cu cautarea principiului obiectivitatii... fie pur si simplu solitudinea (lipsa magnetismului social) este un efect normal (neplacut, nedorit, dar firesc) al unei drum corect - in fond si aurobindo vorbea despre el, dar in alti termeni, el neexplicand acest mecanism asa cum il inteleg eu acum (sau daca o facea n’o intelegeam eu la momentul respectiv).

ca o observatie, aceasta crestere a magnetismului social am observat'o la practicantii de paihanaliza freudiana, deci ar putea fi din zona gri-urata a lumii. 

am discutat cu un amic psihiatru despre acest subiect candva, si am fost placut surprins sa vad ca era de aceeasi parere. in pus, el justifica psihanaliza freudiana prin a aduce la linia de plutire indivizii care altfel sunt prea gauriti, iar consumul resurselor "evoluate" ar deveni astfel - cum spuneam - justificat, intrucat inaltarea la starea umana care presupune dezvoltarea atributelor "evoluate" oricum nu ar mai fi in acele cazuri posibila.

am pierdut legatura cu el, era un partener de conversatie excelent. desi cred ca n'a fost o pierdere a legaturii ci amandoi am considerat ca acea discutie excelenta, care a anulat plictisul drumului spre munte intr'o masina stramta a fost mai degraba efectul "primei cunoasteri" - unde lucrurile stau mai roz - decat o compatibilitate reala care sa duca la o amicitie de durata.

Teoria cu egocentrismul explica si evolutia relatiilor mele de cuplu. Trebuie pastrat un echilibru destul de fin intre atentia pe care mi’o acord mie si atentia pe care o acord noua – asta in cazul fericit in care atentia mea nu este in obiectivitate, si atunci nici eu nici noi nu functionam corect. Mi’a reusit asta destul de rar. (note: atentia inseamna intr'o anumita masura si importanta; ceea ce eu numesc egocentrism, mai mult ca sigur cei mai multi ar numi atentie sanatoasa acordata sinelui, nu vorbesc de un egocentrism puternic, ci eu il vad asa din perspectiva lipsei complete a ego'ului, din perspectiva obiectivitatii)

O provocare revine. Cea pe care Hesse in Jocul cu margelele de sticla o considera imposibila. In ce masura pot fi impletite cautarea obiectivitatii cu cele doua atentii (ego si cuplu)? Fiindca sunt forte antagonice prin natura lor. (tare sunt curios daca Paler ar fi fost de acord sa numeasca obiectivitate acea stare care il smulgea din rstarea de noi din relatii despre care vorbeste des - cred ca cel mai mult in Viata pe un peron)

si mai sper ca aceste randuri, sau ecouri ale lor sa nu ajunga la mana vreunor manelari, sa nu fie folosite twisted. si asa sunt publice destule teorii despre amplificarea unor caracteristici personale si au ajuns la indemana oricui, fiind folosite gresit, pierzandu'se fondul, folosindu'se doar forma. caci este al naibii de posibil.