..............
Iar fata aceea, iata,
Se uita la mine cu sufletul...
Nu, draga, nu te deranja sa ma iubesti.
O cafea neagra voi servi, totusi
Din mana ta.
Imi place ca tu stii s-o faci
Amara.
(Marin Sorescu)
..............

luni, 25 aprilie 2011

Elegy

.
diferite persoane vor vedea diferite lucruri in acest film.

probabil din acest motiv cele mai puternice replici pentru mine au fost unele care pentru altii poate par banale, trec neobservate. despre cum ajunge sa nu fie niciodata momentul potrivit. despre cum persoana potrivita devine nepotrivita tocmai prin perfectiunea sa. astfel ca un calcul simpu iti arata ca nu exista viitor. si inca ceva ce abia recunosc fata de mine.
desi existau in acest film replici mult mai interesante, mai demne de a fi retinute, cum ar fi:

femeile frumoase sunt invizibile. cand ne uitam la ele suntem captivati de exterior si nu putem vedea interiorul.

cand faci dragoste cu o femeie te razbuni pentru toate lucrurile care te'au infrant in viata.



.

luni, 18 aprilie 2011

Poveste de culise

.
Fuse cupa romaniei la kendo.

La a carei organizare a muncit din plin. Subsemnatu’.

Cea mai buna reteta pentru a ajunge luni la munca nauc:

Se pleaca vineri de dimineata. Spre miercurea ciuc, pentru intaiasi data – fara GPS, iar harta prin locuri total misterioase. Probabil pe fundul portbagajului plin de chestiile nescoase din el de asta-vara. Se ajunge la capatul. Rabdarii. Undeva pe la brasov. Pentru ca plecat’am pe primavara din bucuresti. Ajuns’am in plina iarna in locul amintit. Ninsoare de zile mari. Deszapeziri, blocari, copac cazut de’a latul soselei, incetiniri, toata distractia. Pe dreapta reprezentanta peugeot – asa ca se achizitioneaza una bucata stergator de parbriz pentru care de ani de zile nu exista justificarea de a da un milion juma’ pe asa nazbatie si se faceau tot felul de bricolari cu chestii amuzante de optzecidemii din carrefour. Dar acum la capatul rabdarii… reducere 20%. Ura. 600 di mii. Ca de la bucuresti la brasov, dooj’ la suta reducere asta inseamna!

Dupa brasov vine toamna. Ploua. Stergatorul nou parca unge pe suflet.
Se ajunge la sfantu’ ghe unde se face o pauza. La niste cunoscuti. Se primeste sfat ”mergi pe la targu secuiesc, peisajul e o splendoare! Si drumul e mai liber”. Se actioneaza in consecinta. Se spune masinii care vine din spate “mergeti si voi pe la targu frumos – ca e frumos!” Targu frumos fiind totusi prea departe sfatul fu ignorat. Dupa lamurirea de rigoare fu ignorat din nou. C'asa e'n tenis. La un indicator de limitare la 20 la ora se ia din senin decizia de a respecta acest mesaj. In premiera. Buna premiera! Altfel saream cu masinuta ‘ceea in toate directiile de naiba o lua. Peisajul – o splendoare. Si o casuta care ma chema intr’un fel aparte.
 
(este fix in centrul imaginii))

Se ajunge la destinatie in necunoscut. Se primesc indicatii pentru andocare - excelente. Dupa ce ma plimb prin miercurea ciuc pana la limita aia naspa a rabdarii, tocmai cand sa schimb tonul, vad o inscriptie care seamana cu numele pe care il cautam. Bun. La fix.
Incepe distractia. Camerele care mi se dau nu sunt la fel cu cele care mi’au fost comunicate pe mail pentru stabilirea repartizarilor. Cineva’mi cere deja cheia. Excelent!
Separ camerele in doua categorii: cele care sunt conform listei si cele care - evident - nu.
Incep sa repartizez din cele ok, si sa fac scaderi, adunari, extrageri de radicali liberi cu cele din a doua categorie. Le aduc la un numitor comun rezonabil si apoi ma bucur de liniste.
 
Adica plictiseala de moarte la parter asteptand delegatiile din tara. Cineva’mi da o dilema veche si citesc vreo doua chestii interesante. Si alte patru care imi amintesc de ce nu citesc eu… dilema veche. Altcineva imi da un telefon sa ma uit la un film. Hm. Ciudat feeling. 

De plictiseala pozez masina unui moldovean din onesti pe care a parcat'o fix in mijlocul parcarii si dupa ce a dat o privire roata a decis ca sta bine acolo. Si a plecat linistit cu alaiul lui. (nu de'ai nostri - ci de la judo parca)
  

Incep sa vina oameni. Cine vrea sa uite de (orice alte) probleme recomand: vreo suta de oameni cerand chei, avand de dat bani, nestiind exact cati si de ce, dintre care cativa cerand reorganizari de camere, reorganizari de calitate a cazarii(!)… in fapt dorind sa li se confirme cu orice ocazie statutul lor de oameni “foarte” aparte. Firesc, cei care au facut cea mai mare valva fiind exact cei care nu respectasera datele de inscriere. “Prea” superiori pentru a indeplini conditiile cerute, “prea” superiori pentru a accepta conditiile primite. Eh, au fost doar cativa.
Norocul nostru comun ca desi eram obosit (adica rabdare zero) ma concentram suficient de tare sa imi pastrez atentia pe situatia banilor, pe situatia cheilor, pe situatia sosirilor, pe situatia repartizarii in camere - incat nu raspundeam decat rar si uimitor de calm unor cerinte pentru care imi parea demn de aplicat sfatul lui nietzsche “sa’i intepi pe cei ce cu aer ca foalele de broasca sunt umpluti e o virtute” (de prin zarathustra story… celor care asteapta filmul… somn usor!).
 
Sambata – prima zi de competitie.
Un nenea avea nevoie de confirmari si ma gaseste tinta pentru propriile’i tensiuni. Pardon, ati gresit adresa, va rog mai intai asigurati’va ca stiti cu cine vorbiti! Motivul pentru care in dojo sunt cuminte si ascultator este  respectarea regulilor kendo – nu lipsa de coloana vertebrala, sau mansarda goala! Mi s’a explicat ulterior ca avea niste nemultumiri personale. Eu cred ca este acel gen de antipatie instinctiva, reciproca. Iar cand nu este depasita conditia de baza i se da curs in comportament.

 Echipe si individual copii, juniori si fete. Conform celor discutate inainte… ar fi trebuit sa fiu liber – aproape spectator. Oricum, macar simplu, minor executant. Yeah, right!
Care e foaia? Anunta si numele celor care se pregatesc! Ce scriu aici? Unde sunt foile cu…? Io nu  mai pot sa stau la cronometru – cine ma inlocuieste? Cand lupt? Unde stau?E apa pe terenul de lupta – aveti cu ce sa o stergem? Da scotch’ul! Acum am venit – cu tine vorbesc pentru cazare? Cat costa!?  Nu mai anunta numele mai! Cheia o iau de la tine? Ca nici la europene nu se anunta! Cum stam cu delegatiile – le’au dat toti?
 
Vreme de vreo 8 ore continuu.
Oricum, dupa vreo doua ore deja toti prinsesera mersul. Am ajuns la nivelul europenelor: nu mai era nevoie de anuntat nimic! 
 
Asa ca a fost timp si de observat. Fiind un sport predominant masculin fetele erau rare. Fiind rare si fiind atmosfera foarte incarcata de… testosteron, feminitatea lor iesea in evidenta foarte puternic. Cam la fel cu fragutele pe care le gasesti prin padure. Cand le observi devin foarte evidente - pete mici si puternice de culoare. Iar cateva straluceau de’a binelea si le vedeai efectiv cum torc jucandu’se cu senzualitatea pe care o emanau. Stiau…
 
Gen de intrebari care inca mi’au ramas infipte intr’o sinapsa: “cu cine voi fi in sferturi?” (in conditiile in care inca nu se terminasera grupele) “…pai… de ce ati mai venit sa luptati? Stateati acasa si va trimiteam io pe mail rezultatele!”. Eh, vorba unui sergent in armata: “stresu’i mare...!”.
 
A doua seara rasare o chitara. Cu niste copii dupa ea. Imi varsa vinul pe mine, deci ma asez pe jos si incep sa urlu in cor cu ei. Cu chitara le aveau. Mai bine decat mine (ceea ce nu e greu). Insa cu ritmul si linia melodica… teroare! De vreo doua ori pun eu mana pe instrument si cant. Just demonstrativ, ca exemplu. Ca oricum carnetul meu de cantece si vodca lipseau.
 A doua zi de competitie. Trezirea - din nou - la sase juma’. Superb!
 
Si de la capat.
Alte ore in sir incercand sa vad in ce masura eleganta miscarilor poate fi regasita in conditii de competitie, in lupta pentru puncte.
 
Am o cultura redusa in ceea ce priveste kendo, asa ca nu il definesc. Dar ce inseamna el pentru mine este eleganta, armonia simpla ca aparenta, dar uneori de o complexitate fractalica, cu miscari scurte si limpezi ca un haiku.
…si mai caut aici un anumit tip de autocontrol pe care l’am pierdut candva – cel care in timpul unui conflict ma oprea si imi permitea sa judec lucid.

Apoi cateva ore de stat in frig la hanul secuiesc din tusnad (amintiri la tot pasul) asteptand mancarea, apoi cateva ore de condus… si cateva ore de somn.

Dimineata, la munca, nauc!
 .

miercuri, 13 aprilie 2011

Politia cec’ul si coalitia


Ce vreme mai buna poate sa fie atunci cand afli ca s’a desfiintat cec’ul de la sala palatului, de langa magazinele adam, decat o vreme ploioasa?!

Da, exact cec’ul ala care imi ramasese in memorie ca unul din reperele din copilarie. Nu a fost suficient ca l'au modernizat odata de mi'a stat mintea intrand acolo? Au trebuit sa'l stearga de tot? Bizara senzatie. Sunt convins ca au facut asta doar ca sa'mi faca mie in ciuda!

Ocazie cu care mi’am amintit cat de mult imi place totusi un anumit tip de ploaie. Linisteste, curata si aeriseste aerul si gandurile. Interiorul.

Asa ca se face cap-compas si se porneste catre cec’ul mare de pe victorieri. E un motiv suficient pentru o plimbare printre cladirile vechi si neschimbate ale bucurestiului si ale copilariei.

Aparati bucurestiul! Vazusem un banner intr’o seara. Nu spunea impotriva cui, nu spunea de ce (imediat eu m’am gandit la valul migrator de melteni cu proaste maniere care nu inceteaza de 25-30 de ani incoace pe putin, dar cine sa mai apere bucurestiul cand ei sunt majoritari deja de mult timp... ei au devenit bucurestiul... acum bucurestiul ar trebui sa se apere de el insusi... solutia - leucemie curata!). Bun banner! Facea toti banii! Acum vad un afis pe aceeasi tema cu ceva mai multe informatii. Pe langa instigarea la aparare mai spunea si sa votam pentru referendum! Adica se face un referendm  prin care se stabileste daca sa se faca alt referendum? Si ca este o campanie de bla-bla publica initiata de o coalitie bizara. Adica hilara, daca ne gandim la trecutul mult prea recent pentru a o considera serioasa. Adica este o campanie care pana acum a ajuns la mine cu doua mesaje si nu stiu despre ce este vorba – pe langa faptul ca nu reuseste sa imi creeze vreo identificare cu subiectul ei. Concluzia? Niste pro(st)fesionisti au creat o campanie comandata si aprobata de alti pro(st)fesionisti.

Mergem mai departe pe victoriei.

CEC’ul mare nu accepta utilizatori comuni. Dar mai este un cec alaturi. Care firesc, are program dedicat publicului pensionar. 8-17. Sa mai spuna careva ca pensionarii nu sunt bagati in seama… Majoritatea institutiilor relationate cu statul au orar dedicat lor. Si somerilor. Si copiilor.

Deci iata inca un punct in care esti pus pe drumuri, cu piedici organizatorice in sistem. Deh, metehne vechi.
Voiam sa platesc o amenda. Bine ca mi’am refacut carnetul in sfarsit! Daca nu ma insel – prima amenda ca sofer. Si’s deja la al doilea carnet. Ca ma simt io mai bine fara centura, iar sambata in plimbari de sfarsit de saptamana am vrut sa ma simt cel mai bine posibil. Si’am dat si’un telefon, ca poate mai rezolvam o chestie rapid.
Am vrut s’o platesc pe loc, dar organu’ mi’a zis ca nu se mai poate ca deja a taiat procesul verbal.  Nici nu avusesem camd sa ii spun inainte. Nu m'a intrebat daca vreau sa platesc pe loc. I'am dat actele si inainte de a apuca sa ii zic buna ziua mi'a cerut sa raman in masina si a disparut. L'am asteptat intrebandu'ma daca si asta imi face surpiza ca in celelalte dati ca la intoarcere sa imi dea actele si sa imi ureze drum bun. Iata ca mi'a facut alta surpriza. Si n’am inteles care este legatura intre procesul verbal gata facut si imposibilitatea platii, dar am banuit ca daca intreb intru in lumea functionarilor stupide ale statului roman. Si am preferat sa nu fac asa o greseala, ca doar era frumos afara si eram in week-end!

Asa ca din motive science-fiction ne plimbam fara succes incercand sa platim o amenda si observam – din nou – ca nu se poate face acest lucru intr’un mod firesc, fara sfortari anormale de invoiri de la munca.

Ca asa vrea politia, cec’ul si clasa politica.

Noroc ca ploua frumos.
.

sâmbătă, 9 aprilie 2011

optimism

.
de la un coleg:
---------
http://news.yahoo.com/s/yblog_thelookout/20110309/ts_yblog_thelookout/jobs-returning-but-good-ones-not-so-much

Lucrul cel mai interesant (mai ales daca il luati in considerare si pe Frank Ap...) e deja vizibil si la altii (v-am colorat diferit cele patru grupe de cuvinte suficiente pentru a intelege "trend"-u

• And a recent Wall Street Journal analysis found that even though productivity rose 5.2 percent from mid 2009 to the end of 2010, wages increased by just 0.3 perc. That means only 6 percent of productivity gain were shared with worker. In past recoveries, that figure has averaged 58 percent. This time around, far more of the gains went to shareholders, in the form of profits, which are at record level.
---------

omenirea a cunoscut diverse forme de sclavagism de'a lungul timpului... don't you think?
.

latinesti

de la ioana_du:

Fax mentis incedium gloriae -Pasiunea gloriei este torta mintii
Felix qui potuit rerum cognoscere causas -Fericit este el, cel ce-a învãtat cauza lucrurilo [Vergil]
Fiat justitia (et ruat caelum) -Sã fie fãcutã Justitie (desi pentru asta ar fi nevoie sã cadã Raiul
Fronti nulla fides -Nu judeca o carte dupã copertile sale
Haec olim meminisse ivvabit -Timpul le vindecã pe toate
Heu! Tintinnuntius meus sonat -La naiba! Iar mi s-a fu#t#% pager-ul
Hoc tempore obsequium amicos, veritas odium parit -În zilele de astãzi, prietenii se fac doar prin flatãri, adevãrul fiind usturãto [Terence]
Ille dolet vere, qui sine teste dolet -Cel ce deplânge în afara vãzului lumii, deplânge ones [Martialis]
In dentibus anticis frustrum magnum spiniciae habes -Ai o mare bucatã de spanac între dint
Intellectum valde amat -Iubeste intelectul cu pasiune [Sf. Augustin
Interfice errorem, diligere errantem -Omoarã pãcatul, iubeste pãcãtosul [Sf. Augustin
.

luminite

.
Mai acu’ cativa ani scriam pe un blog (aici sau in ala verde, defunctul iahu’samfing) despre cat de bine ar prinde la trecerile de chetoni nesemaforizate niste luminite care sa ilumineasca noaptea fix cararuia pe care trec pedestrii.

O consideram o idee SF pentru lumea asta in care gestionarii avutului public se bat unii cu altii pentru ca fiecare sa duca acas’ mai mult banet. Dar am publicat'o ca poate ajuta undeva vreodata la ceva.Idealism maladiv sau optimism irealist.

De cateva saptamani admir fara sa cred ca sunt reale aceste dispozitive. Iar serile trecute in prima data vazui becul de aproape aprinzandu’se si anuntand ca avem un calator de’a curmezisul!

Ura!

Uite’asa incepe omu’ sa fie mai hoptimist. Si sa se creada ca totusi foloseste la ceva sa ai idei. Si tare's curios daca obiectele de azi de pe strazi au vreo legatura cu respectivul articol. Dar chiar daca n'au o legatura, tot sunt multumit ca au aparut minunatiile respective.
.

joi, 7 aprilie 2011

unii si altii

.
Sunt perfectionist. Este naspa. Stiu. Mi s’a atras atentia ca duce la lucruri urate daca las chestia asta sa evolueze.

Dar inca nu mi se pare atat de naspa cum sunt ceilalti colegi de breasla: mai-catolicii-decat-papa si over-achieverii (ovăracivăru’).

Mai-catolicul croieste lumea imprejurul lui in tipare rigide, stupide, neadaptate circumstantelor.
Over-achiverului ii spui sa mearga pana la punctul x, el va alerga pana acolo.
Stresand, obosind inutil, anuland orice idee de armonie, de echilibru.
Si ajungand mai devreme decat este cazul, poate si cu un picior rupt, dar mandru ca a ajuns asa cum crede mintea lui ca este bine.

Mai-catolicii sunt ingusti la minte.
Over-achieverii sunt mai intai stresanti si apoi ingusti.

Spre deosebire de acestia, eu – perfectionistul – sunt doar un carcotas. Nimic nu este destul de bun – nici macar eu, sau cu atat mai putin eu – nimic nu este cum ar trebui sa fie. Atat.
 .