..............
Iar fata aceea, iata,
Se uita la mine cu sufletul...
Nu, draga, nu te deranja sa ma iubesti.
O cafea neagra voi servi, totusi
Din mana ta.
Imi place ca tu stii s-o faci
Amara.
(Marin Sorescu)
..............

sâmbătă, 19 februarie 2011

M.A.S.H.

 .
din MASH (s04e21):

- Ador modul în care dã buzna în viata mea din timp în timp... pentru a practica putinã chirurgie pe cord deschis .
- Trebuie sã fie dificil.
- Voi supravietui. Într-un fel, nu-mi pare rãu cã a plecat din nou. Problema e cã nu pleacã niciodatã întru totul.
.

Fantoma lui Iliescu. La Cozia.

.

Dimineata. Metrou. Intorc capul. Titlu in Libertatea: “Aoleu Boc ne pui pe drumuri degeaba?”. Si poza unei tiganci.

Ca in Romania esti pus pe drumuri degeaba de… asa… vreo 60 de ani incoace pe putin – nu e o noutate!

Si atunci de ce brusc alocarea importanta a celor doua pagini din mijlocul fituicei? Cu de-la-sine-intelesul titlu urias, de doua schioape?

De ce tigani asmutiti contra Boc? (dincolo de intrebarea puerila: de ce limbaj tiganesc in…)

Si mi’amintesc de perioada in care ma jucam de’a patronelul de bar undeva in Giurgiu.

Exista la vreo doua case distanta ceva ce putea fi denumita o mica satra. Aciuata intr’o curte lunguiata, cu un corp de casa. Parasita – intr’un fel.

Satra isi avea un fel de bulibasa al ei. Un tip in pragul batranetii, bine legat, de care ascultau pana si cei mai salbatici, violenti membrii ai ei, aflati in timpul de maxima forta al tineretii, clienti frecventi ai penitenciarelor din zona.

M’a uimit cu cata umilinta si jena plecau acestia capul in fata omului blajin, cu vorba moale, dar hotarata.

Era pe’atunci campionat mondial. Ori calificari, ceva. Fotbal. Pe cand inca aveam o echipa de la care asteptam bucurii. Deci acum foarte multi ani in urma. Asteptam  meciul cu dublu interes. Pentru a aveam doua cateogrii / grupuri de clienti fideli. Un grup de rockeri si un grup de tigani – din satra apropiata. Pana acum se evitau in liniste, pe principiul primului sosit. Daca la venire ii vedeau deja pe ceilalti, isi cautau alta destinatie.
Ma intelegeam bine si cu unii, si cu ceilalti.

Insa acum venea meciul. Toti se simteau acolo “acasa”, toti vroiau sa vada meciul la mine in bar. Si unii si altii ma anuntasera ca vor veni, in speranta ca astfel le voi rezerva barul. Nu zau? Pe care refuzi? Grupul de rokeri cu care esti chiar si prieten – pentru grupul de tigani sau grupul de tigani din vecini pentru un grup de rokeri?

Fireste, n’am refuzat pe nimeni, dar le’am spus dinainte ca se va strange lume mai multa. Inclusiv ceilalti.

Au inteles, au acceptat. Firesc, fara ca asta sa le fie un motiv de bucurie.

Rokerii vin primii, in urma lor apar si cativa tigani pe care ii mai vazusem probabil o singura data (categoria domiciliu fortat). Violenti de felul lor au inceput sa aiba pretentii care deranjau, astfel provocand . Le’am atras atentia ca nu ii voi trata pe ei preferential, toti impart aceleasi conditii.

Firesc, agresivitatea lor s’a canalizat din acest moment spre mine.  In stil tiganesc, cu hauleli, cu circ, cu multe amenintari, ca acei caini vagabonzi care isi fac curaj latrand minute in sir inainte sa muste unul - primul.   

Mi’am facut rapid planul: fac semn cuiva sa sune la politie, ies din bar ca sa mut circul afara, sa minimizez pagubele, incerc sa’i gasesc pe cei din satra cu care ma cunosteam mai bine si stiam ca (din motive care’mi scapa si acum) ma simpatizeaza.
Partea proasta era ca il vazusem la inceputul discutiei pe muzicantul -  unul dintre simpatizantii  mei tulind’o din bar.

Tocmai ma pregateam sa ies, cand apare bulibasa. Cel care o tulise – muzicantul – fugise sa’l aduca. Bun baiat!
Bulibasa de asemenea ma simpatiza. Violonistul  - intelegeam de ce: ma vazuse cu chitara si ne declarase frati in ale artei. Frati artisti! Dar bulibasa… o facea ca atare. Mi’e greu sa cred ca doar pe baza glumelor pe care le aveam cu el cand beat crita se ferea de nevasta la mine in bar si mai cerea inca 50, dar sa nu stie… .
A fost un spectacol de exceptie. Sa vezi acei tigani violenti care ii facusera pe rockeri sa’si studieze cu atentie varfurile pingelelor deveniti neputinciosi, frustrati, jenati in fata unui om, sa’i vezi vociferand ca se tine partea unui roman (adica a mea) in fata lor…

Exact aici vroiam sa ajung. Acest bulibasa imi tinea partea si mai mult decat atat: avea planuri mari cu mine. Si de cate ori eram singuri tot incerca sa ma convinga. “iti dam o fata de’a noastra ca avem fete buneee - e-hee! focoase, nu ca romancele voastre”, “te facem de’al nostru”, “iti facem situatie”, “vrei casa? in bucuresti? aranjam noi!”. Cum? am intrebat. Pai Iliescu e de’al nostru! D’asta ne merge noua atat de bine, putem face orice, putem aranja orice. Si ne’ar fi util unul ca tine, asa aratos, intelectual, de partea noastra. Noi te’ajutam pe tine si apoi tu ne’ajuti pe noi.

Iar acum, in Libertatea, o tiganca asmute tigani impotriva lui Boc. Asa ca mi’am amintit de legatura pe care un mic bulibasa mi’a spus ca ar avea’o ei cu Iliescu.
Legatura asta… o fi mostenit’o cineva in cadrul partidului… sau Iliescu traieste? Sau pur si simplu e o masa usor de manevrat pe care a mai luat’o cineva in tinta / sub aripa?
 .

Zeul Ban

.
Interdictia inchinarii la zei falsi, la zei creati nu este o cerinta a unui dumnezeu gelos.

 Ci este o cunoastere sociologica. Este un mod prin care se ingrijeste pastrarea coerentei unei societati. Pastrarea coeziunii membrilor prin impartasirea de catre acestia a unui fond comun de valori.

Pe cand faci cunostinta cu filozofia afli ca exista niste chestii numite Valori: Binele, Frumosul, Dreptatea samd. (& Platon, metempsihoza, chestii corelate)

Lumea moderna insa a inlocuit aceste Valori cu un zeu creat: Banul.

Urmand acel vechi set de Valori, urmand regulile sociale ale unei credinte omenirea a avut in ultimile mii de ani o vasta, impresionanta panoplie de manifestari armonioase, de excelenta a spiritului uman cel mai usor de gasit fiind in cadrul artelor, fiecare tip de actiune umana ajungand sa fie ridicat la rang de arta. Asta cred eu ca poate fi numita evolutie.

Lumea moderna urmarind noul zeu – Banul – a creat zapparea nervoasa a canalelor TV. TV’ul - una din inventiile cele mai potrivite pentru a  transmite arta este folosit intensiv pentru a transmite chestii cu blonde, cu tate imense, cu craci lungi, cu discutii penibile.

Cele mai valorizate manifestari ale spiritului uman sunt in ziua de azi manifestarile mediocre, pe care le pot intelege (gusta) cei multi deoarece acestea au cea mai mare piata de desfacere, deci sunt cele mai profitabile! Banul-zeu. Asta poate fi numita evolutie?!

Se confunda evolutia tehnica cu evolutia umanitatii. Dar se plateste evolutia tehnica cu pretul pierderii umanitatii.
Omul avid de confort fizic considera ca umanitatea sa este un pret rezonabil. Comportamente inumane antiumane sunt considerate justificate in numele zeului – Ban. Egoismul, tradarea, tot ceea ce inainte era considerat defect uman, azi este spalat si reconsiderat ca si calitate pozitiva prin justificarea Banului. Principiul (alchimic) al focului purificator vremurile oamenilor comuni l’au schimbat in Banul purificator.

Zeul creat, zeul fals – Banul, determina renuntarea la umanitate.

Nu te inchina la zei creati nu era o cerinta a unui dumnezeu gelos. Ci o necesitate sociala pentru evolutia umanitatii.
 .
  

Permisivitate

.
Coborarea principiilor din lumea ideilor in lumea fizicului imediat este modul multimii de a se crede inteligenta si culta.

Ca de pilda pornirile perfect legitime ale lui Erasm de a considera toate religiile ca avand aceeasi substanta, de a considera ca fiind conciliabile toate principiile… ajunse in mana mintii comune au creat monstruozitati.

Fiindca mintea vulgara a facut trecerea (stupida) de la a condidera conciliabile toate principiile la a considera permisivitatea totala regula de baza a convietuirii. (Pentru ca doar atat a reusit sa inteleaga prostul comun din profunzimea afirmatiei lui Erasm.)

Permisivitatea exagerata ducand – dupa cum se vede – la o societate in care standardele sunt coborate pentru ca oricine sa aiba acces la orice pozitie. Ce daca este tembel, imoral, incult? Lasa’l sa fie deputat! – si uite ce bine o ducem…

Principiile sunt legi imuabile asemeni legilor fizice. Oricat ai vrea sa aplici legea planului inclinat in oala in care fierbe ciorba, nu vei reusi, pentru ca nu est rostul ei acolo.

Principiile – legile metafizice – nu sunt accesibile intelegerii oricarui meltean. Astfel ca ei aplica legea plaului oala care sta pe foc pentru le serveste intereselor personale marunte. Si dispare incongruenta intre incult si functia de deputat. La fiecare nivel, nu numai in cazul deputatului.

Dar incultul de rand isi mangaie orgoliul ca foloseste pricipii alese! Ca este inteligent! A pus mana pe un ciocan, toate in jur ii par cuie, si este mandru ca stie sa manuiasca acea unealta, si face parada de noua sa capacitate, distrugand de fapt tot ce il inconjoara.
.

Kendo

.
Am citit pe un blog ca punerea bogu’lui declanseaza o uitare a celor invatate, un blanc, o desincronizare a miscarilor intregului corp, miscari care devin dezlanate, picioarele nu mai danseaza in acelasi ritm cu mainile samd.

Cred ca aceasta problema nu este de la bogu. Cel putin la mine a aparut acest fenomen, insa cu alt motiv.

Aseara a fost al doilea antrenament la rand cand avand o persoana in fata mea s’a dus dracu’ toata coordonarea. O intreaga serie de greseli a aparut brusc. Armarea devine scurta, in lovitura nu se mai sincronizeaza cu piciorul stang, umerii se ridica rigizi, bratele se incordeaza pe finalul loviturii,… kiai’ul a…disparut cu totul. Tot corpul  mi se impotriveste. Se incordeaza, scade amplitudinea miscarilor, opreste coerenta, anuleaza corectitudinea…

Tot corpul vrea sa ma impiedice sa lovesc o persoana care… nu mi’a gresit cu nimic.

Daca vreau sa continui kendo, cred ca trebuie sa’mi amintesc de armata. De felul in care reuseam atunci sa starnesc batai doar din placerea de a ma bate. Daca nu regasesc acea stare n’are niciun rost sa mai continui. 
.

miercuri, 16 februarie 2011

Cotidiene

.
In seara asta la antrenamente m’am trezit intr’o postura jenanta.
Trebuia sa ma prefac ca ma lupt.
Cu o femeie!
Micuta!
Adica.
Sa ma prefac – lucru care din start nu imi pica bine.
Ca ma lupt – starea mea naturala este cinismul, nu agresivitatea.
Cu o femeie – cred ca nu sunt necesare comentarii.
Mai mult.
Ea avea armura, eu nu.
Ceea ce in loc sa egalizeze cumva sansele – asa cum s’ar crede la prima vedere – tot in favoarea mea era lipsa armurii. Pentru ca asftel eu aveam voie (si trebuia) s’o lovesc, ea n'avea voie (si nu trebuia) sa ma loveasca!

Eu cand sunt stapan pe tabla de sah ma simt vinovat daca nu las adversarului o cale de iesire.

Eu sunt cel ce a argumentat profesoarei ca refuza sa copiez la o teza la chimie (pentru ca era evident ca toti copiam: noi stiam, ea stia – asa ca la ce bun?) – incat dupa ce s’a enervat pe mine ca insist sa fiu corect mi’a promis ca voi fi singurul corijent. “probabil ca asta va fi in concordanta cu nivelul meu la materia dumneavoastra” am raspuns calm.

Iar acum trebuie sa dau intr’o fata care nu are voie sa dea in mine, in conditiile in care mimam ca ar fi o lupta dreapta?

Chiar daca nu mimam ca ar fi o lupta dreapta, in mintea mea o lupta nu are voie sa fie decat dreapta – deh, prea mult ispirescu, karl may si jules verne in copilarie se pare.

Uneori mai am cate un pitic care sopteste, spune sau urla cate ceva. In culise, in fundul clasei, sau sus pe scena. Acum era o intreaga fanfara de pitici defiland  care canta: “what’s the point? de ce sa dai in ea?

Si pac(!) - mi se ridicau umerii intrebandu’ma ce fac eu aici. Si pac - mi se atragea atentie ca iar lovesc cu umerii ridicati – sa fiu relaxat. Eram foarte relaxat. Numai ca nu reuseam sa ma pacalesc ca vreau sa dau in acea fata mica.

Cam asta a fost principala distractie a antrenamentului din aceasta seara. Din cele trei. Celelalte doua distractii au fost: lupta cu propriul corp care de luni de zile se obisnuise sa declanseze lovitura intr’o miscare sincronizata cu inaintarea piciorului stang… acum news(!) lovitura pe continuarea miscarii piciorului drept! Parca imi legase cineva sireturile in crucis cu butonii de la maneci (n’aveam nici sireturi nici butoni, dar jur ca parca existau!). Cand vroiam sa lovesc corul de pitici nu mai zicea nimic, dar se apuca sa’mi traga centrul de greutate pe dreptul ca sa pot misca stangul – ori eu inca vroiam sa mai misc dreptul!
Iar ultima distractie a fost frumoasa descoperire ca in momentul in care ma aflu bot-in-bot (adica unu-doi pasi distanta) cu un adversar (fie el o fata mica) piticii imi spun toti ca nu este timp sa duuuuc mainile suuus… sa aarmeeez… si apoi sa le aduuuuc inapoooi – ca sa lovesc. Adica e careva in imediata apropiere, cu un shinai intins spre mine iar eu ma apuc sa fac calatorii cu mainile in sus pana unde se agata harta in cui, dupa care ma apuc sa lovesc si ma astept ca intre timp cel din fata mea sa nu adoarma de plictiseala intre timp? W T F ?! 
.

luni, 14 februarie 2011

puteri

.
 azi s'a confirmat din nou: am puteri.

dupa o ora de asteptare, un utilizator ma suna sa'mi spuna ca nu mai merge o anumita chestie din soft. ii zic care este cea mai probabila cauza si apoi hai sa verificam daca este ea. intram in meniu, apoi in fereastra in cauza, apasam botonul... si pouf! ... a mers.

a ramas repetand cu o voce dezorientata "de o ora nu mergea, acum a mers... de o ora nu mergea, acum a mers...de o ora nu mergea, acum a mers".
i'am zis calm: da, stiu, patesc des asta. cand sunt sunat lucrurile incep brusc sa mearga. deja am trei colegi care stiu ca trebuie doar sa ma sune. cand imi indrept atentia catre ceva incepe sa mearga. fara sa fac nimic altceva. 
deh, am puteri!

firesc, aceasta putere are si perechea ei. zile in care fac invers. se strica aproape toate electricele pe langa care trec.

dar ca ieri n'am mai vazut. ma uitam vesel la mash, cand am simtit ceva ciudat. m'am dus brusc in bucatarie. am deschis usa, am simtit miros de plastic ars. cand am trecut pragul ceva "deasupra" mea a facut plici (am auzul prost deci deasupra este un termen relativ). un plici de scurtcircuit.
mi'am petrecut o ora incercand sa aflu sursa. fumului si 'pliciului'. lumina mergea, frigiderul mergea, instantul nu mai este alimentat de peste un an de cand  am pus boiler, prizele nu erau incinse, cablurile nici atat. mirosul era peste tot dar nu venea de nicaieri.

si daca tot eram in bucatarie am facut niste spaghete cu carne.

asa ca azi am aflat de ce nu voi putea niciodata sa'mi iau mancare la serviciu de acasa.
pentru ca mancare fac de regula in we. nu rezista aproape niciodata pana luni.

de cand m'am apucat sa mananc, e ceva ciudat: mi'e foame tot timpul. 

cand nu mananc nu mi'e foame. cand mananc - mi'e foame. si pot manca intr'una. in we daca stau in casa sunt in stare sa mananc non-stop pana termin tot.
inclusiv dulciurile si bautura.
cred ca asta e o alta putere a mea.
.

sâmbătă, 12 februarie 2011

poezie

.

  de la ivcelnaiv

 

cine a rupt odată o floare de colţ ajunge să vorbească şi cu florile de muşeţel

 
eram mic
eram prost
am rupt o floare de colţ
am greşit

am smuls-o din pământul ei
şi am terfelit-o prin toate
cărţile pe care le citeam;
o puneam la presat
şi-apoi
îmi plăcea s-o descopăr în toate pânzele sus
în suflete moarte, în mijlocul unui veac de singurătate

cu cât citeam mai mult
cu atât ea îşi pierdea mirosul
culoarea şi viaţa
iar eu interesul
pentru ea

într-o zi
a plecat hotărâtă să se replanteze
cu puţina viaţă pe care o mai avea

a plecat
şi mi-a lăsat
câteva urme prin literatura momentului

încă îmi pare rău
că am rupt floarea de colţ, acum privesc
florile de muşeţel din faţa casei
cu alţi ochi, vorbesc cu ele, le mângâi,
le cert când dau să intre peste alee,
doar e spre binele lor - oamenii nu se prea uită pe unde calcă
dar ele continuă să crească pe alee numai de-al dracu'
iar eu le privesc cu drag
şi mi se par cele mai frumoase flori.
.

zaz

.

.

joi, 10 februarie 2011

wife's song

.


from mitica
.

luni, 7 februarie 2011

De vazut

.
Un nou episod zeitgeist.(zeigeist - moving forward)
Incepe cu clarificarea faptului ca and’ul nu dicteaza nimic! La modul ca nu ne dicteaza boli, nu ne dicteaza comportamente. Prostia “este mostenit”… este o prostie. ADN nu provoaca o conditionare ci creaza o usoara predispozitie. Ba mai mult, sunt gene care se activeaza si se dezactiveaza in functie de conditiile de MEDIU.  Ok, stiam asta de la bruce lipton – where matter and mind meet (ori cam asa se numea documentarul / conferinta).
Dar pasul urmator – conexiunea care se face este superba. Si nu o spun. A se vedea filmul!

Ceva mai tarziu se vorbeste despre dependete. Despre cei dependenti de profit, care desi au o dependenta care provoaca mai mult rau decat cea de cocaina sau heroina, este vazuta totusi ca un lucru respectabil. Si curios, cateva aspecte psihologice ale procesului sunt identice in comportamentul dependentilor de profit si al celor de cocaina – de par example.

Se continua despre dependenta.  Si se spune printre alte chestii inteligente ca predispozitia este cea care creaza dependenta – nu obiectul dependentei in sine – lucru destul de evident pe de o parte si pe care mi’l spusese si amicul din olanda cand testam amuzat niste… prafuri.

O lume foarte ierarhizata duce la mult mai putine contacte cu egali, ceea ce duce la mult mai putin altruism”! e un barbos in filmul asta pe care l’am vazut si la TED  - e fenomenal tipul.

Si se mai explica de ce exista mituri gen: oamenii sunt de la sine competitivi, individualisti, egoisti. Si firesc… se explica faptul ca acestea sunt mituri (false) si se demonstreaza ca avem nevoi naturale de a ne comporta opus fata de pretextatele proaste moravuri de mai sus…

Apoi trece la economie…

Si apoi la lucruri dureroase. Cum ar fi derapaje crunte ale ideii de bunastare: nu se mai masoara indici ai satisfacerii nevoilor vitale ci indici legati de bani. Sau derapaje ale gandririi economiei: stiinta care nu mai da raspunsuri despre cum sa se economiseasca resurse ci despre cum sa se castige mai multi bani prin risipa de resurse! (marirea la nesfarsit a castigului nemaiavand la baza principiul calitatii ci cresterea vitezei ciclului economic, adica scurtarea vietii produsului adica... lipsa de calitate, adica risipa de resurse: nu din punctul de vedere al agentului economic ci al mediului)

Samd.
.

joi, 3 februarie 2011

Vise tragice

  .
Este frumos sa visezi. Ca om matur, daca ai pastrat capacitatea de a visa, inseamna ca nu esti mort pe interior.
Dar sa crezi in vise... asta nu mai este nici frumos, nici sanatos.
 
Cu atat mai putin subiect de lauda. Asa cum de pilda considera stefan zweig ridicandu’l in slavi pe erasm (din roterdam).
Sa afirmi in acelasi cadru ca (1) un individ era un mare ganditor, ca (2) acel individ considera multimea ca fiind capabila de ridicare spirituala (in masa) prin culturalizare, de ajungere la calea de mijloc, ca (3) de fapt s’a vazut ca din pacate multimea nu are nici pe departe aceste dorinte, ca pentru ea calea de mijloc este un non-sens… si sa ramai la parerea ca ganditorul in cauza era un individ cu o gandire care merita laude… este o lovitura impotriva bunului-simt.
 
Sa afirmi ca un individ - a carui preocupare de baza a fost gandirea - a postulat lucruri false iar pentru asta merita toata stima pe mine ma face sa caut primul bar in care pot gasi un white russian bun!
Este ca si cum mi’as lauda masina ca pe autostrada s’a hotarat brusc sa nu mai intre in viteza a 5’a! Sau ca si cum mi’as lauda computerul pentru ca imi afiseaza gresit numele celor de la care am off-line’uri de pe ym.
Desigur in cazul cu masina as putea considera ca tocmai am primit ocazia de a vedea intr’adevar peisajul. In cazul computerului as putea considera ca introduce ceva sare si piper in relatiile interpersonale. Dar pe ambele le’as repara cu prima ocazie! 

A face din increderea nezdruncinata in omenire a lui erasm o virtute in sine, in pofida realitatii este o fortare. O fortare cu mult mai ciudata cand scrii o carte in care arati ca tocmai acele particularitati care tin de real, acele defecte inerente multimii pe care erasm se incapatana sa le nege i'au cauzat acestuia un destin tragic (formularea autorului). 
Adica avem un om care nu a vrut sa vada realitatea, omul tocmai a fost victima realitatilor pe care alegea sa le ignore... hai sa'l laudam pe acel om! ps. acel om era ganditor - deci cel care se insarcinase cu aflarea adevarului! ...hai sa'l laudam...!
 
Fiindca daca erasm ar fi fost un artist nu mi se parea nimic anormal. Da, este un om care infrumuseteaza viata altminteri cenusie. Atunci merita laude pentru imaginile frumoase despre omenire. Dar cand este cel care afirma ca este un iubitor de intelepciune (filosofie = iubire de intelepciune - in traducere mot-a-mot), este cel care are o alta functie in societate: cea de a afla si a spune adevarul... mi se pare anormal sa'l laud pentru ca viseaza frumos (tragic de frumos).
 
da, e frumos sa visam. e frumos sa ne lasam leganati de vise.
dar exista limite.
ca eu am vise care ma afecteaza pe mine - e treaba mea! dar cand eu am vise care ii afecteaza pe cei din jur deja nu mai este doar treaba mea.

erasm a fost - conform lui zweig - sufletul gandirii renascentiste care a considerat ca orice fluture se mananca. pentru acest lucru toata frumusetea gandirii lui paleste in fata pagubelor pe care le'a produs.

erasm a mai fost cea mai frumoasa incoerenta.
in comportamentul lui dominat de evitarea exceselor a pacatuit tocmai prin excesul credintei in aceasta regula.
a crezut (in exces) ca multimea se poate autocorija, autoeduca pe calea de mijloc a noncombativitatii, a intelegerii pasnice.
a crezut excesiv de mult in ideea ca excesele trebuiesc evitate. si asta l'a aruncat intr'o pozitie de paria, asta i'a stins vocea in fata omenirii sale dragi.
 
...nu ca asta ar fi vreun dezastru. nu! pentru ca omenirea, daca avea dorinta de a sti - putea sti. daca omenirea avea cea mai mica inclinatie spre frumos, spre echilibru, spre bun-simt, spre adevar... le putea gasi pe toate acestea.
 
insa omenirea are alte inclinatii. da'i omului o cale pentru a face mineritul mai usor si el va face din ea o arma.
.