..............
Iar fata aceea, iata,
Se uita la mine cu sufletul...
Nu, draga, nu te deranja sa ma iubesti.
O cafea neagra voi servi, totusi
Din mana ta.
Imi place ca tu stii s-o faci
Amara.
(Marin Sorescu)
..............

sâmbătă, 31 iulie 2010

Nocturna

.
M’a prins noaptea tarziu prin oras, fara masina, fara bicicleta.

Si as da un milion sa dorm la un hotel (pe care il vad peste drum), dar nu as da 150 de mii unui taximetrist ca sa ma duca acasa. In sistemul meu de valori, una merita, cealalta nu. Evident, sistemul meu de valori tine mai putin cont de bugetul meu. Mai mult de corelari… bizare.
Si poate de faptul ca urasc taxiurile.

Dar asa ajung sa ma gandesc ca este chiar superb afara, iar o plimbare benevola, lunga, noaptea prin Bucuresti poate fi chiar ceva inedit.

Celine totusi gresea cand afirma “vrei sa inveti? Dar si asa stii prea mult pentru ceea ce esti!”- afirmatie de care m’am legat cinic de mai multi ani. Gresea pentru ca atunci cand spunea “cine esti” lua in discutie persoana sociala. Nu persoana interioara.
Bine… acum… in directia asta reapare cealalta problema: ce puii mei faci cu o discrepanta prea puternica intre persoana sociala si cea interioara – in afara de strigate tacute in noapte…?
(ps. si in afara de constatarea tensiunii tip “butoi de pulbere” pe care o descoperea / descria gustave le bon…)

Atitudinea civica (aia activa, utila, necesara bla-bla), desi este des mentionata ca o carenta data de infantilitatea experientei noastre sociale in ale democratiei, in mod paradoxal, ea a fost pierduta plenar tocmai si fix si taman de cand avem parte de… democratie! Ura!

Forta unei argumentari este data, se zice, de pathos, ethos si logos. Adicatelea de autoritate, emotie si ratiune. In imperiul incompetentei, argumentatia in fata “varfurilor”… fereasca sfantu’ sa contina logos! Fiindca devine instantaneu plictisitoare si… incongruenta cu situatia deoarece “eu nu ascult amanunte, eu gandesc deasupra amanuntelor!”. Deh, o mica confuzie intre ce inseamna amanunt si ce inseamna informatie…
Astfel incat te poti folosi cu succes de emotia (pathosul) trezita de vorbirea franca, verde, vorbire care iti creaza per se “ultimul cuvant” intr’o discutie, prin incremenirea celorlalti.

De la unirii am luat totusi un taxi. Partea frumoasa a traseului se terminase.

A fost o plimbare buna. Nu mai bananaisem de mult cu mintea aiurea.

Si a fost de asemenea o zi buna. Mi s’a spus de doua ori, de catre doua persoane diferite, ca sunt… “usor de iubit”. Stiu ca sunt erori date de distanta, dar tot gadila placut urechea.
.

duminică, 25 iulie 2010

ne lipsesc ritualurile de trecere

.
Izolarea este cel mai bun leac. Acolo te regasesti. Acolo te intalnesti cu tine insuti. Iti afli cele mai adanci motivatii. In izolare poti sa cerni, si afli cine esti tu si cine sunt ceilalti in tine. In izolare iti regasesti fortele, pentru ca ele sunt singura ta sansa de a iesi la liman, pentru ca stii ca un ajutor extern nu are cum sa existe.
In izolare iti regasesti identitatea, iti regasesti fortele.

Cu cateva saptamani in urma, dupa o intalnire for the fun cu o psiholoaga, ce mi’a fost terapeuta candva, am primit oficial diagnosticul de depresie. Si credea suficient de tare in el incat sa’mi cera sa’i scriu mail la fiecare doua zile, ea plecand intr’o vacanta mai lunga.

Dupa o explozie spre exterior, spre cativa cunoscuti apropiati, am inceput sa ma retrag.

La mine cea mai eficienta metoda in ceea ce priveste punctele dureroase a fost confruntarea cu ele, contemplarea lor pana la epuizare. Pana la epuizarea lor.

Despresia insa era doar o mare inapetenta. Un pustiu in care nu aveam cu ce sa ma confrunt, nu aveam ce contempla. Exista sansa ca aceasta contemplare sa aiba alt final decat celelalte de pana acum.

Dar m’am retras pana cand s’a facut liniste imprejurul meu, incat sa’mi pot auzi cele mai mici, cele mai ascunse soapte.

Si am auzit mai intai cum am considerat inca din copilarie ca trebuie sa ma tampesc pentru a fi de’o teapa cu ceilalti, pentru a fi din aceeasi lume cu ei, pentru a fi acceptat ca membru comun. Si am auzit cum asta m’a deranjat, ajungand sa fiu nemultumit de mine insumi.
Si am auzit cum in adolescenta, cand am fugit de acasa am hotarat ca nu voi mai simti durere, pentru a ma asigura ca bataile primite in copilarie s’au incheiat. Si astfel am ajuns sa traiesc sub o sabie a lui damocles – a durerii de care trebuia sa ma feresc pentru a nu reincepe cosmarul copilariei.

……..

M’am regasit sub o forma in care nu m’am mai cunoscut niciodata. Dintr’un anumit punct de vedere sunt tot ce poate fi un barbat. Sunt complet. Momentan simt ca am pierdut copilul jucaus, ca nu mai am tzintzi ani, ca pana mai ieri-alaltaieri. Si nu ma simt vesel. Dar ma simt mai intreg decat oricand.
.

sâmbătă, 17 iulie 2010

To job or not to job!

.
Acum cateva saptamani m’am simtit atat de viu cum nu ma mai simtisem demult. Gasisem in firma un caz care imi permitea sa’mi pun liber in miscare toata inteligenta pentru a opri o treaba urata. Insa s’a terminat si acel subiect. Idiotul a jucat cea mai puternica (si riscanta) carte… si a pierdut pe mana lui. Iar daca doar s’a calmat o perioada si incearca sa ma sape… oricum mi se falfaie. Sunt altii mult mai puternici care vor sa ma vada zburat. Sa stea la coada. Sau sa stea linistit. Oricum se pare ca asta va fi cursul – atata vreme cat politica de baza este nu clatina barca, lasa’ne sa o gaurim cu model!
Acum se pare ca e timpul meu sa fiu narodul care joaca a carte mai mare si mai riscanta. Pentru ca in mod sigur nu sunt genul care sa aiba doar grija fundului propriu in momentul in care ceva rau / gresit se intampla.
.

miercuri, 14 iulie 2010

Andre Rieu

.
Fara doar si poate umorul este de multe ori simplu. Prea simplu. Straveziu, nenatural, fortat.
Fara doar si poate este muzica usurica. Mostly valsuri, arii de opereta, teme din musical’uri. Sau chiar din muzica usoara.
Fara doar si poate este intr’o forma accesibila masei.

Dar! Orice concert al lui Andre Rieu este o bucurie rara. Tocmai am vazut concertul de la Melbourne. Superb.


.

Doi catelusi

.
Doi caini de pripas au aparut prin jurul casei.
Pui.
Cred ca au fost totusi adusi un vecin ca sa scape de liota de pisici care isi facuse veacul aici si se bateau pe teritoriu cand ti’era lumea mai draga.

Si da, au disparut pisicile. A mea insa a ramas pe pozitii si ii trateaza cu un dispret trufas. Ceea ce e totusi firesc, fiind pisica mea!

Oricum, sunt doi. Unul frumos, cu blana mai stufoasa, moale, labele groase, o fatuca dulce. Celalalt maidanez standard. Cu blana scurta, aspra, in tonuri de gri depresiv, un cap comun, urat.

De cate ori intru / ies din casa ma joc cu ei. Voit in mod egal, ignorand atractia mai mare a celui alb.

Cu timpul comportamentul lor s’a diferentiat.

In prima faza amandoi erau la fel de jucausi, pentru a observa agresivitatea mai mare a celui alb fiind necesara o atentie sporita.

A doua faza ar fi cea in care cel alb se simtea deja indreptatit sa primeasca toata atentia, probabil ceilalti vecini tratandu'l (aparte) iar cand apaream eu care faceam astfel incat sa ma joc in mod egal cu amandoi, cel frumos se razbuna pe cel urat, incepand sa’l muste pana cand acela schelalaia.
Cel urat a devenit pasiv, cuminte, fiind recunoscator pentru fiecare atingere primita. Cel frumos in schimb, agresiv, cerea cu tupeu si mai multa atentie, si mai multa, si mai multa.

Azi ar fi trebuit sa’i filmez. M’am dus la ei, si dupa ce i’am alergat putin i’am domolit usor si le’am pus la dispozitie o mana sa vad care le este pornirea, ce tip de joc initiaza.
Cel frumos o musca intr’una. Asta era modul lui de a se juca.
Cel urat o lingea intr’una. Cred ca nu se juca. Doar se bucura de atentia primita.

Au abia o luna, presupun.
.

duminică, 11 iulie 2010

Jung despre Freud

.
"Alta era situatia cu privire la continutul refularii. Aici nu’i puteam da dreptate lui Freud. El considera trauma sexuala drept cauza a refularii, ceea ce mie nu’mi ajungea. Activitatea mea practica ma pusese in fata multor cazuri de nevroze in care sexualitatea juca doar un rol secundar, factorii care stateau in prim-plan fiind de alta natura – de exemplu, problema adaptarii sociale, a reprimarii determinate de anumite evenimente tragice, a existentelor legate de prestigiu etc. mai tarziu i’am infatisat lui Freud astfel de cazuri; dar el nu accepta drept cauze valabile alti factori in afara de sexualitate."

Pai na – ca orice bolnav (vom vedea mai tarziu) Freud nu vedea decat ce’l macina pe el. Sexualitate si’atat.
...Ca impreuna cu Adler a inteles ca exista mecanismul refularii nu’i mare minune. Asta am inteles si eu de unul singur inca din adolescenta, prin simpla autoobservare. Dar sa ajungi la continutul refularii este partea care presupune cu adevarat anumite aptitudini. Ceea ce Freud nici macar nu a catadicsit sa caute prea mult – a pus sexualitatea by default pe post de raspuns.

"M’a impresionat ce mi’a spus despre teoria sexuala. Cu toate acestea, cuvintele lui nu’mi puteau indeparta ezitarile si risipi indoielile, pe care i le’am spus si expus in mai multe randuri; de fiecare data insa, el le’a pus pe seama lipsei mele de experienta. Freud avea dreptate: pe’atunci nu aveam inca suficienta experienta… spre a’mi motiva obiectiile. Am realizat ca teoria lui sexuala era extrem de importanta pentru el, in sens personal si filozofic deopotriva."

Teoria asupra sexualitati era importanta pentru el la nivel personal. Ii arata cu ce forta il macina obsesia si frustrarile. Pe el, ca individ. Insa refuza sa recunoasca asta in el si proiecta asupra tuturor celorlalti propria problema. Iar o gramada de momai cu dinti de lapte dupa ce au fost impresionati de acea teorie au luat’o ca sanatoasa! Boala unuia a fost ridicata la rang de metoda terapeutica de catre toti flenduristii pusi pe impuscarea francului prin sarlatanii, carora le era lene sa isi dezvolte o cultura de un minim bun-simt… sau bunul simt insusi.

"Am inca vii in amintire vorbele lui Freud:
- Dragul meu Jung, promiteti’mi sa nu renuntati niciodata la teoria sexuala. Este lucrul esential. Vedeti, trebuie sa facem din ea o dogma, un bastion de neclintit.
Mi se adresase plin de patima si pe tonul unui tata care ar zice: “Si promite’mi un lucru, dragul meu fiu: ca vei merge in fiecare duminica la biserica ”
- Un bastion… impotriva cui? l’am intrebat, putin mirat.
- Impotriva torentului negru de noroi… mi’a raspuns.
Aici a ezitat o clipa, pentru a adauga inapoi:
- … al ocultismului.
Mai intai au fost “bastionul” si “dogma” care m’au alarmat; caci o dogma, adica o profesiune de credinta indiscutabila, se elaboreaza numai acolo unde se vizeaza o data pentru totdeauna inabusirea indoielilor. Asta insa nu mai are nimic de a face cu judecata stiintifica, ci numai cu o sete personala de putere."

Pai am zis eu cumva vreodata ca Freud a facut stiinta? Nu cred. Pur si simplu a cautat putere, iar sexul fiind in acea vreme subiectul cel mai bun pentru a’l propulsa, coroborat cu problema lui psihica… ta-daaaam!
Si o precizare. Ceea ce Freud numea ocultism insemna spiritualitate. Dar nu prea putea saracul sa rosteasca acest termen. De aceea a si ezitat inainte de a’l rosti si a ales altul. Iata ce spune Jung about that: “Ori de cate ori iesea la iveala la un om sau intr’o opera de arta expresia unei spiritualitati, el o suspecta si lasa sa se inteleaga ca ar fi vorba despre “sexualitate refulata”. Ce nu se putea eticheta direct ca sexualitate era etichetat de el drept “psihosexualitate””. Boala lui Freud era atat de puternica incat era dispus sa distruga tot ce a creat omul: “Am obiectat ca ipoteza lui, gandita logic pana la capat, ar duce la o judecata cu efect distrugator asupra culturii. Cultura ar parea ca o simpla farsa, ca un rezultat morbid al sexualitatii refulate:
- Da, a confirma el, asa este. E un blestem al sortii, impotriva caruia suntem lipsiti de orice putere.
Deci da! Asta este evident iubitul manelistilor. Asta e regele lor, idolul lor. Nu cultura, just sexualitate. Si ceva agresivitate, pen’ca sexualitatea primitiva (descatusata de orice cultura) merge mana in mana cu ea.
Si chiar daca injuriem personajul, banuindu’l de o asemenea inteligenta / cultura incat sa consideram ca ar fi facut referire nu la cultura in acceptiunea larga a termenului, ci la acea cultura care inca din primele clipe de viata ne creeaza o paradigma puternica, ne dicteaza ce si cum vedem pe parcursul vietii, tot nu’i putem da dreptate. Sa’l fi citit pe Castaneda. Ar fi aflat ca exista cai de a te detasa si de acea cultura, nu esti neaparat robul conceptiilor primite in perioada infanta. (Si oricum acea cultura "toxica" este necesara pentru supravieturirea indivizilor comuni.) Ah… dar el avea o problema cu cultura, deci nu putea sa’l citeasca pe Castaneda. N’am facut calculul, cred ca aparusera deja cartile respective sau deja apareau la acea vreme. Dar oricum, erau si alte izvoare din care gasea respectiva informatie, Castaneda a fost doar extrem de limpede si credibil, pentru ca venea din directia stiintei oficiale occidentale (fiind profesor de antropologie, intr’o universitate, in americania).

Abia mult mai tarziu, cand am reflectat la caracterul lui Freud, ele au capatat pentru mine importanta si si’au dezvaluit intreaga semnificatie. Ma frapase mai ales o trasatura de caracter: amaraciunea lui Freud. Ma frapase inca de la prima noastra intalnire. Mult timp ea mi’a ramas de neinteles, pana ce am fost in stare s’o vad in corelatie cu atitudinea lui fata de sexualitate. (come on… Freud insusi putea totul in legatura cu sexualitatea, asta arata din prima secunda ca la el insusi chiar se intampla acest lucru) E adevarat ca pentru Freud, sexualitatea insemna un numinosum, insa in terminologia si in teoria sa ea este exprimata exclusiv ca functie biologica. Numai agitatia, emotia cu care vorbea despre ea te lasau sa intuiesti ca ea atingea in el o coarda mult mai launtrica, facand’o sa vibreze. La urma urmei, el vroia sa’i invete pe ceilalti – asa, cel putin, imi dadea mie senzatia – ca, privita din interior, sexualitatea contine si spiritualitate sau ca are un sens intrinsec. Terminologia lui concretista era insa prea ingusta pentru a exprima aceasta idee.

Si uite asa imi aduc aminte una din primele idei pe care mi le’a provocat Freud. Ca a gasit undeva niste texte vechi care explicau psihicul uman. Si asemeni lui Pitagora, a lansat acele idei in lumea stiintei oficiale de la acea vreme, dar ca si cum ar fi productie proaspata, ascunzand sursa lor reala. Insa avea o problema. Textele proveneau din zona spirituala. Daca ar fi asa, avea toate motivele sa fie trist, sa vrea sa decimeze spiritualitatea si cultura, fiindca daca acestea ar fi ajuns la mare cinste s’ar fi descoperit ca ideile prezentate de el ca proprii se regasesc pe de o parte in texte mult mai vechi si pe de alta parte sunt denaturate in mod grotesc. Iar toata autoritatea lui ar fi fost spulberata, acesta fiind lucru cel mai tragic ever pentru el.
Fiindca da, in multe locuri se afirma ca exista spiritualitate in sexualitate. Si e lesne de inteles ca sexul fiind in sine un act de creatie nici nu sunt multi pasi de parcurs pentru a intelege legatura. Dar una e sa afirmi ca sexualitatea are aspecte spirituale, alta este sa negi spiritul ca sa pui in locul sau o pula (adica sexul gol).

In timp ce “Freud facea nereu caz de ireligiozitatea sa”, “...observasem la Freud o iruptie de factori religiosi inconstienti. In mod evident, el vroia sa ma recruteze pentru a face amandoi front comun impotriva continuturilor inconstiente amenintatoare.
Impresia pe care mi’a lasat’o aceasta discutie a contribuit la confuzia mea; caci pana atunci eu nu atribuisem sexualitatii importanta unei chestiuni fluctuante, nesigure, careia trebuie sa’i ramai fidel, de teama sa n’o pierzi. Pentru Freud, sexualitatea insemna, pare’se, mai mult decat pentru alti oameni. Ea era pentru el o res religiose observanda (un lucru ce trebuie respectat cu religioziate)”

Da. Freud il omorase pe Dumnezeu si pusese in locul lui sexul. Cu aceeasi valorizare. Multimea imbecila saliva la vazul acestui lucru. Nietzsche observand asta spunea “Dumnezeu a murit”. Multimea imbecila se uita apoi stramb la Nietzsche nepricepand (fireste) ca ei sunt cei ce au aprobat respectiva ucidere.

Iar in ceea ce’l priveste pe Freud… daca ma amuz putin cu corelarile logice, pot spune ca avea el privea sexualitatea ca fiind ceva fluctuant, nesigur, caruia trebuie sa’i fi fidel ca sa n’o pierzi… pentru ca avea probleme cu potenta! Si mai apoi atribuia sexualitatii loc primar in viata sa, forta determinanta a vietii sale, Dumenzeu atotputernic in deciziile sale (apare si aceasta corelatie, n’am mai pus citatul) pentru ca… avea sifilis! Iar sifilisul dispunea de corpul si mintea vajnicului nostru impotent dupa bunul sau plac. Asa ca Freud trebuia sa gaseasca o metoda de a imbuna boala sexuala. Idolatrizand sexul, ridicandu’l la rang de substitutio domine.

Intrebat de Jung despre un anumit domeniu “sub influenta prejudecatii sale materialiste, el a respins intregul complex de probleme ca fiind un nonsens, invocand in sustinerea punctului sau de vedere un pozitivism atat de superficial, incat doar cu greu m’am abtinut sa’i dau o replica mai severa. Au mai trecut cativa ani pana ce Freud a admis seriozitatea si existenta” respectivului domeniu.

Apai io incep sa cred ca sifiliticul impotent era de fapt un om al vremilor de azi, ajuns printr’o bizarerie a sortii la inceput de veac trecut.

In cadrul analizei viselor Freud refuza la un moment dat sa ofere informatii din viata particulara lui Jung motivand: “ – Doar nu’mi pot risca autoritatea!”. Deci omu’ se simtea atat de cu musca pe caciula incat pana si in procesul de psihanaliza refuza cautarea adevarului, pentru propria sa sanatate! Adica si la nivel intim, secret, refuza sa cunoasca pe motiv de autoritate. “Freud plasa autoritatea personala mai presus decat adevarul.” Asta Jung a spus, nu eu.

Dupa cum am mai spus, Freud nu a fost in stare sa’mi interpreteze visele de’atunci decat incomplet dau chiar deloc. Era vorba de vise cu continut colectiv, cu o abundenta de material simbolic.
Pai nu. Ca daca nu era cu sex nu era deloc. Ca doar despre Freud e vorba in propozitie…

Ahhh… deliciu ce urmeaza!
Am devenit atunci constient cat de puternic percepeam diferenta dintre atitudinea intelectuala a lui Freud si a mea. Eu crescusem in atmosfera intens istorica a Baselului de la sfarsitul secolului trecut si acumulasem, datorita lecturii vechilor filozofi anumite cunostinte din domeniul istoriei psihologiei. Daca reflectam la vise si la continuturile inconstientului, asta nu se intampla niciodata fara sa recurg la comparatii istorice; in vremea studentiei, folosisem de fiecare data in asemenea ocazii vechiul lexicon de filozofie al lui Krug. Cunosteam in special autorii secolului al XVIII-lea, precum si pe cei de la inceputul secolului al XIX-lea. Aeasta lume alcatuia atmosfera camerei mele de zi de la etajul intai. In schimb, avem impresia ca “istoria spirituala” a lui Freud incepea cu Buchner, Moleschott, Dubois-Reymond si Darwin.
Adicatelea dusmanul culturii era incult? Ah… ce suuurpriza! Na ca nu ma asteptam ca cel ce uraste cultura sa fie in fond un incult. Care… eventual se ascunde sub formula “nu citesc ca sa nu fiu pervertit cultural, ca sa nu fiu manipulat cultural”… formula pe care am gasit’o la deja multi papitoi care se fandosesc cu inteligenta lor pe care o considera arhisuficienta in intelegerea omului si a vietii.

Si spuneam ceva despre boala psihica a lui Freud:
Acum ochii meu vedeau clar: el insusi suferea de nevroza, si anume una usor de diagnosticat (adica puternica), cu niste simptome foarte neplacute, asa cum am descoperit in timpul calatoriei noastre in America.
Deci Freud, autointitulatul doctor de chestii psihice avea psihicul buba. Iar solutia lui a fost:
Ma invatase atunci ca lumea intreaga e putin nevrotica si de aceea trebuie sa fim toleranti.
Ha-ha-ha-ha-ha!!! Deci bolnavul minimizeaza importanta propriei boli pretextand ca lumea intreaga e bolnava. Si solutia e toleranta. Parca m’am mai lovit de subiectul asta. Toleranta… da! Suntem intr’o societate in care toleranta fata de prostie, fata de proasta crestere, fata de incultura a dus la stabilirea unor norme care ingradesc omul cu mintea intreaga si il forteaza la alienare! Nu mai poti citi un ziar fara a fi ametit de greseli gramaticale. Nu mai poti deschide televizorul sau radioul fara a’ti ameninta mintea cu tot felul de aberatii demente.

Nu eram insa nicidecum gata sa ma multumesc cu atat, ci vroiam sa stiu mai degraba cum se putea evita o nevroza. Vazusem ca nici Freud, nici elevii lui nu puteau intelege ce insemna pentru teoria si practica psihanalizei faptul ca nici macar maestrul nu reusea sa iasa din propria nevroza.
Deci sleahta de manelisti considera ca nebunul ii poate insanatosi la nivel sufletesc pe ceilalti… mirobolant! Si mai considera ca metoda terapeutica e buna, chiar daca nu'i foloseste nici macar autorului ei.
Cand si’a anuntat apoi intentia de a identifica teoria si metoda si a le dogmatiza, n’am mai putut colabora cu el si nu mi’a ramas alta cale decat aceea de a ma retrage.
Adica atunci cand nebunul a trecut de la ideea mea fixa la trebuie ca toti sa aiba aceasta idee fixa Jung s’a retras. Iar manelistii si’au impanzit maneaua peste tot. La dracu’… paralela e prea plina de realitate.
.

sâmbătă, 10 iulie 2010

Jung - amintiri vise reflectii 3

.
Am constatat ca nu ajungi nicaieri daca nu vorbesti despre lucrurile stiute de toti. Cel naiv in aceasta privinta nu intelege ce jignire inseamna pentru semenul sau sa i se vorbeasca despre ceva ce lui ii este necunoscut.”

Formularea este un pic gresita. Corect ar fi fost: nu ajungi sus daca nu vorbesti despre lucrurile stiute de toti, in card cu ei.
Iar a doua fraza se poate simplifica in: ascunde faptul ca stii, pen’ca ei se vor simti jigniti aprioric de cunoaterea ta!

Angajarea la o clinica depindea insa in mare masura de protectia de care te bucurai sau de simpatia personala a sefului.

Ha! ‘Alde Radu, se aude? ...si restul. Inainte sa aruncati cu vorbe gen “numai la noi…” aflati intai adevarul! Ceea ce spune nenea Jung mai sus se petrecea in Elvetia… da? Elvetia!

Singurul lucru cert care se putea constata la el era ca lasa impresia unui ambitios aproape monomaniac care, aparent, nu arata interes pentru nimic altceva in afara datelor, a faptelor si a cunostintelor medicale.”
Asta mi’a adus aminte decativa colegi.
La putini ani dupa absolvirea studiilor s’a imbolnavit de schizofrenie.”
Ei, asta e doar un model dorit azi!

- Stiti, Jung, ce ati descoperit la aceasta pacienta este cu siguranta interesant. Dar cum de ati rezistat oare sa petrecetiore si zile in sir cu femeia asta fenomenal de urata?
Probabil ca l’am privit destul de uimit, caci un asemenea gand nu’mi trecuse niciodata prin minte. Pentru mine ea era, intr’un anumit sens, o fiinta batrana si prietenoasa, intrucat avea idei fixe atat de frumoase si spunea lucruri atat de interesante. Si, la urma urmei, faptura omeneasca rasarea si la ea dintr’un nor de nonsens grotesc.

Adicatelea nenea Jung, in urma unui caz, desluseste cateva lucruri deosebit de interesante. Insa cand i le comunica lui Freud, acesta din urma da atentie mai mult femeii ca obiect sexual. Ca atatica putea saracu’… mai putin la el ‘nteresu’ despre psihologie ori adevar (vom vedea mai tarziu). Ma’ mult cu sexu’ – si... aaa... numa’ cu sexu’. Asta e tot ce era Freud capabil sa vada.

In cazul pacientilor cultivati si inteligenti, psihiatrul are nevoie de mai mult decat de simplele cunostinte de specialitate. El trebuie sa inteleaga, eliberat de toate presupunerile teoretice, ce’l determina si ce’l zbuciuma in realitate pe bolnav, altfel provoaca rezistente superflue. Doar nu se pune problema confirmarii unei teorii, ci aceea de a face in asa fel incat un pacient sa se inteleaga pe sine insusi, in calitate de individ. Acest lucru nu este insa posibil fara comparatia cu punctele de vedere colective, despre care doctorul ar trebui sa aiba cunostinta. Pentru aceasta nu este suficienta o simpla formatie medicala, caci orizontul sufletului omenesc cuprinde infinit mai mult decat cel limitat al cabinetului de consultatie al doctorului.

Adica mes amis psiho si psihi, cu o facultate, cateva cursuri extra si niste doua-trei chestii citite nu va faceti tamaduitori de oameni. Decat pentru marea masa de rumegatoare. Si nici pentru acelea nu bag mana in foc ca ar functiona asta schema simpla.
Atata vreme cat nu exista daca nu o neliniste macar o dorinta de cautare, de intelegere a complexitatilor misterelor din lumea de langa noi, legata strict – dupa cum se pare – cu lumea din noi… aqua chiorisima.
Ca iata si mai mare treaba pe care o zice nenea Jung!

Am constatat adesea ca oamenii se imbolnavesc de nervi atunci cand se multumesc cu raspunsuri insuficiente sau false la intrebarile vietii. Ei cauta pozitie, casatorie, reputatie, succes exterior si bani si raman nefericiti si nevrotici, chiar daca au obtinut ce cautau. Asemenea oameni sunt inclestati de obicei intr’o prea mare ingustime spirituala. Viata lor n’are destul continut, n’are sens.

Pai si sa ne gandim ca de vreo generatie-doua autoporeclitii comunisti au avut ca scop major interzicerea cautarii raspunsurilor pentru intrebarile vietii. Prin metode coercitive directe. Iar prietenii lor de betie, capitalistii, au facut acelasi lucru, insa prin metode coercitive indirecte.
Bun. Acum ne este mai usor sa intelegem de ce am ajuns sa traim intr’o lume de cacat!

Miturile au aparut odata cu omul. Convingerea ca exista o lume nevazuta langa noi este o constanta a existentei umane. Numai ca de cativa anisori s’au trezit cativa ‘telijenti sa se rada de ceea ce nu se vede cu ochiul liber ca de niste nerozii jenante. Cum si de Galilei au ras. S’au oprit dupa ce le’a aratat telescopu’. Dar cestalalt telescop nu mai este exterior. Nu poate fi dat. Ti’l creezi singur sau stai ca orbetele. Si razi de cei ce vad, fireste.
Iar cum presiunea sociala este mare, cu timpul oamenii au trecut de la a nu vorbi despre mituri, la a le ignora, la a le uita. Iar in lipsa lor dezvolta comportamente grotesti, insa laudate la teve! Asa ca don't worry, be happy!

Printre pacientii asa-zis nevrotici din ziua de azi, nu putini la numar sunt cei care pe vremuri nu ar fi ajuns nevrotici, adica in conflict cu ei insisi. Daca ar fi trait intr’un timp si intr’un mediu in care omul era inca legat prin mit de lumea stramosilor si, astfel, de natura traita si nu doar vazuta din exterior, atunci ar fi fost crutati de dezbinarea cu propria persoana. Este vorba despre oameni care nu suporta pierderea mitului, nu gasesc drumul spre o lume pur exterioara, adica spre imaginea despre lume furnizata de stiintele naturii, si nici nu sunt satisfacuti de jocul cu cuvintele – joc intelectual al fanteziei care nu are catusi de putin de a face cu intelepciunea.” (aici ref si adam si eva / rebreanu)

Pai da! In sfarsit am gasit pe cineva care o spune fara sa poata fi acuzat de naluciri.

Conversatiile cele mai frumoase si incarcate de semnificatii si de consecite pe care le’am purtat in viata mea sunt anonime.

Da. Acestea sunt cele mai frumoase conversatii. Si tocmai am reusit sa mai provoc una saptamana trecuta. Cu vechiul amic Radu… si cu audienta nemultumita, un pustiu’ autosuficient, plin de iel.
Audienta care mi’a amintit de cateva saptamani urmatoarea teorie: cei cu copilarie la tara au o nevoie inconstienta de a vorbi mai tare. Si mai mult decat atat, considera tonul molcom - elevat de vorba ca fiind fandosit. Ca deh’, ce stie taranu’ ce’i satelitu’? Si da. Am verificat in jur – inca nu am gasit exceptie!

Si vom avea cred urmatoarea postare dedicata dragutului de Freud.
.