Jung despre Freud

.

"Alta era situatia cu privire la continutul refularii. Aici nu’i puteam da dreptate lui Freud. El considera trauma sexuala drept cauza a refularii, ceea ce mie nu’mi ajungea. Activitatea mea practica ma pusese in fata multor cazuri de nevroze in care sexualitatea juca doar un rol secundar, factorii care stateau in prim-plan fiind de alta natura – de exemplu, problema adaptarii sociale, a reprimarii determinate de anumite evenimente tragice, a existentelor legate de prestigiu etc. mai tarziu i’am infatisat lui Freud astfel de cazuri; dar el nu accepta drept cauze valabile alti factori in afara de sexualitate."

Pai na – ca orice bolnav (vom vedea mai tarziu) Freud nu vedea decat ce’l macina pe el. Sexualitate si’atat.
...Ca impreuna cu Adler a inteles ca exista mecanismul refularii nu’i mare minune. Asta am inteles si eu de unul singur inca din adolescenta, prin simpla autoobservare. Dar sa ajungi la continutul refularii este partea care presupune cu adevarat anumite aptitudini. Ceea ce Freud nici macar nu a catadicsit sa caute prea mult – a pus sexualitatea by default pe post de raspuns.

"M’a impresionat ce mi’a spus despre teoria sexuala. Cu toate acestea, cuvintele lui nu’mi puteau indeparta ezitarile si risipi indoielile, pe care i le’am spus si expus in mai multe randuri; de fiecare data insa, el le’a pus pe seama lipsei mele de experienta. Freud avea dreptate: pe’atunci nu aveam inca suficienta experienta… spre a’mi motiva obiectiile. Am realizat ca teoria lui sexuala era extrem de importanta pentru el, in sens personal si filozofic deopotriva."

Teoria asupra sexualitati era importanta pentru el la nivel personal. Ii arata cu ce forta il macina obsesia si frustrarile. Pe el, ca individ. Insa refuza sa recunoasca asta in el si proiecta asupra tuturor celorlalti propria problema. Iar o gramada de momai cu dinti de lapte dupa ce au fost impresionati de acea teorie au luat’o ca sanatoasa! Boala unuia a fost ridicata la rang de metoda terapeutica de catre toti flenduristii pusi pe impuscarea francului prin sarlatanii, carora le era lene sa isi dezvolte o cultura de un minim bun-simt… sau bunul simt insusi.

"Am inca vii in amintire vorbele lui Freud:
- Dragul meu Jung, promiteti’mi sa nu renuntati niciodata la teoria sexuala. Este lucrul esential. Vedeti, trebuie sa facem din ea o dogma, un bastion de neclintit.
Mi se adresase plin de patima si pe tonul unui tata care ar zice: “Si promite’mi un lucru, dragul meu fiu: ca vei merge in fiecare duminica la biserica ”
- Un bastion… impotriva cui? l’am intrebat, putin mirat.
- Impotriva torentului negru de noroi… mi’a raspuns.
Aici a ezitat o clipa, pentru a adauga inapoi:
- … al ocultismului.
Mai intai au fost “bastionul” si “dogma” care m’au alarmat; caci o dogma, adica o profesiune de credinta indiscutabila, se elaboreaza numai acolo unde se vizeaza o data pentru totdeauna inabusirea indoielilor. Asta insa nu mai are nimic de a face cu judecata stiintifica, ci numai cu o sete personala de putere."

Pai am zis eu cumva vreodata ca Freud a facut stiinta? Nu cred. Pur si simplu a cautat putere, iar sexul fiind in acea vreme subiectul cel mai bun pentru a’l propulsa, coroborat cu problema lui psihica… ta-daaaam!
Si o precizare. Ceea ce Freud numea ocultism insemna spiritualitate. Dar nu prea putea saracul sa rosteasca acest termen. De aceea a si ezitat inainte de a’l rosti si a ales altul. Iata ce spune Jung about that: “Ori de cate ori iesea la iveala la un om sau intr’o opera de arta expresia unei spiritualitati, el o suspecta si lasa sa se inteleaga ca ar fi vorba despre “sexualitate refulata”. Ce nu se putea eticheta direct ca sexualitate era etichetat de el drept “psihosexualitate””. Boala lui Freud era atat de puternica incat era dispus sa distruga tot ce a creat omul: “Am obiectat ca ipoteza lui, gandita logic pana la capat, ar duce la o judecata cu efect distrugator asupra culturii. Cultura ar parea ca o simpla farsa, ca un rezultat morbid al sexualitatii refulate:
- Da, a confirma el, asa este. E un blestem al sortii, impotriva caruia suntem lipsiti de orice putere.”
Deci da! Asta este evident iubitul manelistilor. Asta e regele lor, idolul lor. Nu cultura, just sexualitate. Si ceva agresivitate, pen’ca sexualitatea primitiva (descatusata de orice cultura) merge mana in mana cu ea.
Si chiar daca injuriem personajul, banuindu’l de o asemenea inteligenta / cultura incat sa consideram ca ar fi facut referire nu la cultura in acceptiunea larga a termenului, ci la acea cultura care inca din primele clipe de viata ne creeaza o paradigma puternica, ne dicteaza ce si cum vedem pe parcursul vietii, tot nu’i putem da dreptate. Sa’l fi citit pe Castaneda. Ar fi aflat ca exista cai de a te detasa si de acea cultura, nu esti neaparat robul conceptiilor primite in perioada infanta. (Si oricum acea cultura "toxica" este necesara pentru supravieturirea indivizilor comuni.) Ah… dar el avea o problema cu cultura, deci nu putea sa’l citeasca pe Castaneda. N’am facut calculul, cred ca aparusera deja cartile respective sau deja apareau la acea vreme. Dar oricum, erau si alte izvoare din care gasea respectiva informatie, Castaneda a fost doar extrem de limpede si credibil, pentru ca venea din directia stiintei oficiale occidentale (fiind profesor de antropologie, intr’o universitate, in americania).

“Abia mult mai tarziu, cand am reflectat la caracterul lui Freud, ele au capatat pentru mine importanta si si’au dezvaluit intreaga semnificatie. Ma frapase mai ales o trasatura de caracter: amaraciunea lui Freud. Ma frapase inca de la prima noastra intalnire. Mult timp ea mi’a ramas de neinteles, pana ce am fost in stare s’o vad in corelatie cu atitudinea lui fata de sexualitate. (come on… Freud insusi putea totul in legatura cu sexualitatea, asta arata din prima secunda ca la el insusi chiar se intampla acest lucru) E adevarat ca pentru Freud, sexualitatea insemna un numinosum, insa in terminologia si in teoria sa ea este exprimata exclusiv ca functie biologica. Numai agitatia, emotia cu care vorbea despre ea te lasau sa intuiesti ca ea atingea in el o coarda mult mai launtrica, facand’o sa vibreze. La urma urmei, el vroia sa’i invete pe ceilalti – asa, cel putin, imi dadea mie senzatia – ca, privita din interior, sexualitatea contine si spiritualitate sau ca are un sens intrinsec. Terminologia lui concretista era insa prea ingusta pentru a exprima aceasta idee.”

Si uite asa imi aduc aminte una din primele idei pe care mi le’a provocat Freud. Ca a gasit undeva niste texte vechi care explicau psihicul uman. Si asemeni lui Pitagora, a lansat acele idei in lumea stiintei oficiale de la acea vreme, dar ca si cum ar fi productie proaspata, ascunzand sursa lor reala. Insa avea o problema. Textele proveneau din zona spirituala. Daca ar fi asa, avea toate motivele sa fie trist, sa vrea sa decimeze spiritualitatea si cultura, fiindca daca acestea ar fi ajuns la mare cinste s’ar fi descoperit ca ideile prezentate de el ca proprii se regasesc pe de o parte in texte mult mai vechi si pe de alta parte sunt denaturate in mod grotesc. Iar toata autoritatea lui ar fi fost spulberata, acesta fiind lucru cel mai tragic ever pentru el.
Fiindca da, in multe locuri se afirma ca exista spiritualitate in sexualitate. Si e lesne de inteles ca sexul fiind in sine un act de creatie nici nu sunt multi pasi de parcurs pentru a intelege legatura. Dar una e sa afirmi ca sexualitatea are aspecte spirituale, alta este sa negi spiritul ca sa pui in locul sau o pula (adica sexul gol).

In timp ce “Freud facea nereu caz de ireligiozitatea sa”, “...observasem la Freud o iruptie de factori religiosi inconstienti. In mod evident, el vroia sa ma recruteze pentru a face amandoi front comun impotriva continuturilor inconstiente amenintatoare.
Impresia pe care mi’a lasat’o aceasta discutie a contribuit la confuzia mea; caci pana atunci eu nu atribuisem sexualitatii importanta unei chestiuni fluctuante, nesigure, careia trebuie sa’i ramai fidel, de teama sa n’o pierzi. Pentru Freud, sexualitatea insemna, pare’se, mai mult decat pentru alti oameni. Ea era pentru el o res religiose observanda (un lucru ce trebuie respectat cu religioziate)”

Da. Freud il omorase pe Dumnezeu si pusese in locul lui sexul. Cu aceeasi valorizare. Multimea imbecila saliva la vazul acestui lucru. Nietzsche observand asta spunea “Dumnezeu a murit”. Multimea imbecila se uita apoi stramb la Nietzsche nepricepand (fireste) ca ei sunt cei ce au aprobat respectiva ucidere.

Iar in ceea ce’l priveste pe Freud… daca ma amuz putin cu corelarile logice, pot spune ca avea el privea sexualitatea ca fiind ceva fluctuant, nesigur, caruia trebuie sa’i fi fidel ca sa n’o pierzi… pentru ca avea probleme cu potenta! Si mai apoi atribuia sexualitatii loc primar in viata sa, forta determinanta a vietii sale, Dumenzeu atotputernic in deciziile sale (apare si aceasta corelatie, n’am mai pus citatul) pentru ca… avea sifilis! Iar sifilisul dispunea de corpul si mintea vajnicului nostru impotent dupa bunul sau plac. Asa ca Freud trebuia sa gaseasca o metoda de a imbuna boala sexuala. Idolatrizand sexul, ridicandu’l la rang de substitutio domine.

Intrebat de Jung despre un anumit domeniu “sub influenta prejudecatii sale materialiste, el a respins intregul complex de probleme ca fiind un nonsens, invocand in sustinerea punctului sau de vedere un pozitivism atat de superficial, incat doar cu greu m’am abtinut sa’i dau o replica mai severa. Au mai trecut cativa ani pana ce Freud a admis seriozitatea si existenta” respectivului domeniu.

Apai io incep sa cred ca sifiliticul impotent era de fapt un om al vremilor de azi, ajuns printr’o bizarerie a sortii la inceput de veac trecut.

In cadrul analizei viselor Freud refuza la un moment dat sa ofere informatii din viata particulara lui Jung motivand: “ – Doar nu’mi pot risca autoritatea!”. Deci omu’ se simtea atat de cu musca pe caciula incat pana si in procesul de psihanaliza refuza cautarea adevarului, pentru propria sa sanatate! Adica si la nivel intim, secret, refuza sa cunoasca pe motiv de autoritate. “Freud plasa autoritatea personala mai presus decat adevarul.” Asta Jung a spus, nu eu.

“Dupa cum am mai spus, Freud nu a fost in stare sa’mi interpreteze visele de’atunci decat incomplet dau chiar deloc. Era vorba de vise cu continut colectiv, cu o abundenta de material simbolic.”
Pai nu. Ca daca nu era cu sex nu era deloc. Ca doar despre Freud e vorba in propozitie…

Ahhh… deliciu ce urmeaza!
“Am devenit atunci constient cat de puternic percepeam diferenta dintre atitudinea intelectuala a lui Freud si a mea. Eu crescusem in atmosfera intens istorica a Baselului de la sfarsitul secolului trecut si acumulasem, datorita lecturii vechilor filozofi anumite cunostinte din domeniul istoriei psihologiei. Daca reflectam la vise si la continuturile inconstientului, asta nu se intampla niciodata fara sa recurg la comparatii istorice; in vremea studentiei, folosisem de fiecare data in asemenea ocazii vechiul lexicon de filozofie al lui Krug. Cunosteam in special autorii secolului al XVIII-lea, precum si pe cei de la inceputul secolului al XIX-lea. Aeasta lume alcatuia atmosfera camerei mele de zi de la etajul intai. In schimb, avem impresia ca “istoria spirituala” a lui Freud incepea cu Buchner, Moleschott, Dubois-Reymond si Darwin.”
Adicatelea dusmanul culturii era incult? Ah… ce suuurpriza! Na ca nu ma asteptam ca cel ce uraste cultura sa fie in fond un incult. Care… eventual se ascunde sub formula “nu citesc ca sa nu fiu pervertit cultural, ca sa nu fiu manipulat cultural”… formula pe care am gasit’o la deja multi papitoi care se fandosesc cu inteligenta lor pe care o considera arhisuficienta in intelegerea omului si a vietii.

Si spuneam ceva despre boala psihica a lui Freud:
“Acum ochii meu vedeau clar: el insusi suferea de nevroza, si anume una usor de diagnosticat (adica puternica), cu niste simptome foarte neplacute, asa cum am descoperit in timpul calatoriei noastre in America.”
Deci Freud, autointitulatul doctor de chestii psihice avea psihicul buba. Iar solutia lui a fost:
“Ma invatase atunci ca lumea intreaga e putin nevrotica si de aceea trebuie sa fim toleranti.”
Ha-ha-ha-ha-ha!!! Deci bolnavul minimizeaza importanta propriei boli pretextand ca lumea intreaga e bolnava. Si solutia e toleranta. Parca m’am mai lovit de subiectul asta. Toleranta… da! Suntem intr’o societate in care toleranta fata de prostie, fata de proasta crestere, fata de incultura a dus la stabilirea unor norme care ingradesc omul cu mintea intreaga si il forteaza la alienare! Nu mai poti citi un ziar fara a fi ametit de greseli gramaticale. Nu mai poti deschide televizorul sau radioul fara a’ti ameninta mintea cu tot felul de aberatii demente.

“Nu eram insa nicidecum gata sa ma multumesc cu atat, ci vroiam sa stiu mai degraba cum se putea evita o nevroza. Vazusem ca nici Freud, nici elevii lui nu puteau intelege ce insemna pentru teoria si practica psihanalizei faptul ca nici macar maestrul nu reusea sa iasa din propria nevroza.”
Deci sleahta de manelisti considera ca nebunul ii poate insanatosi la nivel sufletesc pe ceilalti… mirobolant! Si mai considera ca metoda terapeutica e buna, chiar daca nu'i foloseste nici macar autorului ei.
“Cand si’a anuntat apoi intentia de a identifica teoria si metoda si a le dogmatiza, n’am mai putut colabora cu el si nu mi’a ramas alta cale decat aceea de a ma retrage.”
Adica atunci cand nebunul a trecut de la ideea mea fixa la trebuie ca toti sa aiba aceasta idee fixa Jung s’a retras. Iar manelistii si’au impanzit maneaua peste tot. La dracu’… paralela e prea plina de realitate.

.