..............
Iar fata aceea, iata,
Se uita la mine cu sufletul...
Nu, draga, nu te deranja sa ma iubesti.
O cafea neagra voi servi, totusi
Din mana ta.
Imi place ca tu stii s-o faci
Amara.
(Marin Sorescu)
..............

luni, 31 mai 2010

Brenac are grija de copii, ii imbolnaveste

.
Cum spuneam, am cumparat in lipsa de altceva, lapte cu cacao (asta e topica de pe ambalaj, eu zic de regula cacao cu lapte).

Ceea ce a dus la urmatoarea aflare:

- puscariasii BRENAC Lactate produc lapte cu cacao - care de regula cred ca este cumparat pentr copii - in care baga unul din E’urile periculoase conf http://www.topsanatate.ro/euri.php?action=cauta&e=E407

Nu este minunat?
.

La mare

.
Am scapat.

Cel putin azi.

Intrasem de cateva saptamani in vrie. Ma lovise munca.

Ca ma preocupam cu ea la birou nu e chiar atat de anormal, insa preocuparea asta incepuse sa isi intinda niste aripi cam negre si asupra restului de timp pe care il mai aveam. Ramaneam asa ingandurat ca o jucarie intoarsa cu cheia care nu mai are suficienta motivatie ca sa miste, insa chiar si scapata de tirania cheii nu poate face alte miscari, proprii, in afara de cele dictate de mecanismele fixe, rigide.

Asa ca spre sfarsitul saptamanii trecute am ridicat la fileu o noua provocare: trebuie sa scap de tensiunea data de preocuparea asta excesiva fata de munca.

Incat azi de dimineata in drum spre birou... divaghez pe drum si fac un ocol prin cateva alimentare. Chiar daca intarziasem deja 10 minute. Decat in 10 minute stresat mai bine in 14 relaxat! Ca sa caut un anumita minune care imi place de la napolact. Iaurturile cu chestii. N’aveau, asa ca mi’am luat un lapte cu cacao.

Si iesit asa din rutina somnambula a drumului de dimineata catre birou... am vazut in jur verdeata, soarele, lumina, libertatea. Atata vreme cat nu sunt la birou... sunt liber! Pasul catre birou, timpul catre birou nu difera cu nimic in esenta lui fata de timpul petrecut catre... plaja, la mare! Asa ca nici pasul, nici starea interioara nu are de ce sa fie alta. Sunt pe strada, ma misc liber si ma bucur de aer, soare, iarba samd.

La pranz, in cantina de la parterul multinationalei, fereastra care da spre cativa copaci si zgomotul care se aude imi amintesc de cateva sali de mese din hotelurile ceausiste de la mare. Din nou ma opresc, ma uit in jur, ma uit pe geam si realizez ca substantial nimic nu difera de alta masa pe care o petreceam la mare, in hotel. Atitudinea interioara este decizie personala, o decizie a momentului.

Asa ca zilele acestea, mergand pe strada ma simt la fel de liber si bine ca la mare. Ba chiar mai bine, pentru ca nu ma inoportuneaza arsita de acolo.

Oricum, nu cred ca ar exista alta metoda de a fi relaxat pe strada vazand de fiecare data cand ies cel putin una bucata... tipa... care... imbracata cu o rochita un pic mai grosuta decat panza de paianjen. Cu cele intime la vedere. (oricum definitia intimului evident s’a modificat puternic in ultimii ani) ...asa ca trebuie sa consider ca acea dungulita subtire si viu colorata dintre... da... dintre bucile domnisoarei din fata este nimic altceva decat un costum de baie! Trebuie! Altfel, daca as considera ca este altceva... tare rau ar fi pentru presiunile existente in sistemul Omului.

Da... sunt la mare. Si cum in ultimii ani am inceput sa ma simt mai bine la terasa decat pe nisip, la plaja, chiar nu’mi lipseste nimic notabil. Sunt la mare.
.

joi, 20 mai 2010

Ciudatenia diminetii

.
Pisica inca doarme pe patura, langa mine. Nu s’a miscat de aseara. Ciudat, niciodata n’am vazut’o sa ramana in acelasi loc toata noaptea. Totusi mi s’a facut frig. Ma bag pe jumatate sub patura, cu grija, astfel incat sa nu catapultez animalu’. Animal care simte miscare si incepe automat sa toarca, iar eu gasesc o pozitie excelenta, e cald, e bine si... aud alarma. Desteptarea!

Ma pregatesc sa ma duc undeva unde n’am chef sa ajung. Asta fac zilnic. Nu e ciudat?!
La iesirea din casa ma uit la bicicleta, dar o las acolo. De ce nu merg cu bicicleta? Nu stiu si asta mi se pare iar ciudat. Jos trec pe langa masina. Si masina o las acolo. Na ca am obiecte pe care nu le folosesc.

Ajung la un tren râmatic. Il descriu putin pentru ca si asta este o ciudatenie in sine. Gauri intunecate in pamant si rame in care intra oameni ca sa ajunga dintr’un loc in altul. Inventatorul trebuie sa fi mancat niste vegetale ciudate.

Pe peron, o pereche de picioare cu pantofi, dres si curburi care denota eleganta, rafinament, stil. In timp ce chipul, gura si privirea transmit vulgaritate, mediocritate, lipsa oricarui element dat mai devreme. Oare cum si oare de ce? Ciudat.

Nici azi nu mi’am luat cu mine o carte. De cand am terminat formele fundamentale ale angoasei iar ma plictisesc in gaurile astea negre.

Vine rama scrasnind. Este mare, din fier. La apel lipsesc cativa cunoscuti. Amorezul blondei grasune fara culoare, cuplul maghiar... iar Bivolaru a ramas pe peron, impreuna cu alti cativa. Desi mai este loc suficient in râma. Ciudat, nu inteleg de ce.

Doua fete care nu se cunosc au aceeasi culoare pe unghii. Un rosu ciudat, mat, tipator, neobisnuit. Nu se cunosc intre ele, mainile lor stau la distanta de o palma una de alta, atarnate de acele cureluse de pe barile de sus, in pozitii sililare, cu culori identice. As vrea sa fac o poza. N'am cu ce, nu fac poze cu telefonul decat in extremis.

Sunt o multime de oameni cu doape zgomotoase in urechi. Iar doi mai si vorbesc din cand in cand intre ei. Mai tare, ca sa se poata auzi in ciuda doapelor, in ciuda zgomotului produs de doape. Uh, e o dimineata ciudata.

Alta fata se ridica de pe scaun. Si isi ia o mica pauza inainte de a se indrepta spre usa, rezemandu’si un san ferm de mana mea care sta disciplinata pe o bara. Incep sa ma intreb de ce face asta. Mi’e destul de clar ca nu avea nevoie de asta pentru echilibru. Se intampla lucruri ciudate asa ca nu ma mai mir.

Intra o namila de om. Cu rucsacul in spate. Ma uit la el si din nou, nu inteleg. Este un tip pe la vreo 40 de ani, cu aer elevat, cu acea senzatie de discomfort specifica intelectualilor autentici intiparita pe fata, in privire. Si totusi se impinge lent printre oameni, cu rucsacul in spate. Se opreste la un brat de mine. Ridic o mana catre el si il bat undeva la vreo 25 de centimetri sub umar ca sa ii atrag atentia. Fiindca acolo am ajuns cu mana, desi nu’s deloc un tip scund. Isi intoarce privirea catre mine si il intreb mirat: chiar nu stiti ca in transportul in comun nu se tin rucsacuri in spate?, aratand spre rucsac. Inca de la jumatatea frazei, inca de cand am facut gestul catre bagaj el a inceput jenat sa’l dea jos. Cam odata la doua zile zic cuiva de rucsacuri tinute in spate in metrou, in aglomeratie. E prima data cand am facut’o cu mirare. Ciudat, functioneaza si asa.

Langa mine una din fetele cu unghiile rosu ciudat citeste o carte. O misca prea neasteptat ca sa pot citi putin si eu, cateva randuri macar. Mi se pare ciudat ca nu are grija sa o tina fixa, ca sa ma pot bucura si eu putin de cateva randuri scrise probabil cu talent.

Intra o fata imbracata ca o rockerita. Din doapele ei se aude ceva house. Privirea ei... arata a berceni / rahova. Talmes-balmesul... e ciudat sau e firesc?

Care sunt distantele intre firesc si normalitate?

Azi este o singura persoana cu o carte deschisa. Asta nu este nici firesc nici normal. Pentru ca eu n’am cu ce sa ma joc de’a ghicitul cartii.

Ies la lumina. In fata mea este o fata care de la brau in jos are doar iegari. Si nu din cei grosi care mai acopera detalii. Ci din cei subtiri prin care vezi culoarea pielii, delimitarea chilotului tanga... culoarea acelui tanga... daca te uiti atent in momentul in care este mai intins materialul datorita miscarii pasului. Fara nicio bluza mai lunga care sa acopere macar soldurile da o senzatie de reala goliciune, de lipsa a unui obiect vestimentar. Nu ma uit atat de atent, ci doar mirat ca... exista. Mirat ca se indeapta tot spre cladirea cu birouri de multinationale. Cum poate sta 8 ore la birou printre oameni imbracati la costum atat de dezbracata? Daca ar fi avut formele perfecte as fi ar fi dat doar acea senzatie de lovitura ametitoare in stomac. Insa asa... da senzatia de goliciune inexplicabila. Intra in lift cu mine si coboara la acelasi etaj. Ciudat.

Ajung la birou si mi se spune ca da, este adevarat ce am aratat zilele trecute. Ca printr’o anumita actiune se va transmite angajatilor un mesaj nociv. “Dar inititatorii actiunii isi asuma raspunderea!”. Asa ca dam din umeri si nu corectam nimic. Cum adica isi asuma raspunderea? Cand tonusul angajatilor va scadea... cum vor folosi asumarea raspunderii pentru a corecta asta? Mai ales cand nu cuantifica nimeni in mod real nemultumirea angajatilor. Da, lucrez intr’o firma in care dupa ce arati ca este o problema, ti se spune da, ai dreptate, asa este... dar stii, dam din umeri. Si continuam ca si cand nu am sti. De fapt era treaba managerului cutare sa anunte problema asta. Daca el nu e capabil sa o vada, ea nu exista chiar daca ne’ai convins ca se intampla. Iar ciudat nu este acest lucru ci faptul ca m’a iritat chestia. Stiam deja ca’s idioti, asa ca in mod normal nu ma mai enervez.

Si ciudat, s’a restrictionat accesul la bloguri prin proxy’ul fara autentificare (cel pe care il folosim frecvent doar IT’ul... si cativa useri mai sugubeti). Asta dupa ce tocmai aflasem ca in firma sunt mai multe persoane care trec pe’aici decat ma asteptam.
Iar una peste alta in loc sa ma scufund in gramada de treburi... petrec iaca o multime de timp sa scriu baliverne.

Ciudata dimineata.
.

miercuri, 19 mai 2010

De pe mail

.
Iata dovada incontestabila a faptului ca mailul este nu util, ci foarte util!
Sa zicem ca esti un idiot. Si sa zicem ca esti membru al parlamentului. Dar asta inseamna deja ca ma repet. (Mark Twain)

Eu cred ca o tara care incearca sa prospere prin stabilirea de taxe mari este ca un om care, stand intr-o galeata, incearca sa se ridice tragand de maner. (Winston Churchill)

Un liberal este cineva care se simte indatorat fata de aproapele sau, care datorie este de acord sa o plateasca din banii tai. (Gordon Liddy)

Democratia trebuie sa insemne mult mai mult, decit doi lupi si o oaie care voteaza ce sa manince la cina. (James Bovard)

Ajutorul extern trebuie inteles ca un transfer de bani de la oamenii saraci din tarile bogate catre oamenii bogati din tarile sarace. (Douglas Casey)

Guvernul este o mare inventie, prin care toata lumea se chinuie sa traiasca pe cheltuiala altora. (Frederic Bastiat)

Daca tu crezi ca sistemul de sanatate este scump acum, stai sa vezi cit va costa cind o sa fie gratuit! (P.J. O'Rourke)

In general, arta de a guverna consta in capacitatea de a lua cit mai multi bani de la o parte de cetateni, pentru a o da altora. (Voltaire)

Nici o viata, libertate sau proprietate nu este in siguranta, atita timp cit aparatul legislativ este in sesiune. (Mark Twain (1866)

Sa vorbesti este ieftin, in afara de atunci cind o face parlamentul. (Necunoscut)

Raul inerent al capitalismului este impartirea neechitabila a bogatiilor. Bunul inerent al socialismului este impartirea echitabila a saraciei. (Winston Churchill)

De ce are nevoie tara asta: mai multi politicieni fara loc de munca. (Edward Langley)

Un guvern suficient de mare, incat sa-ti dea tot ce ai nevoie, este suficient de puternic sa-ti ia tot ce posezi. (Thomas Jefferson)
Iar in incheiere arhicunoscutul: Eu nu sufar de nebunie! Ma bucur de ea in fiecare minut.
.

luni, 17 mai 2010

Hai prostovane!

.
Voila nesimtire de mass:

Pentru cei din Iasi care nu merg la Bucuresti. Nu conteaza afilierea sindicala. Pe 19 mai va fi cel mai mare protest de dupa 89 incoace!! La ora 12 sunt asteptate in fata la moldova mall iasi peste 40000 de persoane.Romani,veniti cu ce aveti pe acasa , sa dam hotii jos ..Constanta , Timisoara , Iasi , Sibiu , Arad si-au anuntat prezenta studenti , politisti , pensionari revolutionari..Cine e cu noi sa dea mesajul mai departe si DOAMNE AJUTA !!!! NE VEDEM PE 19 MAI ORA 12, Si daca tot e mass, daca ajunge si la non-ieseni, cred ca vor fi si in alte orase locuri de miting. Be there , daca v-ati saturat sa fim pusi sub talpa de manelisti si marlani!

ADICA! (the traduction):

- Iesi prostovane la protest ca e al mai mare si mai tare de la Adam incoace – poate intram si’n guinness (cartea sau berea – nu mi’e inca prea clar).

- Iesi prostovane la protest SINDICAL pentru ca sa scapi de manelisti si marlani… pasamite sindicatul contra asta lupta - contra manelelor!

- Iesi prostovane la protest ca vezi tu p’orma de ce’ai iesit! Vei fi afland apoi, de la stiri, ce am cerut noi in baza prezentei tale.

Insa pe de alta parte... daca se strang acolo 40.000 de mii de ne-manelisti, de ne-marlani... tare m'as duce si io - ca tare bine tre' sa fie cu atatia oameni curati. Si firesc, m'as duce cu o pancarta
"io n'am treaba cu sindicatul!
am iesit ca erau multi oameni!
(ca daca tot am ratat AC/DC...)"
.

AC / DC si programarea

.
Nu’mi place sa’mi programez timpul liber cu saptamani inainte. Ba nici chiar cu zile inainte. Pentru ca in mod sigur momentul imi va spune mai bine ce am chef sa fac decat programarea facuta cand aveam alte chestii alergand prin cap.

Numai ca... AC / DC n’au fost de acord cu asta.

N’au vrut ca eu, hotarandu’ma la 8 seara, chiar sa ma si duc la 9 la concert.

Pana acum am mers la concerte luand hotarari chiar si cu 10 minute inaintea inceperii. Si gaseam. Am mers la concerte fara sa stiu ca ma duc la concerte. Cineva un bilet in plus daca nu bilete inca la vanzare.

Insa aseara nu.

Asta foarte crunt lucru estem. Mi se povesteste ca sonorizarea a fost cea mai buna ever. Dupa ce ieri, de la distanta cand am simtit boom’ul inceputului am inteles ca va fi ceva aparte. Al doilea moment naspa a fost cand lasandu’ma pagubas, ma departasem deja vreo 50 de metri de intrare... si a inceput Back in Black! Am ramas pironit vreo juma’ de minut, apoi am oftat si am plecat.

Teapa! La AC / DC na, cica nu merge fara programare, pe baza de chef.
.

posibil bancul saptamanii

.
Un tip prinde peştişorul de aur, acesta spune :
- Dacă mă arunci în apă îţi îndeplinesc trei dorinţe !
Omul spune :
- Să vină chinezii !
Peştişorul zice :
- Dar dacă vin chinezii o sa fie rau ... o sa manace tot, o sa ramaneti fara slujbe ...
- Nu conteaza un mic sacrificiu pentru o idee mare !
Vin chinezii ... e rau ... s-a scumpit mancarea ...
Pestisorul zice apoi :
- A doua dorinţă ?
- Să vină chinezii !
Peştişorul zice :
- Dar dacă vin iar chinezii o sa fie mai rau ... o sa manace tot, o sa ramaneti fara slujbe, o sa dea firmele faliment, se fac reduceri bugetare ...
- Nu conteaza un mic sacrificiu pentru o idee mare !
Vin chinezii ... e rau ... s-a scumpit mancarea ... sunt someri ... falimentele umplu ziarele ...
Pestisorul zice :
- A treia dorinţă ?
- Să vină chinezii !
Peştişorul zice :
- Dar dacă vin iar chinezii o sa fie mai rau ... o sa manace tot, o sa ramaneti fara slujbe, o sa dea firmele faliment, se fac reduceri bugetare ... o sa iasa o mare mafie care o sa va puna sa platiti taxe ...
- Nu conteaza un mic sacrificiu pentru o idee mare !
Vin chinezii ... Nenorocire mare !
Peştişorul zice :
- Acum inainte sa ma arunci in apa te intreb : Nu ti-a fost mila de ţara ta ? Ai chemat chinezii de 3 ori şi uite ce ai făcut !
- Ba da ! Mi'e milă dar îţi dai seama că au trecut de şase ori pe la ruşi ????
.

sâmbătă, 15 mai 2010

diabolic... stuff

.
Sunt diabolic.

Numai din acest motiv public urmatorul link: http://www.filmeon.ro/infusions/extended_articles/readarticle.php?article_id=539#

House on-line.

Stiu, am distrus orarul multora. Sunt diabolic.

Asta am patit si eu din partea unei prietene care a pus acest link la status, pe mess. Diabolica, si ea.
.

cu intarziere

.

Si iata ca as fi vrut sa fi terminat de citit scrierea lui fritz riemann numita formele fundamentale ale angoasei acu’ vreo trei ani cand m’am apucat de ea, din plictiseala, intr’o excursie lunga cu autocarul pana unde agati harta in cui, in tara ciumpercilor, evident, in olanda.

Insa din cateva motive acea cartulie coborase ca prioritate. Si abia de cateva saptamani am luat’o ca si companioana de metrou, pentru ca iar ma sufocam daca nu citeam / vedeam / auzem / aflam ceva nou… sau macar ceva spus intr’un fel nou.

Ahh… dupa ce in prima jumatate, cu ani in urma, recunoscusem in mine o paleta larga de simptome, ca orice cititor-invatacel de carti medico-psiho, iata ca acum, a doua jumatate a cartii mi’o arata pe ea. Aceea.

Si desi nu’s de acord cu tot ce afirma nenea riemann… de cateva zile imi tot pocnesc cate una peste cap (la figurat), strafulgerat fiind de “AHA!”’uri. “D’asta facea asa!”, “D’asta zicea aia!”, “D’aia era asa!”.

Totusi cred ca e mai… linistitor sa regasesti o fosta relatie in marturiile pacientilor dintr’o carte de psihologie decat dintr’o carte de psihiatrie!

Si zilele trecute ma intreba cineva ce’as fi facut diferit atunci daca as fi stiut ceea ce stiu acum.

Probabil ca as fi oprit relatia si mai greu, gasind justificari pertinente pentru comportametul ei.

Probabil as fi fost la fel de incapatanat in fata falselor acuze pe care mi le aducea zilnic.

Nici nu vreau sa ma gandesc ca as fi putut face ceva in plus, pentru ca mi’e mai bine sa cred ca oricum nu aveam nicio sansa decat sa cred ca am ratat vreuna.

.

joi, 13 mai 2010

Piticei

.
Erau oameni prosti pana la disperare, in unele functii de conducere si dincolo. In gradina cu omuleti portocalii.
Sunt si aici, in gradina cu omuleti galbeni.

Acum... pot fi acuzat de subiectivism daca as povesti despre diferentele de proportie – ca doar cativa stupizi aveau functii de conducere la portocalii in timp ce la galbejiti... asa ca nu raman pe subiectul asta.

Ci doar zic ca mi’e dor de o chestie. In momentul in care un stupid incepea in gradina portocalie sa faca taraboi, sa dea din picioare ca un gandac mizer pe la toate usile sefilor tai, sefilor lui, sefilor tuturor... toata lumea stiind ca este varza ii zicea “bine, bine...” ca sa’i lase in pace. Iar tu, omul cu pozitia corecta nu mureai cu ea in mana. Ti se recunostea ca ai dreptate si ca aia sunt dude.

In timp ce in multinationala galbena, desi toata lumea stie ca aia sunt stupizi... toata lumea se face ca nu stie. Daca un / o Axinte a ajuns intr’o functie... trebuie sa se ignore ca este stupid. Pe orice functie.Chiar daca nu este una de conducere, in momentul in care a dat mail... ignoram prostia! Postul ii permite sa ceara, nu mai e treaba nimanui sa’i spuna ca a cerut prostii! Din momentul in care el a capatat dreptul la mail, prostia lui capata imunitate, devine inatacabila.

Asa ca aici, in multinationala galbena... prostia prospera. Desi mi’au oferit un salariu rezonabil... trebuie sa imi gasesc alt loc.

Atata vreme cat tutele care nu stiu sa inteleaga raportarile cerute tot de ele (!) au dreptul sa imi frece mie neuronul, dar eu nu am dreptul sa le trimit la plimbare pentru ca’s proaste... nu ma vad ramanand in ograda asta a stupiditatii.
.

marți, 11 mai 2010

i'am pus suc!

.
Pe aleea parcului, pustiul de clasa a 2’a e dus acasa de bunica.
- I’am pus suc! spune brusc rasunator micutul, cu o tonalitate pe jumatate triumfatoare, pe jumatate mutltumita de sine.
- Aha, bine, bine… raspunde bunicuta vag absenta.
- …pe scaun… suplimenteaza informatia micutul cu grija detaliilor.
.

M'o facut tandala analista

.
Departamentele de analisti. Intr’o multinationala, firesc.
Dincolo de faptul ca nu ajuta cu nimic la mersul afacerii (cel putin in acest caz).
Dincolo de faptul ca sunt parti integratoare a formei fara fond.

Totusi, daca lumea asta ar fi din cand in cand macar ciupita de normalitate, pe alocuri, ai putea sa te astepti ca pe posturile oamenilor care analizeaza mersul bishnitzului sa fie oameni inteligenti, cu capacitate de sinteza, de analiza, de aprofundare...

Dar nu este vina lor ca pe aceste posturi au fost agajati ei, parca in pofida faptului ca sunt incapabili de a intelege bishnitzul.
Inca ma intreb daca este vina lor faptul ca nu’si recunosc nivelul de incompetenta. Desi un murphism spune ca fiecare tinde sa’si atinga nivelul de incompetenta, cand lucrezi totusi undeva, in momentul in care realizezi ca ti’ai atins acel nivel... este de datoria ta sa intelegi macar ce se intampla in jurul tau. Atat cat poti. Pana unde poti.

Insa tutele de la analiza din multinationala pe care incep sa o cunosc... sunt tute. Si'atat. Nici nu concep ca ar fi posibil sa ceri unui angajat sa inteleaga cum functioneaza activitatea... ca doar e ditamai multinationala, cum sa fii atat de aberant incat sa crezi ca se poate cuprinde cu mintea asa ceva?!

Azi una dintre ele a trimis un mail cu chintesenta activitatii lor. Se plangea ca nu este ok sa se zbata ca sa iasa rapoartele bine, dar totusi rezultatele sa nu apara din alte motive.

Adica pur si simplu nu este corect ca rapoartele pana la urma sa nu iasa bine pentru ca nu au fost in stare sa acopere toate aspectele acelor rapoarte! Nu e corect!

Sau este? In momentul in care tuta lucreaza pentru ca sa iasa rapoartele bine, nu ca sa rezolve probleme din firma... nu este chiar corect ca ei sa nu’i iasa raportul bine? Nu este chiar o justete de fond?

Necunoscute sunt caile...
.

vineri, 7 mai 2010

Libertatea si Maturitatea libertatii

.
A lasa lucrurile sa se intample… este un pas necesar in acceptarea viului, pentru a avea o viata vie.

Suna corect. Dar mai este oare?

Cresterea ritmului vietii (tofler) a dus la anularea certitudinilor, la anularea lucrurilor stabile.

In cateva generatii omul a trecut de la o viata in care peisajul de inceput si cel de sfarsit semanau pana la identificare, la o viata in care peisajul de inceput este greu de recunoscut dupa numai cativa pasi.

Iar omul nu cred ca a inghitit asta prea natural. (Fie ca e sa credem in teoria arhetipurilor si atunci omul ar avea si o nevoie de lucruri perene in viata sa, fie ca e sa ne gandim la transmiterea conceptiilor despre viata de la o generatie la alta, prin initierea sociala a individului – pachet care sigur nu s’a schimbat atat de rapid.)

Si cred ca azi suntem inclinati - unii - sa reglementam lucrurile, sa le definim, pentru a ne satisface pe cat posibil acea nevoie de stabilitate.

(Acesti unii pot fi fie cei care au o deschidere mai mare catre lumea arhetipurilor, fie cei care au o legatura mai puternica cu pachetul despre care aminteam – in functie de care varianta ne place sa o consideram reala, mie imi place prima, pe cea de a doua o consider functionala ca suport teoretic pentru cei capabili de a vedea doar decorurile de carton ale realitatii palpabile.)

Si in imposibilitatea de a repune in stabilitate acele elemente care ii apartineau (stabilitatii) reglementam orice nimic ne cade la indemana. Si vietile ni se ingreuneaza, rotitele viului se misca cu dificultate.

Pare gresit, nu?

Dar asta oare nu este oare o mica solutie de a corecta, de a lupta, de a crea o baricada impotriva haosului ce a inceput sa danseze in jurul nostru?

Aceleasi principii de la o zi la alta sunt ba benefice, ba distructive, morala este subiect de zeflemea, valorile se rotesc ca si cum ar fi pictate pe discurile unui slot-machine iar cand se opresc pentru o secunda sunt folosite pentru a zornai beculete colorate.

Accepta lucrurile sa se intample. Altfel refuzi viata, viul. Cu cateva sute de ani in urma afirmatia ar fi fost corecta, fara tagada. Azi poate fi o invitatie la haos.


Maturitatea libertatii

Din alta perspectiva, libertatea in sine este un test de maturitate.

O poveste simplificata ar suna asa.

Iaca istoria lui Gheo’ care descopera libertatea. Libertatea fata de principii, fata de ceea ce e corect, fata de ceea ce nu se face.

Intr’o zi, pe la sfarsitul adolescentei, din curiozitate, Gheo’ incepe sa arunce pe jos micile gunoaie, coji de seminte… I s’a parut uluitor. Ca nu s’a prabusit cerul in capul lui, asta e clar, cerul dupa cum se poate observa inca se afla la locul lui (cel putin aparent).
Dar mai mult decat atat: Gheo’ nu a fost blamat! Nu a devenit oaia neagra a societatii! Ceea ce interior i’a creat o senzatie de invingator: a infruntat regulile si nu a patit nimic: a invins!

Atunci a inceput Gheo’ sa se elibereze de reguli. Era mai puternic decat ele.

Gheo’ a devenit liber.

Insa povestea nu se termina asa. Gheo' si'a corectat comportamentul datorita convingerii ca ceea ce faci determina ce esti.

As numi asta maturitatea data de libertate. Sau libertatea insotita de maturitate.

In alte multe cazuri, in care alti Gheo’ raman prinsi in placerile barbatiei, animalicului, fortei pe care o resimt de fiecare data cand infrunta cu succes regulile sociale, ignorand cu succes si efectele actelor lor… sunt exemple de libertate fara maturitate. Iar acesti Gheo’ , din motive pe care nu le elucidam acum, prin Bucuresti sunt multi, veniti in ultimii douazeci de ani. Statistic vorbind, nu cu implicari emotionale!

Dar alta era directia pe care o urmaream, sunt obosit, sar de la una la alta.

Pai… voiam sa trec de la impotrivirea fata de reguli, la maturitatea care constientizeaza ca suntem ceea ce facem si apoi la… la naiba, am uitat!

Mi’am amintit! Ah, e lung…

Ajunsesem deci la tema maturitatii. Maturitatea este perioada in care lumea, forma lumii intra in responsabilitatea ta.

O colega de birou mi’a povestit ceva de cand era mica. In trecere prin Cluj, la vreo 6 anisori, mancand o bomboana, din nepasare (sau din atentie prea mare adresata exclusiv bomboanei) a aruncat pe jos ambalajul acesteia. In secunda urmatoare s’a trezit ca un trecator, necunoscut, se opreste si incepe sa’i faca morala, nu cu nervi, ci cu severitate: “Dar tu cum iti permiti sa arunci pe jos? Tu te uiti in jur sa vezi ce curat este? Cum poti sa faci mizerie intr’un loc atat de curat?...” si asa mai departe, o tirada care a bagat’o in pamant de rusine. Mama ei, care era alaturi, a reactionat dubland papara necunoscutului: “Asa te’am invatat eu?! Nu pot sa ies cu tine ca ma faci de rusine pe strada?!

Colega mi’a spus ca de atunci si’a amintit intotdeauna sa respecte strada.

Un amic, la o cafea, mi’a povestit o intamplare similara, in Bucuresti, cu ani in urma, dar mult mai recenta. Prin ’80, spre ’90, primind o papara direct de la mama din dotare intr’un caz asemanator.

Si m’am uitat imprejur. Azi. Si m’am intrebat de ce nu mai fac oamenii astfel de gesturi. Gesturi educative. Gesturi care datorita avalansei de neoraseni sunt mai necesare decat oricand.

Neorasenii ajunsi in oras simt gustul libertatii. Cel pe care l’a simtit si primul nostru Gheo’. Insa n’au de regula nici maturitatea necesara, si n’au nicio alta motivatie pentru a renunta la placerea oferita de sentimentul impunerii propriului plac.

Cu vreo saptamana in urma, dimineata, spre birou, pe scara rulanta beneficiez de fumul de tigara al unui individ din fata mea. Dupa ce ajungem sus, grabesc pasul si il depasesc. Dar imi dau seama ca nu ma simt eu bine cu mine daca nu incerc sa corectez lucrurile. Asa ca incetinesc pasul, iar cand ajunge in dreptul meu, il bat prieteneste pe spate ca sa’i atrag atentia. Tipul intoarce catre mine o fata zambitoare, banuind ca e un coleg de munca. Nu ma recunoaste, dar ramane zambitor, asteptand sa’i aduc aminte de unde ne cunoastem. La fel de bine-dispus pe cat era el de zambaret ii spun: “Toti cei din spatele tau de pe scara rulanta iti multumim pentru fumul tigarii tale! Nu mai puteai astepta cateva secunde pana ajungeai sus!”. Il mai bat inca o data prieteneste pe spate si plec mai departe lasandu’l inca zambitor…

Atata vreme cat nu ne asumam rolul de oameni maturi, cat nu corectam, nu ne educam, nu mentinem curatenia sociala la randul nostru… vom trai intr’o lume din ce in ce mai plina de mizerie.

Si mai voiam sa spun ca se pot face, iata, acte educative, fara nervi, fara riscul penibilului (fiindca aceste acte la un moment dat au incetat pentru ca atrageau aura de penibil). Smd... dar mi'e somn si nu mai am chef de explicatii.
.

miercuri, 5 mai 2010

Plusuri si minusuri

.
Plusuri

Articolul Veronicai, un plus indubitabil. Se explica singur de ce si cum.

Activitatile tipilor numiti RNS (a, b, c). Un plus. Deja incep sa’i vad constanti in treaba de care s’au apucat. Ah ce'mi place! (cu minusul gramaticii, din nefericire)

Un articol al Diacriticii, mai vechi, nu m’am invrednicit la timpul respectiv sa scriu despre el. Un plus fara doar si poate.


Minusuri

Apropitarul cladirii de birouri din Floreasca nr 169 A. care nu suporta… bicicletele. Nici macar sa le vada. Dupa ce intr'o zi le’a exilat in subsol, printre masini, a doua zi s’a razgandit. Nici in subsol nu au voie! Tare as fi vrut sa’l injur pe numele lui de taran imbecil pe care i l’o dat ma’sa cand l’o fatat… da’ inca nu am alocat timp pentru cateva intrebari in stanga si’n dreapta. Evidamente, minus.

Windows 7, desi setarile sunt corecte, se incapataneaza sa nu’mi arate bara de instrumente pentru schimbarea tastaturii RO / EN, a.i. sa pot scrie cu diacritice. Abia ce ma apucasem de treaba asta. Minus!

Frizeriile din zona Pieptanari. Am ajuns sa consider ca este preferabil sa ma tund chilug decat ceea ce’mi ofereau ele.

Gmail, blogger.com... care se apuca sa trimita mailuri cu articolele mele dupa fiecare modificare. Inclusiv mie, autorului modificarii! La fel si in cazul comentariilor.
.

marți, 4 mai 2010

Comunicare

.
Si se intoarse “acasa” chiriasa. Nu patrupeda, chiar chiriasa. Fuse disparuta de vreo saptamana si ceva. Chiar ma gandeam ca poa’ sa’mi bata in usa politia sa ma intrebe daca nu cumva vastele mele sapaturi prin curte nu au avut drept scop ascunderea… urmelor.

In fine. Vine si’mi spuse ca fu ceruta de nevasta. De el. Fostul, vag ne-actualul. Si ca statu cu el o saptamana si… naspa. Ca e ca inainte, ca nu schimbat nimic. Ca tot nu comunicare, nu… altele.

Dar ma opresc la comunicare. Ca ma freaca pi mini pi ridiche asta cu comunicarea intre un el si o ea.

Mai! Ce Dumnezeu si alte forme superioare vreti sa vi se intamplandu’se voua ca sa va satisfaca comunicarea asta? Puii mei! Ce se astepta ea ca sa'i spuna el intr'o saptamana dupa cred vreo 10 ani impreuna? Ca doar stai si tu ca omu’ in casa, ea prin preajma, cum spune si vorba din vechime… si basta! Don’t get me wrong, din cand in cand da, serate muzicale, cu intrebari si raspunsuri (pe cat posibil nu raspunsuri gresite!). Dar in cea mai mare parte a timpului… vrei sa spui ceva? Spune! Vrei sa auzi ceva? Intreaba!

Stiu, se va reactiona cum ca nu suna deloc frumos ceea ce spun. Dar nu vad de ce ar fi frumos sa ne dam noi peste cap sa stoarcem cuvinte din noi, cand felul nostru nu este asta! Sau atunci cand pornirea noastra a mai naturala ne cere sa tacem si sa actionam! Sau si mai placut, sa vegetam! Adica nu este suficient efortul nostru de a sta relativ aparent atenti cand vorbiti intr'una (pentru ca noi va intelegem nevoile). Ba chiar trebuie si noi sa trancanim in nestire. Nu ne putem intalni la mijlocul drumului! Voi vreti sa vorbiti - vorbiti. Noi vrem sa tacem - nu, si noi trebuie sa vorbim!

Chiar nu reusesc sa inteleg de ce regulile “bune” sunt cele ale sexului… floratic!

In plus, comunicarea asta despre care aud pe toate drumurile nici macar nu este comunicare. Comunicare inseamna pentru noi barbatii transmitere de mesaje continute in cuvinte. Pentru ele inseamna a exista discutie cat mai continua.

Pentru ca desi sunt unul dintre cei care chiar comunica, tot ma simt depasit de situatie. Comunici mai mult la inceput, cand inca nu te cunosti. Ca ai ce spune. Ceva nou gasesti la tot pasul. Dar dupa o perioada? Ce sa mai spui? Cat sa mai spui? Povestesti de la munca. Nt, plicticos! Povestesti ultimul documentar de pe discovery, si ce crezi despre el. Hm, boooring. Povestesti o discutie auzita la RFI in care ai auzit idei interesante. Ha! asta stii tu sa vorbesti cu fetele?
Iar daca te pune naiba, ca un inconstient ce te afli, pui pe blog unul din subiectele care nu au interesat’o. Pai esti foutu! Ai incalcat legea sacralitatii discutiilor din casa! Daca ai discutat cu mine, de ce ai mai pus si pe blog? Adica discutiile cu mine nu inseamna nimic pentru tine?

Asa ca din nou il pomenesc pe Celine.
« …niciodata nu esti prea prudent cu vorbele, par a nu avea nici o importanta vorbele, nu le poti crede in nici un caz periculoase, basinute, fasaieli ale gurii, nici calde nici reci, preluate cu usurinta de indata ce ajung la creier. Nu esti prudent cu vorbele si vine nenorocirea.
Vorbele sunt ca pietricelele, ascunse unele printre celelalte. Nu le recunosti numaidecat, dar iata ca ele iti tulbura toata viata pe care o mai ai de trait, toata, si in ce are ea slab si in ce are ea puternic… Si vine panica… O avalansa. Ramai asa ca un spanzurat deasupra emotiilor… A venit ca o furtuna, a trecut, mult prea puternica pentru tine, atat de violenta ca n-ai fi crezut niciodata ca se poate starni numai cu sentimente … Deci nu esti niciodata destul de prudent cu vorbele, asta-i concluzia mea. »

Dar (iar)… ele vor comunicare non-stop…!
.