Intre ciudati si banali

 

Am capacitatea de a merge in extrem.

Doar pentru ca logica - ratiunea nu are un senzor al normalului. Cum nu are un senzor al adevarului. Ci e doar capacitatea de conectare coerenta intre 2 sau mai multe informatii.

Si pentru ca nu am capacitatea - ca multi altii - de a ma lasa franat de... limitari. 

Limitari ale naturi - adica opriri in zona pornirilor biologice, limitari ale naturii - adica emotionale, limitari ale... naturii - adica "vai da' ce'o sa zica lumea". Si altele de genul.

Well, aceste capacitati si incapacitati m'au facut a fi croit pentru o viata de... ciudat.

Lucru pe care l'am evitat si nu chiar.

Pentru ca e vorba de acel ciudat care e o forma evoluata de vietuire. 

Dar chiar si asa, sau mai corect spus - cu atat mai mult creand indarjire in omul de rand de a ma arata cu degetul ca fiind ciudat.

(Ceea ce din cand in cand mi'am asumat, uneori chiar m'am complacut, sau m'a amuzat sa ii vad pe... banali cum isi dau coate.) 

Omul de rand probabil avand in topul listei de lucruri pe care le uraste chiar evolutia. 

Nu il derajneaza evolutia de departe. Din alta tara, de pe alt continent - cu atat mai bine. Din alte timpuri, trecute sau viitoare - si mai bine. Atunci "se putea", iar in viitor oamenii "vor putea". Acum nu se poate. Iar asta este mantra lui care il protejeaza de a isi admite incapacitatea, inferioritatea sau lipsa de... cohones pentru a trai altfel. 

Drept care mai toata viata am evitat o alegere. Care trebuia facuta.

Si nu numai ca am evitat'o. Dar mi'am interzis mintea sa o formuleze, sa o puna in concept, in cuvant, in idee. Lucru de fala, mare reusita - avand in vedere in ce hal am obisnuit sa'mi las mintea sa'mi zumzaie de ganduri, in mare parte traind mai degraba ca un slujitor al ei decat viceversa.

Alegerea fiind intre a ma asuma ca apartenenta in lumea ciudatilor versus a deveni un banal din lumea banalilor.

Ceea ce a dus la incercarea de a crea un melanj intre cele doua. Ceea ce e o imposibilitate.

Adica urmarirea unei himere. 

Cu mari dificultati, cu mari costuri. Si complet inutila.

Iar partea probabil cea mai cumva este ca fix ciudateniile care se cer eliminate pentru a fi acceptat ca om remarcabil intre banali sunt cele care ajuta la pastrarea mintilor in lumea banalilor. 

O categorie a ciudateniilor e cea cu principiile. Alta e cea cu reflectii, meditatii.

Povestea cu principiile stand ceva la modul urmator: principiile sunt de regula utilizate de banali ca niste baroase. Fara rafinament, doar ca niste unelte - la nevoie. Pentru cativa insa se ajunge la principii din necesitatea gasirii unui mecanism pentru acoperirea lipsei senzorilor de care ziceam la inceput. Senzorul de normal si de adevar care nu se regaseste in ratiune. Dar poate fi palpat cu ajutorul principiilor.

Iar povestea cu reflectiile, meditatiile fiind spusa excelent de nenea Hesse in "Jocul cu margelele de sticla" - fix lucrurile care iti dau puterea de a face fata tracasarilor create in lumea banalilor sunt cele care te indeparteaza de ei. Daca practici meditatia ai mai multe resurse sa rezisti calm in lumea lor, dar tocmai pentru ca practici meditatia ei te vor arata cu degetul si mai tare. Chit ca stiu sau nu ce faci tu acasa intre patru pereti. O simt oricum. Asa ca daca alegi sa traiesti cu ei, intre ei, conectat la ei... renunti la meditatie. Drept care ai din ce in ce mai mica capacitatea de a reactiona ca o fiinta evoluata in... frecusurile mizere ale lumii lor.

Am cochetat din cand in cand cu parti din acest subiect. Insa tratat fractionat nu are relevanta intregului. Luate separat toate aceste lucruri sunt vechi. Insa puse laolalta creaza o cu totul alta perspectiva. Ca acel fnomen care ii curioziteaza pe multi - cum se face ca un sistem la un moment dat capata proprietati pe care partile lui nu le au? Cum o retea neuronala peste o anumita dimensiune devine AI, iar pana la acea dimensiune era un producator de mumbo-jumbo, fara nici o modificare calitativa, fara adaugare de elemente cu proprietati noi?

Iar acum am ajuns in punctul in care brusc a cazut bariera. Brusc mi'am permis sa inteleg ce invarteala inutila intr'o caldare am facut toata viata refuzand sa aleg intre doua rele, intre un rau mai rau ca celalalt: a fi in lumea ciudatilor sau a fi in lumea banalilor.

De la libertati la babilonism total

Pe un tip ceva mai rasarit l'am vazut odata vorbind despre Adam Smith cu ceva reverenta. Ca cica de fapt ar fi fost mai inteligent decat pare in teoriile lui alea cunoscute.

Ca el cica ar fi scris chestii multe foarte ok dar in practica au fost puse niste... lalaieli - evident, care sa ii avantajeze pe cei care aveau puterea de a decide cum sa functioneze societatea. Acu' conform ideii de a nu apela la rea intentie daca prostia e suficienta - posibil totusi sa fie implicata mai mult prostia respectivilor, nu (numai / neaparat) reaua intentie.

Ok, inapoi la Smith si libertati.

Daca afirmatia respectivului despre Smith e reala (si da, tipul citise mai mult Smith decat mine - eu strict lectura obligatorie de la economie si de la filosofie oleaca) atunci i se poate acorda o scuza a navitatii lui Smith.

Naivitatea legata de mocirla naturii umane.

Si astfel se interpreteaza altfel principiul "mainii invizibile".

Pentru ca atunci pe cand libertatile erau cam pe sponci cei din "lumea mare" pe de o parte visau lucruri frumoase (sa zicem din tagma Smith, Erasm, Nietzsche) si pe de alta parte erau destul de izolati de viata umar la umar cu omul de rand - si complet lipsiti de experienta unei societati in care omul "de rand" beneficiaza de libertati largi cateva generatii la rand.

Adica.

Ipoteza mea e ca nici in visele cele mai urate nu isi imaginau promotorii libertatilor totale ca odata cu implementarea modei libertatilor vor disparea si mecanismele de reglare sociala. Ca ei isi imaginau ca societatea va amenda, va regla excesele, aberatiile - asa cum o facea pe vremea lor. Disparea cenzura statului, lasand in loc echilibrarea organica a societatii - visau ei. (acu' ca am pus pe "hartie" realizez ca o ipoteza similara a avut si zweig despre erasm - ref democratie, asa ca nu sunt chiar beat cand imi trece asta prin cap, doar ca eu o vad intamplandu'se la o scara mai mare)

Insa la fel cum zicea Gervaise despre textele lui Nietzsche, atunci cand un text - de altfel valoros - intra pe mana mintilor mici... apar monstri.

De la principiile frumoase ale libertatilor de tot felul s'a ajuns relativ rapid la disparitia principiului echilibrului. Firescului, normalului. La preamarirea exagerarilor.

Fiecare generatie preia excelese anterioarei ca fiind "norma", kilometrul zero, punctul de plecare si avanseaza in dezechilibre, ca doar nu o sa traiasca "retro", "inapoiat", "perimat".

Vulgul nu are capacitatea - se vede - de a distinge intre zonele in care merita sa se avanseze si cele... distructive. Asa ca el impinge unde poate, nu unde ar fi util.

Si de putut poate doar in zone primitive, animalice. In celelalte - care presupun evolutie, cultura, inteligenta - e prea dificil.

Asa ca...

Noapte buna, copii! (nu de alta, dar o lectie a babilonismului e ca nimeni nu se mai intelege cu nimeni si astfel societatea se surpa)

Povestea lui 7

gigel are 5 ani si stie povestea alba ca zapada si cei 7 pitici.

cand il intrebi ce reprezinta 7, iti spune despre ea.

gigica merge la biserica intr'una si a auzit de la popa despre cele 7 pacate capitale. 

cand o intrebi ce reprezinta 7, iti spune despre credinta, despre pacate.

jiji a avut o placere cu grecia antica si a aflat despre cele 7 minuni ale lumii. 

cand il intrebi despre 7...

jijica are o placere cu astrologia, si cu numerologia. si stie ca 7 e o cifra puternica.

daca o intrebi despre 7...

si asa mai departe.

o problema e ca unii tampiti chiar pun botul de mici la vrajeala cu cunoasterea care... asa ca se apuca sa afle si ce a aflat gigel, si gigica, si jijel si jijica si nu numai atat.

iar daca pe un tampit d'asta il intrebi daca stie care e treaba cu cifra 7 el e cel care se uita la tine ca la tampiti. ca sunt prea multe, la care te referi tu? 

si dupa o perioada el si renunta sa isi mai bata capul cu prostioare d'astea. sunt mult prea multe posibilitati, e o sansa prea mica sa ghiceasca ce a fost in capul celui care...

iar problema a doua e ca unii isi acorda dreptul sa creeze teste de "inteligenta". in care cifra 7 e legata inexorabil de si doar de... povestea cu cei 7 pitici.

daca nu ai ghicit esti masurat ca fiind mai putin... inteligent.

asa ca ies sus in masuratoare cei care dupa alba ca zapada s'au oprit cu cititul. cu povestile.

pentru cei insa care peste cei 7 pitici au mai pus biblioteci intregi de povesti... asta e una adanc ingropata, mica, "pierduta" printre sute, mii de povesti. ergo, masurati ca "prosti".