..............
Iar fata aceea, iata,
Se uita la mine cu sufletul...
Nu, draga, nu te deranja sa ma iubesti.
O cafea neagra voi servi, totusi
Din mana ta.
Imi place ca tu stii s-o faci
Amara.
(Marin Sorescu)
..............

joi, 28 mai 2009

Scapare din starea de seriozitate? Totul este maya!


„Era sătul şi prea sătul de de toate aceste visări, de acest pãienjeniş diavolesc de întâmplări trăite, de bucurii şi suferinţe, care-i zdrobeau inima unui om si-i îngheţau sângele, apoi deodată deveneau Maya (iluzie) şi-l lăsau în urmă ca pe un nebun, era sãtul de toate, nu mai voia nici nevastã, nici copil, nici tron, nici victorii si răzbunare, nici fericire şi nici deşteptăciune, nici putere şi nici virtute. Nu dorea nimic altceva decât pace şi un sfârşit, nu dorea decât să oprească această roată în veşnică învârtire, să stingă aceastã nesfârşită perindare de imagini, voia să-şi dea lui însuşi linişte şi să se stingã, aşa cum o dorise cândva, când năvălise în ultima lui bătălie asupra inamicului, când lovise înjuru-i şi fusese lovit, când împărţise şi primise răni până când se prãbuşise. Dar ce se întâmplase pe urmă ? Pe urmă fusese pauza unui leşin, sau o aţipeală, sau o moarte. Si îndată după aceea se trezise din nou, trebuise să lase iarăşi să-i pãtrundă în inimã efluviile de viaţă, iar în ochi fluviul înspăimântător, frumos şi oribil de imagini, şi asa mereu, la nesfârşit, fără putinţa unei evadări, până la viitorul leşin, până la viitoarea moarte. acest leşin sau această moarte aveau să fie, probabil, o pauză, un mic, un foarte mic popas, doar cât să-şi tragă răsuflarea, apoi totul avea să continuue, iar el avea să fie din nou una din miile de figuri din dansul sălbatic, ameţitor, deznădăjduit al vietii. Ah, nu existau nici o stingere, nici un sfârşit.

Neastâmpărul îl ridică din nou în picioare. Dacă în această horă blestemată nu există nici odihnă, daca nici măcar singura lui dorinţă vie nu putea fi împlinită atunci putea tot atât de bine să-şi umple tigva lui cu apă şi s-o dea bătrânului …” hesse, bineinteles.

Totul este maya (iluzie).

Cred ca e pe cale. Desprinderea de starea de seriozitate. Sau deja s’a facut, urmeaza doar generalizarea efectelor. Seriozitatea a fost un amic vechi al meu. De cand ma stiu. Inainte sa ma stiu mi s’a povestit ca eram cel mai vesel si zambitor copil. Ochii mai ales imi zambeau constant. Seriozitatea a aparut pentru a ma ajuta. Pentru a ma apara. Mult prea devreme, atunci cand de apararea mea trebuiau sa aiba grija niste adulti, nu eu.

Mai tarziu seriozitatea mi’a fost cel mai mare inamic. Atunci cand vroiam sa fac un lucru, deveneam serios. Cand esti serios concentrezi prea multa energie, iar lucrurile tind sa se “sparga”. Reteaua de evenimente necesare pentru atingerea scopului incepe sa vibreze prea tare, pana cand ajunge sa cedeze, si se destrama. In plus, oamenilor nu le plac cei seriosi. Nu le plac. Ii canta in teorie, la discutii de salon, de bon-ton, in carti... dar oamenilor nu le plac indivizii seriosi. Cele mai importante relatii pentru mine probabil si’au datorat sfarsitul si legaturii mele cu seriozitatea. Seriozitatea apasa, seriozitatea incarca atmosfera, creaza mediul propice pentru cultivarea de tensiuni. Castaneda spune ceva de genul... umorul este unica sansa pentru minte in momentul in care omul incepe sa faca clasificari greoaie. O fosta prietena, pe care mi s’a parut ca o vad azi in metrou, mi’a spus cu un oftat, dupa cativa ani de la despartire “bine ca ai scapat de filosofie!” ... cand a auzit ca nu am continuat cu facultatea de filosofie... gresea. Nu, nu filosofia era problema, filosofia era solutia mea de a gestiona seriozitatea. Seriozitatea era problema. Iar eu ii eram fidel (seriozitatii) si recunoscator pentru ceea ce imi oferise bun pana atunci, cand ma ajutase si ma aparase.

“In sufletul meu, adanc, inoata casalotii si ea nu m’ ajuta. ... Toti monstrii din lume sunt inlauntrul meu, in loc sa fie in afara mea, am fost pacalit si incoltit, si ei sunt zidurile mele, inauntru, cu mine, si ea nu ma va ajuta. Cand nu ma mai concentrez asupra unui muschi, incepe sa tremure. Cand nu ma mai concentrez asupra unei frici, sare la mine. Ma inec, dar lacul se adanceste, se adanceste, se adanceste, si eu nu stiu cum sa ies dintre ziduri, sa urc mereu, si nu pot trece peste ele, si ea nu vrea sa’mi vorbeasca.” Orson scott card – stapanul cantecelor

O gura de aer absolut necesara si fabuloasa mi’a dat iar castaneda intr'o perioada, cand vorbea despre importanta. Importanta lucrurilor, importanta pe care o acordam propriei persoane... Si totusi dupa un timp eram nedumerit. Ma uitam imprejur si vedeam ca oamenii acorda propriei persoane, totusi, o importanta mult mai mare decat faceam eu... si totusi pe ei nu ii afecta acest lucru, ci ii motiva pentru a obtine lucruri exterioare lor. Fiindca eu cand faceam acelasi lucru... pai il faceam cu seriozitate! Eu nu adunam obiecte exterioare atunci cand dadeam importanta persoanei mele.

Acum asta nu inseamna ca fata mea nu va mai avea aceeasi expresie serioasa si ganditoare uneori (sau tampa si cretina alteori). Dar inseamna ca nu voi mai acorda aceeasi greutate job’ului, evenimentelor cotidiene...

Acum imi trece prin cap ca poate este o noua forma de retragere, de izolare emotionala fata de lumea care, mai nou, pare sa vina peste mine, din toate directiile (o fi din cauza ca am inceput de vreo doua luni sa ma imbrac la costum?).

In fine, oricum ar fi, este o solutie care acum imi place. Cu vreo patru-cinci saptamani in urma am facut primul pas. La munca am ales sa nu ma mai simt raspunzator pentru greselile celor din echipa mea. Deja sunt vreo doua saptamani de cand am facut pasul doi. Nu ma mai simt raspunzator pentru lucrurile care merg prost in general. Iar saptamana asta intr’un schimb de replici facile pe mess, am descoperit ca joaca este un mod de viata excelent care combinat cu echilibru natural... este o reteta excelenta. Iar azi... pur si simplu m'a palit: seriozitatea este elementul care mi'a limitat actiunile, elementul care mi'a limitat viata.

Seriozitatea este utila doar ca masca temporara pentru a mima nebunia oamenilor (castaneda), pentru a crea mozaicul de aparente pe care il vor cei multi.

Totul este maya.


ps. ca de obicei, ajung la treceri, depasiri de praguri, dupa momente de limita, cum a fost cel de saptamana trecuta. asta este un obicei al meu de cand ma stiu. in partidele de sah produceam mutari superbe... doar cand reuseam sa ajung cu gatul in ghilotina. atunci se trezea orgoliul. cand situatia arata ca sunt pierdut gaseam resurse pentru a demonstra contrariul. in schimb, atunci cand situatia era egala sau eram in avantaj, neuronul meu refuza sa se trezeasca - pai in astfel de situatii oricine stie sa joace...

miercuri, 27 mai 2009

fuse concediu

Saptamana trecuta fui in concediu.

Ocazie pe care am folosit’o exemplar. Am alungat cinci (atat am numarat pana acum, daca mai sunt si victime colaterale nu stim) persoane din jurul meu. Nu zic de ce. Pen’ ca nici nu stiu exact.

Alte preocupari, la fel de minunate. Scrierea lucrarii de licenta. A mers execrabil, cu exceptia zilei de joi, cand din vorba’n’vorba pe mess cu ioana trec de la ac/dc la manowar. Apoi am trecut pe uischi. Asta si dupa ce am privit lung cele cateva sticle de vin frantuzesti si nu m’a lasat inima sa le dau cep. Gioni plimbaretu’ asta era deja inceput... PAC! Ca prin minune iaca vreo 6 pagini in plus la licenta! Acum la munca, daca tot nu mai sunt motorizat... ma gandesc ca imi pot lua o butelcuta. Pentru acelasi scop.

uorcshopu' de marti

Ieri am fost la un uorcshop. N’am aflat nimic nou. Insa e util sa mai repeti ceea ce stii. Uneori. Cowley imi spunea asta acu’ vreo zece ani (poate si mai bine), in eficienta in 7 trepte. In ultimul capitol: reascutirea fierastraului. Dar la momentul ala am zis... mein got, trebuie din nou si din nou sa fac acelasi lucru? Neeh..

S’a numit mentalitatea abundentei. M’am dus sa vad oameni si sa vad ce se mai macane la chestii d’astea.

Na chestie. S’a macanit foarte putin. S’au facut exercitii. Ca doar era uorcshop. In special (si numai) pe depistarea convingerilor limitative. Adica lucrurile pe care le crezi despre realitate si care au efectul de a te incapacita.

Ceea ce mi’a adus aminte de sistemul de invatamant. Care ne obisnuieste sa fim recompensati pentru ceea ce stim, nu pentru ceea ce facem. Pe cand apoi, in viata reala traim conform a ceea ce facem, nu a ceea ce stim.

Putem sa ne petrecem intreaga viata ca niste asini incarcati cu carti. Oameni incarcati cu cunostinte, relatia fiind aceeasi. Cand m’am oprit din a mai cauta, a mai afla a fost din cauza ca deja stiam mult prea mult decat aplicam.

Ieri mi’am adus aminte ca tot nu aplic ceea ce stiu. Stiam asta deja, dar din cand in cand mai uit. Si oricum, mi se pare atat de plictisitor sa aplic ceea ce stiu deja...

luni, 25 mai 2009

Secolul XX. Sau XXI.


La cca 30-40 km de bucuresti. Imediat pe dreapta. Un italian infiaza un copil, afla dupa un an-doi ca acel copil are sida. Italianul infiinteaza o asociatie pentru copii bolnavi de sida. Taranii se revolta speriati ca vor cadea prada unei molime daca sunt stransi acolo in satul lor copii cu sida.

Acum sunt doua scoli. Cea pentru copii sanatosi si cea pentru copii bolnavi. Cea pentru copii bolnavi este mult mai ingrijita, curata, dotata. Copii sanatosi injura in clasa, copii cu sida nu. Copii bolnavi traveresaza satul pentru a ajunge la scoala pe drum fiind tratati ca ciumati, injurati si loviti cu pietre ocazional de catre copii sanatosi.

In acelasi sat o fata este invatata cum sa’si aleaga barbatul. De catre mama ei. “Sa aiba casa, masina, si daca se poate, sa fie de la bucuresti.” Ceea ce fata si face. De altfel satul era plin de masini cu numar de bucuresti. In clasa a Xa parca, fata se marita cu un baiat din bucuresti. Numai ca baiatul este sub cotele mamei, fiindca sta in casa cu parintii. Dupa doi ani divorteaza. Traditia jucarii camasii pe care eu am considerat’o un ceva simbolic, are si aspecte de’a dreptul amuzante. Mama fetei spune in sat ca “nici saptamana asta nu jucam camasa ca a fost ocupat, ca nu a putut, ca...”. Adica vrea cineva o mai mare deschidere despre viata sexuala decat avem noi la sat? Ca stie tot poporul daca ai avut sau nu parte de sex cu femeia ta... Si din ce motiv...

Fetele in acel sat se cam marita pe la 16 ani. Fiindca regula spune ca trebuie sa fie fecioara la maritis. Fiindca cu vremurile de azi e greu sa stai fara activitate sexuala mai incolo de varsta asta... hormonii o iau sau nu razna, dar imaginatia, cunostintele pe care le are o fata azi, o incita... Iar daca la discoteca daca s’a aprins cu un vin... si s’a intamplat ceva... apoi de rusine nici acasa poate nu mai ajunge. Si se spune ca “a fugit cu a lu’...”. Cu care se si marita.

Crasmarul actual al satului este fostul director al scolii satului. Care obisnuia sa cheme elevi in biroul lui si sa’i bata crunt. In biroul lui, ca sa nu fie martori. Fost director al scolii care pe vremea lui ceausescu era zbirul de la CAP (se citeste CeAPe) care mergea prin curtile oamenilor si verifica cine si cate animale are si daca da cat trebuie partidului.


duminică, 24 mai 2009

E'urile mele...

Astia ma enerveaza. Au scos e’urile din sosuri sau ce pana mea au facut...?

Am luat ieri de la pizza hut tri feli de pizza. Ce’mi facea cu ochiu' si... ce suna bine. In lipsa de quatro fromaggi as fi ramas de dragul papilelor mele gustative doar la peperoni, dar am zis sa mai fie si ceva hranitor, cu ciumperci si alte chestii. Apoi am cerut si sosuri, chestii... imi plac sosurile. Saptamana trecuta am mancat (din nou) la spring sosul pe care il pun ei la frigarui. Ceea ce s’a dovedit iar a fi un curaj eroic lipsit totalmente de spirit de conservare. Revenim la hut. Am luat sos ketchup, iar cand mi’a spus ca au sos de maioneza cu usturoi, m’am intrebat daca oare nu se vinde si la kil’! poate era o proiectie a mea, sau poate chiar pizza hut de la dorobanti are ceva dezolant in el, asa ca am luat la pachet, am parcat langa un parc si am infulecat. Sosul de maioneza cu usturoi... am mancat in cantitati cvasiindustriale (de doua ori mai mult decat ce era pus “din fabrica” deasupra blatului de coca... doar-doar simt un gust. De maioneza, de usturoi... era ceva in departare, vag, miros de urma de usturoi. Atat. Cu sosul ketchup nu a fost asa tristete mare pen’ca oricum de multi ani de zile asta nu’mi mai produce nicio emotie. Dar oricum si el era... degeaba.

Acum una din doua. Ori e’urile astea expira si ele, si ca uleiurile volatile se duc in neant, ori astia au scos e’urile din retete si le’au inlocuit cu... nimic!


Dati’mi e’urile inapoi!

(Nu'mi lasati copacii goi...)

vineri, 22 mai 2009

le voila!

si... o mare parte din faimosul iuli, cu vreo cinci ani in urma. in margine, in dreapta. in cateva sute de poze personale din computerul meu, el apare doar in trei.

In timp ce ma uitam la poza asta imi dadeam seama ca desi l'am infruntat deja de mai bine de 10 ani si am stabilit un alt raport de forte intre noi, in timp ce el se afla in picioare in camera nu ma simt confortabil sa stau jos. Trebuie sa fiu in picioare, nu din respect, ci pentru ca sa ma pot apara la nevoie! Abia acum am inteles asta.

Si daca este prin preajma trebuie totdeauna sa il am in raza vizuala... obisnuia sa loveasca si sporadic, fara preambul, pe neanuntate, de la spate. Fara vre’un motiv evident, coerent...

ref copii maltratati

Uite’asa mi’a venit o idee de postare. Nu pentru mine, ca e deja tarziu, ci pentru a se sti...

Sunt 3 articole gasite in mai putin de doua minute. Si pot spune ca au dreptate...

Efecte emotionale

Toti copii care au suferit un abuz sau au fost neglijati sau au fost martori la violenta domestica au un risc crescut de a dezvolta afectiuni psihice, probleme emotionale sau abilitati sociale deficitare. Aceste probleme pot aparea singure sau in asociere. Efectele abuzului sau ale neglijarii sunt determinate de severitatea lor, de frecventa lor si de durata perioadei in care au avut loc si de relatia copilului cu abuzatorul.
Afectiunile psihice care ar putea aparea din cauza abuzului sau a neglijarii sunt:
- anxietatea
- depresia
- tulburarea de personalitate borderline. O persoana cu aceasta conditie mentala are dificultati sa isi controleze mania si impulsurile, are probleme datorate relatiilor interpersonale instabile sau intense, are un sentiment scazut al propriei valori, si are trairi innebunitoare de anxietate legate de teama de abandon
- tulburare de stres postraumatica

- suicid sau idei suicidare

- disociere. Aceasta consta in incercarea inconstienta de autoaparare impotriva unei experiente coplesitoare si traumatizante. Mintea se separa de un eveniment sau de locul/mediul care are legatura cu acel eveniment; de exemplu blocarea memoriei, astfel incat mintea sa pastreze un anumit grad de ordine si de sens
- tulburari de alimentatie, cum ar fi restrictionarea severa a caloriilor (anorexie), care duce la o scadere in greutate care nu este sanatoasa.

Alte efecte emotionale sunt:

- scaderea stimei de sine, care este convingerea centrala a persoanei in legatura cu sine. Copii nu pot procesa sau intelege ce li s-a intamplat. Adeseori, ei se blameaza inconstient pe ei insisi si cresc cu o proasta imagine de sine, care le afecteaza relatiile cu ceilalti

- manie, ostilitate, sfidare, tendinte antisociale sau comportament criminal

- negativitate. O persoana cu un istoric de abuz sau de neglijare poate avea dificultati in adaptarea la norme

- abuz de substante, cum ar fi folosirea de droguri ilegale sau consumul excesiv de alcool

- detasare emotionala. Persoana respectiva poate avea dificultati in crearea de legaturi, in socializare si in formarea de prietenii. Acestea pot duce la izolare si la incapacitatea de a invata sa aiba si de a dezvolta simpatie, empatie si alte concepte importante bazate pe emotie

- impulsivitate. Persoana nu poate sa se gandeasca si sa prevada consecintele inainte de a actiona. Adesea, aceasta duce la activitati nesabuite, riscante sau antisociale, cum ar fi sofatul periculos

- probleme sexuale. Copii abuzati sau neglijati, in special cei care au fost abuzati sexual, adeseori au probleme in dezvoltarea unei sexualitati normale la adolescenta si la maturitate. Unii pot avea o promiscuitate sexuala; altii pot avea teama si nu sunt dispusi sa riste sa se implice in nici un fel de intimitate.

Copiii maltratati verbal pot avea probleme de comunicare

Conform unui studiu realizat de o echipa de cercetatori din Statele Unite, copiii mici care sint abuzati verbal pot suferi ulterior de probleme in ceea ce priveste capacitatea creierului de a procesa limbajul, informeaza newscientist.com.

Noile descoperiri ilustreaza gravitatea acestui tip de abuz si ar trebui sa incurajeze actiunile de combatere a acestuia.

La studiu, realizat de o echipa de cercetatori de la Harvard Medical School din Boston, Massachusetts, au participat 17 voluntari care au suferit grave abuzuri verbale in copilarie, dar nici o alta forma de maltratare. Alaturi de acestia au fost selectati alti 17 voluntari din aceleasi categorii socioeconomice si aceleasi transe de virsta care nu suferisera nici o forma de abuz.

Tomografiile creierelor lor au scos la iveala faptul ca cei care fusesera abuzati verbal in copilarie aveau cu 10% mai putina materie cenusie in partea creierului asociata limbajului, lobul temporal drept, care contine o sectiune responsabila cu procesarea auditiva. Aceasta zona ajuta creierul sa inteleaga tonul vocii.

In acest proces este implicat si lobul temporal superior sting asociat intelegerii sintaxei discursului verbal.

Expertii definesc prin termenul de "abuz verbal" denigrarile si comentariile critice frecvente, destinate aparitiei sentimentului de inferioritate si diminuarii respectului de sine.

Martin Teicher, coordonator al acestui studiu, este de parere ca abuzul verbal poate inhiba dezvoltarea lobului temporal superior, blocind calea hormonilor de crestere care trebuie sa ajunga in aceasta zona.

Conform spuselor lui Teicher, abuzurile verbale sint legate o reducere a capacitatilor de vorbire: voluntarii care au trecut prin asemenea experiente au obtinut in medie 112 puncte la testele de inteligenta verbala fata de ceilalti care au obtinut in medie 124 de puncte.

Copiii maltratati vor avea probleme de sanatate cand devin adulti

Bottom of Form

Persoanele care sunt supuse abuzurilor fizice in copilarie au un risc crescut de a se imbolnavi cand devin adulti, releva rezultatele unui studiu realizat de cercetatorii de la King's College din Londra. Acestia au urmarit 1000 de persoane din Noua Zeelanda de la nastere si pana la varsta de 32 de ani.
O treime dintre cei care au fost maltratati in copilarie aveau inflamatii - un indicator timpuriu al bolilor de inima sau al diabetului. Prevenirea abuzului in copilarie poate reduce o serie de boli la maturitate, sustin cercetatorii.
Participantii la acest studiu au fost atent monitorizati, iar cercetatorii au luat in considerare multi alti factori care influenteaza starea de sanatate, precum stresul, depresia, fumatul, dieta, activitatea fizica.

Au fost luate probe de sange persoanelor implicate in acest studiu pentru a determina substantele care sunt asociate cu inflamatiile in organism. In urma acestor analize, adultii care au fost maltratati in copilarie si care aparent erau sanatosi, aveau, de fapt, un nivel crescut al inflamatiei in organism de aproape doua ori fata de cei care nu au fost maltratati.

Iar inflamatia este un prim semn al unor boli precum cele de inima sau diabetul.
Asadar, respectarea standardelor referitoarea la maltratarea copiilor poate duce la scaderea bolilor persoanei respective ajunsa la varsta adulta.

leapsa de la Lia (2)

Mi’am adus aminte nazbatia copilariei mele!

Desi mi’a fost povestita de tata, eu eram prea mic ca sa o tin minte... :D

Abia invatasem sa merg. Si fugeam in jurul mesei mari din sufragerie, ca aveam o sufragerie imensa (era unul din bloculetele alea mosieresti din piata romana, cu camere imense). Parchetul era proaspat dat cu palux... :D

Iar tata seamana uneori cu mine – avea ceva contra covoarelor...

Firesc, nu mi’a trebuit mult ca sa ratez o curba... si m’am infipt intr’o usa cu capul! Infipt, literalmente, deoarece usile din interiorul apartamentelor erau si ele imense, din acelea cu portiuni mari de geam...

Tata a sarit de la masa (unde lucra ceva) m’a luat in brate disperat si nu stia de unde izvoraste atata sange... ca paream intreg. Ma taiasem serios dupa o ureche. Fuga la spital, aproape la grigore alexandrescu, cusut... gata! :D

(usa e cea din dreapta... acum cu strat protector, perdea de kevlar)

(iar acesta este parchetul si subsemnatul, nici poza asta nu tin minte cand am facut'o, tare urat am iesit!)

leapsa de la Lia

Da, am primit o leapsa de la Lia. O nazbatie din copilarie. Care firesc, sa aiba si ceva haz.

Mission impossible chiar si pentru bond. James... bond.

La cat eram de batut si terorizat nu imi permiteam probabil nici joaca fireasca d’apai sa mai fac si nazbatii...

Ma chinui de o juma’ de ora sa imi amintesc ceva memorabil... si degeaba.

Intamplari care s’ar putea apropia ar fi... urmatoarele.

Prin clasa I am zis sa vad ce e cu fumatu’. Si cum in casa nu fuma nimeni, am gasit pe dulapul din bucatarie paie d’alea de baut suc... care pe vremea lui ceausescu erau chiar din pai. Nu ma asteptam sa faca o flacara atate de mare si de vie... nu ma asteptam sa ma inec atat de puternic de la fumul... de fapt cred ca nici nu ma asteptam la fum! Nu pare a grozavie.

Prima chestie pe care mi’am adus’o aminte a fost ziua in care aveam de cumparat un numar specific de litri de apa minerala (vreo 20 parca)... eu avand vreo 8-9 ani cred. Si fiindca nu am gasit sticle goale suficiente (ca asa era atunci – cu sticla la schimb), am rulat sticlele pe care le aveam, mutand apa in alte sticle. Uimitor, n’am mancat bataie. Am sta insa vreo juma’ de ora tremurand, anticipand bataia, ascultand urletele lui iuli... care imi spunea ca ma va bate de toti banii pierduti. I’am ingaimat ca am pus dopuri bune la sticle... dar degeaba. Nici asta nu e nazbatie, nu?

Aaa... avea iuli pe biroul lui un cilindru de bronz masiv care ma fascina. Era doar de vreo 9-10 cm inaltime, si vreo 2-3 latime. Ma mira cum un obiect atat de mic poate fi atat de greu plus alte intrebari ce mai aveam io legate de el. Asa ca intr’o zi, intins pe spate in pat il admiram de dedesubt. (nu stiu daca v'ati dat seama vreodata, dar greutatea exista doar dedesubt!) Il tineam cu mainile intinse in sus. Dupa ce l’am studiat suficient am mai avut pentru un moment o curiozitate “cum o fi sa’l vad in cadere de dedesubt?”. A fost o curiozitate doar de moment, fiindca in momentul urmator deja urlam. Ii dadusem drumu. M’a pocnit fix in mijlocul fruntii. Am zburat pe holul blocului unde am urlat vreo 10 secunde – ca aveam o vecina sora medicala, speram sa iasa... mi’era frica sa ma uit in oglinda, fruntea’mi pulsa fierbinte. N’a iesit. Dupa cateva ture pe holul apartamentului, intru in baie... ok, nu se vedea nimic! Apoi... nu stiu daca ma credeti dar mi’am facut griji pentru chestia aia de bronz, sa nu se fi stricat! Ca sa nu mananc bataie...

Sau o alta chestie care pentru mine era la rang de nazbatie maxima. N’aveam voie afara decat cu permisiune. Prin clasa a 3’a, a 4’a probabil eram. Asa ca pana la 4-5 cand veneau ai mei, stateam de regula in casa, inclusiv in vacante (cu exceptia drumurilor la cumparaturi, fireste). Nu aveam voie sa primesc nici copii in casa. Uneori insa treceam peste. Iar intr’o zi... aveam cred vreo patru sau cinci copii in casa. Aud liftul oprindu’se la etajul meu. Am facut brusc liniste, aud usa de la lift deschizandu’se (intai cele mici, apoi cea mare – deci venise cineva, nu pleca) le zic celorlalti sa se ascunda, ei nu vor, aud cheia intrand in yala, i’am bagat sub un pat, le’am zis sa intre si’n sifonier dar nu au vrut (nu inteleg de ce, atunci cand jucam fate’ascunselea se ascundeau in sifonier). A intrat iuli. Era abia ora 2, la 4 si juma’ terbuia sa vina... am asteptat sa ia ce o fi avut nevoie si sa plece. Aia de sub pat deveneau nerabdatori, incepeau sa faca zgomote. Cand am considerat ca deja iuli sta prea mult, m’am dus in dormitor, le’am zis sa iasa cate unul si asta e! I’am asigurat ca ei nu vor manca bataie. M’am dus pe hol la usa de la iesire, si le’am dat la revedere in liniste fiecaruia cand iesea. Iuli trebuia filmat! Ii treceau copii prin fata, de parca nu se mai opreau... Pac! Mai aparea cate unu’... ca faceau si pauze mai lungi intre ei, fiecare vrand sa vada cum a scapat cel de dinainte... Chiar nu mai stiu daca am mancat bataie de la asta. Destul de probabil.

Cred ca daca mai primesc cateva lepse legate de copilarie ma opresc fix in belgia si’i sucesc gatu’ imbecilului ala de iuli (evident mi’am amintit mai multe lucruri decat am scris aici). De exemplu pentru mine a ramas notabila ziua in care iuli a venit iar mai devreme decat mama de la serviciu (desi lucrau in birouri alaturate) cu chef de scandal. Si mi’a cautat nod in papura. A verificat daca este vreo hartiuta, ceva pe jos, prin casa. Nu era. A verificat daca este praful nesters prin casa. Nu era. Mi’a verificat ghiozdanul daca era ceva in neregula. Nu era. Mi’a veirifcat caietele la sfarsit, unde de regula copii fac tot felul de mazgaleli. Nu erau. (in rarele dati cand mi se intampla sa mazgalesc, o faceam la mijlocul caietului si apoi scoteam foile). Mi’a verificat sertarele de la birou sa gaseasca daca este ceva in neregula. Nu era. A verificat lista de cumparaturi. Cumparasem tot. A avut cateva momente de dezorientare. Dar ramanea pe pozitii hotarat sa ma bata. Atunci l’am privit sfidator. A’nceput vechile povesti, ca m’a dat la tenis si nu am facut nimic, ca m’a dat la sah si nu am facut nimic (premiile 1 la concursurile locale si obtinerea cat aII’a in mai putin de un an insemnau nimic pentru el), ca sunt un vagabond. Pac, bataie...!

Ma opresc ca ma intreb deja de unde’i pot afla adresa...

bere sociala

Si uite’asa o iau razna cateodata... da’ sa ma bata alizeu’ daca ma mai pot abtine uneori.

Din cand in cand uit. Din cand in cand trebuie sa’mi amintesc. Oamenii in faimoasele iesiri la bere... cafea... in marea lor majoritate o freaca monumental. Si pentru ei asta e fenomenal. E sensu’ vietii! Asa isi gasesc ei implinirea. Stand ca gastele si macanind nimicuri.

Probabil pentru ei asta reprezinta o forma de deconectare. Dar pentru mine este o forma de tortura.

Sa’l ascult pe unu’ cum a baut el nu’stiu’unde. Asa, si?! Si cum s’a ratacit cu masina cand s’a dus in delta, ca a vrut sa o ia pe scurtatura. Asa, si?! Si ca de fapt n’ajunsese. ASA, SI?!?

A’mi obliga neuronu’ sa se invarta in cercuri mici-mici-mici, catre nicaieri-nicaieri-nicaieri... ma baga’n boala.

Cum ar suna o discutie daca as fi incercat sa schimb directia:

- Da si ce vrei ma, sa discut despre sensul vietii?

- Eventual!

- ‘ete pula!

- Da manca’mi’ai! Sau sensul vietii pentru tine e o chestie de gradinita, trecuta, pisata, o cunosti ca pe buzunarul tau si nu mai ai ce vorbi de ea?

- Neeh, lasa’ma frate, eu cu berea, nu ma intereseaza sa discut despre chestii d’alea...

- Pai stiu, si probabil nici nu ar fi foarte recomandat pentru ficatii mei sa te aud pe tine vorbind despre “chestii d’alea”, dar pe ziua de azi trebuie sa fi fost macar un lucru, unu’ mic, care sa’ti fi dat ceva de gandit, sa’ti fi fortat o intrebare, o ceva acolo... o scanteie...

Pana mea. Se traieste ca momaile de paie.

Cred ca in seara asta ceea ce mi’a deschis “apetitu’” a fost discutia in care trei oameni vorbeau intre ei despre ce facusera tot ei trei cu un an in urma. Pur si simplu n’am inteles’o! Nu erau lucruri memorabile, nu erau istorii vechi, nu erau.... na ca acum incep sa o inteleg. Era simplu bounding (nu stiu cum sa’l numesc altfel). Rememorau lucruri facute impreuna, rememorarea o faceau impreuna, la bere se merge impreuna... cred ca asta este sensul necesar si suficient (adica unic) al berii, al discutiilor pointless...

Omul este o fiinta sociala. Si de cele mai multe ori... atat si nimic mai mult!

Iar ceea ce m’a dat final in clocot a fost referirea ditnr’o povestire la adresa unui personaj: “ala dupa doua beri era luat, n’aveai ce face cu el” – cata forta de dispret era in ton, si cat consens in discutie... iar eu nu sunt departe de doua beri si gata... conform valorilor lor eu eram un nimic. Atunci ce pula mea cautam eu cu ei la bere?

Am plecat. Culmea, tot eu eram ala rau.


(era o minora care urmarea blogul asta, sper ca nu o face foarte constiincios)

joi, 21 mai 2009

ajutati'i

ai mei vecini sufera.
din varii motive tocmai mi s'a pus pata pe ac/dc. azi.
din proprie experienta stiu ca odata deschisa cutia asta a pandorei vor urma o gramada de alte chestii.
...poate n'am mentionat - cand mi se mai intampla treaba asta potentiometrele cunosc doar pozitiile maxime. (placa de sunet m-audio si sistemul creative fac o treaba bunicica...) :P

mica explicatie. suntem patru apartamente. vecinii de la ap 3 sunt relativ noi (chiriasi). de la ei am auzit cand si cand manele si house. cred ca le va placea ac/dc la maxim!
--------
later edit:
... ocazie cu care am aflat ca aveam doo obiecte in echilibru precar. ghinion de malchance.

later later edit:
...s'a deschis usa de la sifonier! :))

miercuri, 20 mai 2009

gradina botanista


Am fost pan’ la urma la deva, in delegatie. Apoi am trecut si prin cluj, ca m’au chemat niste cunoscuti. Unde... am vizitat gradina botanista. M’am tot intrebat de unde imi vine in minte transformarea asta... botanista... sunt eu atat de dus cu pluta...? Undeva, ceva imi spunea ca treaba asta poate nu se aplica si in cluj, poate doar in bucuresti... Adica?! (nedumerire eu cu mine) Am fost in gradina botanica in bucuresti si nu am avut motiv pentru a face trecerea...

Ieri mi’am amintit.

Iaca poveste!

Tata, pe vremea cand lucra, lucra la ICAB, actuala regie de apa bucuresti. La ateliere, ca orice intelectual pus pe construirea socialismului, trecut prin proprie vointa la saiba, frezor (nu frizer), adica un fel de strungar, deh, meserie de mare cinste. Colegii lui de munca... nu vreti sa’i stiti. Transmutati din sate, cu conceptii inguste, pentru care viata reprezenta bautura la terminarea schimbului, altoirea femeii d’acasa.... si inca ceva! Intre bautura si altoire... regularea de studente in gradina botanista! Ca p’acolo erau gard in gard atelierele ICAB.

Acum, ca pe ei atat ii ducea capu’... asta e! Dar ele, studentele? Si nu vorbesc de studentimea la particulara, unde orice tuta isi gaseste un loc si face tot ce stie ea mai bine, ci de cea de la stat. Fete cu pretentii (teoretic).

As avea aici doo aspecte! Pe de o parte fata de la tara se intalnea cu barbatul de la tara, e adevarat ar fi trebuit sa fie clase sociale diferite, dar cine a auzit ca femeile sa se impiedice in amanunte d’astea cum ar fi coerenta...? (citat mark gungor) ... desi in poveste nu se specifica faptul ca acelea erau numai studente din caminele regiei, desi ele predominau, asta’i cert.

Pe de alta parte, tre’ sa fii al dracu’ de curajos sa iei de nevasta vreo femeie care a fost studenta la viata ei. Mai ales daca a stat prin regie, mai ales daca iti spune ca ii place in gradina botanista (pardon, botanica)... Nu?

marți, 19 mai 2009

pare boring. dar merita.

if you don't own or buy a lot of stuff ... you don't matter! uite d'asta mi'am luat io role!

superb

daca nu urmariti blogul crinei, iata va transmit eu: http://soydeaire.labuat.com- astepti sa se incarce (max 20 sec) si apoi dai play. n'ai mai vazut!
fenomenal!

timp

nea' becali a fost p'aici un etalon de "buba neagra".
azi am stat o ora si juma' si l'am ascultat:
http://www.depindedenoi.ro/articole/politica/exploziv-declaratiile-lui-gigi-becali-cu-2-zile-inainte-de-arestare.html

plictisitor uneori, stupid alteori, dar are niste informatii...
(primele 40-50 de minute sunt suficiente)

ps. ah, iar site'ul asta de stiri e din categoria "daca vrei sa ai motive serioase sa te spanzuri din dezamagire si pesimism noi iti dam motive"

luni, 18 mai 2009

role

Romanul trebuie. De cativa ani incoace romanul trebuie sa aiba aer conditionat, microunde, toaster, media center, rate la casa, masina si aparat foto de 30'j de milioane, abonament la fitness, sauna, gresie in baie si bucatarie, termopane, parchet laminat in sufragerie, filtru de cafea, robot de bucatarie, computer sau chiar laptop, contul de mess si de matrimoniale si o gramada altele, inca poate o multime de lucruri care mi’au scapat...si role! Daca ar fi fost lucid romanul ar fi cumpara mai putin de jumatate din lista, insa profilul social de om in randul lumii trebuie respectat! Nu am pus in lista asta unditele si bicicleta pentru ca ele chiar apartineau romanului, pe cand astelalte... niste chestii de import inghitite in viteza de omul nou (...multilateral dezvoltat, calcand inainte victorios pe calea spre propasir si constriure a socialismului inaltator...).

Si cum eu nu bifez nici macar un sfert din lista... am zis hai sa iau role! Desi chitara era la rand pe lista (pe cea veche am declarat’o inutilizabila de vreo trei ori), desi am bicicleta (dar n’am nimerit una buna)...

Si apoi... cu bicicleta ajungi prea repede, nu o poti folosi pentru a face miscare, si este solitara. Pe cand, cum spunea cineva (sau eu spuneam) pe role ma voi desfata uitandu’ma la fundurile fetelor de pe alte role. Deci rolele au o puternica functie sexuala!

Si cum de la o vreme nu mai am chef sa ma misc (nici macar sa inot!)... poate asa ma voi pacali si voi ajunge prin parc sa ma zbengui. Bineinteles, voi merge cu masina in parc ca sa ma dau cu rolele, ca un multinationalist de rand.

Asa ca sambata am fost sa caut role. Mai inainte am facut o chestie relativ in premiera: m’am documentat, pe net. Asa am aflat ca alea cu roti mici care imi placeau sunt pentru acrobatii si’s deranjante la plimbare. Am aflat ce inseamna categorisirea rulmentilor... bla-bla.

Am umblat vreo sase ore. Sase! E adevarat – a fost cred prima data cand am zis: hai sa aleg in cunostinta de cauza, sa vad oferta. Magazinul de pe la iancului laudat pe cateva forumuri a fost desfiintat. La intersport au doar vreo 8 modele, in principal pentru femei, toate din plastic penibil (nu femeile...). in marele magazin unirea am mai gasit UN SINGUR loc cu accesorii sportive. Pe vremuri erau... multe. Iar in acel loc 3-4 modele pentru femei, unul pentru barbati. Am fost in carrefour si cora... plastice de trei lei. In molul de pe trafic greu a fost jumatate de descoperire. Un magazin mare cu chestii sportive, aveam chiar vreo 3-4 modele de calitate din care puteam alege. Insa. Pentru fete gasesti role cu floricele, cu pisicute, cu roz, uni din material de blug (cu o floricica roz discreta)... aaa... o gramada de tipuri de design. Pentru barbati... gheata este facuta din j’de bucatele din materiale diferite, de culori puternic diferite. De parca esti cotofana, pom de craciun, clovn si toate la un loc. Un model am gasit in cora care arata bine – spartan – insa accesoriile din plastic ieftin si prost turnat ma faceau sa nu inteleg ratiunea pretului de top.

Mai am un singur magazin de vazut, in unirea, care era inchis si avea in vitrina un model ok, daca nu, voi lua acele fila pe care le’am vazut primele, in care piciorul se simte excelent (imi aminteste de primii clapari pe care i’am purtat, cand am trecut de la gheata de ski la clapar).

Desi... deja parca imi trece cheful de role.

Uau – ce mult am scris. Se vede ca sunt in concediu!

sâmbătă, 16 mai 2009

Eu – un asocial.


Fost in planter’s. ieri seara.

Ca sor’mea iar pleaca in holandia asa ca tughedaring cu fetele si... restul.

Fiind prietene d’ale sor’mii se impun niste atribute: pustoaice si... aaa... foarte decorative.

Printre ele fiind si doo carora le’as fi acordat toata... atentia.

Firesc, ne cunoastem marfa, maxilarul devine nu cam imobil in astfel de situatii, gafele devin principalul nostru mod de manifestare.

Dar nu asta era subiectul. Ci faptul ca la un moment dat am avut urmatorul schimb de replici cu alt frate al unei fete din grup:

- ce bei acolo? Fresh de orange? intreaba el.

- da!

- o sa traiesti 100 de ani!

- a, pai nu, ca ma sinucid peste trei zile! ii raspund.

Ei... si de aici s’a daramat barajul. Cu vorbe. La el, nu la mine. Ma trezesc in zogomotul ala de house cu un ropot de chestii pe care le’am lasat demult in urma. Despre dumnezeu, despre ce inseamna “sarac cu duhul” (ca mai, nu e vorba de minte, ci de duhul lumesc – nici macar nu o spusese atat de simplu), despre incercarile ce ne sunt date pentru a razbi, despre o mie si una de chestii pe care le analizasem, care fusesera esenta vietii mele cu ani buni in urma, ba chiar din mai multe directii decat cea crestina. Am incercat sa’l opresc. I’am zis ca nu vreau sa par rau, dar vinde castraveti gradinarului care la un moment dat si’a bagat toate cele cinci picioare in ea de gradina! Te’ai gasit! ...Cu cata daruire imi povestea el despre... aaa... cam aceleasi chestii, despre minunea vietii, in principal... Pentru mine a parut sa tot fi fost o juma’ de ora. Poate au fost doar zece-cincisprezece minte, dar pentru mine a fost o jumatate de ora plina. Ma obosea fizic atacul lui verbal. Imi povestea ce le spune el elevilor despre faptul de a fi om in lupta e mai important decat medaliile (e si antrenor kick-boxing ori ceva)... asta tot pe baza crestina, firesc. Ca totul iti poate fi luat, dar credinta in dumnezeu – nu... aici nu m’am abtinut sa nu’i spun ca ba da, ti se poate lua prin fapta... sa stea linistit in lumea lui, sa mi’o lase pe a mea in pace.

De vreo trei ori l’am intrerupt si i’am dat de inteles sa iasa din subiect ca nu mai vreau. Dar nu se auzea decat pe el. Vorbele mele nu ii foloseau decat ca sprijin pentru rascolirea altor directii... din acelasi domeniu.

La un moment dat a trecut “gazda” – sor’mea, si ne’a intrebat ce facem. Eu am raspuns cu o privire tampa-forte-consternata exagerata, el a raspuns ca avem o discutie foarte interesanta. Eram satul si mai mult decat atat. Am inceput sa clatin din cap ca nu. Lent, a lehamite. Firesc, nu se face asa-ceva. Oamenii au fost contrariati, el a ajuns sa se simta penibil. Mi se’n’falfaia. Imi vroiam libertatea, vroiam sa respir. Si asta nu’mi dadea pace.

Apoi m’am dus la una din fetele care’mi atragea atentia – o stiam de mai demult – am schimbat cateva vorbe banale, care ramaneau atarnande in aer, am facut o incercare esuata de a dansa – nu mi se legau nici vorbele, nici picioarele... am plecat acasa. La dracu, nu in club o sa’mi gasesc io fericirea. Fara tam-tam si la revedere cu toata liota de oameni...

ps. De ceva vreme ma tot gandesc ca pe blogul asta pun des chestii care au stricta legatura cu viata mea. Le pun in virtutea ideii de blogul meu – psihologu’ meu sau blogul meu – locul meu de descarcare. Si am observat ca au inceput sa fie cativa oameni total straini care il citesc. Asta ma nedumereste. Io m’as plictisi de moarte sa’l vad pe un necunoscut ca’si povesteste pataniile proprii. Ce cauta ei aici? (necunoscutii) Ei nu se plictisesc? Asa cum ma plictisesc eu la articolele muuult prea luuungi ale veronicai – de am ajuns sa le citesc trei paragrafe si’atat. Intamplarile cotidiene din viata mea nu pot prezenta un motiv de interes...

vineri, 15 mai 2009

doi idioti la mare cinste

Na ca nu mai vin cu masina proprie la munca. Si ascult radio de masa aghein. Azi mi’au sfredelit iar ficatii cei mai enervanti pentru mine. craioveanu si dobro. Cei mai enervanti pen’ca rar mai gasesti unii la fel de superficiali si p’afaristi care se dau cunoscatori in toate cele. Plini de ei, of cource. Azi cei doi ciumpalitici s’au apucat sa povesteasca ei ca au participat la bataile demult apuse dintre depechari si rockeri. Ei fiind cica rockeri. Iar depecharii erau naspa ca aveau ciocate d’alea.

Bai fratilor. Niuz! Rockerii aveau ciocate. (io cred ca le’am aruncat acu’ doi ani p’alea), depecharii aveau niste ghete cu metal pe bot... lasati’o dracului de vraja, unde deschideti gura vorbiti tampenii.

Nu stiu daca radio guerilla in rest este totusi un radio ok, dar astia doi de dimineata ii pun o eticheta de radio de consum. Pentru marea prostime neganditoare si cu gura intredeschisa curgandu'i lejer saliva din bot.

joi, 14 mai 2009

de pe mess

Dilema - cuvantul meu preferat




Este imoral sa nu faci ceea ce iti sta in putere?

Este imoral sa nu faci un bine?

Este un bine a deschide gura din proprie initiativa pentru a’i scuti de chin pe cei din jur? (chinul de a cauta una sau alta, chinul de a afla cum se face ceva, chinul de a face azi pentru a desface maine...?

De cam o saptamana-doua am inceput sa ma cenzurez. Dau sa deschid gura dar imi spun: “da’ ce ma bag io?”. Oricum nu castigi nimic, ci dimpotriva. Si cand esti ocupat sau nervos si nu ai chef sa mai faci pe “biroul de informatii” tot tu esti ala rau! Ca nu spui! Iar nevoia aia de a sti ca treaba a fost facuta bine sa ia putin o pauza, atatia ani nu a folosit la mare lucru, decat ca au fost din nou si din nou solutii de gasit la tot felul de probleme care nu'mi apartineau.

Vad cum rolul meu e preluat acum de altii, care in 80 % din cazuri dau indicatii gresite. Pentru simplul motiv ca ei nu vad in perspectiva toate elementele care pot interveni pe parcurs... Este imoral sa’i las in pace?

Io’i las acu’... si’s mai calm asa. Ca doar am cam albit... se vede mai sus.

ps. aia verde nu'i marihuana desi seamana...

Finalul Idiotimii - you wish!


Si... ne apropiem de centura fotonica. Asa imi spune un mail. Si imi egzplica iel taare intelijent cum ca al calendar mayas cu anul de o precizie inspaimantatoare se termina in 2012 si multi sunt nedumeriti de ce. Io cred ca si’au dat seama ca niciunul din ei nu va trai pana atunci, a venit criza financiara si au oprit productia de pietre vopsite. Deh, reduceri de buget pe sectoarele nerentabile.

Spre deosebire de alte sfarsituri de lumi de pana acum, asta este frumos. Pentru unii. Pentru cei cu vibratie ridicata si emotii pozitive totul va fi paradisiac. Vor primi in plus inca 10 spirale ADN, si multe alte chestii. Interesant e ca se lega cu alta povesta pe care o auzisem din sursa mai credibila... cu o fasie electromagnetica prin galaxia noastra ce provoaca inversarea polilor magnetici ai pamantului (nu spun sursa ca sa nu radeti de mine)... dar chestie despre care pana si banalul discovery spune ca iata, da, din cand in cand pamantul o pateste... oameni de stiinta respectati de alti oameni de stiinta au confirmat minunea asta.

Revenind. Cei care sunt in white list (termen it = ceea ce e aprobat), adica cei ce vor supravietui lui 2012 isi vor purifica intre timp organismul avand urmatoarele simptome:

- migrene, dureri de cap, oboseala, ameteala sau palpitatii;

- simptome specifice racelii (febra, transpiratie, dureri osoase etc.) ce nu pot fi tratate prin tratamente clasice;

- slabiciune musculara, respiratie greoaie, oboseala nejustificata;

- modificari in sistemul limfatic si imunitar, neliniste, depresii, stres si fascinatia trecutului.

Deci cu toate gandurile mele negative iata ca sunt in schema!!! Ah, sunt tare, v'am spus io!

Deja ma simt bine, vreau sa vina acest sfarsit al lumii as we know it... (vorba cantecului)

Mai la mijlocul povestii insa (am vrut sa o pun aici dar are 7 pagini) aflu ca soarele deja a intrat in centura de fotoni, se pare inca din 1998. Si se estimeaza ca Terra va intra 2012. Aici am devenit confuz, fara sa’mi pot explica de ce. Am recitit de inca doua ori paragraful – ceva imi provoca un vertij nelamurit. Probabil un alt efect al purificarii mele... Iar cand purificarea mi’a atins neuronul m’am prins ce ma nemultumea. Pamantul face o rotatie de invartire completa in jurul soarelui in fiecare an! Chiar daca in decembrie soarele intra intr’o zona cu dileme, venita din directie diametral opusa... numai in 6 luni, in august, pamantul va fi in partea cealalta a soarelui, chiar mai in adancul zonei decat acesta. Deci intervalul de 14 ani necesari este ridicol. (am cautat si poza pe gugal pentru exemplificare, ca poate nu sunt suficient de limpede in exprimare)

Ah ce rau imi pare, am ratat si sansa asta de a deveni supraom!



citate - eliade (ep 2)


Colinda casa dupa casa, pentru ca Ilies e beat si staruie in alegere. Asta’i prea grasa, spune el scuipand, e prea grasa, repeta. Ma’ntelegi?... Si clipeste din ochi. Fata injura, dar celalalt e mai tare; injura si scuipa. Ce puternic, ce real! exclama mental, savurand scena. Ce curaj pe taranu asta ajuns intelectual, ce curaj fata de viata, de realitate.

...................

La curve: “nu gasea nimic in simturi, nu descoperea nimic privindu’i coapsele, nimic, nimic... Palid. Se apropie buimac de pat si si o saruta pe gura, incercand sa se convinga de senzatii. Bere, rouge, pudra, parfum, piele calda umeda.”

..................

Ar fi avut multe de raspuns; asa i se paru in cea dintai clipa. Apoi isi dete seama ca nu poate adaoga nimic, ca nu poate explica nimic. Facuse o greseala, sau spusese lucruri ce trebuiau spuse – totuna ii era. Faptul important era ca nu avea nimic de explicat. I se parea ca ceilalti sunt atat de departe de adevarurile lui, cunosc si banuiesc atat de putin din sufletul lui – incat nu e numai inutila, dar si imposibila orice discutie. ... Si de ce sa le spuna? ... Si totusi cazuse in cursa si vorbise.

.................

Despre manifestatii procomuniste interbelice:

“ - Ce absurde, toate acestea. Ce destin mizer, zbaterile acestea inutile... Ce’au sa faca? Au sa rastoarne ordinea de stat? Ei si? ... N’au sa ajunga la acelasi rezultat? Deputatii vor fi comisarii poporului, bancherii vor ramane bancheri, cativa sefi muncitori vor ajunge sus – si restul? larve, tot larve... Si sa reduci toata viata la social numai pentru atata lucru... Sa renunti la libertatea ta, la personalitatea ta, numai pentru a salva cinci nenorociti dintr’un milion?...”

“Adevarata revolutie se face de sus in jos; niciodata de jos in sus. Revolutie a facut Dumnezeu creand lumea; s’a revoltat impotriva haosului, impotriva nefiintei; in locul nimicului a creat fiinta, in locul neantului a creat eternitatea. Asta e o revolutie. Si Isus tot revolutionar a fost. Dar s’a coborat de sus. Adevarata revolutie franceza a facut’o elita, metafizicienii si moralistii, mult inainte de 1789. Tot de sus in jos. Cand porneste de jos in sus nu mai este revolutie, ci asasinat, jecmaneala, teroare stupida.”

..................

Vasazica si el, se teme si el de moarte, ca orice om, ca orice batran. Numai batranii cunosc cat de bine e sa traiesti, numai ei au amintiri, numai ei iubesc viata si se tem de moarte.

miercuri, 13 mai 2009

citate - eliade


Vladescu vorbise cu o usoara iritare in glas. Nu e prost Ilies, dar e incapabil sa gandeasca abstract, e un imbacsit si un empiric. ... ne intalnim des, vorbim despre toate, dar nimic nu trece dincolo; oamenii acestia titrati judeca tot atat de primar ca un semidoct. ... Si ceilalti se amuza ascultandu’l. ... Sunt toti niste lautari; oameni care fac filosofie dupa ureche. Toti sunt superficiali, toti sunt intelectuali de cafenea. Prefera sa se amuze, sa faca spirite. Si, ceea ce este mai rau, noi astia ii ajutam. Stam si noi alaturi de ei; iubim aceeasi vulgaritate. E groaznic...
.....................

...profilul ei taiat in rotunjimi de scoica...
....................

Tacu deodata, penibil. Cine m’a pus sa vorbesc? Cine m’a pus, daca nu le pot spune totul?
....................

- Vasazica ne strici petrecerea, Dav, vorbi Anicet. Nu vrei sa cunosti viata, sa iubesti, Dav, vorbi Anicet. Nu vrei deloc sa cunosti viata, sa iubesti si tu ca tot omul. De ce tii sa ai mai mult noroc ca ceilalti?!
- Cum vine asta, ma, intreba Ilies, cum vine asta cu norocul?!
- Vrea sa nu’l doara viata, ma Ilies, ii raspunse Anicet. Dragu incearca sa fie mai destept ca noi, sa scape. Crede ca se poate asta. Nu se poate, ma Davide, scapi un an, doi si apoi cazi tu. Tare as vrea sa te vad atunci. Sa te vad indragostit, sau bolnav de o boala rusinoasa, sau innebunit ca nu mai poti iubi; totuna e, tot atat doare. Mai bine ai incepe de’acum, sa ai timp sa te inveti cu raiul.

marți, 12 mai 2009

Raport de activitate


...intr’o multinationala.

Cerinte ridicole (ridicol in sens de hazliu), proceduri ce duc munca la o viteza ametitoare, tinzand asimptotic catre zero. Si ca tot i'am aflat limita, i'as trage si o derivata! De placere si de amorul artei.

Asa ca iti acoperi spatele cat poti de mult cu meiluri si hartii. Ca nu mai ai timp sa muncesti. Si e mult mai util si safe pentru tine sa ai spatele acoperit decat sa faci treaba.

Sunt la it si am trimis in ultimile saptamani la mailuri de mi’a stat neuronul. Azi cineva mi’a cerut sa fac o analiza a unui server. Adica sefu’ (ala traditional, de dinainte de multinationala). M’am uitat luuung la mesaj. Aveam raspunsul gata. Conform noii organizari altcineva se ocupa de infrastructura. Si altcineva s’a apucat sa considere serverele ca nu sunt servere daca nu’s de firma, cu brand afisat si stantat pe ele (asa se face in multinationala, se paseaza totul, io invat repede). Mi’au trebuit cateva secunde sa’mi dau seama ca teoretic eu chiar asta ar trebui sa fac. Ceea ce mi se ceruse in mesaj. Asta chiar ar trebui sa fie ocupatia mea. Uitasem! Chiar daca pot sa fac sa nu mai fie treaba mea, asa pentru sefu’ vechi, de dragul timpurilor trecute hai, fie!

ps. am facut si chiar mi’a placut.


luni, 11 mai 2009

leapsa de blog

 
 
aveam restanta o leapsa de la dush, mi'am amintit intaplator de ea.

Sunt… nebun. Ori io ori prea multi dintre voi.
As vrea… ca veta sa aiba casa.
Pastrez… amintiri mai mult decat permite legea.
Mi-as fi dorit… ca veta sa imi poata face lucrarea de licenta.
Nu imi place… veta cand o refuza pe geta.
Ma tem de… viitorul cu veta. E obligatoriu – sunt barbat.
Aud…. din ce in ce mai prost. Veta e de vina.
Imi pare rau… de ocazii pierdute. Veta nu stie. Si e bine ca lucrurile sa ramana asa.
Imi plac…. sanii mici. sau medii.
Nu sunt…. convins ca veta exista.
Dansez… pe marginea prapastiei de cate ori pot.
Cant… rar dar bine. As zice ca e din cauza varstei. Dar nu stiu ce veti intelege voi.
Niciodata… n’as fi crezut ca asa va arata viitorul..
Plang cand privesc… scuze, sunt barbat. Cica nu plang. Din cand in cand se strica o garnitura oculara si se defecteaza canalul ala pe care se produce procesul de inghitire – insa doar pentru momente scurte. Deci nu plang. Mai ales in fata vetei.
Nu imi place de mine pentru ca… vorbesc atat de mult despre veta.
Sunt confuz…
cat de mult pot.
Am nevoie de…
o papusa gonflabila pe nume veta. sa stie si sa’i placa... in afara de secs, urmatoarele: sa calce, sa spele, sa faca mancare. Sa fie calda. Sa fie distanta. Sa fie ironica. Sa fie vesela. Sa fie inteligenta. Sa fie eleganta. Sa fie sportiva. Sa fie energica. Sa fie calma. Sa aiba "profil cu rotunjimi de scoica" (eliade). Sa tipe. Sa taca. Sa bata din picior cand se enerveaza. Sa aiba o colectie impresionanta de bichini. Sa aiba ochi care sa imi opreasca gandurile. Si pantofi cu toc cui. Si glezna fina. Si unghii lunguiete, inguste. Si degete subtiri. Sa nu fie pisaloaga. Sa nu inteleaga altceva decat ceea ce spun. Sa nu fie obositoare. Samd.
Ar trebui…
sa ma ascult mai des.
mai departe dau, dar nu stiu cui. sunt confuz.

joi, 7 mai 2009

Criza financiara pe intelesul tuturor

(de la mortise link, de la necunoscut creatie)

Ion are o crasma. Pentru a-si spori vanzarile, el decide sa le ofere
clientilor (majoritatea - betivani neispraviti) bautura pe datorie.
Isi noteaza cu grija datoria fiecarui client, tinand astfel un bilant al
creditelor acordate.

Pe masura ce se raspandeste vorba ca Ion te serveste acum in schimbul promisiunii de a plati in viitor, numarul clientilor creste, iar vanzarile de bautura asisderea. Pe faza, Ion profita de ocazie
si scumpeste tuica si berea.

Un consilier bancar abil isi da seama ca afacerea lui Ion este de viitor si ii acorda acestui un credit pentru dezvoltarea carciumii.
Creditul este garantat cu creantele acumulate de Ion - promisiunile de plata ale betivanilor care ii trec pragul.

Superiorii consilierului bancar - baieti destepti, cu indelungata expertiza in mobilizarea resurselor financiare - refinanteaza creditul acordat lui Ion prin emisiunea a trei tipuri de obligatiuni, garantate desigur cu datoriile alcoolicilor: BEAUBOND, BEATBOND si VOMITBOND.

Aceste titluri financiare sunt cumparate si tranzactionate apoi pe piata internationala. Multi investitori nu inteleg ce inseamna aceste obligatiuni si cu ce sunt garantate. Cu toate acestea, cererea pentru ele creste, alimentata de cresterea continua a cotatiilor.

Intr-o buna zi, cu toate ca preturile continua sa urce, managerul de risc al unei banci (concediat ulterior, fiindu-i reprosata atitudinea pesimista) decide ca este timpul sa ceara plata datoriilor acumulate de betivii care frecventeaza crasma lui Ion.

Insa datornicii nu au cum sa plateasca.

Ion nu isi poate rambursa creditul contractat de la banca si intra in faliment.

Obligatiunile BEAUBOND si BEATBOND isi pierd 95% din valoarea.
VOMITBOND sta ceva mai bine, valoarea ei stabilizandu-se dupa o prabusire de 80%.

Furnizorii carciumii lui Ion intampina serioase dificultati financiare, dupa ce clientul lor a inchis portile si dupa ce obligatiunile in care investisera masiv si-au pierdut valoarea. Furnizorul de tuica este preluat de o firma concurenta, iar fabrica de bere intra in faliment.

Banca este salvata de la faliment de catre guvern, in urma unor consultari dramatice intre partidele politice. Fondurile necesare acoperirii pierderilor sunt obtinute prin impozitele platite de persoanele care nu consuma alcool.

In sfarsit o explicatie inteligibila...

Morala cameleonica


video


Asa ii vad pe unii luand in brate principii si abandonandu’le in functie de nevoia / placerea de moment... avand pareri diferite in functie de auditoriu... broastele naibii!

Despre intimitate


Este intimitatea altceva decat ceea ce nu vrem sa stie altii? Pastram informatii numai pentru noi si le numim intime. Pastram zone imprejurul nostru in care nu dam acces decat unora. Sunt zone intime. Nu trebuie sa stie ce este inauntrul acelor zone decat cei pe care ii alegem noi.

Si atunci care este diferenta intre secrete si intimitate?

Si ce se intampla atuci cand un individ are o alta perspectiva asupra secretelor sau a ce este si ce nu este intim?

Azi m’am barbierit. Prima data in ultimile 3-4 luni de zile.


marți, 5 mai 2009

Dilema dilematica

din categoria: da' de ce nu?

Oare ce intentii sau motive tre’ sa ai ca sa pui pe computerul de la munca poze cu tine facand topless, cu detaliile bichinilor... si nu ascunse... ci asa, de’a dreptu’...?

Adica intr'un folder direct in radacina, nici macar in my doc sau my pict, astfel ca are acces la poze tot poporu' care se logheaza la acel comp, nu numai io ca's de la it...

Dupa ce trec de dilema, tot ce pot spune e ca as vrea sa stiu cum pot initia un curent in acest sens... macar sa stim dinainte daca este realitate... sau este vorba de vre'un push-up... adica se pot initia intraneturi specializate daca se doreste!

Acum a doua dilema... acest comp va fi folosit doo saptamani ca si computer de training, de o multime de oameni din tara. Sa restrictionez accesul pe folderul cu pricina numai pentru posesoarea de drept ori ba? :D

Si a treia dilema. Oare sa o sun pe d'ra sa'i spun: "fata, ti'am vazut tzatzele, sa'ti traiasca, nu arata rau, dar nici fenomenal, imi place mai mult fundul tau, acu' vrei sa le las acolo sa le vada si altii?"... "sau da'mi o lista cu cei care vrei sa aiba acces la acel folder si se rezolva simplu"

sâmbătă, 2 mai 2009

Mi’e frig, ma doare burta, mi’a venit si ciclul!

Asa l’a intampinat la 7 si ceva dimineata, de 1 mai ea pe el. El ajungea in camera, dupa o noapte de betie si chef, ea probabil il astepta de cu seara... da, in 2 mai.

Eu si el eram ultimii supravietuitori. Pana foarte de curand mai era cu noi inca unul. Eram trei care am combatut cele 2 sticle de uischi pana la decimare si dupa ce restul au renuntat si s’au retras rand pe rand.

Acum scriu foarte lent. Degetele au alta ordine de tastare decat cea in starea treaza.

Man’s bounding!

Manly... brotherhood... something...

Pe furtuna, cu 130 la ora, 8 masini inlantuite la o distanta de 2-3 metri una de alta... inconstienta curata. Apa care este ridicata de masina din fata nu o dai la o parte cu nici un stergator... Da, smarturile au motoare foarte puternice, da au rezultate in crash –test’uri excelente... dar in crush-test! ...

.....

- Dormit 4 ore, trezit de un telefon, certat cu un obiect sanitar ... (a doua oara in viata ajuns la stadiu de cearta) -

...dar cine vrea un crash? Eram un car de oale care astepta o singura bata. Un singur element perturbator care sa fie prea mult pentru unul din noi era arhisuficient.

Mi’e sete. Rau.

Totusi, ziceam manly creating brotherhood fiindca dupa ce treci impreuna printr’o chestie din asta... stii ca te poti baza unul pe celalalt. Capeti incredere in grup. Si asta leaga. Firesc, este o chestie stupida de facut, sunt moduri mult mai bune pentru acest scop, care nu implica eventuale scaune cu rotile. Ca un cosciug nu doare – decat pe cei din afara lui.

Cand am intrat in furtuna si capul coloanei nu a incetinit, primul meu gand a fost: trebuia sa punem cap de coloana un tip cu familie, cu copil, ca aveam de unde, nu un tip singur, cu evidente probleme sociale care simte nevoia de a impresiona sau are frica de a nu dezamagi. Nu, nu e vorba de mine, n’am fost cap de coloana, eu nu mai am frica asta de a nu dezamagi – am actiuni constiete si constante in sensul asta fata de oricine.

Seara cand s’au dezlegat limbile, toti eram de acord – am mers inconstient de tare, nimeni nu vroia asta. Na ca tipul cu pricina a dezamagit tocmai ferindu’se de acest lucru.

Au fost totusi doua episoade in care nu pot spune ca eu m'am salvat de la un mare buf (precizare: eu nu imi consider realmente intuitia ca facand parte din mine, ci fiind o conexiune intre mine si altceva).

Am mers pe autostrada o buna bucata fara sa vad mare lucru. Apreciind intuitiv care ar fi locul meu si care ar fi limitele soselei. Stergatorul meu care mai are doar talpa de cauciuc este depasit cu usurinta de pulverizatorul masinii, d’apai...

Dar a fost si fun. Au fost si perioade uscate care erau o binecuvantare. Si mai era un fenomen superb. Cand capul de coloana semnaliza stanga pentru depasire, brusc toata coloana facea imediat la fel. Si ne mutam de regula ca o omida care se rostogoleste. La inchidere era un tip care juca excelent. Astfel ca imediat inchidea banda dorita in coada coloanei si toti puteam trece in masa compacta pe banda a doua. Cand mai erau si alti jucatori in apropiere, ii zapaceam total. Lumea se schimba cu 180 de grade instantaneu. Unde cu o secunda inainte era liber, acum era supraaglomerat, unde fusese supraaglomerat, acum suiera vantul.

Limbile s’au dezlegat cu uischi. Spuneau astia de ceva sticla cu coarne, taur, bla-bla.

Prezenta unei singure fete... singure mai trezea spiritele, chiar si celor carora nu trebuia. Am vazut’o transformandu’se pentru poza la un moment dat. Emitea un grrr cu totul, in intregul ei. Chiar si sonor. Un grrr care trezeste... :D Ochii ei pentru cateva secunde au capatat un magnetism senzual... notabil.

La un moment dat ne’am car rarit. Au mai ramas urmatoarele persoane interesante: a) un tip care a studiat arheologia in polonia 6 ani si acum este firesc, biznis consultant, b) tipul cel mai bine al grupului, c) studentul la teologie, 21 de ani, ...d) fata singura. Mai era si capul de coloana, dar nu e in categoria persoane interesante.


Toata seara am zambit liber (alcolul mi’a permis asta), am tacut (adica nu am vorbit decat platitudini scurte for general fun, in cor cu ceilalti. Pana cand arheologu’ a zis ceva de bucuresteni. Deja mai eram doar jumatate din cei ce pornisem la drum, asa ca i’am cantarit pe cei prezenti si am zis gata. Acum deschid gura. Mi’am schimbat locul, si am inceput sa spun. Despre eroarea emisa mai devreme. Pustiul student la teologie s’a amestecat cand am zis de dan puric. Ca doar ortodoxia lui puric ii mergea la inima acestuia. Ok, acum spiritele s’au incins. Eram trei care discutam aprins chestii d’alea tata, cu carti si idei pe masa. Ceilalti trei de la masa erau putin interzisi. Situatia se schimbase brusc si radical, iar ei nu intelegeau cu ce au gresit de au pierdut controlul. Insa nu puteau sa ne opreasca. Asa ca ori isi gasesau ceva de joaca, ori ascultau si ei ce spuneam noi. Ceea ce au si facut, de altfel. Am mai spus pe’aici, am o imagine atat de cuminte la prima vedere incat pana si studentelul la teologie (bursier) a crezut ca ma poate lua peste picior la un moment dat. Dupa cateva secunde in care i’am raspuns prin logos (idei) mi’am zis ca este cazul sa’i dau o lectie. Si am pus si pathos si ethos in mesaj. I’am intors o atitudine in forta care sa’i dea de inteles ca trebuie sa aiba grija daca vrea sa ma calce pe coada. Explodez usor uneori. :D

Pustiul student la teologie la un moment dat a devenit tinta capului de coloana in incercarea acestuia de a capata o pozitie superioara, de forta, pentru impresionarea fetei singure (desi in camera il astepta o alta fata singura). Cum mai spuneam, mi se pare penibil sa te iei de victime sigure. Si simplu. Si uneori al naibii de riscant. Daca nu’ti iese perfect, daca se vede ca ai initiat un atac impotriva cuiva incomparabil mai slab, capeti o imagine de ala rau si disperat. Ceea ce nu e departe de realitate, zic io. Au plecat toti trei. La somn. Banuiesc.

Am ramas tot trei. Arheologul biznismen, tipu cu priza (trifazata) la dame si io. Dupa ce am facut mai multa galagie decat prevede legea, ne’am intretinut cu paznicul de noapte: un tip caruia ii dadeai un pic peste 50... si avea 73!!!

Apoi am plecat spre plaja. A doua zi cineva m’a intrebat “da cum ati ajuns?” (in halul ala...) “Foarte Fericiti!”, am raspuns. Aceea a fost jumatatea de ora perfecta. Eram trei prieteni buni. Nu este prima data cand vad ca alcoolul scoate din mine un om fericit.

(obligatoriile poze de haicinci cu masinile bengoase de pe drum...!)

Atunci am inteles prima data in viata pornirea oamenilor beti de a’i pupa pe cei din jur, random si fara altceva in minte decat o mare apropiere emotionala fata de “aproapele”. M’am abtinut totusi. Insa m’a amuzat feelingul si descoperirea.

Pe plaja i’am certat pe unii. “Ce’ati facut cu Rasaritul?!” Fiind cam innourat soarele nu a iesit din apa. Firesc, ei erau de vina. Ei erau cei ce fusesera acolo pentru rasarit, cei ce erau responsabili cu rasaritul! I’am lasat sa plece razand. Si dupa o jumatate de minut soarele a iesit arzand dintre nori. Era abia la o palma inaltime. Inca arata a soare de rasarit. Am vazut rasaritul!

De fericire probabil, am facut sex cu un pitic. Piticul a fost cuminte, era din beton, noi eram lemn.



(firesc, apoi am curatat piticu'...!)


La intoarcere am deschis o saormerie, am luat niste sandwich’uri calde. Am mai mancat ceva cu tipul bine (prietena lui stia ca va veni cu foame, asa ca dupa ce l’a primit cu cuvintele din titlu, ne’a dat sa mancam – de cu seara o auzisem ca se pregateste pentru acest moment, inca inainte de a ne apuca de baut).

Asta a fost prima zi. (dupa patru ore de somn excelent m’a trezit fostu’ cumnatu’ olandezu’ cu un telefon... am vorbit cam o juma’ de ora... apoi a inceput suferinta. Organismul meu nu se impaca cu alcoholul not at all.

Raul de dupa” il vad ca pe un avertisment. Amerindienii (toltecii) foloseau cactusi pentru a invata sa ajunga la alta stare de constienta. Insa “micul ajutor” nu se folosea decat de cel mult trei ori. Daca era nevoie de el a treia oara... deja insemna ca elevul este in pericol de a rata. Asta castaneda zice. Si asa mi’am zis io mai demult ca fiecare tip de cunoastere a avut cate un “mic ajutor” specific. Si ca dacii proabil au avut acloolul pentru asta – vinul. In vremea in care ma cautam, cautam lumea si cautam Totul, am incercat (si am reusit) sa folosesc experientele bahice in acest sens. Nu chiar la a ajunge sa vad alta lume, dar ca si cunoastere a acelui mine liber si fericit pe care mi l’a aratat alcoolul ca exista inauntru. Si ca incercare de a atinge acea stare fara ingurgitari funy. De asta zic ca “raul de dupa” e un avertisment. Avertismentul ca “micul ajutor” nu poate fi folosit decat ca lectie, de cateva ori. Daca nu... se ajunge la alte chestii.

ps. undeva cand daduse lumina, am tras o concluzie grabita: daca stai treaz peste noapte, dimineata nu mai ai problema cu... sergentul sculat de capul lui aiurea'n tramvai. wrong.