..............
Iar fata aceea, iata,
Se uita la mine cu sufletul...
Nu, draga, nu te deranja sa ma iubesti.
O cafea neagra voi servi, totusi
Din mana ta.
Imi place ca tu stii s-o faci
Amara.
(Marin Sorescu)
..............

vineri, 29 august 2008

in paragina

Maine dimineata plec spre tari straine. Acum va fi: Olanda.

Sefu: sa stii ca nu imi iau laptopu' cu mine, sa stii ca nu am de gand sa raspund la telefon.

Iar daca raspund si nu pot sa vorbesc din cauza hohotelor de ras... in mod clar mi se’n’falfaie. Si mai mult ca sigur am ingurgitat ceva. Ce pana mea? E concediu si chiar a trecut ceva timp de cand nu m’am mai destins.

Cititorule, daca treci prin amsterdam saptamana viitoare, nu ma intereseaza.

Cititoareo, daca treci prin amsterdam saptamana viitoare, trebuie neaparat sa vorbim. Foarte serios. Hoho!

Iar blogul este declarat oficial in paragina timp de o saptamana. Mai mult ca sigur imi voi citi meilu’, dar cred ca n’o sa am timp de scris bazaconii.

balaurul, eunucii si cavalerul

Din copilarie, solutia in fata batailor de la sotul mamei a fost retragerea in carti. In lumea cartilor, unde lucrurile se intamplau corect, si probabil suferinta mea era mai mica. Doar erau carti, nu?

Insa, firesc, au fost si efecte secundare. Mai ales faptul ca acum, pentru mine, un cineva ca sa fie cineva trebuie sa il bata pe zmeu, sa il infranga pe capcaun. Iar prin definitie capcaunul si zmeul sunt de cateva ori mai mari ca eroul.

Mda, am fost atras (convins) iremediabil de tiparul cavaleresc, eroic.

Apoi a trebuit sa supravietuiesc in lumea asta. In care mai totul se intampla fix de’a’ndoaselea.

Lupta nu este cu balaurul. Balaurul este evitat.

In scoala de exemplu, reputatia se obtine batandu’i pe cei mici, neajutorati. Nevinovati. Rar se intampla batai intre vedete... de regula vedetele se iau de cei slabi.

Apoi la munca, similar, conflictele cu cei mari sunt evitate. Din nou, puterea se obtine calcandu’i in picioare pe cei mici. Si prin alipire slinoasa fata de cei mari.

Ceilalti, reusesc fiind a nobody. Ca sa nu deranjeze balaurul. Si atunci balaurul ii lasa uneori in pace. Iar daca sunt cuminti, chiar mai primesc si ei cateva firmituri. Traiesc ca niste castrati care in fata balaurului sunt marionete gri, fara vointa, fara personalitate, dar care in fata prietenilor, sau chiar si a colegilor, se transforma in indivizi care se lauda, care fac parada, cauta cu disperare penibila sa faca impresie. (partea stupida e ca penibilul nu se vede decat daca esti detasat de context, ceea ce nu se intampla in cazul cunoscutilor acestora) Si asta’i tot ce fac ei in viata asta. Impresie. Si sprijina balaurul prin inactiune. Prin permisiune. Ei se ascund in spatele termenului toleranta. La naiba, toleranta e altceva decat indoirea spatelui in fata nedreptatii, cu argumentul “n’ai ce’i face” tinut strans, in brate.

Cine e balaurul in ziua de azi? Nesimtirea, prostia, tupeul, incompetenta, nesimtirea, prostia, nesimtirea, prostia, nesimtirea.

Asa ca, din cand in cand, umplut de scarba fata de lumea asta de nesimtiti si eunuci, imi permit sa reactionez murdar. Cavalerul nu are ce cauta aici.

joi, 28 august 2008

turism

Vad asta (link, inlaturat, target off). De la monica / 2 mai.

Pun pe mess la status linkul.

Aflu ca e pura realitate. De la smantha. templar / lineage. (scuze, nu stiu care ti’e numele, oricum, esti deja maritata :P)

Si mai aflu ca de fapt localnicii sunt cei care arunca toate gunoaiele in lac si creaza minunea asta, turistii fiind cantitate infima. Aici se vad peturile, ai naibii localnici n’or fi baut ei atatea sucuri, dar cica sunt si alte chestii pe acolo, care nu se vad in film... garantat de la localnici.

Si discutand apare rapid o idee.

Un nou tip de turism: impuscarea localnicului mizer. Se ofera pusca semiautomata cu luneta si foisoare in copacii cei mai inalti. Mod de desfasurare: turistul sta la panda. Apare localnicul. Localnicul calca pe bec - pentru ultima data...

Se preconizeaza ca in scurt timp de la implementarea acestui nou tip de turism, va aparea o cerere colosala din partea localnicilor de containere de triere deseuri: hartie, plastic, sticla, feroase, neferoase, cu sertarase pentru fiecare element al tabelului lui mendeleev in parte... japonezii aia care extrag aur din circuite electrice de foste computere vor avea de invatat de la noi...

Apoi, tot discutand am ajuns la concluzia ca mai exista inca un tip de turism necesr, cu o mult mai larga priza la public:

Impuscarea angajatului de stat, platit din banii nostri si care nu aplica legea. Sau nu isi face treaba – oricare ar fi ea.

Se vad evidente, necesare si utile cateva diferente majore fata de anteriorul tip de turism: nu se vor folosi foisoare – turistul e liber sa zburde / topaie in stil canter (counterstrike); nu se foloseste semiautomata cu luneta ci mitraliera de companie ca arma default (dar se pot alege si altele: bazooka, cutitul ruginit)

Sam spunea ceva de tzepe. Refuz aceasta idee. Ar putea apare probleme cu sanepidul, cu protectia consumatorului. Hiv si alte nebunii. Nu, nici tzeapa de unica folosinta nu imi surade. Risipa de resurse.

Ah, sunt un o bun!

miercuri, 27 august 2008

poc

Strada Eminescu. Destul de tarziu, vreo noua seara, strada e deja pustie (oricum trecatori pe strada asta sunt rari), dar masini inca mai sunt. Si se merge cu viteza. La un moment dat, din parcarea unui bloc, un logan pleaca cu spatele. Cu cat se apropie de strada cu atat prinde viteza. Si chiar vine o masina gonind pe strada ingusta, loganul nu are nicio lumina aprinsa, va iesi din intuneric ca o fantoma drept in carosabil... Sunt cu o shaorma in brate pe trotuarul de vis-a-vis, destul de departe pentru a apuca sa fac ceva. Si inca nu ma dumiresc daca este sau nu cineva la volan, neuronul meu vrea sa fie convins ca totusi cineva va pune frana. Iar neuronul de langa el spune ca ah, o sa fie interesant! Loganul se izbeste in bariera parcarii. Uluitor, bariera rezista (vant puternic, milano, bariera rezista)! Nu credeam. Atat. Se opreste, cu niste zgomote destul de urate. In goana trece o masina – nici nu stie ce noroc era sa dea peste el.

Ma uit mai atent. Loganul a muscat si din piciorul barierei. D’asta a rezistat...

marți, 26 august 2008

uimire

na ca cica am confundat anonima. la dracu' mai copii!

ah, orgoliu’ meu.

Meilu’ care make my dei:

Va multumesc pentru ajutor!

Am suprascris fisierele si totul este ok, cu toata sinceritatea va spun ca sunteti printre putinele persoane de la Cargus care reusesc sa ofere un suport adecvat clientilor.

Va multumesc inca odata!

Cu stima,

********

Adica intr’o firma de transport, omu’ de la IT capata aprecieri pozitive. Traiasca managerii! (prietenii stiu de ce)

matematici avansate

Unu ori unu fac unu.

Doi ori doi nu fac unu.

Nu mananc acasa. Din varii motive. Bine intemeiate, of cource.

Asta inseamna: in oras doua mese medii pe zi a cate 150 de mii = 300 de mii pe zi. La 30 de zile se ajunge la 9 milioane. Mancarea pe luna la modul calm, fara ghiftuire. Mese care de pilda ieri... inca mi’era foame.

Cam mult. Zic io.

Si uite cum matematici avansate imi arata cum devine evident ca tre sa’mi iau o chestie d’aia numita nevestica. Cu mancarea din dotare. Si cum suntem bucatar la baza, o invatam tot ce trebuie sa stie...

luni, 25 august 2008

Caldura si hormonii

E vara. Mai nou (deh, noi suntem in intarziere cu dezvoltarea emotionala drept care abea acum aflam niste chestii) aflu ca vara si fetele ajung la clocoteala hormonilor. Io credeam ca asa de’ale dracu’ se dezbraca ele cat mai innebunitor posibil, ca sa ne tampeasca, sa ne agite, sa le creasca orgoliu’ ca ce tari sunt ele. Si sa rada de noi ca ce fraieri suntem, ca ni se pironesc privirile in diverse zone si suntem fix incapabili sa ignoram anumite aspecte. Si ca ajungem sa ni se para intr’una ca n’am facut sex de prea mult timp (prea mult timp insemnand tot ce depaseste zece minute).

Odata cu noutatea asta (primita de altfel la telefon de la o fata) gasim si urmatoarele coincidente:

- o fata ne intreaba pe mess daca nu’i oferim prajitura promisa (acum cativa ani), ca sa stie dinainte daca se desparte de actualul sau nu.

- alta fata vrea aprig sa treaca pe la mine. Fara sa se desparta de actualul.

- alta fata imi trimite urmatoarele bancuri:

Micul Bula intra in camera parintilor si o vede pe maica-sa cu fusta ridicata, iar pe taica-sau in spatele ei. Vazandu-l, tatal rade, ii face semn sa plece si sa inchida usa. Dupa ce termina treaba, tatal se duce sa vada ce face fiul... si il gaseste in camera cu bunica-sa, care avea fusta ridicata iar micul Bula era in spatele ei... la care taica-sau tipa : - Bula, dar ce naiba faci acolo? Iar Bulisor ii raspunde: - Nu mai e asa de amuzant cand e vorba de maica-ta, nu-i asa?

Romeo si Julietta, in noaptea nuntii: - Ooo, Romeo, Romeo, pune-mi-o, te rog, in palma... - Dar Julietta, degetele tale nu pot fi atinse decat de cel mai fin inel de aur, cu cel mai slefuit margaritar. - Oooo, Romeo, Romeo, pune-mi-o, te rog, intre sani... - Dar Julietta, sanii tai nu pot fi dezmierdati decat de razele suave ale lunii. - Ooooo, Romeo, Romeo, pune-mi-o, te rog, sus!!! - Dar Julietta, buzele tale nu pot fi sarutate decat de roua fragilor culesi intr-o dimineata de mai. - Ooo, Romeo, Romeo, pune-mi-o atunci oriunde, numai scoate-mi-o din fund!

Asta in conditiile in care cu respectiva este embargo de comunicare de cca o juma’ de an (da, esti pe appear permanently offline). cu exceptia unei postari anonime - la naiba, chiar nu'ti dai seama ca stilul ti'e inconfundabil? si daca te recunosc eu fi sigura ca te recunoaste si el... Revenind, probabil au fost mass’uri si nu o iau personal. Dar totusi. Dupa incruntari, tacere si ignorari cvasireciproce de juma de an, iaca apare sexul. In prim plan.

Pline de hormoni fetele those days. Hormoni poetici.

Acu’ fac si io pe nebunu’ ca, in fond, daca as fi un schizoid cuminte, toata chestia asta ar trebui sa’mi placa la maxim. Ca doar cat mai putine emotii, cat mai mult sex ar fi exact ce zice tata fritz reinmann pentru mine. Dar in tolba mai avem si alte porniri. Asa de’al naibii, ca sa nu fiu io multumit niciodata. Si ca sa am ce scrie! :P

Si apoi, totusi, ca sa nu’mi sifonez chiar foarte tare amintita diagnosticare, am pus acest post constient (dar incapabil de a ma stapani) ca astfel creez sanse de indepartare / racirea comunicarii cu cele trei persoane amintite. Si poate si altele care... asentimentul... sau mai sperioase din fire.

No problem. Tot singuri suntem. Noi, hormonu’ si neuronu’. Fuchit.

______

ps. Da, prima reactie e sa’l invidiezi pe romeo... sau nu, in functie de care parte a... baricadei te afli.

pps. Da, stiu, sunt si fete care chiar prefera. Dar ma fac ca nu stiu.

duminică, 24 august 2008

greseli


Cetire. Jung. Spune ca a avut iremediabil probleme cu matematica si pe motiv ca “cel mai tare ma revolta principiul: daca a=b si b=c, atunci a=c”, intrucat a, b, si c erau din capul locului lucruri distincte ce nu aveau cum sa fie egale intre ele. Greseala grosolana de pedagog. Se vede treaba ca nu i’a creat simplul exemplu ca el si colegii lui sunt distincti, dar au varste egale...

Ma gandesc insa ca mai departe s’ar fi intalnit cu expresia “trei la a patra este egal cu noua la patrat”... si tot la revolta ajungea. La revolta lui patru si patrat care sunt mult prea similari.

Tot cetire. Fritz Reinmann in “formele fundamentale ale angoasei” afirma ca "depresivii cauta cea mai mare apropiere si cea mai puternica legatura posibile acolo unde tipul contrar, schizoid, cauta cea mai mare distanta si cea mai mare independenta posibile, (...) pentru schizoid distanta inseamna siguranta si independenta, in vreme ce pentru depresiv ea inseamna amenintare si parasire”.

Oh, mon ami, you’re a little bit wrong. Schizoidul si depresivul... nu sunt tipuri contrare. Ci sunt fachin complementare. Me voila en fleche and blod and skin and bones. Mama ei de treaba.

In rest... surprinzator de buna cartea.

Si revin. Ca am mai gasit. "in romanul sau "Oblomov", Gonciarov a prezentat in mod stralucit o astfel de dezvoltare" (dezvoltare depresiva, dependenta) Pardon. la Oblomov e vorba de un crack, de o rupere, nu de o dezvoltare. Si motivul schismei nu este prezentat, firesc, doar pentru ca musiu Gonciarov a vrut sa ma umple pe mine de frustrare!

poveste


El se cunostea. Stia ca nevoile’i materiale erau realmente ridicole. Daca nu s’ar fi amagit constient, voluntar cu dorinte inventate, autoprovocate, pentru un lucru sau altul, tihna nu i’ar fi fost tulburata de gandul vreunor lipsuri.

Autoamagirile apareau ca o metoda de melting social. De conformare cu lumea in care traia. Sau alteori ca o forma sinucidere a unui interior, a unui eu pe care il simtea distinct, diferit de eu-rile pe care le vedea tronand in cei multi, care populau, formau si guvernau lumea exterioara.

Altceva se intampla atunci cand aparea ea. El stia deja din experienta ca din imensul interior pe care i’l oferea ei, ea nu putea percepe decat o farama ridicol de mica. Iar acea farama isi avea o importanta neimportanta, o greutate lipsita de greutate pentru ea, cand isi va pune intrebarea daca sa ramana cu el sau nu. Importanta si greutatea in acel moment urmau sa fie date de decor. De material. De confortul economic.

Asa ca el, cand era singur, era lipsit de motivatia de a avea, decorul lui material fiind tinut doar de necesitati sociale.

Doar ca uneori aparea ea. Si odata cu ea motivatiile de a avea. Nu pentru el, evident. Se transforma, devenea febril, cauta, gasea, facea, avea. Avea numai pentru ea. Iar daca ea pleca (fie pentru ca el avea prea tarziu, fie ca in lupta lui de a avea ea se simtea ignorata) el ramanea cu un decor care nu ii apartinea. Un decor material pe care il crease pentru o anume ea. Si care i se parea impropriu, jignitor sa’l ofere altei ea. Asa ca facea tabula rasa. Si o lua de la capat, in alta data. De la zero.

sâmbătă, 23 august 2008

din joyce

mi'am ratacit pasaportul si caut intre hartii. am gasit o agenda veche cu cateva citate. iau doar unul.

james joyce – ulise

“Mangaie’ma. Ochii dulci. Mana moale, moale, moale. Singur mai sunt aici. O, mangaie’ma, curand, acuma. Care’i cuvantul acela cunoscut barbatilor tuturora? Sunt linistit aici, singur. Si trist. Mangaie’ma, mangaie’ma.

vineri, 22 august 2008

un pic celine, un pic... nimic

“Ajunsese si el la capat. Nu mai puteai sa-i spui nimic. Exista un moment cand ajungi singur de tot la capatul a tot ce ti se poate intampla. E capatul lumii. Suferinta ta proprie nu-ti mai spune nimic si trebuie sa te-ntorci inapoi, printre oameni, oricare ar fi ei. Nu trebuie sa faci mofturi, caci numai pentru a plange si tot trebuie sa te reintorci acolo unde reincepe totul, sa te intorci la ei.”
Pasajul asta il tineam minte altfel. Sau tineam minte un altul pe care nu l’am mai scos, sau nu’l mai gasesc acum. Tineam minte cuvinte care spuneau ca ajuns la capat nu vrei sa mai auzi nimic, nu vrei sa mai spui nimic. Nici macar propria suferinta nu’ti mai pare demna de a fi spusa. Si vrei ca totul sa intre intr’o tacere definitiva si nesuspecta pentru a nu da nastere la intrebari.

Si totusi am gasit celalalt cap de pod:
Despre lucrurile la care tii cel mai mult te hotarasti intr-o buna zi sa vorbesti din ce in ce mai putin, cu efort la inceput. Ti se face sila sa te tot asculti vorbind … O scurtezi… Renunti… . Sunt vreo treizeci de ani buni de cand tot vorbesti… Nu mai vrei nici macar sa ai dreptate… Te paraseste si cheful chiar de-a-ti mai pastra acel loc moderat pe care l-ai rezervat placerilor… Ti-e scarba… ti-ajunge sa halesti ceva, sa te dezmortesti un pic la caldura si sa dormi din rasputeri pe drumul neantului. Ca sa te mai intereseze ceva ar trebui sa gasesti alte strambaturi pe care sa le faci in fata celorlalti… Dar nu mai ai forta sa-ti schimbi repertoriul. Te balbai. Mai cauti trucuri si scuze ca sa ramai cu prietenii, dar…”
mda, memoria imi joaca feste. un pic de colo, un pic de dincolo... si nimicul.

miercuri, 20 august 2008

bancuri

nu mai vazusem de ceva vreme un site si cu bancuri necunoscute.
http://forum.oneden.com/Bancuri-despre-femei-si-barbati-t65.html
na

de la altii cugetari

Femeile se maturizeaza mult mai repede decit barbatii. La 17 ani o femeie poate fi considerata un adult. La 19 ani deja stie ce vrea:
- un barbat inteligent, (dar usor de prostit), foarte, foarte, foarte bogat (dar neaparat cu dorinte de a se imbogati si mai mult pentru ea);
- egoist cu ceilalti (dar foarte darnic cu partenera lui);
- foarte frumos (dar nu mai frumos ca ea);
- ferm (dar blind);
- experimentat (dar naiv);
- preocupat de afacerile sale (dar aproape de sufletul ei);
- dorit de alte femei (dar foarte fidel...) etc.
La 17 ani barbatii inca mai colectioneaza surprize si se uita la filme cu karate. De aceea prieteniile din liceu rezista rareori. Ei se maturizeaza in jurul virstei de 30 ani, dar din pacate deja o fiinta mult mai inteligenta ca el ii arata un certificat de casatorie de acum 7-8 ani si 2-3 copii care au nevoie parca de toate lucrurile din lume. Daca vrea sa se trezeasca din acest cosmar, trebuie sa plateasca cel putin jumatate din munca tineretii lui si cel putin o treime din ceea ce va cistiga pina la adinci batrineti sub forma de pensie alimentara.

marți, 19 august 2008

Idee

Idee:

Filme pe domenii – specializate.

Adica.

Imi aduc aminte, pusti fiind, cat am stat cu sufletul la gura ca sa vad un film – jucatorul de sah (or something...).

Si deceptia produsa. Povestea era cu o partida de sah care determina miscari in viata reala, iar the goood guy trebuia sa faca astfel incat sa nu piarda piese, fiidnca urmau sa moara oameni... Ca jucator de sah vroiam sa vad ceva inteligent, ceva efervescent in jocul lui... Pana corbului!

Sau firewal, sau mai recent untraceable. Filme cu povesti din IT, in care toata tarasenia este bazata pe chichitze IT. Un bullshit total. Praf in ochi. Vreau sa vad si eu ceva inteligent in filmele astea. Ok, nu vor fi filme pentru marea masa. Dar pentru cei din domeniu ar fi bombe de’a dreptul. La fel se pot face pentru fiecare domeniu in parte.

Na, ce frumos ar fi sa te uiti la un film si sa fi uimit de sclipirea avuta de ghitza personajul principal, si sa mai afli o traznaie, te mai minunezi cu colegii de solutia d’acolo...

luni, 18 august 2008

Uluiri nationale


Un amic merge in germanica sa aduca masinute. Ocazie cu care face si cumparaturi. D’ale gurii. Si altele.

Si ce aflam:

Un alt amic i’a cerut sa cumpere niste una-alta care nu se prea gasesc p’aici. A facut calculul – iese la vreo 3.5 mil. A facut si al doilea calcul – cat ar costa pe la noi: 5.5 mil!!!

Firesc sa fie mai scumpe la noi – doar calitatea este incomparabil inferioara!

Pana si niste ordinare lavete de bucatarie. Luate de acolo l’au tinut pe mon ami o gramada de timp. Si faceau treaba altfel – pur si simplu altfel! Luate de aici se distrugeau imediat si te si chinuie la folosire.

Pai hai sa facem cumparaturi in germanica mai copii! Mai ieftine si mai bune.

Cum o mai duce lumea


Mai acu’ cateva zile ies cu un cunoscut la o ceva pe o terasa. El cu prietena lui cea noua. Noua si nouashpe anisori. Terminat liceu cu cateva saptamani in urma. Din Giurgiu amandoi. Veniti in Bucuresti, ea s’a angajat pentru contabilitate primara la o firma – ceva cu danubiu-nu-stiu-cum. In prima luna a primit 10 mil, din a doua a trecut la 15 mil... la 19 ani, experienta oha!
Si am facut comparatie cu anii mei, experienta, cunostintele, responsabilitatile la mon job. Si cu castigul actual. Mi se ridica usor parul pe ceafa.
Ieri am trecut in vizita pe la cineva care la 27 de ani si’a cumparat apartament in Bucuresti.
Sentiment acut de dinozaur, ce sa zic?

Asa ca azi am inceput sa ma uit pe net sa vad ce si cum.
de aici scoatem numai un fragment:
Am prieteni care lucreaza in companii transnationale inclusiv banci, cu salarii intre 1000-1500E ca admin de retea (nu IT. Manager) care reusesc sa depaneze hardware un PC, se descurca cu Windows (fara A.D.), sunt paraleli cu Linux, nu fac diferenta intre IP si IPX, sau intre SIP si Skype. Unii dintre ei sunt nevoiti sa-si cumpere faculatea ca sa-si pastreze joburile actuale :) Cateva exemple de pregatire: Administrator retea 31 ani, a terminat liceu industrial, fara facultate, salariu 1200E IT Manager 46 ani, a terminat Conservatorul, salariu si mai mare. Admin retea 29 ani, intr-o banca, salariu 1000E, nu stie diferenta intre layer 2 si layer 3, numai windows. Normal ca trebuie sa produci mai mult decat primesti pt. o firma :)
Un exemplu ar fii o companie cu factura telefonica pe international de 7000-8000E/luna care "beneficiaza" de tarife de cateva zeci de ori mai mari decat prin VoIP. Cand am propus IT Managerului o solutie VoIP de reducere a cheltuielilor la acelasi trafic, mi-a spus (mai pe ocolite) ca nu au nevoie de complicatii :) Daca ar avea un astfel de sistem departamentul de IT ar trebuii sa se ocupe.... si de asta. Alta companie.... in Bucuresti foloseste pt. conectare la Internet 2 linii ISDN (128kbps, fara load balancing) si plateste cateva mii de Euro pe luna !!! Cum ? Liniile sunt pana in alta tara din EU deoarece au nevoie de "securitate" ! Termenul VPN este complet necunoscut pentru ei, iar F.O. o considera utila doar pt. operatorii mari... Oameni care intretin astfel gauri financiare pe post de sisteme stau bine mersi in posturi caldute si bine platite... unii dintre ei joaca jocuri in timpul programului, iar cine suna la I.T. daca nu este in post de conducere "poate sa mai astepte..."
Dupa o multime de astfel de exemple, unele cu care si interactionez, presupun ca nu as avea probleme cu pregatirea... poate doar pe parte de pupat in ... unde stau prost cu practica, insa incerc sa ma documentez :)
Mda, eu stiu A.D., administrare xp, administrare alte serverase, ceva retelistica, fac diferenta layer 2-3, stiu cu ce se mananca VPN, VoIP, IP si IPX sunt doua protocoale diferite, si o gramada de alte nimicuri.
Conform prietenului de mai sus – corect – nu am salariu mare fin’ca deja stiu prea multe.

Si ce mai spune statistica:
Cei din industria IT s’au clasat pe locul 66 din 81 in topul nivelului de satisfactie profesionala.
Locul I manageri multinationale; loc II coafeze, tata! Apoi: librarii, secretarele si soferii!
Nice, nice world!

duminică, 17 august 2008

missing school

da. sunt cateva lucruri pe care nu stiu cum sa le fac. pur si simplu.
sau nu reusesc sa le fac.
roluri sociale pe care nu le'am invatat.
a curta - asta e unul dintre ele.
mi'e absolut jena sa fac spectacol pentru a impresiona... mi se pare ridicol...

pian


ganduri vechi


sâmbătă, 16 august 2008

i swear, it was right there!



Cum ti se trage presul de sub picioare


Iesi in parc cu... cineva. Glumite, rasete, ok.

O scumpete de fata.

Foame. Hard rock cafe. Papa. Scump si prost.

Treci peste, ca doar nu e un ceva important.

Trece si un... tip. Masiv, genul de smecheras stupid, cu sapca pe cap si gulerul ridicat. Plin de el, gol in interior. Masivitatea asta a generatiilor mai noi, generatii preponderent postrevolutionare, crescute parca cu bicarbonat.

Cineva’ul il vede si zambeste. Intai ii zambeste gura, apoi se mai uita inca o data, ii zambesc si ochii. Si toata fata. De regula ochii incep sa zambeasca in urma unor procese... mai mult sau mai putin mentale. Imaginative, oricum. Repet, de regula...

Peste asta nu intelegi cum sau de ce sa treci tu.

Din cand in cand mai zboara priviri, peste umarul tau drept. Da, el este in directia aia. Bicarbonatul. Mare si vid.

Si te gasesti subit, pe locul doi, in urma unui bolovan (adica tantalau).

Si ramai suspendat, cu presu’ tras.

Asa ca vorbesti tot felul de baliverne toata seara, cu gandul pe coclauri. Si pendulezi intre dezamagire si frustrarea ca interiorul e batut la poponet (again) de catre exterior. Ca uneori nici nu mai intelegi ce, cum sau de ce sa mai incerci. Si asa te trezesti ca mai spui si tampenii. Iti mai tai si singur craca. Si vrei sa taci. Si nu poti sa crezi, si sa accepti ca iese prost. Si incepi din nou sa vorbesti. Aiurea.

Se mai futu’ o seara.

Da las' ca'i bine, nu?

Ca doar te iubeste o anonima. Si o femeie maritata. Cu fix un bicarbonat d'ala. Poate iti calci pe inima si o chemi la tine intr'un week-end. Asa, ca sa te razbuni pe bicarbonati. Si pe ele, cele care zboara ca gazele dupa aparente. Si pe tine ca esti bou si lasi sa te frece la icre tampeniile astea.


marți, 12 august 2008

Raspuns pentru o anonima


Iti multumesc. Pentru cateva momente m’am simtit ok. Am crezut ca vorbesti serios.

Ceva imi aduce aminte de nietzsche: fructele inca nu ti’s coapte, reintra deci in singuratate.

Si zic zau? In compartie cu cine? Cata fiinta sa’mi mai inteleg? - am par alb in mustati (andries)...

Si’mi aduc aminte de kafka. Dar i’am promis ca nu’l mai injur.

Newsflash: da, iubirea se canta, se picteaza, se danseaza... dar se si traieste. Iar a o trai inseamna altceva decat a o tine in dulap pe post de decor ascuns, anonim...

Desi poate ai dreptate. Poate ca pentru mine asta e solutia. Mai mult in idee decat in palpabil.

Fiindca asa ca Paler:

Cam în vremea aceea m-a părăsit şi ultima dintre femeile cu care am avut legături, după ce înfruntase cu stoicism zîmbetele altora şi ciudăţeniile mele. Mai bine zis am îndepărtat-o, aşa cum se întîmplase şi cu celelalte femei pe care le-am iubit. Firea mea era de vină. Vroiam să-mi studiez singurătatea, să o di­sec, să o pun sub lupă. Ca pe o algă. Sau ca pe un microb. Apoi, simţeam nevoia să fiu ca toţi oamenii. Atunci iubeam cu disperare şi cu recunoştinţă. Numai că, lungit lîngă femeia pe care o iubeam, aveam de­odată iarăşi nostalgia să mă uit prin lupă. Asta nu înţelegeau femeile la mine.

Dacă atunci cînd ardeam de nerăbdare să mă întorc la masa mea de disecţie, una dintre ele încerca să mă reţină, socotind nevoia mea de singurătate o ofensă şi o dovadă că n-o iubeam de ajuns, deveneam iras­cibil şi furibund. Îmi arătam colţii, căci n-aveam nici răbdarea, nici tactul de a obţine ceea ce doream fără să jignesc. Politeţea n-a fost niciodată punctul meu forte. Cu atît mai puţin îmi era accesibilă în clipele cînd nu doream decît să fiu lăsat singur şi, în schimb, mi se cerea să spun vorbe tandre. Amanţii cei mai comozi sînt, probabil, cei care rostesc fraze de-a gata, dar eu nu m-am priceput în nici o privinţă să fiu comod. Impulsurile mele au fost totdeauna mai pu­ternice decît mine. Mă transformau în jucăria lor. Ce mai conta că, pe deasupra, eram şi ingrat cînd în­căpăţînarea mea sumbră mă împingea să pierd totul? Nu eram în stare să spun nici unul dintre acele nimicuri de rutină care plac atît de mult femeilor şi pe care orice adolescent le cunoaşte. Mi se părea că aş maimuţări dragostea. Şi pe urmă am regretat me­reu prea tîrziu. În nouă cazuri din zece, dacă femeile de care m-am despărţit s-ar fi întors înapoi după ce plecaseră, poate le-aş fi căzut în genunchi. Sau, cine ştie? Poate, dimpotrivă, aş fi luat-o de la capăt.

Da, suna a ciclicitate sisifica. Si chiar daca mai fac asta uneori, vreau mai mult decat o pacalire a siguratatii, din cand in cand, cu...

vineri, 8 august 2008

Si de fapt

Si de fapt ma uit in jur si ma cuprinde disperarea.

Lumea mea nu e aici.

Si o iau, si o arunc, si o ignor.

Si ma saltimbancesc cat pot.

Si ea, lumea mea, se intoarce. Si ma intreaba ce dracu fac.

Si o iau de la cap.



De cateva ori pe zi pentru prostii marunte.

De cateva ori pe saptamana pentru prostii nemarunte.

De cateva ori pe an imi vine sa urlu.

De cateva ori urlu.

Si o iau de la cap.



Si caut.

Si nu este.

Sau este prea mult.

Asa ca mai bine o iau de la cap.


si merg in varful picioarelor, saltimbancindu'ma, pentru a nu speria.
ai apoi...

nebunia controlata, mimata de la castaneda... lasa sechele. Te trezesti ca.


joi, 7 august 2008

it

Doua de ieri:

1. a. Dar care e shiftul? (director vanzari intr’o firmulita de cateva sute de oameni)

2. b. Oana, poti sa vi sa’mi faci si mie o copie? (o tipa din call center. nedumerita, in fata copiatorului)

Da, e nevoie de oameni de IT la fiecare metru patrat...

dat in bobi cu ghiocu la stele

Azi mi se dadu cu ghiocu’ in stieli.

Un colegu’ pasionat de stiinte alternative (suna bine alternative) imi lua datele, le baga la macinat si iesi o harta cu linii si liniute. Colorate si destul de frumoase.

Si incepu sa’mi traduca. Peste cu ascendent in rac. Asa, si?

Si tre sa scriu repede ce imi spuse ca uit.

Pai incepand cu inceputu’. Firesc, sexu’ inainte de toate. Ca la mine troneaza. Energie sexoasa intr’o disperare. Haha asta’mi spuse si ieri o minitestare psiho trimisa de cineva.

Apoi alea naspa. Ca mintea. Tre sa o folosesc, ca e un instrument puternic al mieu. Pai io incerc de aproape zece ani incoace sa ma descotorosesc de ea.

Si cautarea interioara. Ca e ceva care ma impinge catre cautari... Da, stiu, din cand in cand ma trezesc ca incep sa caut naiba-stie-ce, naiba-stie-cum si naiba-stie-pe-unde. Si ma intreb si eu ce dracu vreau de ma preumblu razna cu pluta prin zone dubioase.

Si ca nu ma simt bine in pielea mea. Cica a naibii o planeta e de vina pentru chestia asta ca statea in casa nu-stiu-care cand ma nascui. Nu copilaria bizara cu care am fost servit. Si ca pot trece peste asta folosindu’mi mintea si partea spirituala catre care am, asa, o aplecatie. Iar despre partea spirituala, sunt numa’ vro’ sase anisori de cand am aruncat’o cat colo.

Si ca am o inclinatie de a pigmenta cu vulgaritati totul, mai ales lucrurile frumoase. Si ca ma pot ajuta de unele si de altele sa domin aceasta pornire. Ha. Io credeam ca asta vine de la cunoasterea unor realitati atat de departate, de la santieristi, suti, parnaiasi la arhitecte, psiholoage, profesoare (haha). Si ca incerc sa pastrez obiectivitatea multiplelor realitati, pentru a nu ma lasa orbit de una singura, pentru a nu incepe sa visez ca lumea aiasta iaste un loc de fluturi, flori si micsunele. Ca avem din belsug si viermuiala vascoasa. Iar distanta dintre ele nu este atat de mare.

Si ca muncesc nu ca sa castig, ca nu ma intereseaza banii, nu ca sa fac cariera, ci ca sa imi satisfac nevoia de a corecta lumea, de a o ameliora. La naiba, asta e de la secu’? De unde pana mea stie asta? N’am spus nimanui chestia in cauza, mi se parea prea out of chart.

Si mai e noutatea si inventivitatea. Care deja am inceput sa uit ce si cum imi spunea el, zicea ceva de noutati tehnologice, si... firesc, am uitat. Dar stiu la ce ma gandeam. Si stiu ca de fapt imi dadeam seama ca e vorba de corelatiile rapide si multe pe care le fac intr’o fericire. Care’mi permit sa lucrez pe post de IT fara sa invat prea multe (adica mai deloc). Sau care mi’au permis sa merg la olimpiade la mate desi nici macar nu imi faceam temele acasa. Sau fiind in stare de corijenta la fizica in liceu, am predat o lectie noua, pe motiv ca io credeam ca sunt ascultat la lectie... asta chiar a fost frumos. Si am aflat abia dupa vre’un an ca atunci cand am iesit la tabla ca sa potolesc furia profului (ca eram comasate doua clase si faceam tambalau nebun), de fapt tipul nu se apucase sa ne asculte ca sa ne potolim, ci isi preda lectia si pusese o intrebare din materia noua... ca d’aia nu raspunsesera cele doua tocilare ale noastre.

Bun. Sa concluzionam. Sex, minte si spirit. Da, io si supermen. Si ceva vulgaritate. Betmen! Betmen!

Ps. Aaaa! Ca mi’am amintit. Actiunea. De actiune pot sa ma folosesc pentru a... pentru a... nu mai stiu pentru ce... dar pot!

miercuri, 6 august 2008

atacuri bolsievice

ieri imi disparuse unghiera. (de fapt i'am remarcat lipsa de cateva zile da' ieri chiar am cautat'o si am declarat'o oficial perduta)

azi mi'a disparut periuta de dinti.

BAH!

recomand agenturilor straine. sa inceteze atacurili bolsievice, imperialiste la adresa omului de tip nou. care se afla neabatut pe calea spre progres multilateral dezvoltat, cu cuceririle pe cele mai inalte culmi stintifice, cu productii record de patru mii, cincisutidouazesinoua la hectar! urmand ca in urmatorul cincinal sa depaseasca. si sa isi continuie mersul glorios in frunte cu partidul conducator si cu secretarul jeneral!

ura.
ura.
ura.

...ura e'n suflet.

---------------
later edit:

si disparu' si legitimatia. aia cu care intru in firma si fac bep-beep pe la usi sa mi se deschida...
fir'ar agenturili straine cu spionii lor cu tot!

marți, 5 august 2008

plecat in 2 mai ajuns in vama




Plecat in 2 Mai. Intempestiv, ca si anul trecut, ca atunci tare bine fu.
Numai ca iaca regula (pe care se pare ca nu reusesc sa o sar prea des): cel mai bine e ultima zi / seara / ore.
Ca am ajuns vineri seara. Cu doi pusti culesi la autostop care mi’au schimbat destinatia.


Ca au zis ca e un festival de ceva muzichie. Au gasit copii astia (astia in general, nu anume cei doi) o modalitate de a se distra tare obositoare. Si cu ceva adjutanti. Mai naturali ori ba, in functie de preferinte. Fin’ca in gluma unu’ de la bar cand s’a oprit muzica brusc, a urlat: “Baah! Acum imi opresti muzica, cand tocmai am luat pastila?! Eu ce dracu fac acum?” eu am ras, dar o gramada s’au crispat... le era frica de politie.

Festival care m’a privat de somn vreo circa 60 de ore. La care se adauga dificultatea de a dormi in sac pe nisipul din vama, care uluitor (pentru mine) e mult mai inconfortabil decat cel din 2mai.
Sambata dimineata pe la sase am fost botezat. Zeus.


Ea m’a botezat. Si pana sa apuc sa ma dumiresc ce vrea de la mine m’a si afumat. Si’a disparut odata cu efectul.
Apoi am migrat catre plaja. Unde stateam hipnotizat. Deh’ proasta idee ma gandeam... barbat singur de cateva luni, mers pe plaja in vama... la naiba, puteam sa’mi iau un hustler si sa’l citesc in public, pe o terasa la amiaza, daca tot vroiam sa ma chinui, mai rau ca un masochist de cariera. Baga un lup intr’o stana de oi. Si leaga’l de’un par. Si obtii aceeasi chestie – ca eu am niste retineri la capitolul ‘a agata’...
Asa ca am schimbat postul. Si ca sa evit decorul de sani zburdand liberi, veseli si orgoliosi, cu orice forme, dimensiuni, culori si consistente, am gasit activitati carora m’am dedicat cu insistenta: inot, voley, inot, voley, inot, voley. Am ignorat astfel cu destul succes ceea ce aveam de ignorat.
Numai ca am ignorat si soarele. De fapt, la un moment dat, cand stiam ca ar trebui sa ma feresc cumva, am trecut peste subiect, zicandu’mi ca la naiba, dupa o viata cu veri petrecute pe plaja tre’ sa fi invatat organismul meu cum sa se protejeze si singur. Ca doar capacitatea de a ne adapta la mediu doar nu sta degeaba.
Gresit.
A doua zi de dimineata eram pe butuci. Pielea era mai arsa ca oricand. Febra musculara de la inot si voley ca dementu’ era regina. Oboseala basca. Iar premiera in viata mea: insolatieee!
Si cum nu am fost dejaba sanitar in armata, fuga (impropriu fuga) la farmacie si luat bomboane. Si luat un ditamai pepenele si luat piersici mari zemoase. Si bagat in mine chestiile astea cu simt de raspundere. In reprize alternate cu bolire in masina din dotare, prima data (iar) in viata cand am bolit cu maraieli. Ca din cand in cand mai maraiam de durere. (doar in doua zile s'au petrecut cateva prima data - la varsta asta... hm...)
Din cand in cand mi se parea ca am reusit. Si ieseam catre oameni, ceva... nope. Dupa zece metri simteam ca ma indoi. Si vreau inapoi sa’mi plang de mila. (mai ales ca erau in decor si cateva oane, deh, doar eram in vama)

Cineva mi'a desenat pe masina o inima. Sper sa nu fi fost un tip...


Insa la iesirea de la ora sapte (seara) am reusit. Era undeva pe fundal ceva neplacut, dar eram din nou capabil de conversatii, una, alta.
Si m’am intalnit cu vali. Vali Craciunescu, deh. Il mai vazusem prin vama cand intram in masina sa bolesc. Si in urma lui un tip spunand gagicii lui ca e “plin de el”. Na, simtea omu’ nevoia sa bage in umbra vedeta care trecea pe langa femeia lui, probabil avea ceva probleme de siguranta in relatie...
In fine. La dracu cu femeile. De vineri seara pana duminica seara n’am vazut pe nimeni sa’mi zambeasca (evitand episodul cu tipa vesela). La naiba. Am mers cu vali, am mancat (ura, insemna ca deja sunt sanatos) si apoi am iesit la o terasa unde ne rezervasem o masa mai devreme. Din momentul in care am inceput sa merg alaturi de el, juma din populatia feminina se uita la el, un sfert ne ignora, un sfert se uita la mine. Si’mi zambea. De parca acu aveam trei d’alea in plus!
Si uite’asa in ultima seara in loc sa ma bag la somn, am stat pe terase deconectandu’ma cu zambete anonime. Sa’l pupe tata pe vali. Baiat de treaba. Mai ales ca de fapt ne’am cunsocut prin intermediul unor prieteni comuni, nu aveam cine-stie-ce istorii comune. Si mai ales ca unul din prieteni, dan (helciug, de’) - nu’i mai e chiar atat de prieten. Dar dupa cum se vede treaba mai bine ma distrez acum cu vali decat cu tipul cu care am copilarit, cu care mi’am disputat suprematia la sah in gasca noastra din romana, cu care am descoperit in adolescenta ca se poate discuta si altceva in afara de vreme, filme samd.
La 4 dimineata (duminica spre luni) aveam de gand sa plec spre casa. Sa ajung direct la birou.
Dar pe la 2 si juma’ am realizat ca totusi, daca tot nu dorm, cu cat plec mai repede cu atat mai bine.
Si a fost un drum groaznic. Sunt rau de somn. La naiba, am incheiat cateva relatii fin’ca pe ele le apuca cearta (sau ceva similar, nu'mi era prea clar - ele le numeau lamuriri, parca) fix cand mi se facea somn. Am baut energizante nonstop. Nu stiu daca au avut vre’un efect, ca singura vointa care’mi ramasese era de a inchide ochii, de a dormi...
Dar am supravietuit. Azi mi s’a spus ca ieri la birou am fost stafia lui liviu la cozia... ca nu m’au vazut...
Si am mai descoperit ca soarele imi schimba culoarea ochilor. Si face un degrade de albastru de ma admiram singur in oglinda.
Week-end-ul care vine am auzit ca merge in vama o gasca de 30 de oameni. Plus inca alte doua se vorbesc...
Sa ma duc, sa nu ma duc...

ratare





ce am ratat. fin'ca oboseala, fin'ca nepotrivire de program, fin'ca ganduri tubluri printre neuroni incetosati...