poc

Strada Eminescu. Destul de tarziu, vreo noua seara, strada e deja pustie (oricum trecatori pe strada asta sunt rari), dar masini inca mai sunt. Si se merge cu viteza. La un moment dat, din parcarea unui bloc, un logan pleaca cu spatele. Cu cat se apropie de strada cu atat prinde viteza. Si chiar vine o masina gonind pe strada ingusta, loganul nu are nicio lumina aprinsa, va iesi din intuneric ca o fantoma drept in carosabil... Sunt cu o shaorma in brate pe trotuarul de vis-a-vis, destul de departe pentru a apuca sa fac ceva. Si inca nu ma dumiresc daca este sau nu cineva la volan, neuronul meu vrea sa fie convins ca totusi cineva va pune frana. Iar neuronul de langa el spune ca ah, o sa fie interesant! Loganul se izbeste in bariera parcarii. Uluitor, bariera rezista (vant puternic, milano, bariera rezista)! Nu credeam. Atat. Se opreste, cu niste zgomote destul de urate. In goana trece o masina – nici nu stie ce noroc era sa dea peste el.

Ma uit mai atent. Loganul a muscat si din piciorul barierei. D’asta a rezistat...