este uimitor cum oamenii dupa ce te catalogheaza ca destept/inteligent (ori ceva similar) incep sa se poarte cu tine de parca ai avea un handicap teribil.
si partea cinica: desi exista deja multe carti care demonstreza ca inteligenta poate deveni un real handicap (de la beletristica la filosofie), nici macar nu beneficiezi de grija / toleranta de care au parte celelalte categorii de handicapati.
in copilarie ma refugiam in carti.
in adolescenta ma refugiam in ganduri.
apoi am descoperit ca pot face orice. si ca nu foloseste sa poti face ceva, decat doar ca te ajuta sa nu mori maine de foame.
in ultimul timp observ ca o iau razna si devin om normal. dar nu cred ca se va intampla o asemenea nerozie.
Momentan ma plimb cu bolovanu' pe deal ca un Sisif amnezic. Totusi insuficient de amnezic.
.............. Iar fata aceea, iata, Se uita la mine cu sufletul... Nu, draga, nu te deranja sa ma iubesti. O cafea neagra voi servi, totusi Din mana ta. Imi place ca tu stii s-o faci Amara. (Marin Sorescu) ..............
la al doilea meeting de azi am ras ca doi tampiti. eu si seful. el mai rau decat mine.
si toti ceilalti erau ca la inmormantare. asta a fost
naspa, dadea urat din partea noastra - si consultanti externi! dar nu puteam sa ne abtinem! facea o prezentare de soft, on-line, un arab
care vorbea (probabil) engleza, cu microfonul lipit de omulet cred! nu se intelegea
nimic! iar dupa vreo 15-20 de astfel de minute crunte apare... o capra!
care din cand in cand be-he-he! scurt, apasat, impetuos. nu era capra propriu-zisa, era un efect
de sunet aiurea, dar suna exact ca o capra. acum picture this: un arab
vorbind de la capatul pamantului, probabil (!) in engleza si o capra behaind la fiecare fraza a lui! am zis "hopa! i'a intrat capra in coliba!". mai ales ca la primele interventii ale ei, el s'a oprit incurcat de cateva ori.
radeam de tampeam, firesc, fara sa scoatem un sunet. ne vedeau doar cei din incapere. si se uitau mirati la noi. pai cu exceptia unuia, oricum niciunul nu asculta ce se intampla acolo, isi rezolvau propriile mailuri pe laptoape. prezenti la sedinta doar cu numele. mai erau si altii on-line (romani) care nu ne auzeau. la un moment dat am iesit afara sa ma linistesc, ca la masa cu seful langa mine razand mai rau decat mine nu se putea. si'mi daduse prin
cap sa il si intreb ceva pe arab. si ma gandeam ca intrebarea ar suna:
"tu si capra ta ne'ai prezentat x. atunci e mai bine sa facem a sau b?
poti sa raspunzi fie tu, fie capra ta, cine se pricepe mai bine..."(si am vrut sa'mi notez intrebarea, sa nu o uit. asta a fost momentul in care am fugit din meeting-room. ca nu mai puteam stapani nimic!)
Prima data am citit Asa grait’a Zarathustra cu vreo zece ani
in urma. Poate plus cativa ani. De la un cunoscut din biblioteca. A fost
suprinzator. Contrar celor ce cei multi spuneau despre el. Plin de vitalitate
si puternica spiritualitate. Am avut noroc cu o traducere aparte, am inteles mai
tarziu, cand am cumparat cartea ca sa o am si eu acasa. Cu totul alta mancare
de peste, traducerea noua, a vreunui studinte
care a pus’o de’o spaga mica, cu cunostinte de limbi straine, dar mintea
imbalsamata, moarta, omorata de parerile celor neavizati.
Am cautat’o apoi la anticari. Cand auzeau ca vreau fix acea
carte cu rosu si negru pe ea, zambeau prieteneste “aha, da, stii ce vrei, da, aceea este cartea”.
De curand am inceput s’o citesc din nou.
Diferente. De aceasta data gasesc totusi si multe locuri
unde consider ca greseste. Fie am inceput sa’mi pierd din agerime (adica din familiaritatea cu limbajul alchimic), fie au
reusit sa se infiltreze ideile altora… fie pur si simplu sunt mai detasat si
vad mai liber (clar) decat prima data. Uneori imi pare ca greseste in idee, iar alteori prin limbaj nefericit, folosind aceleasi concepte pentru lucruri opuse, uneori pentru a desemna lucruri / fenomene laudabile, alteori pentru lucruri / fenomene nedorite. Invita la confuzie... acum ma intreb daca e lipsa de paleta larga sau fum pentru ratacirea celor nepoftiti.
Totusi per total este... este ceva aparte. Insa evident trebuie citita incet si cu atentie. Si traduse pe ici pe colo chestii. Fi'n'ca nenea Nietzche nu era un coate goale, ci era un nene la care insusi Jung privea in sus (prin acest blog este si imaginea lui J despre N).
Si am senzatia ca ma
trage inapoi in lumea aceea unde cei
multi devin greu de suportat. Si vicecersa.
Vor fi cateva postari cu citate. Nietzsche, Asa grait’a
Zarathustra, ED INTER 1991, traducere Victoria Ana Tausan.
Si nu pacatul, ci
multumirea voastra cea de rand, este aceea care’i strigatoare la cer; zgarcenia
ce’o aveti, chiar si’n pacate, ea striga la cer.
.............
“Omul e’o sarma
intinsa intre animal si Supraom – o coarda peste un abis”.
Primejdios este sa treci abisul – primejdios, sa privesti
inapoi – primejdos, sa fii cuprins de spaima, sa te opresti de’odata!
.............
Mi’a aparut o
limpezire: nu gloatei sa’i graiasca Zarathustra, ci celor ce’l vor insoti. caci
Zarathustra nu va fi pastorul unei turme, nici cainele acesteia.
.............
Isi cata creatorul
insotitori, nu hoituri, el nu vrea nici turme, nici credinciosi. El cata
creatori, sa se’nsoteasca (…).
(…) dar ii lipsesc o
suta de seceri, si smulge spicele cu mana si il cuprinde mania.
.............
Aflat’am ca’i mai
primejdios printre oameni, decat sa iti duci viata printre fiare.
.............
“Mai bine ma rog sa’mi
fie Orgoliul intotdeauna pereche Intelepciunii.
Si daca intelepciunea ma lasa’ntr’o zi – caci vai,
ii place sa ma paraseasca! – sa poata, atunci, Orgoliul sa imi urmeze Nebunia’n
zbor!” (amuzant cum Intelepciunea si Nebunia sunt vazute ca doua fete ale aceleiasi monede)
.............
Care’i povara cea mai
grea, o, eroi, intreaba spiritul, devenit animal de rand, care’i, s’o port si
sa ma bucur de puterea mea:
Oare’i sa te umilesti,
ca sa’ti sfarmi orgoliul, sa’ti izbucnesti intreaga nebunie, ca sa’ti
zadarnicesti intelepciunea?
Oare’i sa parasesti o
cauza triumfatoare? Sa cutreieri muntii cei mai mari, ca astfel sa’l ispitesti
pe diavol?
Oare’i sa te hranesti
cu ghinda si ierburile cunoasterii, si sa’ti posteasca sufletul din dragoste de
adevar?
Ar fi, bolnav fiind,
sa’ndepartezi pe cei ce te’ngrijesc si prietenie sa legi cu surzii, cu cei care
nu aud ce ai dori?
.............
Exista totdeauna un
pic de nebunie in iubire. Dar exista totdeauna un pic de judecata in nebunie.
Cat ma priveste, mie,
care iubesc viata, mi se pare ca cei ce se’nteleg mai bine asupra fericirii
sunt fluturii, basicile de sapun si toate cate li se’aseamana.
.............
Tanarul spuse:
“Prea repede ma
schimb. Eul meu de astazi il leapada pe cel de ieri. Adesea sar treptele,
urcand – dar nici o treapta nu’mi este
iertata.
Ajuns in culme, sunt
totdeauna singur. Nimeni nu’mi vorbeste. Singuratatea de gheata ma face sa’mi
clantan dintii. Si ce caut pe’acele inaltimi?
Si ce rusine mi’e sa
urc sovaitor! Si cat imi rad de rasuflarea ostenita! (…) Ce ostenit ma simt, de’a
fi urcat atat de sus!
Dispretul imi creste
cu dorinta: cu cat ma sui, cu’atat dispretuiesc pe cel ce suie: ce cauta pe’acele
inaltimi?”
Cu’acestea, tanarul
tacu. Iar Zarathustra, privind copacul de care ei se sprjineau, astfel grai:
“Acest copac crescut’a
singuratec in munte – in cresterea’i a depasit oameni si fiare.
De’ar vrea sa spuna,
nimeni nu l’ar intelege, atata a crescut.
Si’atunci asteapta,
asteapta necurmat – dar ce? El prea aproape de bolta traieste si fara indoiala
ca asteapta un fulger care vine.”
.............
“(…) si chiar acei ce
te urasc si te privesc piezis te simt ca esti de vita aleasa. Omul ales, s’o
stii si tu, e ca o piatra de care se impiedica ceilalti, cu totii.”
.............
Pentru cel nobil,
pericolul nu’i sa devina bun, ci nepasator, ca totul ia in ras si este un
destramator.
Vai, cate inimi nobile
de’acestea n’am cunoscut! Ele si’au pierdut nadejdea cea mai inalta. Si din
acel moment vorbit’au de rau inaltele sperante.
Si din acel moment
trait’au o viata cinica, facuta din scurte bucurii, fara sa vada mai mult decat
de azi pe maine.
Odinioara visau sa fie
eroi; acum nu sunt decat petrecareti. Eroul li’i subiect de patimire si de
groaza.
Ci’n numele iubirii si
nadejdii mele, eu te conjur: eroul din tine nu’l alunga! Cinsteste cu sfintenie
nadejdea ta cea mai inalta!”
intr'o discutie care atingea si subiectul motivatiilor cineva mi'a zis ca uite o melodie! (mai jos).
da, sunt de acord. tanti bruni ma poate motiva pentru multe chestii. nu stiu totusi daca as fi capabil sa ii satisfac si nevoia de cafteala pe care se pare ca i'o satisface barbac'su (ca doar d'aia l'a ales, nu?)... cel putin nu cred ca in afara dormitorului...
fost concediu, azi din nou la munca. iar la coada la deja faimoasa patiserie de la metrou... inteleg!
cu siguranta omenirea se indreapta catre rai!
doua argumente.
1.
efectele halitului
marului ala nenorocit dispar de la o zi la alta.
cine nu ma crede sa ia in calcul urmatoarele:
a. ala era pomul Cunoasterii;
b. in zilele
noastre nu este Cunoasterea este din ce in ce mai evitata, dispretuita, mai
ostracizata, mai stigmatizata si stigmatizanta?
c. mai la obiect, era vorba de
cunoasterea Binelui si a Raului;
d. cat de des se aude azi ca binele si raul nu
exista ci sunt doar subiectivitati efemere?
2.
al doilea argument:
evolutia hainelor pe ultima suta de ani. clar mergem catre
costumatia... originara... de paradis... dispare jena care i'a dat de gol pe admu si eva lui lu' barbosu'! (...jena care daca ma gandesc mai bine tot de la mar a aparut!)
clar. marul... l'am digerat si l'am cac... 'externalizat'!
deci ne putem intoarce in rai!
de data asta... fie demonstreaza ca fiinta umana este creata pentru empatie, pentru socializare... fie arata de ce pornul functioneaza bine dar nu functioneaza perfect! your choice...
am
o problema. nu inteleg de ce imi plac versurile:
si te iubesc cu mila si cu groaza tot ce'i al tau mi se cuvine mie ca un nebun de alb ce captureaza regina neagra pentru vesnicie…
cuvintele, sensul,
comparatiile din primele doua versuri imi sunt... bizare. mai ales primul.
insa vazuta pe fb
nu m'am putut opri a o pune pe repetir
toata dimineata, pana cand am plecat la biureau.
firesc, pe drum o
voce in cap mi'a tot cantat acelasi lucru.
ajuns la birou, am
inceput sa murmur... folosind pe alocuri alte cuvinte…
ca un nebun de alb
ce factureaza vecina neagra pentru vesnicie..
asta a fost problema zilei de azi.
Problema zilei de ieri a fost… cum oare a ajuns omul sa
construiasca un instrument atat de complicat? ce'a fost oare in mintea lui cand mai a pus dupa cateva randuri(!) de clape si cateva panouri de tije / butoane... si apoi pentru ca tot nu era suficient hai si clape pentru picioare!?
Fax mentis incedium gloriae -Pasiunea gloriei este torta mintii • Felix qui potuit rerum cognoscere causas -Fericit este el, cel ce-a învãtat cauza lucrurilo[Vergil] • Fiat justitia (et ruat caelum) -Sã fie fãcutã Justitie (desi pentru asta ar fi nevoie sã cadã Raiul • Fronti nulla fides -Nu judeca o carte dupã copertile sale • Haec olim meminisse ivvabit -Timpul le vindecã pe toate • Heu! Tintinnuntius meus sonat -La naiba! Iar mi s-a fu#t#% pager-ul • Hoc tempore obsequium amicos, veritas odium parit -În zilele de astãzi, prietenii se fac doar prin flatãri, adevãrul fiind usturãto[Terence] • Ille dolet vere, qui sine teste dolet -Cel ce deplânge în afara vãzului lumii, deplânge ones[Martialis] • In dentibus anticis frustrum magnum spiniciae habes -Ai o mare bucatã de spanac între dint • Intellectum valde amat -Iubeste intelectul cu pasiune[Sf. Augustin • Interfice errorem, diligere errantem -Omoarã pãcatul, iubeste pãcãtosul[Sf. Augustin
Oare atunci cand in el comandante dupa ce ai pascut un pahar de mojito (sau doua), dupa cateva guri de bere intercalate cu un white russian (sau doua), cand incerci sa pui paharul pe masa care – geometric vorbind – are peste 50% din suprafata neocupata, insa te uiti nedumerit si te intrebi unde naiba il pui… ei bine, atunci se numeste ca ai o dilema metafizica? :D
Pentru ca literal vorbind… aceasta dilema nu are o substanta, un substrat fizic, aceasta dilema in mod clar depaseste fizica! :))
In seara asta la antrenamente m’am trezit intr’o postura jenanta.
Trebuia sa ma prefac ca ma lupt.
Cu o femeie!
Micuta!
Adica.
Sa ma prefac – lucru care din start nu imi pica bine.
Ca ma lupt – starea mea naturala este cinismul, nu agresivitatea.
Cu o femeie – cred ca nu sunt necesare comentarii.
Mai mult.
Ea avea armura, eu nu.
Ceea ce in loc sa egalizeze cumva sansele – asa cum s’ar crede la prima vedere – tot in favoarea mea era lipsa armurii. Pentru ca asftel eu aveam voie (si trebuia) s’o lovesc, ea n'avea voie (si nu trebuia) sa ma loveasca!
Eu cand sunt stapan pe tabla de sah ma simt vinovat daca nu las adversarului o cale de iesire.
Eu sunt cel ce a argumentat profesoarei ca refuza sa copiez la o teza la chimie (pentru ca era evident ca toti copiam: noi stiam, ea stia – asa ca la ce bun?) – incat dupa ce s’a enervat pe mine ca insist sa fiu corect mi’a promis ca voi fi singurul corijent. “probabil ca asta va fi in concordanta cu nivelul meu la materia dumneavoastra” am raspuns calm.
Iar acum trebuie sa dau intr’o fata care nu are voie sa dea in mine, in conditiile in care mimam ca ar fi o lupta dreapta?
Chiar daca nu mimam ca ar fi o lupta dreapta, in mintea mea o lupta nu are voie sa fie decat dreapta – deh, prea mult ispirescu, karl may si jules verne in copilarie se pare.
Uneori mai am cate un pitic care sopteste, spune sau urla cate ceva. In culise, in fundul clasei, sau sus pe scena. Acum era o intreaga fanfara de pitici defiland care canta: “what’s the point? de ce sa dai in ea?”
Si pac(!) - mi se ridicau umerii intrebandu’ma ce fac eu aici. Si pac - mi se atragea atentie ca iar lovesc cu umerii ridicati – sa fiu relaxat. Eram foarte relaxat. Numai ca nu reuseam sa ma pacalesc ca vreau sa dau in acea fata mica.
Cam asta a fost principala distractie a antrenamentului din aceasta seara. Din cele trei. Celelalte doua distractii au fost: lupta cu propriul corp care de luni de zile se obisnuise sa declanseze lovitura intr’o miscare sincronizata cu inaintarea piciorului stang… acum news(!) lovitura pe continuarea miscarii piciorului drept! Parca imi legase cineva sireturile in crucis cu butonii de la maneci (n’aveam nici sireturi nici butoni, dar jur ca parca existau!). Cand vroiam sa lovesc corul de pitici nu mai zicea nimic, dar se apuca sa’mi traga centrul de greutate pe dreptul ca sa pot misca stangul – ori eu inca vroiam sa mai misc dreptul!
Iar ultima distractie a fost frumoasa descoperire ca in momentul in care ma aflu bot-in-bot (adica unu-doi pasi distanta) cu un adversar (fie el o fata mica) piticii imi spun toti ca nu este timp sa duuuuc mainile suuus… sa aarmeeez… si apoi sa le aduuuuc inapoooi – ca sa lovesc. Adica e careva in imediata apropiere, cu un shinai intins spre mine iar eu ma apuc sa fac calatorii cu mainile in sus pana unde se agata harta in cui, dupa care ma apuc sa lovesc si ma astept ca intre timp cel din fata mea sa nu adoarma de plictiseala intre timp? W T F ?!
dupa o ora de asteptare, un utilizator ma suna sa'mi spuna ca nu mai merge o anumita chestie din soft. ii zic care este cea mai probabila cauza si apoi hai sa verificam daca este ea. intram in meniu, apoi in fereastra in cauza, apasam botonul... si pouf! ... a mers.
a ramas repetand cu o voce dezorientata "de o ora nu mergea, acum a mers... de o ora nu mergea, acum a mers...de o ora nu mergea, acum a mers".
i'am zis calm: da, stiu, patesc des asta. cand sunt sunat lucrurile incep brusc sa mearga. deja am trei colegi care stiu ca trebuie doar sa ma sune. cand imi indrept atentia catre ceva incepe sa mearga. fara sa fac nimic altceva.
deh, am puteri!
firesc, aceasta putere are si perechea ei. zile in care fac invers. se strica aproape toate electricele pe langa care trec.
dar ca ieri n'am mai vazut. ma uitam vesel la mash, cand am simtit ceva ciudat. m'am dus brusc in bucatarie. am deschis usa, am simtit miros de plastic ars. cand am trecut pragul ceva "deasupra" mea a facut plici (am auzul prost deci deasupra este un termen relativ). un plici de scurtcircuit.
mi'am petrecut o ora incercand sa aflu sursa. fumului si 'pliciului'. lumina mergea, frigiderul mergea, instantul nu mai este alimentat de peste un an de cand am pus boiler, prizele nu erau incinse, cablurile nici atat. mirosul era peste tot dar nu venea de nicaieri.
si daca tot eram in bucatarie am facut niste spaghete cu carne.
asa ca azi am aflat de ce nu voi putea niciodata sa'mi iau mancare la serviciu de acasa.
pentru ca mancare fac de regula in we. nu rezista aproape niciodata pana luni.
de cand m'am apucat sa mananc, e ceva ciudat: mi'e foame tot timpul.
cand nu mananc nu mi'e foame. cand mananc - mi'e foame. si pot manca intr'una. in we daca stau in casa sunt in stare sa mananc non-stop pana termin tot.
inclusiv dulciurile si bautura.
cred ca asta e o alta putere a mea.
Ca tot uit. Si imi aduc aminte in statiile de metrou. Unde vad clipul cu care oile sunt dresate ca contrabanda dauneaza grav bugetului. Or samfing.
De fiecare data cand vad acea chestie ma buseste ceva. Daca as trece pe xanax poate chiar rasul.
Pentru ca acea contrabanda care ajunge sa dauneze bugetului... este facuta doar de catre cei care gestioneaza bugetul... iar acum mai si consuma bani din buget pentru o campanie care ar fi exclusiv pentru ei. Campanie care evident nu are sanse de impact, forta... efect... samfing.
Fie si doar pentru faptul ca autosugestia nu am auzit sa treaca peste instinctul propriei burti.Ori peste nesimtire.
“Omul modern nu are o alimentatie sanatoasa. Cercetatorii Institutului National American de Gerontologie din Washington - BETHESDA (USA) considera ca prin administrarea pe o mare perioada de timp a unor suplimente nutritive compuse din vitamine, saruri si substante anti-oxidante mortalitatea generala este redusa cu 42%.”
Adica exista studii stiintifice (!) facute de cercetatori americani, in cadrul unui institut amernican care demonstraza ca lipaind pastile herbalife... 42% dintre... in general nu mai mor! Ever!
- chestia la care am ras cu lacrimi a fost povestea in care ni s’a spus ca un student a descoperit ceva mai groaznic decat SELECT * si anume SELECT *,* „credeti’ma, functioneaza!”. Demential! Firesc, trebuie sa intelegi primul steitmănt de eschiuel ca sa lacrimezi de ras la chestia asta. ...si sa mai ai la dispozitie o baza de date de cca 600 de GB la dispozitie pentru... testare, in cazul in care vrei sa te convingi ca functioneaza! =))
- tipul care prezenta a mentionat la un moment dat ca are 25 de ani(şori). Ceea ce mi'a declansat pentru o clipa cateva intrebari din suita „la varsta asta face deja prezentari microsoft?” „iar eu la varsta aia...?”. Ceva mai tarziu, la discutia de şuetă, de dupa, si dupa ce subiectele fierbinti se dispar, tipul porneste subiectul care totdeauna prinde intre it’sti: bai, da’ mai stiti ce tari eram cand aveam RAM’ul de 16 chilo?, si in continuare vine si afirmatia eu am prins dischetele alea cat casa. Ma uit paralel-intersectat, mai fac odata socoteala si imi zic aha!, pai inseamna ca ai avut computer in brate cam de pe vremea cand invatai sa vorbesti... acum inteleg.
- Hhmmm... i have leafes... and i'm not afraid to use themm...
...many... many leafes...!
Hhmmm... just you daare...! If i pick juust oone... you'll be losst...! Dare! ...Chalenge me...! ...and one of my legs will start an earthquake... and the other one will stop it...! Hhmm... the end... may be near... i can see... my shaddow! Yesss... maybe i'm too big... for you... grasshopper...
(irina, daca'mi dai poza cu amprenta ta, o pun pe aceea)
Postări
