Mi’e frig, ma doare burta, mi’a venit si ciclul!

Asa l’a intampinat la 7 si ceva dimineata, de 1 mai ea pe el. El ajungea in camera, dupa o noapte de betie si chef, ea probabil il astepta de cu seara... da, in 2 mai.

Eu si el eram ultimii supravietuitori. Pana foarte de curand mai era cu noi inca unul. Eram trei care am combatut cele 2 sticle de uischi pana la decimare si dupa ce restul au renuntat si s’au retras rand pe rand.

Acum scriu foarte lent. Degetele au alta ordine de tastare decat cea in starea treaza.

Man’s bounding!

Manly... brotherhood... something...

Pe furtuna, cu 130 la ora, 8 masini inlantuite la o distanta de 2-3 metri una de alta... inconstienta curata. Apa care este ridicata de masina din fata nu o dai la o parte cu nici un stergator... Da, smarturile au motoare foarte puternice, da au rezultate in crash –test’uri excelente... dar in crush-test! ...

.....

- Dormit 4 ore, trezit de un telefon, certat cu un obiect sanitar ... (a doua oara in viata ajuns la stadiu de cearta) -

...dar cine vrea un crash? Eram un car de oale care astepta o singura bata. Un singur element perturbator care sa fie prea mult pentru unul din noi era arhisuficient.

Mi’e sete. Rau.

Totusi, ziceam manly creating brotherhood fiindca dupa ce treci impreuna printr’o chestie din asta... stii ca te poti baza unul pe celalalt. Capeti incredere in grup. Si asta leaga. Firesc, este o chestie stupida de facut, sunt moduri mult mai bune pentru acest scop, care nu implica eventuale scaune cu rotile. Ca un cosciug nu doare – decat pe cei din afara lui.

Cand am intrat in furtuna si capul coloanei nu a incetinit, primul meu gand a fost: trebuia sa punem cap de coloana un tip cu familie, cu copil, ca aveam de unde, nu un tip singur, cu evidente probleme sociale care simte nevoia de a impresiona sau are frica de a nu dezamagi. Nu, nu e vorba de mine, n’am fost cap de coloana, eu nu mai am frica asta de a nu dezamagi – am actiuni constiete si constante in sensul asta fata de oricine.

Seara cand s’au dezlegat limbile, toti eram de acord – am mers inconstient de tare, nimeni nu vroia asta. Na ca tipul cu pricina a dezamagit tocmai ferindu’se de acest lucru.

Au fost totusi doua episoade in care nu pot spune ca eu m'am salvat de la un mare buf (precizare: eu nu imi consider realmente intuitia ca facand parte din mine, ci fiind o conexiune intre mine si altceva).

Am mers pe autostrada o buna bucata fara sa vad mare lucru. Apreciind intuitiv care ar fi locul meu si care ar fi limitele soselei. Stergatorul meu care mai are doar talpa de cauciuc este depasit cu usurinta de pulverizatorul masinii, d’apai...

Dar a fost si fun. Au fost si perioade uscate care erau o binecuvantare. Si mai era un fenomen superb. Cand capul de coloana semnaliza stanga pentru depasire, brusc toata coloana facea imediat la fel. Si ne mutam de regula ca o omida care se rostogoleste. La inchidere era un tip care juca excelent. Astfel ca imediat inchidea banda dorita in coada coloanei si toti puteam trece in masa compacta pe banda a doua. Cand mai erau si alti jucatori in apropiere, ii zapaceam total. Lumea se schimba cu 180 de grade instantaneu. Unde cu o secunda inainte era liber, acum era supraaglomerat, unde fusese supraaglomerat, acum suiera vantul.

Limbile s’au dezlegat cu uischi. Spuneau astia de ceva sticla cu coarne, taur, bla-bla.

Prezenta unei singure fete... singure mai trezea spiritele, chiar si celor carora nu trebuia. Am vazut’o transformandu’se pentru poza la un moment dat. Emitea un grrr cu totul, in intregul ei. Chiar si sonor. Un grrr care trezeste... :D Ochii ei pentru cateva secunde au capatat un magnetism senzual... notabil.

La un moment dat ne’am car rarit. Au mai ramas urmatoarele persoane interesante: a) un tip care a studiat arheologia in polonia 6 ani si acum este firesc, biznis consultant, b) tipul cel mai bine al grupului, c) studentul la teologie, 21 de ani, ...d) fata singura. Mai era si capul de coloana, dar nu e in categoria persoane interesante.

Toata seara am zambit liber (alcolul mi’a permis asta), am tacut (adica nu am vorbit decat platitudini scurte for general fun, in cor cu ceilalti. Pana cand arheologu’ a zis ceva de bucuresteni. Deja mai eram doar jumatate din cei ce pornisem la drum, asa ca i’am cantarit pe cei prezenti si am zis gata. Acum deschid gura. Mi’am schimbat locul, si am inceput sa spun. Despre eroarea emisa mai devreme. Pustiul student la teologie s’a amestecat cand am zis de dan puric. Ca doar ortodoxia lui puric ii mergea la inima acestuia. Ok, acum spiritele s’au incins. Eram trei care discutam aprins chestii d’alea tata, cu carti si idei pe masa. Ceilalti trei de la masa erau putin interzisi. Situatia se schimbase brusc si radical, iar ei nu intelegeau cu ce au gresit de au pierdut controlul. Insa nu puteau sa ne opreasca. Asa ca ori isi gasesau ceva de joaca, ori ascultau si ei ce spuneam noi. Ceea ce au si facut, de altfel. Am mai spus pe’aici, am o imagine atat de cuminte la prima vedere incat pana si studentelul la teologie (bursier) a crezut ca ma poate lua peste picior la un moment dat. Dupa cateva secunde in care i’am raspuns prin logos (idei) mi’am zis ca este cazul sa’i dau o lectie. Si am pus si pathos si ethos in mesaj. I’am intors o atitudine in forta care sa’i dea de inteles ca trebuie sa aiba grija daca vrea sa ma calce pe coada. Explodez usor uneori. :D

Pustiul student la teologie la un moment dat a devenit tinta capului de coloana in incercarea acestuia de a capata o pozitie superioara, de forta, pentru impresionarea fetei singure (desi in camera il astepta o alta fata singura). Cum mai spuneam, mi se pare penibil sa te iei de victime sigure. Si simplu. Si uneori al naibii de riscant. Daca nu’ti iese perfect, daca se vede ca ai initiat un atac impotriva cuiva incomparabil mai slab, capeti o imagine de ala rau si disperat. Ceea ce nu e departe de realitate, zic io. Au plecat toti trei. La somn. Banuiesc.

Am ramas tot trei. Arheologul biznismen, tipu cu priza (trifazata) la dame si io. Dupa ce am facut mai multa galagie decat prevede legea, ne’am intretinut cu paznicul de noapte: un tip caruia ii dadeai un pic peste 50... si avea 73!!!

Apoi am plecat spre plaja. A doua zi cineva m’a intrebat “da cum ati ajuns?” (in halul ala...) “Foarte Fericiti!”, am raspuns. Aceea a fost jumatatea de ora perfecta. Eram trei prieteni buni. Nu este prima data cand vad ca alcoolul scoate din mine un om fericit.

(obligatoriile poze de haicinci cu masinile bengoase de pe drum...!)

Atunci am inteles prima data in viata pornirea oamenilor beti de a’i pupa pe cei din jur, random si fara altceva in minte decat o mare apropiere emotionala fata de “aproapele”. M’am abtinut totusi. Insa m’a amuzat feelingul si descoperirea.

Pe plaja i’am certat pe unii. “Ce’ati facut cu Rasaritul?!” Fiind cam innourat soarele nu a iesit din apa. Firesc, ei erau de vina. Ei erau cei ce fusesera acolo pentru rasarit, cei ce erau responsabili cu rasaritul! I’am lasat sa plece razand. Si dupa o jumatate de minut soarele a iesit arzand dintre nori. Era abia la o palma inaltime. Inca arata a soare de rasarit. Am vazut rasaritul!

De fericire probabil, am facut sex cu un pitic. Piticul a fost cuminte, era din beton, noi eram lemn.

(firesc, apoi am curatat piticu'...!)

La intoarcere am deschis o saormerie, am luat niste sandwich’uri calde. Am mai mancat ceva cu tipul bine (prietena lui stia ca va veni cu foame, asa ca dupa ce l’a primit cu cuvintele din titlu, ne’a dat sa mancam – de cu seara o auzisem ca se pregateste pentru acest moment, inca inainte de a ne apuca de baut).

Asta a fost prima zi. (dupa patru ore de somn excelent m’a trezit fostu’ cumnatu’ olandezu’ cu un telefon... am vorbit cam o juma’ de ora... apoi a inceput suferinta. Organismul meu nu se impaca cu alcoholul not at all.

“Raul de dupa” il vad ca pe un avertisment. Amerindienii (toltecii) foloseau cactusi pentru a invata sa ajunga la alta stare de constienta. Insa “micul ajutor” nu se folosea decat de cel mult trei ori. Daca era nevoie de el a treia oara... deja insemna ca elevul este in pericol de a rata. Asta castaneda zice. Si asa mi’am zis io mai demult ca fiecare tip de cunoastere a avut cate un “mic ajutor” specific. Si ca dacii proabil au avut acloolul pentru asta – vinul. In vremea in care ma cautam, cautam lumea si cautam Totul, am incercat (si am reusit) sa folosesc experientele bahice in acest sens. Nu chiar la a ajunge sa vad alta lume, dar ca si cunoastere a acelui mine liber si fericit pe care mi l’a aratat alcoolul ca exista inauntru. Si ca incercare de a atinge acea stare fara ingurgitari funy. De asta zic ca “raul de dupa” e un avertisment. Avertismentul ca “micul ajutor” nu poate fi folosit decat ca lectie, de cateva ori. Daca nu... se ajunge la alte chestii.

ps. undeva cand daduse lumina, am tras o concluzie grabita: daca stai treaz peste noapte, dimineata nu mai ai problema cu... sergentul sculat de capul lui aiurea'n tramvai. wrong.