Am luat ieri de la pizza hut tri feli de pizza. Ce’mi facea cu ochiu' si... ce suna bine. In lipsa de quatro fromaggi as fi ramas de dragul papilelor mele gustative doar la peperoni, dar am zis sa mai fie si ceva hranitor, cu ciumperci si alte chestii. Apoi am cerut si sosuri, chestii... imi plac sosurile. Saptamana trecuta am mancat (din nou) la spring sosul pe care il pun ei la frigarui. Ceea ce s’a dovedit iar a fi un curaj eroic lipsit totalmente de spirit de conservare. Revenim la hut. Am luat sos ketchup, iar cand mi’a spus ca au sos de maioneza cu usturoi, m’am intrebat daca oare nu se vinde si la kil’! poate era o proiectie a mea, sau poate chiar pizza hut de la dorobanti are ceva dezolant in el, asa ca am luat la pachet, am parcat langa un parc si am infulecat. Sosul de maioneza cu usturoi... am mancat in cantitati cvasiindustriale (de doua ori mai mult decat ce era pus “din fabrica” deasupra blatului de coca... doar-doar simt un gust. De maioneza, de usturoi... era ceva in departare, vag, miros de urma de usturoi. Atat. Cu sosul ketchup nu a fost asa tristete mare pen’ca oricum de multi ani de zile asta nu’mi mai produce nicio emotie. Dar oricum si el era... degeaba.
Acum una din doua. Ori e’urile astea expira si ele, si ca uleiurile volatile se duc in neant, ori astia au scos e’urile din retete si le’au inlocuit cu... nimic!
Dati’mi e’urile inapoi!
(Nu'mi lasati copacii goi...)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
spui, semnezi.