leapsa de la Lia

Da, am primit o leapsa de la Lia. O nazbatie din copilarie. Care firesc, sa aiba si ceva haz.

Mission impossible chiar si pentru bond. James... bond.

La cat eram de batut si terorizat nu imi permiteam probabil nici joaca fireasca d’apai sa mai fac si nazbatii...

Ma chinui de o juma’ de ora sa imi amintesc ceva memorabil... si degeaba.

Intamplari care s’ar putea apropia ar fi... urmatoarele.

Prin clasa I am zis sa vad ce e cu fumatu’. Si cum in casa nu fuma nimeni, am gasit pe dulapul din bucatarie paie d’alea de baut suc... care pe vremea lui ceausescu erau chiar din pai. Nu ma asteptam sa faca o flacara atate de mare si de vie... nu ma asteptam sa ma inec atat de puternic de la fumul... de fapt cred ca nici nu ma asteptam la fum! Nu pare a grozavie.

Prima chestie pe care mi’am adus’o aminte a fost ziua in care aveam de cumparat un numar specific de litri de apa minerala (vreo 20 parca)... eu avand vreo 8-9 ani cred. Si fiindca nu am gasit sticle goale suficiente (ca asa era atunci – cu sticla la schimb), am rulat sticlele pe care le aveam, mutand apa in alte sticle. Uimitor, n’am mancat bataie. Am sta insa vreo juma’ de ora tremurand, anticipand bataia, ascultand urletele lui iuli... care imi spunea ca ma va bate de toti banii pierduti. I’am ingaimat ca am pus dopuri bune la sticle... dar degeaba. Nici asta nu e nazbatie, nu?

Aaa... avea iuli pe biroul lui un cilindru de bronz masiv care ma fascina. Era doar de vreo 9-10 cm inaltime, si vreo 2-3 latime. Ma mira cum un obiect atat de mic poate fi atat de greu plus alte intrebari ce mai aveam io legate de el. Asa ca intr’o zi, intins pe spate in pat il admiram de dedesubt. (nu stiu daca v'ati dat seama vreodata, dar greutatea exista doar dedesubt!) Il tineam cu mainile intinse in sus. Dupa ce l’am studiat suficient am mai avut pentru un moment o curiozitate “cum o fi sa’l vad in cadere de dedesubt?”. A fost o curiozitate doar de moment, fiindca in momentul urmator deja urlam. Ii dadusem drumu. M’a pocnit fix in mijlocul fruntii. Am zburat pe holul blocului unde am urlat vreo 10 secunde – ca aveam o vecina sora medicala, speram sa iasa... mi’era frica sa ma uit in oglinda, fruntea’mi pulsa fierbinte. N’a iesit. Dupa cateva ture pe holul apartamentului, intru in baie... ok, nu se vedea nimic! Apoi... nu stiu daca ma credeti dar mi’am facut griji pentru chestia aia de bronz, sa nu se fi stricat! Ca sa nu mananc bataie...

Sau o alta chestie care pentru mine era la rang de nazbatie maxima. N’aveam voie afara decat cu permisiune. Prin clasa a 3’a, a 4’a probabil eram. Asa ca pana la 4-5 cand veneau ai mei, stateam de regula in casa, inclusiv in vacante (cu exceptia drumurilor la cumparaturi, fireste). Nu aveam voie sa primesc nici copii in casa. Uneori insa treceam peste. Iar intr’o zi... aveam cred vreo patru sau cinci copii in casa. Aud liftul oprindu’se la etajul meu. Am facut brusc liniste, aud usa de la lift deschizandu’se (intai cele mici, apoi cea mare – deci venise cineva, nu pleca) le zic celorlalti sa se ascunda, ei nu vor, aud cheia intrand in yala, i’am bagat sub un pat, le’am zis sa intre si’n sifonier dar nu au vrut (nu inteleg de ce, atunci cand jucam fate’ascunselea se ascundeau in sifonier). A intrat iuli. Era abia ora 2, la 4 si juma’ terbuia sa vina... am asteptat sa ia ce o fi avut nevoie si sa plece. Aia de sub pat deveneau nerabdatori, incepeau sa faca zgomote. Cand am considerat ca deja iuli sta prea mult, m’am dus in dormitor, le’am zis sa iasa cate unul si asta e! I’am asigurat ca ei nu vor manca bataie. M’am dus pe hol la usa de la iesire, si le’am dat la revedere in liniste fiecaruia cand iesea. Iuli trebuia filmat! Ii treceau copii prin fata, de parca nu se mai opreau... Pac! Mai aparea cate unu’... ca faceau si pauze mai lungi intre ei, fiecare vrand sa vada cum a scapat cel de dinainte... Chiar nu mai stiu daca am mancat bataie de la asta. Destul de probabil.

Cred ca daca mai primesc cateva lepse legate de copilarie ma opresc fix in belgia si’i sucesc gatu’ imbecilului ala de iuli (evident mi’am amintit mai multe lucruri decat am scris aici). De exemplu pentru mine a ramas notabila ziua in care iuli a venit iar mai devreme decat mama de la serviciu (desi lucrau in birouri alaturate) cu chef de scandal. Si mi’a cautat nod in papura. A verificat daca este vreo hartiuta, ceva pe jos, prin casa. Nu era. A verificat daca este praful nesters prin casa. Nu era. Mi’a verificat ghiozdanul daca era ceva in neregula. Nu era. Mi’a veirifcat caietele la sfarsit, unde de regula copii fac tot felul de mazgaleli. Nu erau. (in rarele dati cand mi se intampla sa mazgalesc, o faceam la mijlocul caietului si apoi scoteam foile). Mi’a verificat sertarele de la birou sa gaseasca daca este ceva in neregula. Nu era. A verificat lista de cumparaturi. Cumparasem tot. A avut cateva momente de dezorientare. Dar ramanea pe pozitii hotarat sa ma bata. Atunci l’am privit sfidator. A’nceput vechile povesti, ca m’a dat la tenis si nu am facut nimic, ca m’a dat la sah si nu am facut nimic (premiile 1 la concursurile locale si obtinerea cat aII’a in mai putin de un an insemnau nimic pentru el), ca sunt un vagabond. Pac, bataie...!

Ma opresc ca ma intreb deja de unde’i pot afla adresa...