Comunicare

.

Si se intoarse “acasa” chiriasa. Nu patrupeda, chiar chiriasa. Fuse disparuta de vreo saptamana si ceva. Chiar ma gandeam ca poa’ sa’mi bata in usa politia sa ma intrebe daca nu cumva vastele mele sapaturi prin curte nu au avut drept scop ascunderea… urmelor.

In fine. Vine si’mi spuse ca fu ceruta de nevasta. De el. Fostul, vag ne-actualul. Si ca statu cu el o saptamana si… naspa. Ca e ca inainte, ca nu schimbat nimic. Ca tot nu comunicare, nu… altele.

Dar ma opresc la comunicare. Ca ma freaca pi mini pi ridiche asta cu comunicarea intre un el si o ea.

Mai! Ce Dumnezeu si alte forme superioare vreti sa vi se intamplandu’se voua ca sa va satisfaca comunicarea asta? Puii mei! Ce se astepta ea ca sa'i spuna el intr'o saptamana dupa cred vreo 10 ani impreuna? Ca doar stai si tu ca omu’ in casa, ea prin preajma, cum spune si vorba din vechime… si basta! Don’t get me wrong, din cand in cand da, serate muzicale, cu intrebari si raspunsuri (pe cat posibil nu raspunsuri gresite!). Dar in cea mai mare parte a timpului… vrei sa spui ceva? Spune! Vrei sa auzi ceva? Intreaba!

Stiu, se va reactiona cum ca nu suna deloc frumos ceea ce spun. Dar nu vad de ce ar fi frumos sa ne dam noi peste cap sa stoarcem cuvinte din noi, cand felul nostru nu este asta! Sau atunci cand pornirea noastra a mai naturala ne cere sa tacem si sa actionam! Sau si mai placut, sa vegetam! Adica nu este suficient efortul nostru de a sta relativ aparent atenti cand vorbiti intr'una (pentru ca noi va intelegem nevoile). Ba chiar trebuie si noi sa trancanim in nestire. Nu ne putem intalni la mijlocul drumului! Voi vreti sa vorbiti - vorbiti. Noi vrem sa tacem - nu, si noi trebuie sa vorbim!

Chiar nu reusesc sa inteleg de ce regulile “bune” sunt cele ale sexului… floratic!

In plus, comunicarea asta despre care aud pe toate drumurile nici macar nu este comunicare. Comunicare inseamna pentru noi barbatii transmitere de mesaje continute in cuvinte. Pentru ele inseamna a exista discutie cat mai continua.

Pentru ca desi sunt unul dintre cei care chiar comunica, tot ma simt depasit de situatie. Comunici mai mult la inceput, cand inca nu te cunosti. Ca ai ce spune. Ceva nou gasesti la tot pasul. Dar dupa o perioada? Ce sa mai spui? Cat sa mai spui? Povestesti de la munca. Nt, plicticos! Povestesti ultimul documentar de pe discovery, si ce crezi despre el. Hm, boooring. Povestesti o discutie auzita la RFI in care ai auzit idei interesante. Ha! asta stii tu sa vorbesti cu fetele?
Iar daca te pune naiba, ca un inconstient ce te afli, pui pe blog unul din subiectele care nu au interesat’o. Pai esti foutu! Ai incalcat legea sacralitatii discutiilor din casa! Daca ai discutat cu mine, de ce ai mai pus si pe blog? Adica discutiile cu mine nu inseamna nimic pentru tine?

Asa ca din nou il pomenesc pe Celine.
« …niciodata nu esti prea prudent cu vorbele, par a nu avea nici o importanta vorbele, nu le poti crede in nici un caz periculoase, basinute, fasaieli ale gurii, nici calde nici reci, preluate cu usurinta de indata ce ajung la creier. Nu esti prudent cu vorbele si vine nenorocirea.
Vorbele sunt ca pietricelele, ascunse unele printre celelalte. Nu le recunosti numaidecat, dar iata ca ele iti tulbura toata viata pe care o mai ai de trait, toata, si in ce are ea slab si in ce are ea puternic… Si vine panica… O avalansa. Ramai asa ca un spanzurat deasupra emotiilor… A venit ca o furtuna, a trecut, mult prea puternica pentru tine, atat de violenta ca n-ai fi crezut niciodata ca se poate starni numai cu sentimente … Deci nu esti niciodata destul de prudent cu vorbele, asta-i concluzia mea. »

Dar (iar)… ele vor comunicare non-stop…!

.