Raspuns Dilema Veche

.

Mai jos este un al doilea raspuns intr’o discutie pornita de la un articol din Dilema Veche. Deoarece feizbuc este o aplicatie in tonul vremii, adica de o calitate mediocra. Din nefericire acest raspuns nemaifiind la cald, e mult mai sarac, mai dezlanat, mai lung, mai ne-viu.
later edit: fascinant, dupa cca 4 ore raspunsul meu initial a reaparut, in schimb a disparut cel in care afirmam ca voi raspunde prin alta metoda avand in vedere ciudatenia mesajelor...

Asadar, argumentele pot fi “reale” dar nu “adevarate”?! Adica intram in alegerea caror realitati sunt adevarate si care nu?! Cred ca formularea dorita era alta.

Voi porni de la articol – fiindca in primul meu raspuns am lasat articolul deoparte si am pus doar contraargumentele. Se incearca trimiterea in psihanalitic a concretului. Adica se spune ca afirmatia lui Ombladon (pe care altfel nu il aprob) are baze nu reale ci psihic – emotionale. Apoi se aduce in ajutor un studiu din lumea occidentala. Dincolo de faptul ca studiul in sine are o lacuna majora (se arata ca x procente considera ca a, dar fara sa se arate daca a era fals sau nu, ceea este informatie inutila, intrucat nu spune nimic despre posibilitatea ca acele x procente sa aiba dreptate)... spuneam, dincolo de lacuna studiului exista o problema cu acesta argumentatie: este desprinsa din alt plan, este cu totul alt fenomen. 

Si da, sunt de acord. In occident (cel mai bine cunosc cazul Angliei) exista generatii tinere cu o conceptie deformata despre perechea “drepturi si obligatii”. Considera aprioric ca au toate drepturile fara ca macar din asta sa derive ca au si toate obligatiile.

Insa la noi Ombladon vorbeste despre cu totul altceva. Tineri care cer parintilor / bunicilor sa se opreasca, sa iasa acum(!) din paradigma victimelor al caror cap plecat sabia nu il taie, sau din alte paradigme nocive.  

Iar ceea ce sunt convins ca dorea sa spuna articolul poate fi cuprins intr’o singura propozitie: “Generalizarea este gresita!”...poate in doua, a doua fiind: “si ne doare aceasta generalizare”.

Da, ca orice generalizare este gresita. Si ca localizare a generatiei este gresita daca ignoram varsta lui mr. O: in alte cazuri nu totdeauna este vorba despre parinti, de multe ori este despre bunici. 

Acum, revenind la raspunsul primit. Am spus deja despre prima parte, cea cu selectia emotionala a carei realitati e adevarata. 

A doua parte e trista. Cea cu fratii din cartea “barbosului”. Pentru ca daca incepem sa facem miscarea catre origine (temporala) punand intrebarea “cum de...?” ajungem aproape inevitabil la varianta pe care o aminteam la un moment dat – concluzia ca asta e tot ce poate face mai bun omul, din cauza naturii umane, vazuta aici ca suma a limitarilor sale. Atat poate “omul”. Ceea ce e trist pentru ca, asa cum spunea dl. Liiceanu acum cativa ani “trebuie sa te pacalesti cumva”. Pentru ca altfel iti pierzi motivatia de a mai... orice. La fel si Hesse spunea in una din povestioarele sale, nu trebuie pierduta increderea in posibilitatile omului. 

Din acest motiv sunt de parere ca nu trebuie sa mergem inapoi. Fiindca este un drum inchis.
Este mult mai sanatos sa lasam tinerii sa caute intr’un orizont apropiat (una-doua generatii) cauzele si sa incerce sa gaseasca solutii. Un rol major al nostru ar fi in a le spune care solutii nu au functionat, si de ce, pentru a nu pierde timpul alergand in cerc.

Si a mai ramas un subiect. Generatia pe care o aparati. Stiu ca ati avut o putere limitata, dar in acelsi timp STIU ca nu ati folosit tot ce se putea folosi. Nu individual, dumneavoastra, ci generatia. Chiar daca este dureros, nu inseamna ca e fals. Sunt limitarile umane care nu au permis celor care au trait prea mult in acel regim sa reactioneze dupa ‘89 cu suficienta fermitate impotriva nedreptatilor, impotriva “stricarii” sociale?! Posibil, probabil. Cel putin in cazul tatalui meu (din generatia dumneavoastra) asa a fost. Asta inseamna ca nu este o “vina” in deplinul sens al cuvantului dar la fel de bine inseamna ca noua ne creaza o frustrare obiectiva.

In raspunsul initial – pierdut pe facebuc – exista o incheiere organica. Acum nu mai... curge. Era ceva legat de faptul ca articolul contraataca tinerii acuzandu'i ca sunt orbiti de catre emotional, in timp ce vad ca este invers. Autorul articolului este cel care pe baze emotionale inchide ochii asupra unor realitati catalogandu'le neadevarate. Este genul de fenomen care ma face sa ma opresc si sa raspund, sa nu mai trec tacand mai departe si spunandu'mi doar interior: "asta este tot ce poate natura umana".

.