Cica au aparat cetatenii justitia? Chiar asa?

 .

A ieșit Negruțiu cu ceva pe subiectul justiție vs. PSD. Sună bine.

Nu e foarte inteligent, dar în aparență "ține". Deh, "decât" Negruțiu. Dar e bine intenționat, săracu'. Că zice el – ieri cetățenii apărau justiția de PSD, azi justiția apără PSD de cetățeni.

Sună bine întoarcerea din condei, chiar dacă e toxică și derutează de la natura reală a lucrurilor – drept care ascunde cauza, ergo ascunde soluția. Invitând la o abordare din topor, la o generalizare – cum ziceam – toxică. Pentru că mes amis... apărarea aia – din poza postării lui Negruțiu – justiției de către popor... în ce a constat ea? În revocarea unei ordonanțe... și cam atât. Nu a apărat angajații din justiție de infiltrarea de către PSD a sistemului.

A revocat câteva modificări de legi, nu a avut nimic(!) de a face cu sistemul de justiție. Și e foarte clar că de fapt cetățenii au lăsat oamenii din justiție în fundul gol în fața PSD-ului. Sunt cazurile a câtorva indivizi epurați din sistem, la care societatea civilă a reacționat cu... "sunt în concediu, în Grecia". Concedierea abuzivă a Codruței Kovesi. Și cei doi judecători – un tip și o tipă – lapsus nume... cazuri publice, reacția societății civile – fâs, nimic. Așa că de fapt societatea civilă a lăsat sistemul(!) justiției la mâna PSD.

Iar PSD a făcut se pare curățenie – cine poate fi cumpărat se cumpără, cine nu – afară. Plus un sistem de "cenzură" – haita Savonea – la aparitia cauria iar societatea civilă a reacționat papând înghețată. În Norvegia probabil. Desi era clar din start care ii e rolul.

Dar asta e – că la public prinde mai bine întoarcerea din condei, joaca cu cuvintele malaxate care sună fascinant și facil decât înțelegerea realității. Mai ales când te absolvă de partea ta de responsabilitate.

.

Constatari de toamna

 .

   daca ma gandesc bine am cam ajuns barbatul care vroiam sa ajung. la 30.
   dar am 50.
   si e cu totul alta lume, complet nepotrivita pentru aceasta tipologie de individ.

.

Kiki și Bouba

.

Am un neurolog preferat. E indian băiatul, de-aia îi țin minte mai greu — adică deloc — numele.

Și are o prezentare unde vorbește despre sinestezie, iar la sfârșit arată că suntem cu toții oleacă sinestezici. Pentru că dacă desenezi două figuri: una cu colțuri ascuțite și una rotunjită, și întrebi care e Kiki și care e Bouba (termenul corect este Bouba), aproape toți vor răspunde că figura ascuțită e Kiki, iar cea rotunjită e Bouba.

Creierul nostru face o asemănare între zona sonoră și zona vizuală — asemănare care nu este inspirată din informare, ci din... presupuneri apriorice informării.

Iar asta e un exemplu de limitare a naturii umane.

Pentru că de aici derivă două comportamente autosabotante pentru individ:

1. Pe acest mecanism se bazează o falaciozitate — o eroare de logică. Indivizii migrează inconștient — și mai ales fără bază reală — fenomene, legi, dintr-un domeniu în altul. Fără verificare, fără informare din realitate. Legi de mecanică sunt migrate în biologie și viceversa, evident, ducând la concluzii false.

2. Efectul de Teddy-Bear. O parte din femei sunt atrase de bărbați grași prin aceeași formă sinestezică — formele rotunde sunt mai confortabile. Ignorând că, în realitate, bărbații grași sunt de multe ori așa dintr-o formă de nesimțire, "mâncând" de fapt din confortul celor din jur (la propriu și la figurat). Pentru o parte dintre ei, este raportarea interioară la ei și la lume — trimițând în subconștient mesaje de acumulări egoiste, astfel încât inconștientul trimite organismului mesaje de acumulare.

.

Femei, Victime Colaterale si Razboaie

.

 Bărbații, acele făpturi primitive care fac chestii oribile, cum ar fi războaiele. Oribil.

Numai că, în oribilitatea lor, au grijă ca numărul victimelor colaterale să fie cât mai mic. Un număr mic de victime colaterale este motiv de laudă.
Pare ciudat, dar cursa tehnologică militară pentru precizie – asta înseamnă.
Toate scandalurile legate de victime colaterale asta înseamnă.
Obiectivul războiului e pe ținta strategică, existența victimelor colaterale este hulită.

Pe de altă parte, femeile susțin că se îmbracă nu pentru bărbați, nu pentru că vor ceva, ci pentru ele, sau pentru concurența cu alte femei. Sună bine.

Doar o singură întrebare: care este criteriul după care consideră că s-au îmbrăcat "bine"? Care este măsura care le confirmă succesul?

Pentru că oricum mă uit, este: "cât de multă atenție masculină pot atrage". Chiar și atenția altor femei este bazată pe același criteriu: "ea poate atrage atenția bărbaților mai puternic decât mine".

Nu cumva criteriul este la bază "forța de atragere a atenției pe bază sexuală"? Nu de alta, dar mult prea puține îmbrăcăminți de succes nu au elemente sexuale. Așa că da, ne putem ascunde după degete cu tot felul de pretexte, dar building blocks cu care se lucrează sunt rar pur estetice, de regulă sexuale.

Mai pe scurt... femeile se îmbracă pentru ele sau pentru alte femei – baza de calcul a reușitei fiind... un număr cât mai mare de victime colaterale (potențiale sau reale).

Adică, în oribilitatea lor, bărbații au grijă să mențină cât mai mic numărul victimelor colaterale. Femeile, în gingășia lor, se luptă exclusiv prin a avea un număr cât mai mare de victime colaterale.

Ain't that... fun?! :)

.