Corporate

.

Cineva ma intreba ce am eu impotriva corporatiilor, ce inteleg prin „corporatie” incat ma opun din principiu.

Iar intrucat din cand in cand am probleme in a explica hic et nunc de ce e apa uda, pun aici o pereche de argumente, reaminite de un proaspat scandal urias de la Toshiba: „"systematic" and "deliberate" efforts to inflate profit figures at Toshiba over more than six years -- the result of pressure from the top to meet unrealistic targets.” (http://www.bloombergview.com/articles/2015-07-21/toshiba-s-tough-lessons-for-japan).

Sistemul corporatist este atat de mare incat recreaza metehnele comuniste ajunse subiecte de bancuri. De sus in jos formulandu’se cereri aberante, complet lipsite de contactul cu realitatea, de jos in sus trimitandu’se rapoarte masluite in fel si chip pentru a se apropia pe hartie(!) de planificarea hilara.

Iar acest sistem de cerere aberanta – raportare masluita este multipunct. Adica la fiecare treapta administrativa / de management, la fiecare etaj se mai introduce inca un delta x.  

Pe toate directiile, nu numai vis-a-vis de profit.

Corporatismul creaza un sistem al incompetentei manageriale si al minciunii subordonatilor.

Este suficient pentru mine.

.

Te saturi

 .

Te saturi sa tot primesti „sfaturi” potrivite pentru copii sau adulti retardati despre cum sa te feresti de cladura. Despre cum sa… orice. Atentie podeaua este umeda, cafeaua este fierbinte... No shit, Sherlock!

Te saturi sa fii mintit de site’uri. Cauti magazin moto, esti trimis la magazine de biciclete, sau auto. Cauti hoteluri biker-friendly, esti trimis la hoteluri comune, fara nici cea mai mica legatura cu subiectul. Prin intermediul unor site’uri care afirma ca sunt dedicate hotelurilor pentru bikeri.

Te saturi sa fii mintit de review’uri. Facute in spirit de reclama, nu informativ.

Te saturi sa vezi un titlu interesant, o poza interesanta si sa ajungi pe un site care te obliga sa dai next-next-next de tz’spe ori pentru ca sa obtina ei trafic. In timp ce tu petreci mai mult timp decat e cazul, si descoperi ca informatia promisa… nu exista, sau este o gogorita penibila.

Te saturi sa parcurgi articole kilometrice si sa descoperi ca au batut apa in piua, n’au zis nimic relevant.

Te saturi sa vezi cat de usor multimea vireaza rapid catre subiecte frivole, triviale, subiecte nesfarsite si nesfarsibile, astfel mutandu'i'se atentia de pe subiectele unde tocmai si in sfarsit se presa o rezolvare.

Te saturi sa descoperi ca oameni care trebuiau sa fie cu mintea intreaga sunt marionete pentru mutarea atentiei celor multi.

Te saturi sa vezi ca daca filtrezi tampenia crasa te trezesti intr’o sahara pustie si torida insetat dupa o discutie cu substanta, dupa cateva vorbe cu ratiune in ele. In mijlocul multimii.

Te saturi sa vezi ca societatea are nevoie sa creeze mecanisme de protectie pentru ca militia este in cel mai bun caz degeaba, dar de regula sursa de pericole.

Te saturi sa vezi cu cata nesimtire (sistemica si sistematica) sunt tratati de catre administratie cei din sistemul medical si cat de putina impotrivire apare impotriva amintitei nesimtiri. 
Te saturi ca de la o luna la alta sa descoperi ca lucrurile se imput, de genul youtubului care incepe sa iti bage reclame in moduri complet sictiritoare.

Si te saturi. Si dupa?

Pai „dupa”… doar ajungi sa il intelegi pe nenea ala cu potopul… si ti se pare potrivita solutia lui Nero…

Desi teoretic stii ca aici se potriveste ceea ce „spunea” un personaj al lui Hesse – cum ca oamenii te vor dezamagi din nou si din nou, dar este important sa nu iti piezi increderea in ei. Sa nu te departezi iremediabil de ei. Chiar daca nu vezi de ce sa nu.

(citat pe care cautadu’l la un moment dat nu l’am mai gasit spus atat de ”cu substanta” ci intr'o forma destul de stravezie. si de atunci ma mai intreb din cand in cand cat de mult am adaugat eu in cartile pe care le’am citit - fara sa imi dau seama)

.