Postări
O idee
simpla dar care din varii motive m'a cam urmarit in ultimile saptamani e ca poti
sa te dezvolti, sa te formezi in rolul celui care incearca sa impinga
societatea catre mai bine sau in directia celui care incearca sa aiba success in
societate.
Problema
– prima – e ca trebuie sa accepti ca acestea doua sunt incompatibile. Si e o
alegere de facut. Nu functioneaza impreuna. Probabil ca asta ar fi la baza esenta marturisirii lui Designori din “Jocul cu margelele de sticla” a lui
Hesse - desi mai degraba acea avertizare e putin in alta directie: catre cel ce se asteapta ca succesul social ar putea fi generat de valoarea personala. Si e destul de greu de acceptat pentru cel care incearca sa mai bine ca
lumea… se va opune lui mai bine (multumita superbului automatism de rezistenta
la schimbare) prin franarea succesului social a celui care incearca sa impinga.
Pentru
ca succesul in societate nu se obtine prin respectarea regulilor jocului, ci
dimpotriva – prin incalcarea lor cu dispret sau prin incalcari voalate (cu
pretentia ca “vai, dar eu sunt om cinstit, cu valori”). Drept care de cate ori
se avansaza in directia succesului social vor fi folosite metehne / hibe ale sistemului,
iar prin folosirea lor acestea vor fi intarite, cimentate si mai puternic,
normalizate pentru uzul comun. Adica se va impinge in directia opusa lui
mai bine.
Dar daca
prima este doar o problema de acceptare-neacceptare si eventual esec neasumat (total)
in plan social, a doua problema face ca totul sa pice ca un castel de carti de
joc.
Pentru
ca a doua problema e ca pentru a putea impinge societatea catre mai bine
ai nevoie de resursele de care dispune doar cel ce are success in societate.
Drept
care cei care nu au dorinta de a impinge catre mai bine au forta de a modifica
lumea – si nu in mai bine. Si o fac by default, chiar si fara intentie,
doar prin succesul lor fiind luati ca modele de cei multi.
Iar cei
care au dorinta de a impinge catre mai bine sunt lipsiti de mijloace.
Asa ca
daca cineva isi asuma sacrificiul esecului social in schimbul obtinerii unui success
pe partea impingerii catre mai bine… well, la un moment dat ajunge sa descopere
ca are in tolba si sacrificiu si rezultate minime spre nule. Si asta indiferent
de capacitatile lui – din start, asa functioneaza societatea.
Iar daca
observatia de mai sus e corecta… now what?!
Pai first
of all… oricum banuiesc ca alegerea de care spuneam la inceput e mai putin
o alegere cat o nevoie interioara. Cei care aleg poteca dificila cred ca
o fac impinsi de resorturi interne care nu vor fi multumite cu alt stil de
viata. Poate fi o analiza interesanta cat de mult din resorturi sunt apriorice,
cat sunt datorate experientei de viata si cat sunt datorate cartilor citite in
perioada de formare a individului. Dar oricum, odata ce exista intr’un individ exista
doua variante: o viata nemultumita pentru ca nu se urmeaza cerintele lor, fi o
viata nemultumita pentru ca… Sau daca exista suficienta superficialitate (ori
denial) one can simply ignore. Si poate sa se adoarma cu idea ca lingurita lor
de bine chiar conteaza in imensul ocean (cum zicea Harry Tavitian).
Asa ca textul asta – pe langa incercarea de a arata micimea lumii, de a descrie
inca o tara a societatii – poate fi doar o avertizare avant la lettre,
care poate ajuta la micsorarea cantitatii de frustrare cand se ajunge in punctul
“ok, am incercat cu tot ce am putut, nu mai am cu ce – resursele se duc
constant catre cei din tabara cealalta”.
