Realitatea, tulburelul si sansa

.
O mica "amuzamenta": la 20 de ani obisnuiam sa arat ca se poate "demonstra" orice - inclusiv / mai ales chestii false - folosind mici "salturi logice", alese in functie de capacitatile cultural-intelectuale ale auditoriului.

Insa acum... observ ca sunt mai apropiat de a demonstra ca... nu se poate demonstra nimic. Orice argument rational poate fi anulat in baza unei legi (valide) de critical thinking, de coerenta  / sanitate logica. 

Cele doua suna contradictorii la prima vedere. Insa in fapt se ajunge in acelasi punct - cat de limitata este ratiunea ca instrument de cunoastere. Ceea ce sustinea si Eliade in Solilocvii, dar aici apare din alta perspectiva. Si totusi fara ratiune nu exista cunoastere. Insa ratiunea doar coaguleaza cunoasterea, nu o creaza. Este doar un catalizator. 

Ok, fie... so?!

Hmm... Pai de exemplu prima implicatie care imi trece prin minte este ca societatea in care traim este una in care experienta directa a faptelor este din ce in ce mai putin posibila. Am ajuns intr'o lume ale carei realitati le evaluam volens nolens prin ratiune, nu prin experienta directa, nemijlocita. 
Drept care sansa de a evalua realitatile lumii inconjuratoare scade dramatic. Traim intr'un mediu tulbure al parerilor create de mecanisme rationale care incearca sa inlocuiasca experienta / informatia directa. Un exemplu practic este fenomenul de fake news - imposibil de combatut intr'un asemenea tip de mediu. Alt exemplu - si asociat - este polarizarea in jurul unor idei considerate(!) adevaruri - care pot fi sustinute sau demontate doar in virtutea unor acte voluntare de selectie a unor convingeri create a priori, in avans (beliefs) - Ilie alege sa creada ca doar PSD vrea binele tarii, Marian alege sa creada ca doar AUR, iar informatiile colaterale sunt filtrate si evaluate in functie de aceste beliefs. Si nu poate exista o discutie reala pentru ca rationalul este impotent (vorba lui Eliade) in stabilirea adevarurilor iar experieta directa este imposibila in acest tip de societate.

Ceea ce creaza ipoteza ca un proces prin care mediul social isi mareste constant gradul de complexitate creaza o lume distopica unde realitatile sunt din ce in ce mai intangibile membrilor, drept care deciziile sunt din ce in ce mai deconectate cu realitatile. Un sistem haotic, un sistem brownian, un sistem al sansei. 

Si btw, acest proces de crestere constanta a complexitatii societatii e real  - so far. Si intr'o directie paralelea cu cea a lui Alvin Tofler din Socul Vitorului, devine foarte probabil ca la un moment dat sa apara o surpare a sistemului, sa se reduca nivelul de complexitate, pentru ca mediul sa redevina viabil. 
.