un octav mai sus decat restul

 .

ceva mi’a zis sa nu ma duc la eveniment biclo-ciclo… abureli.

ceva m’a tras spre casa.

ceva m’a oprit la o bere cu borfasii din cartier. pe trotuar, langa un butic.

surprinzator, dintre ei ma saluta cineva. sau mai bine spus: cineva. nu ma asteptam sa’l gasesc acolo. nu’l vazusem ca este intre ei.

cel mai om dintre fostii parteneri de sah si bautura ai tatalui meu, pe cand traia.

a tinut sa’mi spuna despre interdictia de a judeca pe cineva.

l’am contrazis, insa doar secundar din convingere. primar, pentru a’l starni.

in scurt timp, inevitabil, a inceput sa’mi spuna ceva despre tata:

“El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu (cu sens de noi) am întins spre el o mână ca o frunză cu dinţi.
El a întins spre mine o ramură ca un braţ.
Eu am întins spre el braţul ca o ramură.
El şi-a înclinat spre mine trunchiul
ca un măr.
Eu am inclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-nţeteşte seva lui bătând
ca sângele.
Auzea cum se încetineşte sângele meu suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El
un om singur.”

versiunea lui a fost un pic modificata, dar modificata pozitiv. incat se plia mai bine pe realitate.

si apoi a incercat – putin incurcat -  sa’mi spuna despre diferenta dintre smerenie si umilinta. si despre altele care promiteau.

asa ca am luat niste bere la pachet si l’am luat acasa. sa vorbim in tihna, asezati, fara sa fie nevoie sa ne cenzuram pentru urechile vulgare, invidioase, complotitoare, razbunatoare pe obiect pentru esenta.

sau altfel spus, in limbajul lui jung, sa nu vorbim despre cele de nerostit fata vulgului.

da, acum pe jos in bucatarie e lipicios, o sticla de bere s’a spart. si miroase ca atare, si va mirosi ca atare, pentru ca in ruptul capului nu ma apuc acum sa spal pe jos.

da, a fost o discutie sfasiata de alcool, cu tendinte aparent dadaiste pe alocuri.

si da, probabil ca acum sunt un pic beat, intrucat mi se pare ca pisica mea miroase a parfum, ceea ce e al dracu' de putin probabil.

 insa a fost in sfarsit ceva. avea replici pertinente. si multe erau in versuri. ale lui sau ale altora. si asa cum spunea castaneda, poetul ajunge (si trimite) mai usor la esenta decat ceilalti, fiindca o simte in loc sa o cunoasca.

totusi nu sunt chiar beat pentru ca prind cu acuratete decenta tantarii care zboara pe langa mine. dar totusi poate ca sunt pentru ca lovesc din palme mult mai tare decat e cazul.

am incercat sa memorez pe ici pe colo… insa fara succes. probabil sa ne mai vedem. insa am senzati ca treaz e scump la vorba…

de doua ori pe an

se deschid cerurile

si pumnalul in teaca rugineste.

foarte posibil sa’mi fi spus altceva dar eu asta am fost in stare sa reproduc.

cand va bate masina omul?

cand va rade cand castiga

si va plange cand pierde!

singuratatea isi macina stapanul, singuratatea isi ucide stapanul.

eu sunt tarabostes! sunt liber! nu cauta sa intri in sistem pentru ca sistemul iti va da munca si va lua el banii.

.