handicapul inteligentei

.

Eiji Yoshikawa. Taiko.
Carte de istorie sub forma de roman.

lectii despre viata reala.

as fi avut nevoie sa le cunosc mai demult. sa stiu de la inceput ca inteligenta trebuie ascunsa, nu aratata - cum mi'au spus in mod mincinos scoala, societatea samd.

de la el (de la Eiji Yoshikawa) am aflat cateva raspunsuri la o intrebare pe care mi’a pus’o cu vreo 15 ani in urma un prieten de sah: “cum se face ca ceilalti se raliaza de la sine, neinstigati, impotriva celor inteligenti?”

natura umana e plina de imperfectiuni, de mizerii care nu apartin unei epoci sau unei zone.

dintotdeauna cei inteligenti au starnit invidia, ura, dusmanii din partea celorlalti, lucruri care s’au tradus – tot dintotdeauna – in jocuri de culise, in ipocrizie, in fatarnicie din partea celor multi.

in epoca moderna s'a ajuns ca cei multi sa strige in exces despre toleranta, dar nu o au fata de cei inteligenti, ci doar fata de cei asupra carora se pot simti superiori – fata de handicapati. in asemenea masura incat nici nu mai este acceptat termenul de handicapat, ci “cu dizabilitati”. tare bine se simt cand se impauneaza cei multi in sinea lor aratandu’si ca sunt deasupra altora si ca sunt si buni cu cei de sub ei.

mai jos sunt citate din cartea amintita la inceput. Hideyoshi, un tip fortat sa traiasca pribeag din cauza invidiilor pe care le starnea inteligenta lui, ajunge in cele din urma sa fie apreciat de catre un senior ciudat (Nobunaga), un senior care spre deosebire de ceilalti pretuia inteligenta in randul supusilor lui (inteligenta si cateva valori umane - morale).

e axiomatic sa se spuna ca acesta a fost si unul din motivele pentru care Nobunaga a reusit sa transforme un clan mic al unei provincii sarace intr’un clan de prim rang care a dictat pentru o perioada destinul Japoniei.

 dar de ce sa fi devenit o lectie de eficienta organizationala, nu?! e mai simplu cu o hazna umana - lectia moderna de mangement organizational.

 dar chiar si in aceasta organizatie in care inteligenta era o valoare protejata mai mult decat declarativ, Hideyoshi nu scapa de beneficiile sociale aduse de inteligenta.

Desi Kahei nu spusese clar ce gandea, Hideoyshi intelese deja. “Agerimea lui ii nauceste pe oamenii din jur”, cugeta Kahei. “E firesc sa nasca invidii si dusmanie.” Cu un zambet amar il intreba:

- Pentru ce imi multumesti?

- Pentru ca ma lasati sa plec. (conform cutumelor, Hideyoshi - la acea vreme inca adolescent - ar fi trebuit ucis de catre seful de clan deoarece prin ceea ce spusese dovedise nepriceperea unor vasali aflati pe pozitii mai mari decat a lui)

(…)

- Daca nu’ti ascunzi inteligenta asta a ta, n’ai sa reusesti niciodata.

(…)

- Mai mult nu spun. Fiindca inteligenta ta e pretioasa, te voi ajuta. Acum iti pot spune ca cei care te dusmaneau si te invidiau te acuzau de hotie sub cele mai mici pretexte. Daca se pierdea un bold sau se ratacea un cutitas ori o cutiuta, te aratau cu degetul zicand: “Maimuta e de vina.” Nu mai sfarseau cu vorbele lor pizmase. Provoci ura celorlalti. Ar trebui sa intelegi asta.

(…) (...)

Mitsuhide ii era atat de recunoscator lui Yoshigake pentru ca’l salvase de la nenorocire, incat munci, neobosit, cativa ani, fara alta intentie decat aceea de a’i rasplati binecuvantarile si norocul.

Devotamentul lui, insa, incepu, in cele din urma, sa fie privit cu ochi rai de catre ceilalti. Il acuzau ca era infumurat, ca isi dadea aere. Indiferent ce facea sau ce discuta, rafinamentul lui nu trecea neobservat.

O asemenea atitudine nu le convenea vasalilor acelui clan provincial, care incepura sa se planga de el:

- E de’a dreptul ingamfat.

- Nu’i decat un snob.

Evident, aceste nemultumiri ajunsera la urechile lui Yoshigake. Munca lui Mitsushide incepu sa aiba si ea de suferit. Rece din fire, ajunsese acum tinta unor priviri la fel de reci. Poate ca ar fi fost altfel daca’l proteja Yoshigake, dar pe acesta il retineau propriii lui vasali. Croindu’si drum printre numeroasele concubine favorite ale lui Yoshigake, disputa capata proportii in castel.

(…)

Cu toata curtoazia unui samurai, Hideyoshi le oferi toate conditiile inamicilor care se retrageau si’i conduse de la castel, cale de o leghe.

Fu nevoie de o zi si jumatate pentru a rezolva problema castelului Kanegasaki, dar cand Hideyoshi il informa pe Nobunaga despre ceea ce facuse, singurul raspuns al seniorului fu:

- Chiar asa? 
Si nu adauga nici o lauda deosebita. Expresia de pe chipul lui Nobunaga, insa, arata ca parea sa spuna in sinea sa: “Ai facut o treaba prea buna - chiar si faptele meritorii au o limita.”

Daca Nobunaga il lauda pana’n al noualea cer, insa, ar fi creat o situatie in care generalii Shonyu, Nobumori si Yoshinari s’ar fi rusinat prea tare ca sa mai apara vreodata in fata seniorului lor. La urma urmei, trimisesera la moarte opt sute de soldati si nu reusisera sa invinga inamicul nici chiar cu un numar coplesitor de oameni.
(iar Hideyoshi reusise sa captureze castelul fara sa piarda un singur om)

(...)

Duplicitatea se gaseste intotdeauna ascunsa in locurile unde ne’am astepta cel mai putin. Caracterele lui Yoshiaki si Nobunaga nu se potriveau deloc; aceau educatii diferite si convingeri diferite. Atata vreme cat Nobunaga il ajutase, Yoshiaki il tratase pe Nobunaga ca pe un binefacator. Dar, dupa ce i se incalzise putin tronul de shogun, gratitudinea i se transformase in sila.

- Toparlanul asta ma enerveaza era auzit Yoshiaki spunand.

(…)

Totusi, nu era destul de curajos ca sa abordeze deschis subiectul si sa’l infrunte. Firea lui Yoshiaki era fundamental rea. Si, contrar caracterului pozitiv al lui Nobunaga, se ascundea pana la capat.

(in secret uneltea impotriva lui, si ii atata dusmani, in timp ce in fata:)

- A, asa? se simti, mai usurat, Yoshiaki. Ei bine, poti vedea ca sunt sanatos si ca guvernarea merge inainte fara probleme, asa ca nu ai de ce sa te simti nelinistit, venind aici atat de des. Dar hai, da’mi voie sa organizez un banchet pentru a sarbatori intoarcerea dumitale triumfala.

(...)

- De’asta e atat de neplacut de toti, chiar si cand nu are motive sa fie. Nimic nu e mai sacaitor decat sa asculti pe cineva care turuie despre propria lui desteptaciune.

Rostind aceste cuvinte in sila, privira silueta lui Hideyoshi croindu’si drum prin mlastina din departare, impreuna cu Nobunaga.

(...)

- Inainte de toate, nu e ingrozitor de periculos?

(...)

- Viata merita s’o traiesti numai cand avem dificultati in fata noastra. Altminteri, nu are ce sa ne stimuleze.

(...)

 

(...)Hideyoshi ceruse ceruse permisiunea de a fi, o zi doar, solul lui Nobunaga. Si cu toate ca lansase un semnal de vesti bune…

Generalii lui Nobunaga erau indignati.

- Credeti ca a fost pacalit de inamic?

- Probabil l’au ucis.

- Dusmanul pregateste cine stie ce plan, in timp ce noi stam nepregatiti.

In cele din urma, Nobunaga se resemna si dadu ordinul de atac pe toate fronturile. Dar, dupa ce luase hotararea, se intreba daca nu cumva sacrificase astfel viata lui Hideyoshi, iar regretul sau fu aproape de neindurat.

Dintr’o data, un samurai tanar, imbracat intr’o armura cu fir negru sosi in goana, atat de grabit incat fu cat pe ce sa’l loveasca pe Nobunaga cu lancea.

(...)

- Seniorul Hideyoshi tocmai s’a intors. A reusit sa scape nevatamat din castel.

(…)

Printre ei isi croia drum un fior de emotie, fara cuvinte. Oamenii aceia, invidiosi pe reusitele lui Hideyoshi, erau unii si aceiasi cu cei care insistasera sa fie abandonat si grabisera atacul general asupra castelului.

Cu toate acestea, Nobunaga dadea pe dinafara de bucurie, iar excelenta sa voie buna ridica imediat moralul armatei. In timp ce ceilalti il felicitau, vicleanul Katsuie ii spuse in particular:

- Sa ies in calea lui?

(...)

“Mitsuhide are infatisarea unui om intelept care s’ar putea ineca in propria lui intelepciune.”

 (inteligenta aduce si alte pericole, nu numai cele exterioare)

…

Daca oamenii isi pierd simtul moralei si al loialitatii, din lume nu mai ramane decat o jungla plina de fiare. Luptam si iar luptam, iar focul infernal al rivalitatilor omenesti nu se mai stinge odata. Daca nu te gandesti decat la batalii, la intrigi si la putere si uiti moralitatea si sufletul omenesc, nu te vei opri doar la a’i fi dusman seniorului Nobunaga. Vei fi dusmanul intregii omeniri si ciuma intregului pamant.

… ...

…atmosfera din comandamentul sau de campanie devenea tot mai incarcata de nemultumirea, impinsa la limita, a generalilor. De fiecare data cand Hideyoshi facea fie si cea mai neinsemnata greseala, resentimentele acestra ieseau, ca si cum de mult timp ar fi mocnit sub cenusa.

 (acest ultim paragraf mi'e atat de familiar... cei multi nu se simt deloc legati de vreo lege a echitatii... reusitele de exceptie nu iti creaza un cont din care sa poti scadea erorile marunte ci creaza o lupa care iti exagereaza pana si zvonurile si banuielile negative, chiar daca se dovedesc din nou si din nou nefondate)

 .