continuare cu Jung

.

haaaa…. pupa’l’ar tata pe el de nene Jung!

am oprit momentan lectura lui Nietzsche, pentru a evita sa mi se dea munitie pe tema lumii lipsite de elementare doze de normalitate ori justete. pare sa nu fie o perioada buna pentru a primi sprijin / confirmari pe aceasta directie, intrucat nu s'a deschis sezonul de vanatoare la bipezi acefali. e perioada de inmultire la ei. ba chiar cred ca ar trebui cu atat mai mult acu' sa se dea liber! in fine...

asa ca l’am luat din nou pe nea’ Jung – arhetipurile inconstientului colectiv. data trecuta cred ca ma oprisem dupa vreo 40 de pagini – intrucat nu mai gasesc adnotari personale mai departe. cel mai probabil ca ma oprisem pentru a nu ma rupe prea mult de lumea stramta a celor multi. dar acum, fata de N, e mai bine. mai calm, mai Zen.

doar de azi dimineata am reinceput cartea si deja am gasit cateva paragrafe demne de numele lui.

(despre anima) “Sufletul este viul din om, ceea ce traieste din sine insusi si produce viata: de aceea Dumnezeu a suflat peste Adam, pentru ca el sa traiasca. Cu viclenie si amagire jucausa sufleteasca determina materia cea mai inerta si nedoritoare de viata sa traiasca. El convinge de lucruri incredibile pentru ca viata sa fie traita; el ii intinde tot felul de curse omului pentru a’l determina sa ajunga pe pamant si sa ramana acolo, cu scopul ca viata sa fie traita (asta, aceasta pacalire o fac chiar constient de vreo 8-9 ani, din cand in cand! dar nemaifiind viclenia in ecuatie poate d’aia nu functioneaza asa bine la mine), asa cum in Paradis Eva nu a putut sa nu’l convinga pe Adam de calitatile fructului oprit. Daca n’ar fi existat mobilitatea si sclipirile sufletului, omul ar fi stagnat din cauza pasiunii sale cele mai mari – inertia (daca am un subiect pe care il sustin constant, ca universal valabil, el este despre obisnuinta care guverneaza omul – adica aceasta inertie despre care si nenea J spune).”

“A fost nevoie de o indelungata prelucrare crestina pentru a arata ca binele nu este intotdeauna frumos iar frumosul in mod necesar bun. Paradoxul acestei perechi conceptuale nu a creat probleme nici primitivilor, nici omului Antichitatii.”

eh, desi nu prea sunt de acord cu a doua parte, cea legata de supozitiile despre oamenii "primitivi", totusi zic ca omul asta ar fi trebuit sa ma educe! sa’mi fi spus asta la 5, 6, 10-12 ani, nu acum.

fiindca eu am fost educat de cartile care sustineau contrariul. fat-frumos (capitanul fracasse) era frumos si bun, ileana cosanzeana (isabelle) cea buna era si frumoasa. si atat de adanc mi s’au infipt in aceasta forma inversata “perechile conceptuale” incat cu toata ratiunea mea care vede atat de limpede incongruenta cu lumea reala… pornirile mele nu si nu!

Cat despre focarele de cangrena ale lumii actuale, voila la J o abordare mai relaxata decat la N, fara sa piarda din realism. “Lumea desimbolizata a protestantilor a dezvoltat mai intai un sentimentalism nesanatos (revolutia valorilor de care zicea Vianu, haosul valorilor daca ne raportam la ziua de azi cand totul este subordonat emotiei subiective, anuland Justetea ca (dublu) principiu / valoare: si din perspectiva dreptatii si din perspectiva corectitudinii logice) iar apoi o ascutire a conflictului moral, care a dus in mod logic la “Dincolo de bine si de rau” a lui Nietzsche, si asta datorita faptului ca conflictul nu a mai putut fi suportat (idee sustinuta si de Eliade si – daca nu ma insel – Paler, desacralizarea lumii a debusolat omul modern, creand o avalansa de boli psihice). In centrele civilizate, aceasta stare se exprima prin crescanda nesiguranta a casatoriei. (…) Numita stare a condus, nu in ultimul rand datorita consecintelor sale patologice, la aparitia psihologiei moderne, care sub forma ei freudiana sustine ca baza tuturor tulburarilor este sexualitatea, punct de vedere care nu face decat sa accentueze conflictul existent. Cauza si efectul sunt interschimbate. Tulburarea sexuala nu este in nici un caz cauza neplacerilor nevrotice , ci, ca si acestea, unul din efectele patologiceale unei diminuate adaptari a constiintei care este confruntata cu o situatie si sarcina carora nu le poate face fata. Ea nu poate intelege schimbarile din lumea ei si nu stie ce atitudine sa adopte pentru a se readapta (intr’o singura fraza arata atat de elegant stupizenia abordarii freudiene si consecintele ei negative). ”

“Experienta mi’a aratat ca exista foarte multi oameni de o anumita inteligenta si cultura care inteleg usor si nemijlocit ideea de anima si relativa autonomie a acesteia, precum si fenomenul animus la femei. In schimb psihologii trebuie sa depaseasca dificultati mai mari tocmai pentru ca ei nu sunt constransi sa se confrunte cu stari de lucruri complexe, caracteristice psihologiei inconstientului (e dragut nenea J, e diplomat. eu as spune ca ei nu numai ca nu sunt constransi sa considere ca psihicul uman e complex, dar chiar il abordeaza simplist pentru ca orice mermeleac sa poata lua o diploma). Daca sunt in acelasi timp si medici, intelegerea le va fi ingreunata de gandirea somato-fiziologica, ce crede ca poate exprima procesele psihice prin concepte intelectuale, biologice sau fiziologice (despre conceptul luat din fizica newtoniana de biela-manivela aplicat aberant in psihologie a se cauta bruce lipton – where mind and matter meet. pe iutub sau la mine pe FTP). Insa psihologia nu este nici biologie, nici fiziologie, nici vreo alta stiinta, ci tocmai cunoastere despre suflet. (orgasmatic de corect moncher, orgasmatic!)” .

Atat pentru azi.

.

Zarathustra (1)

.

Prima data am citit Asa grait’a Zarathustra cu vreo zece ani in urma. Poate plus cativa ani. De la un cunoscut din biblioteca. A fost suprinzator. Contrar celor ce cei multi spuneau despre el. Plin de vitalitate si puternica spiritualitate. Am avut noroc cu o traducere aparte, am inteles mai tarziu, cand am cumparat cartea ca sa o am si eu acasa. Cu totul alta mancare de peste, traducerea noua, a vreunui studinte care a pus’o de’o spaga mica, cu cunostinte de limbi straine, dar mintea imbalsamata, moarta, omorata de parerile celor neavizati.

Am cautat’o apoi la anticari. Cand auzeau ca vreau fix acea carte cu rosu si negru pe ea, zambeau prieteneste “aha, da, stii ce vrei, da, aceea este cartea”.

De curand am inceput s’o citesc din nou.

Diferente. De aceasta data gasesc totusi si multe locuri unde consider ca greseste. Fie am inceput sa’mi pierd din agerime (adica din familiaritatea cu limbajul alchimic), fie au reusit sa se infiltreze ideile altora… fie pur si simplu sunt mai detasat si vad mai liber (clar) decat prima data. Uneori imi pare ca greseste in idee, iar alteori prin limbaj nefericit, folosind aceleasi concepte pentru lucruri opuse, uneori pentru a desemna lucruri / fenomene laudabile, alteori pentru lucruri / fenomene nedorite. Invita la confuzie... acum ma intreb daca e lipsa de paleta larga sau fum pentru ratacirea celor nepoftiti.
 Totusi per total este... este ceva aparte. Insa evident trebuie citita incet si cu atentie. Si traduse pe ici pe colo chestii. Fi'n'ca nenea Nietzche nu era un coate goale, ci era un nene la care insusi Jung privea in sus (prin acest blog este si imaginea lui J despre N).

 Si am senzatia ca ma trage inapoi in lumea aceea unde cei multi devin greu de suportat. Si vicecersa.

Vor fi cateva postari cu citate. Nietzsche, Asa grait’a Zarathustra, ED INTER 1991, traducere Victoria Ana Tausan.

Si nu pacatul, ci multumirea voastra cea de rand, este aceea care’i strigatoare la cer; zgarcenia ce’o aveti, chiar si’n pacate, ea striga la cer.

.............

“Omul e’o sarma intinsa intre animal si Supraom – o coarda peste un abis”.

Primejdios este  sa treci abisul – primejdios, sa privesti inapoi – primejdos, sa fii cuprins de spaima, sa te opresti de’odata!

.............

Mi’a aparut o limpezire: nu gloatei sa’i graiasca Zarathustra, ci celor ce’l vor insoti. caci Zarathustra nu va fi pastorul unei turme, nici cainele acesteia.

.............

Isi cata creatorul insotitori, nu hoituri, el nu vrea nici turme, nici credinciosi. El cata creatori, sa se’nsoteasca (…).

(…) dar ii lipsesc o suta de seceri, si smulge spicele cu mana si il cuprinde mania.

.............

Aflat’am ca’i mai primejdios printre oameni, decat sa iti duci viata printre fiare.

.............

“Mai bine ma rog sa’mi fie Orgoliul intotdeauna pereche Intelepciunii.

 Si daca intelepciunea ma lasa’ntr’o zi – caci vai, ii place sa ma paraseasca! – sa poata, atunci, Orgoliul sa imi urmeze Nebunia’n zbor!” (amuzant cum Intelepciunea si Nebunia sunt vazute ca doua fete ale aceleiasi monede)

.............

Care’i povara cea mai grea, o, eroi, intreaba spiritul, devenit animal de rand, care’i, s’o port si sa ma bucur de puterea mea:

Oare’i sa te umilesti, ca sa’ti sfarmi orgoliul, sa’ti izbucnesti intreaga nebunie, ca sa’ti zadarnicesti intelepciunea?

Oare’i sa parasesti o cauza triumfatoare? Sa cutreieri muntii cei mai mari, ca astfel sa’l ispitesti pe diavol?

Oare’i sa te hranesti cu ghinda si ierburile cunoasterii, si sa’ti posteasca sufletul din dragoste de adevar?

Ar fi, bolnav fiind, sa’ndepartezi pe cei ce te’ngrijesc si prietenie sa legi cu surzii, cu cei care nu aud ce ai dori?

.............

Exista totdeauna un pic de nebunie in iubire. Dar exista totdeauna un pic de judecata in nebunie.

Cat ma priveste, mie, care iubesc viata, mi se pare ca cei ce se’nteleg mai bine asupra fericirii sunt fluturii, basicile de sapun si toate cate li se’aseamana.

.............

Tanarul spuse:

“Prea repede ma schimb. Eul meu de astazi il leapada pe cel de ieri. Adesea sar treptele, urcand – dar nici o treapta nu’mi este iertata.

Ajuns in culme, sunt totdeauna singur. Nimeni nu’mi vorbeste. Singuratatea de gheata ma face sa’mi clantan dintii. Si ce caut pe’acele inaltimi?

Si ce rusine mi’e sa urc sovaitor! Si cat imi rad de rasuflarea ostenita! (…) Ce ostenit ma simt, de’a fi urcat atat de sus!

Dispretul imi creste cu dorinta: cu cat ma sui, cu’atat dispretuiesc pe cel ce suie: ce cauta pe’acele inaltimi?”

Cu’acestea, tanarul tacu. Iar Zarathustra, privind copacul de care ei se sprjineau, astfel grai:

“Acest copac crescut’a singuratec in munte – in cresterea’i a depasit oameni si fiare.

De’ar vrea sa spuna, nimeni nu l’ar intelege, atata a crescut.

Si’atunci asteapta, asteapta necurmat – dar ce? El prea aproape de bolta traieste si fara indoiala ca asteapta un fulger care vine.”

.............

“(…) si chiar acei ce te urasc si te privesc piezis te simt ca esti de vita aleasa. Omul ales, s’o stii si tu, e ca o piatra de care se impiedica ceilalti, cu totii.”

.............

Pentru cel nobil, pericolul nu’i sa devina bun, ci nepasator, ca totul ia in ras si este un destramator.

Vai, cate inimi nobile de’acestea n’am cunoscut! Ele si’au pierdut nadejdea cea mai inalta. Si din acel moment vorbit’au de rau inaltele sperante.

Si din acel moment trait’au o viata cinica, facuta din scurte bucurii, fara sa vada mai mult decat de azi pe maine.

Odinioara visau sa fie eroi; acum nu sunt decat petrecareti. Eroul li’i subiect de patimire si de groaza.

Ci’n numele iubirii si nadejdii mele, eu te conjur: eroul din tine nu’l alunga! Cinsteste cu sfintenie nadejdea ta cea mai inalta!”

Asa grait’a Zarathustra.

 .