Serviciul public, serviciul privat

            

 .

            Cu ceva zile in urma pe internet jurnalistii anuntau o anomalie: salariul mediu la stat a depasit salariul mediu la privat. Si vai ce dezastru, ce anormalitate...!

            Ca de obicei jurnalistii nu au suficienti neuroni.

            Fiindca anomalia asta ar trebui sa fie o normalitate, intrucat:

a.      Obiectiv – munca depusa de salariatii la stat impacteaza o tara intreaga in timp ce o firma medie impacteaza... cateva familii, astfel ca este mai util ca forta de munca superioara sa fie la stat, unde beneficiaza de ea o parte mai mare de populatie (iar ca subsidiar pe munca angajatului particularul incarca legal(!) nota de plata catre public cu dorintele sale de profit in timp ce statul nu incarca aceasta nota de plata decat cel mult ilegal, asa ca preferam ca munca mai scumpa sa fie ferita de suprataxa);

b.     Subiectiv – in particular – Romania: un motiv pentru care angajatii la stat sunt atat de incapabili este salariul extrem de mic, creand un loc unde profesionistii nu aveau ce cauta.

    Totusi exista o anomalie in subiect, dar este alta: decidentul, cel care filtreaza angajatii la stat. El este problema. Fiindca angajatorul la stat nu filtreaza pe baza de competente ci pe baza de proximitate. Castiga candidatul care este cel mai aproape. Vecin, amic, familie sau combinatii din acestea.

     Aici trebuie lucrat. La cei care sunt in pozitii de a decide cine este selectionat din candidatii existenti. Fiindca este normal ca cei mai buni din societate sa lucreze pentru intreaga societate nu pentru interesele mici, zonale, de grup. Asta este si o cale prin care democratia ar putea avea o sansa de a fi functionala.

.