BIROCRATIE

 

Niciodata nu voi intelege de ce trebuie sa stau la o coada, intr'o anumita adresa, intr'un anumit orar, ca sa dau statului o serie de harii pe care le'am luat stand la cozi, in anumite adrese, in anumite orare... de la stat.

(si asta neaparat in timpul programului meu de munca, daca mai conteaza cu ceva)

Prefacatoria "da hartia ia hartia" o vad doar ca o metoda de filtrare. Nu au voie sa aiba (acces la...) decat cei care accepta absurditatea. Cei care accepta sa taca, sa inghita, sa se faca ca nu vad. Sau cei care cu adevarat nu vad. 

O lume croita pentru cei care nu vad, ori daca au avut nerusinarea sa vada... sa aiba si bunul simt de a se face ca nu vad! Pentru cei care traiesc sub deviza "n'ai ce'i face!".

Bag seama ca pana la urma Kafka nu a fost decat un tip realist.
 

citate

 
1. preluate de aici (etica onoarei / alain de benoist), pentru ca nu m'a lasat inima sa nu raspandesc cateva randuri. (sublinierile imi apartin)

Să te construieşti pe tine însuţi, să îţi dai o formă, acest lucru înseamnă pînă la urmă să treci de la simplul statut de individ la cel de persoană. Fiecare din noi este un individ, dar nu oricine este o persoană. Este bine cunoscută distincţia pe care o făceau romanii între animus şi anima: persoana este acel individ care şi-a descoperit sufletul. Îşi poate descoperi sufletul numai acela care domneşte ca stăpîn asupra lui însuşi, care este suveran peste imperiul lui interior. Astfel, onoarea nu este altceva decît fidelitatea faţă de normele pe care ni le-am impus, faţă de imaginea pe care ne-am creat-o despre noi înşine. Montherlant spune undeva că trebuie ţinută chiar şi promisiunea făcută unui cîine, pentru că ceea ce ne angajează nu este nici conţinutul promisiunii, nici destinatarul ei, ci faptul însuşi de a fi promis. [...]

O asemenea atitudine conţine în sine propria sa justificare: fidelitatea faţă de o normă se justifică prin faptul că este o normă şi, în consecinţă, un reper ales, acceptat şi dorit. Iată două proverbe tipice Vechiului Regim, de dinaintea Revoluţiei franceze: a) “nobleţea cere nobleţe”; b) “nobleţea se tace”. Justificarea atitudinii care decurge din respectarea unei norme nu poate fi exterioară acesteia. Ea nu se poate întemeia pe un interes (nici chiar pe unul metafizic), din start etica onoarei respingînd orice morală utilitară.[...]

Morala aristocratică se poate defini printr-un criteriu constant: capacitatea de a acţiona chiar împotriva propriilor interese. Este exact inversul teoriei liberale, potrivit căreia omul, definit esenţialmente ca agent economic, îşi urmează peste tot “cel mai bun interes al său”. Dar aici nu se pune problema să cazi într-un fel de asceză negativă sau în angelism: o societate normală nu se compune numai din eroi. Şi, totuşi, ar trebui ca eroii să fie cei care servesc drept exemple, iar nu… ceilalţi. Sombart defineşte eroul drept acea persoană care caută în mod constant să ofere vieţii tot ceea ce poate, care urmăreşte să îmbogăţească viaţa, prin opoziţie cu burghezul, care caută constant tot ceea ce se poate lua de la viaţă, tot ceea ce îi poate îmbogăţi propria lui existenţă individuală.[...]

Studierea actelor şi situaţiilor eroice demonstrează că raţiunile pentru care merită să trăieşti şi raţiunile pentru care merită să mori sînt exact aceleaşi. Prin urmare, e normal ca, într-o epocă în care nu se mai găsesc raţiuni pentru a muri, să nu mai găsim un sens al vieţii. [...]

[...] trebuie să admitem că orice drept are o contrapondere a sa în ordinea datoriilor. Dacă toţi oamenii au drepturi, toţi oamenii au şi datorii. Mai precis, din moment ce trebuie să existe egalitatea în drepturi, trebuie să existe şi o egalitate în datorii. De aici decurge şi problema care constă în a afla care sînt datoriile pe care i le putem cere oricărui om, şi care, totodată, ne dau măsura drepturilor pe care orice om ar putea să le revendice.  [...]

În româneşte de

Bogdan George Rădulescu

(din Les idées à l’endroit, Éditions Libres – Hallier, Paris, 1979)

 

2. sursa: familiaregala.ro  pentru ca este un discurs excelent.

Discursul Majestății Sale Regelui Mihai I în fața Camerelor reunite ale Parlamentului României

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Sunt mai bine de șaizeci de ani de când m-am adresat ultima oară națiunii române de la tribuna Parlamentului. Am primit cu bucurie și cu speranță invitația reprezentanților legitimi ai poporului.

Prima noastră datorie astăzi este să ne amintim de toți cei care au murit pentru independența și libertățile noastre, în toate războaiele pe care a trebuit să le ducem și în evenimentele din Decembrie 1989, care au dărâmat dictatura comunistă. Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru.

Ultimii douăzeci de ani au adus democrație, libertăți și un început de prosperitate. Oamenii călătoresc, își împlinesc visele și încearcă să-și consolideze familia și viața, spre binele generațiilor viitoare. România a evoluat mult în ultimele două decenii.

Mersul României europene de astăzi are ca fundament existența Parlamentului. Drumul nostru ireversibil către Uniunea Europeană și NATO nu ar fi fost posibil fără acțiunea, întru libertate și democrație, a Legislativului românesc de după anul 1989.

Dar politica este o sabie cu două tăișuri. Ea garantează democrația și libertățile, dacă este practicată în respectul legii și al instituțiilor. Politica poate însă aduce prejudicii cetățeanului, dacă este aplicată în disprețul eticii, personalizând puterea și nesocotind rostul primordial al instituțiilor Statului.

Multe domenii din viața românească, gospodărite competent și liber, au reușit să meargă mai departe, în ciuda crizei economice: micii întreprinzători și companiile mijlocii, tinerii și profesorii din universități, licee și școli, cei din agricultură.

Încearcă să-și facă datoria oamenii de artă, militarii, diplomații și funcționarii publici, deși sunt puternic încercați de lipsa banilor și descurajați instituțional. Își fac datoria față de țară instituții precum Academia Română și Banca Națională, deși vremurile de astăzi nu au respectul cuvenit față de ierarhia valorilor din societatea românescă.

Sunt mâhnit că, după două decenii de revenire la democrație, oamenii bătrâni și cei bolnavi sunt nevoiți să treacă prin situații înjositoare.

România are nevoie de infrastructură. Autostrăzile, porturile și aeroporturile moderne sunt parte din forța noastră, ca stat independent. Agricultura nu este un domeniul al trecutului istoric, ci al viitorului. Școala este și va fi o piatră de temelie a societății.

Regina și cu mine, alături de Familia noastră, vom continua să facem ceea ce am făcut întotdeauna: vom susține interesele fundamentale ale României, continuitatea și tradițiile țării noastre.

Nu m-aș putea adresa națiunii fără a vorbi despre Familia Regală și despre importanța ei în viața țării. Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenței, suveranității și unității noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, și a Națiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate și modestie.

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Instituțiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci și de etică, simț al datoriei. Iubirea de țară și competența sunt criteriile principale ale vieții publice. Aveți încredere în democrație, în rostul instituțiilor și în regulile lor!

Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie. Cinismul, interesul îngust și lașitatea nu trebuie să ne ocupe viața. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil și generos.

În anul 1989, în ajutorul României s-au ridicat voci cu autoritate, venind de pe toate meridianele globului. Ele s-au adăugat sacrificiului tinerilor de a înlătura o tiranie cu efect distrugător asupra ființei națiunii. A sosit momentul, după douăzeci de ani, să avem un comportament public rupt complet și definitiv de năravurile trecutului. Demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agățarea de putere și bunul plac nu au ce căuta în instituțiile românești ale anului 2011. Ele aduc prea mult aminte de anii dinainte de 1989.

Se cuvine să rezistăm prezentului şi să ne pregătim viitorul. Uniţi între noi şi cu vecinii și frații noştri, să continuăm efortul de a redeveni demni și respectați.

Am servit națiunea română de-a lungul unei vieți lungi și pline de evenimente, unele fericite și multe nefericite. După 84 de ani de când am devenit Rege, pot spune fără ezitare națiunii române:

Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate și democrație, sunt identitatea și demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere.

Democrația trebuie să îmbogățească arta cârmuirii, nu să o sărăcească. România, ca și toate țările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectați și pricepuți.

Nu trebuie niciodată uitați românii și pământurile românești care ne-au fost luate, ca urmare a împărțirilor Europei în sfere de influență. Este dreptul lor să decidă dacă vor să trăiască în țara noastră sau dacă vor să rămână separați.

Europa de astăzi este un continent în care popoarele și pământurile nu se schimbă ca rezultat al deciziilor politicienilor. Jurământul meu a fost făcut și continuă să fie valabil pentru toți românii. Ei sunt toți parte a națiunii noastre și așa vor rămâne totdeauna.

Stă doar în puterea noastră să facem țara statornică, prosperă și admirată în lume.

Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Mihai R

 

de ce Balzac

 

Este totusi uimitor Balzac. Daca n’am gasit ceva de cumparat, am luat la intamplare din biblioteca mostenita ramasa de la tata. Prima tentativa lasata din mana dupa – cred – mai putin de 10 pagini. Penibila. Cartea. De acord cu individul Mihail Sebastian care spune si el prin jurnalul sau ca Balzac ie naspa. Dupa cateva zile insa, in disperare pun mana pe o carte tot a lui, probabil la fel de necitita - de catre mine. A inceput / continuat fenomenul baba Roza – carti citite in copilarie / adolescenta… s’au sters din RAM (RAM adica memorie de lucru, memorie volatila).

Si o citesc exclusiv in metrou (evident, am rezistat mai mult de 10 pagini deja).

Cea mai frumoasa parte a ei este cea organoleptica. Este o carte veche, cu paginile ingalbenite, cu acel miros puternic de carte. Azi in metrou mi’am mascat la un moment actiunea intr’o  miscare de cogitare si mi’am bagat nasul in paginile ei inspirand puternic. De ce nu se fac parfumuri cu acest miros? E adevarat - nu inspira nimic sexual, dar sunt convins ca ar stimula discutii inteligente. Sau ar stimula autocenzurarea prostiilor, aducandu’le aminte respectivilor ca exista ceva numit Cunoastere (obiectiva)… inainte sa considere ca totul se supune parerii personale.

Balzac. Actiunea, personajele, dialogurile… in continuare nimic notabil. Ba chiar prea ades trase de par, neconvingatoare, neverosimile. Si totusi il gasesc uimitor.

Pentru ca intre actiune, personaje si descrierile decorurilor exista inghesuite ascunse descrieri ale naturii umane de o limpezime remarcabila!

Trebuie sa fi citit ceva Balzac in adolescenta. Da’ daca nu mi’a spus nimeni ce e de citit la el… am ignorat. Probabil as fi scutit ceva ani de cautari / nedumeriri / razvratiri. Sau as fi fost convins ca greseste (sau ca trebuie sa greseasca) si m’as fi incapatanat sa demonstrez existenta sublimului in natura umana acolo unde… e greu de gasit asa ceva in mod obiectiv.

De regula cand gasesc asemenea randuri remarcabile le iau frumos si le pun pe’aici. Insa acum sunt prea multe. Si mi’e (cred) lene.

Unele nu sunt explicative in sine, insa prin rezonanta cu truvari proprii devin sublime. De exemplu, spune la un moment dat de acele persoane care desi par … (un superlativ, la alegere) in realitate au “firea nemaipomenit de orgolioasa, inima rece, marea supunere fata de conveniente…”. Aceasta trasatura de mare supunere fata de conveniente este o exprimare atat de eleganta si simpla explicand un fenomen cu care mi’am batut mult timp cuie in talpa (si inca o mai fac).

De exemplu gasesc adineauri pe un blog un articol in care… sa zicem ca se stipula ca homosexualitatea este fireasca in timp ce bestialitatea (zoofilia) nu!

Daca ar fi trait acum 100 de ani aceeasi persoana ar fi fost de parere ca nici homosexualitatea nu este firesca, daca ar trai peste 100 de ani ar considera ca si zoofilia este fireasca.

Fiindca argumentatia nu ii era bazata pe cunoasteri profunde, ci pe mare supunere fata de conveniente, care conveniente azi sunt favorabile homosexualitatii si defavorabile bestialitatii.

si asa mai departe…

 

articol relativ inutil

 

convectorul. vedeta zilei de ieri. 

 m'am decis sa il montez singur pentru ca nea ilie n'are nevoie de bani...de doua saptamani caut unul prin cunoscuti si cand afla cat de mica e lucrarea se dau loviti - dispar in triunghiul bermudelor.

 vazusem pentru el in brico tub cos la 11 cm diametru. la 1.2 mil, o bucata foarte lunga - nu se vindea la metru sau bucati mai mici. il luam oricum, dar nu aveam atunci cum sa'l plimb dupa mine.

 ajung acasa, masor evacuarea agregatului. soc: 80 mm! deci ala de 110 - cel mai mic de la brico nu era bun.

 totusi ma sui in masina si fug catre o ceva cu materiale de constructii. gasesc la o aruncatura de bat, intr'un magazin tocmai in curs de inchidere, o chestie de 1 m care se extinde la 3. diametru 90. eu am nevoie de cca 2m. 0.2 mil. fie!

 incep sa demontez arzatorul de la soba. dupa estimari aveam acelasi diametru la alimentarea cu gaz agregatului meu. incep desfacerea, realizez ca nu prea este cale de intoarcere in caz ca…, fiindca presupunea remufare traditionala, dedicata meseriasilor...

 ca sa scot arzatorul vechi al sobei am desurubat doua imbinari. una dintre ele fiind mai in amonte decat punctul in care urma sa ma conectez... deci naspa. necesara mana calificata. mai spun un 'doamne'ajuta' si merg mai departe. momentan doar desfac ceea ce oricum trebuie desfacut si potrivesc marimi - nu am ce sa fac gresit.

 ajung in punctul in care verific marimea alimentarii agregatului cu cea mai apropiata marime pe care mi'o da teava. si care eram convins ca se potrivesc. firesc, nu se potriveau. mica senzatie de vertij. inseamna ca am nevoie de un nea' ilie de la scularie. un dorel in varianta gaze. si asta urgent. calculez... sansele sunt asimptotice catre 0 ca un dorel sa se deplaseze pentru o lucrare atat de mica (adica un castig neinteresant, mai ales ca nu sunt purtato(a)r(e) de alte potentiale recompense - macar asa, ca side-recompensa vizuala).

 deci o iau pe cont propriu. in fond, toata instalatia actuala de gaz a fost oricum facuta de tata beat si eu licean ajutor necalificat. si in 20 de ani n'am sarit in aer.

 totusi nu stau chiar rau. gasesc un punct de conectare eficient: doua mufe mama de aceeasi marime pe care trebuie sa le leg. deci un niplu! probabil de 1/2 dar nu ma risc, iau bucata de teava cu mine. ca mai devreme am observat ca se roteste cu usurinta de la imbinarea dintre cei doi robineti. verificand, am descoperit ca in continuare se roteste... pana la desurubare completa. deci inca un punct de legatura de refacut.

 magazinul de la o aruncatura de bat... inchis. chiar daca m'am proptit in usa lui cu hotarare. injur, sar la loc in masina. gasesc la doua aruncaturi de bat un magazin... raiul niplurilor! atat de frumoase, atat de stralucitoare, variate... o nebunie! dau teava, se pune niplu potrivit, plec fericit. pe drum spre casa, calculand cate puncte am de conectat-izolat-gaz... zic 'tata, ai grija de mine!'. ca el e singurul pe care l'am cunoscut sa se priceapa la instalatii gaze.

 acasa din nou. scot menghina din camara. o montez in mijlocul bucatariei. asta e principalul beneficiu al unui barbat singur. placerea traditionala a barbatului de a transforma bucataria in atelier se poate satisface la orice ora, fara nesfarsite razboaie cu consoarta. masor din ochi, pot jura ca menghina este FIX in mijlocul bucatariei - cu precizie matematica!

ma duc in camara... caut caltii. caut calti... caut caltii...

 asta e principalul dezavantaj al barbatului singur. n'are pe cine sa intrebe 'soarele vietii mele, ai vazut cumva caltii/bormasina/patentul...? erau aici in camara... eu cu mana mea i’am pus aici… unde  $^#&%#^ i’ai mutat?'

  mi'amintesc totusi ca zilele trecute am mutat un dulap in care era o legatura de calti. si chiar i'am lasat in acelasi dulap in ideea ca daca vreodata nu'i gasesc pe aia din camara mai am acolo un stash...

 deci iau clatii de rezerva din dulap, si stau vreo juma' de minut cu o banda de izolatii instalatii in mana si caltii in cealalta. stiu ca e excelenta, dar stiu ca am folosit'o la instalatii de apa. nu stiu cum se comporta la gaze. citesc pe ea ce scrie... info prea laconice. decat sa risc sa fie excelenta mai bine caltii care sunt siguri. desi mai greu de folosit.

 incep sa mesteresc de zor la imbinari. termin inainte de a sti ca am inceput. (a nu se citi altceva decat am scris, vorbesc despre tevile de gaze!)

 mai fac o data cruce si dau drumu' la agregat - de test. culmea - functioneaza! gazele de evacuare sunt notabile si ca debit si ca temperatura.

 opresc agregatul si trec la episodul 2. conectarea evacuarii.

 incep cu siguranta ca va fi un fleac. ceea ce a si fost. capacul sobei. mai departe... iata ca soba aia facuta de tata manga si eu licean... este mai rezistenta decat banuiam. renunt la ideea de a o demonta pe toata deodata. doar cateva randuri de samota ca sa am acces lejer la horn. renunt si la ideea asta. doar cateva portiuni de randuri - cat sa am acces suficient la horn.

 ok, acces granted! :D deja incepeam sa am dubii serioase asupra calitatii deciziei de a darama o constructie atat de solida!

  incep sa extind burlanul extensibil. se desface de la mijloc, transformandu'se intr'o spirala inutila! e deja trecut de 7 seara. injuraturi, chestii, nervi... explozie. nu gazele, io!

  apoi decid sa tai zona afectata si sa'l imbin la loc. si il voi schimba cu unul nou dupa ce voi trece pe la brico sau ceva. il pun pe pozitie, il 'conectez cu spuma poliuretanica, il leg la mijloc cu sfoara si izolez cu spuma poliuretanica... nu stiu daca s’a sesizat, dar in ultimul timp spuma poliuretanica figureaza in dictionarul meu la capitolul 'panaceul constructiilor'. insa burlanul nu sta. injur, il iau de acolo, ma arunc iar in masina si brrrmmmm la cel mai apropiat ceva de constructii deschis la ora asta.

 pe drum dubii. dar oare acest tip de burlan e bun pentru evacuarea gazelor fierbinti si nocive? daca asta s'a desfacut atat de usor oare tehnologia asta nu este dedicata exclusiv aburilor de la hota? dar astia de la hornbach/dedeman/brico oare nu au aceiasi furnizori ca si magazinul dedicat de constructii de mai devreme? samd.

 ajung, gasesc alte dileme. aici au chiar cu diametrul de 80 - fix cat are evacuarea agregatului meu! oare sa iau de 80? dar cum il mufez 80 cu 80? sa iau de 90 si sa umplu rostul ramas cu... spuma? oare spuma chiar la iesirea din agregat unde temperatura este chiar foarte mare...?

 iau de 90. bonus: pe eticheta scire import. ura! bonus: pe eticheta scrie ca este dedicat si utilizarilor de evacuare gaze ardere centrale, sobe etc. ura din nou!

 platesc chestia argintie, imi zambeste si casiera si tipa cu stampila de la verificari-ciordeli-iesire. acasa incep sa banuiesc de ce. demontasem o soba care functionase si pe lemne. adica funingine. ma spalasem unde vazusem ca este necesar. doar. probabil ca aratam destul de interesant in haine de scandal, cu manecile suflecate si urme de funingine pe antebrate cumparand un burlan-cos, cu o atitudine vesel-nerabdatoare.

 acasa din nou. citesc eticheta de pe spuma - rezista pana la… temperaturi ridicate... suta de grade. ura-ura-ura!

 pun burlanul - uimitor - fara alte emotii.

 si astept o ora sa se intareasca spuma.

 si astept o ora.

 trece greu o ora. mai ales cand vrei sa dai drumul la caldura.

 moment prielnic de a observa cum casa - abia adusa la sentimente mai umane - s'a transformat atat de repede si eficient, din nou, intr'o aratare hidoasa. scule peste tot, saci cu moloz, moloz fara saci... o gramada de cabluri redirectionate prin zone vizibile, modificare cauzata de aparitia agregatului scuipator de flacari...

 asa ajunge scorul la 2-1 pro nevasta. (0-1 menghina in mijlocul bucatariei, 1-1 lucrurile nelocalizate in camara, 2-1... hai sa facem curat, eu tocmai am muncit!)

 si pana cand se intareste spuma mai citim inca o data manualul cu instructiuni al agregatului. din nou citesc despre piulita sugubeata care trebuie desfacuta inainte de darea in folosinta. din nou demontez carcasa agregatului deja conectat. caut piulita... nexam. (azi am citit din nou instructiunile, am vrut sa intreb producatorul unde naiba e piulita aia... mentiunea despre piulita disparuse!)

ora de asteptare se termina, dau drumul la agregat.

 mai tare.

 mai tare.

 imi gasesc de treaba pe mess...

 in cateva minute transpiram. si mi'au trebuit cateva secunde bune ca sa realizez motivul.

 mai incet.

 apare o nemultumire pe caile respiratorii. si pe cele ocular-vizuale.

 asa am ajuns la ceea ce vroiam sa povestesc de fapt.

  ditamai cosmarul.

  ati observat vreodata cat de mult seamana simptomele oboselii cu cele ale... intoxicatiei cu CO?

  le aveam by default pe toate. ca ultimile doua nopti...

  cautare pe net. hotarat: daca supravietuiesc pana maine cumpar un detector de gaze. metan si CO. dar daca supravietuiesc e clar ca nu mai e nevoie. deci de ce sa cumpar? mai bine iau un device de masura consumul pe priza.

  cineva imi da pe mess ideea de a baga pe unu' in camera cateva ore. si specifica ulterior: un tigan. pai ce rost ar avea? e riscant pentru ca... daca merge bine instalatia?

  ma uit la pisica. ea toarce. nu.

  si uite'asa stau mai bine de o ora pe ace. sa ma culc, sa nu ma culc... ma mai trezesc maine? sa las usa deschisa pentru aerisire… nu pentru ca se face instantaneu prea frig, ca si cum n’as incalzi.

  pun un telefon sa sune peste doua ore si ma culc. nici inconstienta, nici curaj ci doar dezinteres. telefonul nu ma trezeste, insa ma trezesc singur dupa cateva ore. cu o senzatie de odihneala reala. verific: somnolenta - nu, vedere incetosata - nu, usturime ochi - nu, senzatie voma - nu. ok. deci pot dormi linistit.

 insa in camera e mult mai rece decat ma asteptam. nu e frig deloc. dar nici senzatia de caldura exagerata pe care contam. pentru ca agregatu' zice ca face fata la incaperi de 80-100 metri cubi. ori a mea are doar 27.

 dimineata verificare agregat. este dat la maxim... si totusi termostatul opreste focul la o temperatura dubios de scazuta. pot sta in maieu dar nu ma face sa dau maieul jos. iar la maxim spune ca asigura 38 de grade.

  

 pe de alta parte flacara este cam mica. aseara in teste era chiar si de 3-4 cm. cand chiar am simtit ca ma face sa transpir. iar acum simt racoare iar flacara peste 1 cm nu trece. why oh why...?

 distribuitorul lampart nu a raspuns deocamdata.ceea ce ma face sa gandesc ca nici nu are de gand.

 insa concluzia este: agregatu’ nu presteaza atat de bine cum se lauda, dar are cineva nevoie de instalatii gaze?

 

gaze

 
gata. am montat convectoru'.

de unul singur ca m'am saturat sa ii caut pe altii, sa astept cu banii in mana. (nu stiu daca ati aflat dar in ziua de azi nea' gigi de la scularie n'au nevoie de bani!)

 daca maine nu dau un semn inseamna ca am facut ceva gresit.
sau ca era defect. :D
 

neuron in proptele

 

As vrea sa pot face ceva pentru a scoate din sistem(ul personal) oboseala dupa dorinta, la cerere, nu neaparat pocnind din degete dar totusi. Si alcoolul.

Ca ieri fost meci liga arena aia noua.

Care avut prelungiri. Pana la 4 dimineata. In Piranha (da, Regie, schimbata suprinzator). Pornit calm cu un irish cofee ca volan. Continuat la fel de calm cu vin rosu. Si cu inca unul despre care abia spre sfarsit am aflat ca avusese cineva ideea de a’l combina cu un vin alb.

Azi toata ziua salivat la momentul in care pat acasa.

Ajuns pat acasa. Somnul nu si nu. Iar mintea in proptele, se invarte letargica pe doar doua trei subiecte plicticoase, fara sa produca nimic elegant-frumos, fara sa taca. Nu o pot opri. Ma enerveaza prostiile pe care le debiteaza si nu o pot face sa taca. Sau sa o fac sa treaca la un nivel calitativ superior.

Aveam nevoie sa ma pun pe picioare in doua ore pentru ca acum alta iesire.

N’are de ce sa 4 dimineata, cum nici meciul de ieri nu avea.

Dar ma deranjeaza ca doua ore petrecute in pat n’au adus o imbunatatire. Simt la fel de plenar oboseala.

Chiar asa, trebuie sa joc rolul victimei timp de o zi dau doua sau cat considera sistemul meu ca vrea sa se simta razbunat pentru niste oboseala?

Si mai apoi nu inteleg. Ce atata oboseala de la stat tolanit si ras intr'una?
 

carte vs sex

   

Azi s’au facut doi ani de cand.

Simultan ma intreb deja?! si numai?!...

Dimineata o masina imi violenteaza spatiul pe trotuar, schimb cateva gesturi cu soferul (eu de lehamite el de ocoleste’ma ‘te dracu’!) incep sa ocolesc masina, amocul insa nu ma ocoleste pe mine. Poc – violentez masina. Nimic sa necesite reparatii, doar ca avertizare pentru soferul dinauntru. Data viitoare intr’o situatie similara posibil sa’si aminteasca de faptul ca sunt nebuni care umbla liberi pe lumea asta. Undercover chiar.

Ca toleranta nu este deloc o metoda de domolire a numarului de nesimtiti pe cap de locuitor. Toleranta este pentru cei ce inteleg de vorba buna. Ceilalti… ori noi pe ei… ori noi pe ei. Altfel nu se poate.

Iese din masina nesimtitul care imi blocase drumul oferindu’mi fie un munticel de moloz fie carosabilul si incepe sa deplanga… ce sa deplanga?... pai tocmai lipsa de cultura si civilizatie! Asta pe langa amentintari cu parul pe care va fi punand mana. Am incetinit pasul si l’am rugat calm sa treaca la fapte. Abia asteptam. Statea insa langa masina si tipa cu o tonalitate feminina. Iar eu eram deja in intarziere… Avea un vocabular care ma invita sa ma intorc la el. Insa chiar eram in mare intarziere. Si pantaloni de stofa, si's cam ultimii disponibili, pentru ca de o saptamana si mai bine nu mai am chef sa calc. Doar o camasa, in caz extrem.

Mi’amintesc in  metrou o discutie de saptamana trecuta. Societatea pare sa se civilizeze, sa se curateasca… dar pe de o parte vad o nivelare pe de alta parte vad totusi o scadere calitativa. Unu. Cocalarii nu mai canta atat de des slagarele lor preferate in gura mare si poarta haine mai sclipicioase si mai curate, dar si cei cu care contrastau ei pe vremuri au coborat stacheta. S’au imputinat cocalarii prafuiti dar s’au imputinat si oamenii culti. Suma elementelor ramane constanta. Doi. La omul de rand cu cat exteriorul se curata cu atat interiorul se toceste. Cartea face loc brand’ului hainelor, masinii, frigiderului, caruciorului… Suma ramane din nou constanta. Exteriorul creste, interiorul scade.

--------------------------------------------------------------

Plec spre casa. Am chef de sex. Azi? Tocmai azi? Da, azi! Cu siguranta nu e o balarie d’aia cu moartea si viata in intalneala cosmica, ci doar dorinta de a’mi fuck my brains out. Ca sa uit, ca sa ignor. Pai sa sun pe… sa sun pe… nope. Oricum e urat afara, e frig acasa, in mijlocul saptamanii sa se nimereasca si programele si cheful si timpul… neeh. Carti-carte! Drogul meu dintotdeauna.

Jos din metrou, directia Dalles. Magheru (sau cum s’o numi acum) pot jura ca are un miros specific. I’l recunosc. Sa fi fost cu ochii inchisi si stiam ca sunt toamna, seara, pe Magheru. Curios, este acelasi miros pe care i'l stiu din copilarie. Cand sa intru trece inca un miros pe langa mine, cel al unei foste. Nu intorc capul, e placut mirosul. Si amintirea. Dar faptul ca o alta, o oarecare poarta acelasi parfum parca demitizeaza umpic imaginea ei. Am remarcat de curand, fantomele incep sa paleasca. Si nu'mi place asta. Erau fantomele mele, erau amintirile mele vii, ma bantuiau pe mine, era placerea mea.Dulce-amara cum era, dar era acolo.

Intru la Dalles… si incep sa citesc titluri. Explozie de necunoscuti. ‘Mein Gott in ce ritm scrie lumea asta…! Scrie parca cu disperare. ’ Si ma intreb din nou, daca are rost sa ingros randurile acestor necunoscuti.

Sa iau la noroc un necunoscut? Nu, vreau ceva cu satisfactie garantata. Si caut, si caut, si caut… la naiba. Ce n’as da sa pot citi iar in numele trandafirului sau pendulul lui foucault cu mintea de atunci, sa fie iar noutatea de atunci! Uite Sartre. Si Camus. Tot i’am injurat, hai sa’i si citesc pe’ndelete. Poate am gresit luandu’ma dupa concluziile altora. Totusi, ca un consumator de cariera deschid de cateva ori cartile si citesc cateva pasaje. Plati, plictisitori. Si chiar nu am rabdare sa citesc o carte care stiu dinainte ce spune, si nu sunt de acord cu ce spune, chiar daca stiu despre ea doar liniile generale. De altfel, uite am si gasit un pasaj care confirma atitudinea respectiva despre om, despre lume… Altceva! Si caut, si caut… titlul e prea sumbru, e prea stravezie, e prea simpla, e prea plicticoasa… ajung la capatul culoarului. Filozofie, jurnale… Paler, Plesu, Liiceanu… deschid, citesc cateva randuri si nimic.

Ma incapatanez si o iau in sens invers. Unde e un Hesse, unde e un Orson Scott Card? Un…? Cu ani de zile in urma ma uitam in rafturi tanjind din cauza lipsei de bani. Acum… unde’s cartile alea?  

Incep sa ma infurii, imi vine sa injur – am nevoie de o carte buna! Imi ies din pepeni ca un drogat fara drogul lui.

Gasesc Hesse. Doar doua carti. Citite. Gasesc Orson, nimic nou. Descopar insa de la Frank Herbert ceva necitit. Hai, fie! Gasesc si un Gide, recomandat de cineva de curand. Prima carte de’a lui… a fost asa si asa. Desi per total m’a iritat, au fost cateva lucruri interesante inauntru. Hai sa’i mai dam o sansa. Deci un Herbert si’un Gide.

La casa… n’am suficint cash iar cu cardul… ‘nu e linie de card’. Nu stiu ce inseamna, nici nu ma intereseaza. Ma uit la carti, oricum le’am luat mai mult fortat de ideea de a lua neaparat o carte decat de ideea ca le vroiam pe acelea. Parca nu e sa fie. Nu mai iau nimic, la revedere!

Afara, intuneric, umed, aer racoros. Realizez ca mai degraba in acest moment mi’am pierdut increderea in capacitatea unei carti de a ma transporta, de a ma face sa uit. De ceva vreme orice citesc, oricat de mult imi place, tot ramane un al treilea ochi deschis care vede lucid, rece, distant structura lexicului folosit, structura frazelor, structura descrierilor, structura capitolului, structura intrigii, structura… tot mai sigur era sexul!

 ...ca doar tocmai ce am vazut dimineata pe feisbuc un citat.  'Femeile si arta se exclud, prietene. In fiecare vagin e inmormantat un artist'. Mario Vargas Llosa 'Matusa Julia si condeierul'. (via Lia)

da, sexul are o forta... indubitabila.

(nu degeaba disciplina sexuala e regula de baza in orice Cale)

capul si durerea

.

Joi.

venit de la munca.

capul doare.

cava d’oro. ramas de la ziua mea. deci vechi. ratacit.

el e raspunsul.

isi gaseste acum drum. spre sud, pe gatlej.

seara.

capul inca doare. somn. el e raspunsul.

Vineri dimineata.

treaz.

capul doare. inca.

fara raspuns.

Vineri seara, venit de la munca.

cava d’oro?

.

si totusi

 
gasit la dush (adica). pe mess.
 
ar fi chiar excelent daca nu ar avea expresii prea vizibil cautat-teatrale...

'metoda' occidentala de comunicare prin exagerarea trairilor emotionale pentru a 'convinge' auditoriul - penibila prin lucrurile pe care le presupune - nu trebuia sa ajunga si aici, in acest domeniu... adecvat elegnatei, rafinamentului, distinctiei.