de ce Balzac

 

Este totusi uimitor Balzac. Daca n’am gasit ceva de cumparat, am luat la intamplare din biblioteca mostenita ramasa de la tata. Prima tentativa lasata din mana dupa – cred – mai putin de 10 pagini. Penibila. Cartea. De acord cu individul Mihail Sebastian care spune si el prin jurnalul sau ca Balzac ie naspa. Dupa cateva zile insa, in disperare pun mana pe o carte tot a lui, probabil la fel de necitita - de catre mine. A inceput / continuat fenomenul baba Roza – carti citite in copilarie / adolescenta… s’au sters din RAM (RAM adica memorie de lucru, memorie volatila).

Si o citesc exclusiv in metrou (evident, am rezistat mai mult de 10 pagini deja).

Cea mai frumoasa parte a ei este cea organoleptica. Este o carte veche, cu paginile ingalbenite, cu acel miros puternic de carte. Azi in metrou mi’am mascat la un moment actiunea intr’o  miscare de cogitare si mi’am bagat nasul in paginile ei inspirand puternic. De ce nu se fac parfumuri cu acest miros? E adevarat - nu inspira nimic sexual, dar sunt convins ca ar stimula discutii inteligente. Sau ar stimula autocenzurarea prostiilor, aducandu’le aminte respectivilor ca exista ceva numit Cunoastere (obiectiva)… inainte sa considere ca totul se supune parerii personale.

Balzac. Actiunea, personajele, dialogurile… in continuare nimic notabil. Ba chiar prea ades trase de par, neconvingatoare, neverosimile. Si totusi il gasesc uimitor.

Pentru ca intre actiune, personaje si descrierile decorurilor exista inghesuite ascunse descrieri ale naturii umane de o limpezime remarcabila!

Trebuie sa fi citit ceva Balzac in adolescenta. Da’ daca nu mi’a spus nimeni ce e de citit la el… am ignorat. Probabil as fi scutit ceva ani de cautari / nedumeriri / razvratiri. Sau as fi fost convins ca greseste (sau ca trebuie sa greseasca) si m’as fi incapatanat sa demonstrez existenta sublimului in natura umana acolo unde… e greu de gasit asa ceva in mod obiectiv.

De regula cand gasesc asemenea randuri remarcabile le iau frumos si le pun pe’aici. Insa acum sunt prea multe. Si mi’e (cred) lene.

Unele nu sunt explicative in sine, insa prin rezonanta cu truvari proprii devin sublime. De exemplu, spune la un moment dat de acele persoane care desi par … (un superlativ, la alegere) in realitate au “firea nemaipomenit de orgolioasa, inima rece, marea supunere fata de conveniente…”. Aceasta trasatura de mare supunere fata de conveniente este o exprimare atat de eleganta si simpla explicand un fenomen cu care mi’am batut mult timp cuie in talpa (si inca o mai fac).

De exemplu gasesc adineauri pe un blog un articol in care… sa zicem ca se stipula ca homosexualitatea este fireasca in timp ce bestialitatea (zoofilia) nu!

Daca ar fi trait acum 100 de ani aceeasi persoana ar fi fost de parere ca nici homosexualitatea nu este firesca, daca ar trai peste 100 de ani ar considera ca si zoofilia este fireasca.

Fiindca argumentatia nu ii era bazata pe cunoasteri profunde, ci pe mare supunere fata de conveniente, care conveniente azi sunt favorabile homosexualitatii si defavorabile bestialitatii.

si asa mai departe…