sah

 

Cum mi’a stricat chessmasters jocul de sah.

Pai ca dupa chestia de acu’ doua we cand am dat de un jucator interesant (finaly) orgoliul meu de sahist retras in glorie fu din nou scos din camara, desprafuit, toate cele. El, fost campion pe rm valcea. Usurel-usurel, nu campion de’a binelea ci la categoria lui de varsta de atunci. La aceeasi varsta la care eu campion cam pe bucuresti.

Mai exact pe sectorul 1, iar pentru ca la etapa pe bucuresti nu au fost combatanti din celelalte sectoare (la categoria mea de varsta)… dar s’au gandit ei (organizatorii) ce s’au gandit si… nu  mi’au dat diploma. Pe bucuresti. Am ramas in acte doar cu cea de sector. Abia acum am inteles (nu vreti sa stiti ce memorie am in timpul unui concurs – retin si ceea ce nu inteleg, uit si ceea ce fac, unde sunt... – ca dupa douazecisi… de ani tin minte dicutiile lor care’mi pareau fara sens atunci) acum am inteles si de ce se tot certa profesorul meu cu organizatorii pe tema mea si de ce discutau daca sa’mi dea sau nu diploma, si de ce isi puneau problema ca nu au premiu sa’mi dea si pot provoca probleme intreband de ce am diploma dar nu am premiu (premiu adica o masinuta misto sau un pistol...!). Si de ce a fost furios pe mine cand i’am raspuns ca nu platisem taxa. Da, e drept nu platisem taxa de concurs, ca doar ca un veritabil sahist la 13 ani eram suficient de cu capul in nori incat sa ignor asemenea amanunte marunte ale realitatii inferioare, ale realitatii fizico-organizatorico-legalo-ceva. Eu ma dusesem sa joc sah nu sa fac hartogaraie.

Si sa fiu corect pana la capat, nici nu mi’a cerut’o careva.

Si daca ma gandesc bine chiar daca as fi vrut sa o platesc nu mi’ar fi acceptat’o fiindca din capul locului fiind un singur participant la categoria mea nu au mai considerat necesar sa o includa in ‘bugete’.

Deci jucat recent sah – doua partide – cu cineva ok. Juca frumos, fara incapatanari inchise-brutale-teoretice, fara lemnofagie. Cred ca inca le’as putea povesti. Inca mai tin minte ce s’a intamplat in ele – nu mutare cu mutare, dar punctele de inflexiune imi sunt clare, limpezi, frumoase. Frumoase probabil pentru ca am castigat. Daca nu as fi castigat… poate cu siguranta ar fi lipsit acest atribut!

Dupa partide, ajung acasa, concediu… si intr’una din zile ma pun iar sa caut chessmaster sa joc cu el. Stiu ca am mai jucat cu el acum cativa ani, e un adversar serios (poate sa fie chiar si prea serios) dar la una din reinstalari… pouf (!) – minunile tehnicii. Kitul nu l’am mai avut… asa ca acum caut, gasesc, instalez… si nu ma apuc sa joc direct. Urmaresc mai intai putin din partea de training (pentru ca am fost suprins data trecuta sa descopar lacune din pregatirea mea teoretica – nu ca nu as avea lacune, dar mi se parea totusi… putin probabil sa le gasesc cu ajutorul unui soft).

Apoi incep sa joc. Intai capionatele usoare ‘de strada’. Si urc falfaind, ajung la campionate ceva mai dificile.

Si realizez o hiba a softului. Una mare (este o versiune mai noua decat cea avuta data trecuta). Nu e capabil sa joace cu forta intermediara. Ci doar alterneaza mutari de o stupiditate penibila cu mutari de o forta covarsitoare. (zic covarsitoare pentru ca in 2001 in meci oficial acest soft a invins un mare maestru international). Iar nivelele intermediare par sa fie date predominant de procentul de mutari proaste.

Astfel ca nu poti juca in functie de estimarea pe care inevitabil ti’o faci despre adversar. Nu poti dezvolta ceva anticipand ca el va raspunde intr’un anumit mod. Fiindca el joaca haotic. Cand prea prost, cand prea bine (pentru nivelul configurat).

Cand il anticipezi inteligent si pregatesti ceva iti raspunde atat de cretin incat simti ca te’ai chinuit degeaba creand ceva ca sa obtii acel cal pentru ca el – iata – iti ofera degeaba o tura!
Iar cand il anticipezi macar usor cretin iti f-te niste maturi direct in deschideri de vorbesti singur!

Ceea ce mai apoi creaza frustrari groaznice. Sa reusesti sa obtii avantaj colosal – 2 ture (!) – pentru ca ulterior sa inceapa brusc sa joace la un nivel suficient de ridicat incat sa realizezi ca nu poti sa ii faci nimic desi ai avans doua ture… pisica mea a auzit injuraturi noi.

Si colac peste pupaza iti mai si amendeaza crunt orice greseala din pozitia ta, el fiind capabil sa calculeze toate furculitele posibile de pe tabla…

Apoi, in concursurile preconfigurate, partidele sunt la 10 minute. M’am uitat doar in viteza, dar nu am gasit optiune de a mari durata partidelor din concursuri. Ceea ce inseamna ca are configurate concursuri de blitz. Pentru ca asta inseamna 10 minute. Ori blitz nu inseamna sah. Inseamna muta-repede-si-spera-sa-gresesti-mai-putin-decat-celalalt-din-cauza-vitezei. Iar sa joci blitz contra unui computer… este hilar.

Abia la concursurile de top (despre care banuiesc ca sunt de nivel de maestru) timpul este 30 de minute. Come on…! Pe bune? La concursuri de categoria a IIa aveam o ora si jumatate -  o ora si trei sferturi timp de gandire! Si eram copii de 13 ani pe care nu te apuci sa’i tii secole la masa gandind!

Efectul asupra jocului meu?

Da, cu siguranta sunt mult mai atent, vad mult mai usor furculitele, piesele legate, atacurile prin descoperire, respect mai mult principiile cartii insa… pentru ca nu am timp sa gandesc. Si joc la ciupeala. Pentru ca pentru mine a juca astfel, cu fourchete, cu atacuri prin descoperire, cu supraincarcari pe piesa, cu piese legate… nu inseamna decat mici potlogarii pentru a ciupi piesele adversarului. Dispare creatia, dispare valsul aromat al cresterilor si descresterilor punctelor de greutate de pe tabla, vals creat de intuitie.

Jocul meu a ajuns sa fie centrat pe evitarea si vanarea greselii decat pe creatie. Iac’asa mi’amintesc de o conferinta de pe ted…

Este exact trecerea la un materialism extrem. Urat!

ps.

Si am mai aflat un lucru. Probabil il stiam, dar nu la un nivel foarte constient.

Sunt dezastruos la finaluri. Dezastruos pentru mine nu pentru adversar.

Dar acum stiu si de ce!

Finalurile se bazeaza pe calcul pur.

Ori una din dorintele mele bizare (despre care am mai povestit candva) a fost – dupa ce am descoperit avantajul intuitiei asupra rationamentului – sa ajung sa folosesc chiar si in sah (!) intuitia si nu rationamentul!

De’asta eu pot pierde foarte usor in fata cuiva care face schimburi rapide si grabeste trecerea in jocul de final. Intuitia o poti folosi in jocul de mijloc, poti crea combinatii, poti orchestra ceva… pe cand in jocul de final nu ai decat o mana de piese, cu posibilitati de mutari deja calculabile pana la capat. La jocul de final calculezi sau nu existi. Ori eu refuz sa calculez.

Asa ca ori castig inca din jocul de mijloc cu un ko frumos ori… ma chinui prin finaluri refuzand sa calculez.

Ori in partidele care nu’mi incita intuitia… pauza totala.

Iar chessmaster are un joc bazat pe calcul, bazat pe jocul de final, face schimburi ‘cu bucurie’, fiindca stie ca la final are inevitabil forta de calcul superioara oricarei fapturi bipede.

pps. si mi'am mai amintit ceva de la acea etapa 'pe bucuresti' de la vreo 13 ani.
si anume ca m'am uitat cu teama la profesorul meu de sah. pentru ca daca el era furios si daca avea dreptate ca si in sah (care ar trebui sa fie lumea inteligentei) lucrurile sunt conduse de prosti care nu inteleg ca lipsa adversarilor inseamna castig pentru cel prezent... atunci mi'era teama. pentru ca era clar ca are dreptate. inteligentii de la fotbal stiu acest lucru. inteligentii de la box de asemenea. si daca avea dreptate... insemna ca oare exista vreun loc pe lumea asta unde lucrurile sa se petreaca inteligent? (pentru mine pe atunci inteligenta si binele erau sinonime - cred ca si acum deseori uit sa le diferentiez) ... pentru ca daca nici in lumea sahului lucrurile nu se petreceau inteligent... atunci... care sunt sansele de a trai inteligent? de a trai inconjurat de bine?
da, era un lucru de care sa ma tem.