Pustiul

 Am iesit sa manac. Seara. Salivam cu gandul la niste ceva nesănătos de la burger king. Inca salivez. Inchis. Asa ca o pizza de la spring.

Si a aparut el. Blond, cu o față luminoasa, o privire inteligenta, subtirel, curat, tinand strans in brate o canadiana si probabil inca un pulover, cautand. Le ținea strans cu grija, nu cu frica. Inca nu era panicat, dar doar pentru ca nu prea isi dadea voie sa se gandeasca la asta: avea ceva mai important de facut. Din cand in cand licarea scurt frica in ochii lui dar disparea imediat. 

 Cand a trecut a doua oara pe langa masa mea am fost convins ca se pierduse. M’am uitat la o masa alaturata, erau patru femei cu o fetita de varsta lui. Lor le’ar fi fost mai usor sa intre in vorba cu el, speram sa o faca. Plus ca uneori am vazut ca sperii copii. Din cauza ochelarilor, din cauza barbii… nu mai am nici una nici alta, dar cine stie – poate nu barba si ochelarii erau de vina. Le’am vazut dupa mimica parand sa discute despre baietelul ratacit, dar ramanand asezate, pasive, doar guralive. Probabil ca asteaptau sa'l vada plangand sau cerand ajutorul. Nu vreau sa'l vad plangand. Deja este mai dezorientat de la un pas la altul, nu stie unde sa mai caute. 

 Cand s’a intors din nou cu fata spre mine i’am facut un gest sa vina. Are o ezitare dar apoi vine. Din priviri ne dam seama ca ne intelegem. Suntem ok. Chiar imi da senzatia ca noi doi suntem din aceeasi lume si ca si el a inteles asta. Nu mi’e clar ce am sa’i spun dar cu siguranta sa nu’l intreb daca s’a pierdut de mamica, poate nu e cu mama…:

- Te’ai pierdut de mamica? (!)

- Da.

- Cum te cheama?

- Bogdan.

M’am ridicat deja in picioare, il mangai pe cap ca sa ii dau incredere.  

- Cati ani ai?

- Patru.

  

 Nu e deloc un mall unde sa se piarda un pusti blondut de patru ani, cu fața curata. E un mall unde vezi fete de 18-20 de ani, cu privirea luminoasa, frumoase, educate, de mana cu tipi tiganosi, geluiti, cu creasta ridicata, mancand cu coatele pe masa…  cum spunea balzac… atractia femeii fata de insul care are puterea de a’i face rau si bunatatea (eu as fi zis interesul) de a nu folosi acea putere. E un mall unde sunt multe fețe dubioase, cu lanțuri la gat, mall cu wanna be - cefe groase (adica cefe groase in devenire) de mahala.

Nu e deloc un mall unde bogdan de patru ani, cu fața luminoasa sa se rataceasca de parinti.

- Stai aici!

 Ma duc si vorbesc cu vanzatoarea de la spring sa anunte paza. Nu poate, nu stie, nu are cum. Nu'mi dau voie sa fierb, simt ca as erupe rau daca i'as spune ce ar trebui...

 Ma intorc la Bogdan, il mai mangai odata pe cap zicandu’i sa stea acolo (nu ma ascultase nici prima data, venise dupa mine) si ma duc sa caut un paznic. Ma uit in urma, blondinul vine iar dupa mine. 

 Imi place de el. Poate pentru ca este in firea umana sa iti placa cei cu care te asemeni (primul gand cand l’am vazut a fost ca eram la fel de blond la varsta lui, de fapt singura diferenta probabil era ca eu eram cret) sau poate din alte motive, nu stiu sigur de ce dar pustiul chiar imi place.

  

Gasesc (gasim?) un paznic, ii zic aratandu’l pe pusti ‘s’a pierdut, il cheama bogdan are patru ani, anunta te rog prin statie’. Ceea ce si face.

  Ii zic micutului sa stea ‘cu nenea’ si ma intorc la masa curios sa aflu daca mai am portofel, telefon… am lasat pe masa un telefon si in geanta portofelul - am mai aruncat priviri spre masa din cand in cand dar in timpul discutiei cu paznicul nu aveam cum din cauza unui stalp. Micutul da sa vina din nou dupa mine. Dupa ce i’am spus de cateva ori si eu si paznicul sa ramana cu el ramane acolo. Ma uit la el, nu'i place de paznic. Il inteleg, nici mie. Nici paznicul nu se simte in largul lui cu pustiul. Nu e din lumea mea si a pustiului, e din lumea celor multi... sunt forte naturale de segregare.

 Ma intorc la masa, totul in regula. Ma uit dupa pusti, un alt paznic vine cu un tatic un pic dolofanel (nu semana deloc cu cel mic) si pleaca cu Bogdan de mana.

 De la mese din jur primesc priviri aproape vibrante de la demoazele insotite.

Continui sa manac si ceva nu’mi da pace.  Cel mic a intrat in sufletul meu. M'a cucerit in doar cateva minute, cu cateva cuvinte si o privire curata. Deja mi’e dor de el.

Cred ca e a doua oara cand retin un nume din prima… ceea ce inseamna ceva.

Ma surprind gandind ‘cred ca nu il voi uita curand, oare el isi va aminti de mine?’. Hm!... Bizar! Rar am certitudinea de a intalni pe cineva din aceeasi lume cu mine... va ajunge si el sa faca diferenta asta? Sau va avea soarta greciei*? As vrea sa'l vad crescand.

-----
* grecia - inseamna trecerea de la socrate la... traistariu