Calatorie

.

Plec cu trenul din Bucuresti. Stau cu spatele la directia de mers. Inaintez in spate. Trec prin – ma adancesc in bagajul pe care il car (in spate), bagaj mare, dificil, haotic uneori. Inaintez, calatoresc, ma afund in el, in mine – diferenta intre eu si bagajul meu nu este totdeauna usor de (re)amintit, nu stiu clar cat din bagajul meu sunt eu si cat nu, cat este element strain, anexa, simplu balast. Unde se termina asinul si unde incepe calabalacul.

Pe fereastra intunerec completat (nu intrerupt, ci completat!) pe alocuri de lumini, in asezari umane mici. Vad case. Contemplarea naturii (creatiei) a ajuns sa fie observarea imbinarii ei cu nonnaturalul creat de faptura umana.

Peisaj molcom de seara, seara de iarna cu patura de zapada. O casuta intima, cu o fereastra calda, vie, luminata portocaliu. Uman, viu, cald.

Citesc Jung.

Inchid din cand in cand ochii si respir. Gasesc Adevarul. Care ma cheama mai puternic decat ratiunea personala, decat motivatiile personale. Urla, ma cheama hipnotic, despotic, violent. Ei cred ca este adevarul meu si de aceea l’as pretui asa. Nu, nu e adevarul meu. E Adevarul de deasupra mea. Si nu stiu cum sa il impac, nu stiu cum sa il calmez, cum sa il fac sa ma lase sa mai si traiesc.  

----------------------------

Dupa doua zile.

Ma intorc. Stau cu fata la directia de mers, asa ca ma intorc inaintand.

Inaintand prin ganduri.

Si aflu ca Adevarul este chinuit, este ucis de statistica, de vocea celor multi care o acopera pe cea a celor ce il cunosc sau simt.

Statistica spune ce sau cum se intampla, nu in ce constau faptele. Nu e mecanism de cunoastere a esentei ci de sondarea superficialului – cu toata hilaritatea aferenta ideii de sondare a adancimii superficialului...

Oamenii de stiinta trebuie sa’si recapete pozitia autoritara in societate. Si nu o vor face prin recitari de definitii lipsite de aplicabilitate practica, prin dezvoltarea de limbaje ermetice, ci prin dovedirea capacitatii si calitatii lor de mentori pentru oamenii de rand. Prin afirmarea unor valori profunde la care rezoneaza fiece faptura umana. Prin trecerea de la oameni de stiinta la oameni de cunoastere. Prin inapoierea noimei acestei lumi lipsite de ea. Inapoierea fiindca ei sunt cei ce au sustras'o prin abordari laplace'iene.

Intuitia – cunoasterea suprema.

Gandirea fara cuvinte. La nivel nu de cuvinte coerente morfosintactic ci la nivel de concept, ba chiar de preconcept, apare din punctul in care nu mai folosim ratiunea cerebrala ci cunoasterea adanca a inimii.

(cu argument asociat: demonstratia lui nenea Plesu despre cunoasterea inimii superioara celei cerebrale, am pus fragmente mai demult)

.