Luciditate

.

Zilele trecute, la o bere imping un vechi cunoscut sa vorbeasca despre adevar. De cand il stiu il simt ca are cautari, dorinte, ca tinde sa... dar iese in decor cu fiecare ocazie. Alcool, prostioare.

I’am pus pe masa o sinceritate care il soma sa raspunda autentic.

I’am explicat ca nemultumirile exterioare legate de job, de casnicie, sunt de fapt nemultumiri interioar ascunse, si ca niciodata nu va putea umple, potoli, setea interioara cu lucruri exterioare.

A raspuns cu ceva care mi’a depasit asteptarile:

Nu pot sa stau la nivelul meu de luciditate. As inebuni in lumea asta.

Aceasta este marturia sa despre Adevar. Este Adevarul acestei lumi bolnave.

Luxul de a’ti pastra luciditatea se plateste cu nebunia.

Ieri, vorbind de niste mizerii de la munca, sor’mea a spus ca da, e firesc ca oamenii sa se simta nemultumiti de simpla prezenta a unui individ superior, fiindca isi amintesc frustrarile, lipsele proprii. Plus frica. Ei se simt pericol in fata inteligentei (sau culturii) la fel cum eu simt pericol in fata unui animal incoerent. Aparent paradoxal, pe mine ma nelinisteste fizicul, pe ei metafizicul. Insa este doar un paradox aparent, fiindca este firesc ca necunoscutul, sau ceea ce iese din zona noastra de confort sa fie ceea ce ne nelinisteste.

Si tot sor’mea a spus ca uite, ar trebui sa fiu sub influenta a diferite chestii ca sa fiu la fel cu ceilalti. Are dreptate. Ca sa blend-in ar trebui sa merg la munca cu creierul anesteziat. De wiskey si inca ceva.

Nu pot sa stau la nivelul meu de luciditate. As inebuni in lumea asta.

In seara asta sunt atat de hotarat sa ies de pe sine pentru a putea uita de mizeria umana incat...

01:36 dupa prima suta de wiskey, ceva (in premiera).

02:03 vad (adica inteleg) mai putin, accept mai mult. Stomacul coboara fara efort la locul lui – de regula ma folosesc de respiratie si de efort constient pentru asta. Fata imi ramane serioasa dar extrem de self-confidenta. Arat a macho intelectual. Dur si sigur pe mine pana la capatul lumii.  Gatul, capul, coloana, umerii, bazinul isi gasesc pozitiile naturale pe care in mod normal le caut - deseori fara succes. Genunchii devin mai moi, probabil si de la a doua suta de wiskey. Ochii degaja acea certitudine care face ravagii in fomei, certitudine care in mod obisnuit stiu ca imi lipseste din privire. Certitudine care vine din limitarea intelectului. Iar acum am capatat’o si eu pentru ca gandurile nu mai pot sta focalizate pe un subiect. Nu e un chin, e o stare de satietate la nivelul gandului si astfel trecere naturala spre alt subiect. Gasesc foarte usoara comunicarea cu necunoscuti / necunoscute – lucru care altfel intra in categoria badaranii - .  oamenii care se clatina si se lovesc de mine, care imi incalca spatiul personal nu imi mai provoaca nemultumire ci incerc sa’i ocrotesc pe cat pot.

02:53 stomacul incepe usor sa se contracte / sa urce (la loc). Dar usor, lent. Genunchii isi recapata fermitatea.

03:11 creierul revine in forta. Si ceva din emotiile obisnuite – negative. Ramane insa energie pura. Corpul trebuie sa se miste pentru a o elibera. Intr’adevar mintea nu poate ramane mult pe o idee. Si maxilarul se inclesteaza de la sine, fara emotia aferenta.  

03:28 corpul incepe sa simta oboseala. Energia insa ramane.

03:38 redevin foarte constient de pozitia coloanei mele, de diferitele pozitii ale ei firesti in functie de context. Umerii incep si ei sa se stranga la loc. Si stomacul de asemenea. Dificultatea de a interactiona cu ceilalti si ea. ochiii incep sa se mareasca (pleoapele din nou se deschid larg, comunicand fals frica, comunicand nesiguranta)

05:11 stare brusca de extenuare neobisnuita.

06-09 semisomn-semiconstiinta sub senzatia de alergare-tindere catre un punct, iar atunci cand il voi atinge, sau macar atunci cand il voi  totul va intra in perfectiune.

Nu pot sa stau la nivelul meu de luciditate. As inebuni in lumea asta.

.