micisme

.

Sunt uimit.

 Din nou si din nou.

Uneori ma enervez, alteori exasperez, alteori - ca acum - sunt uimit.

De micimea lor. A argumentelor folosite, si acceptate in discutii unde se presupune ca “oameni buni, aici suntem la alt nivel”.

Suntem adulti, ar trebui sa ne oblige varsta... da, in lumea de azi, in societate noastra lipsesc ritualurile de trecere drept care nu am fost loviti de constientizarea maturizarii noastre, drept care nu o folosim, drept care nu se intampla, nu exista. Si toata societatea se comporta ca o liota de copii scapati din lanturi, pentru ca desi obligatiile varstei sunt ignorate (maturitatea), drepturile ei sunt folosite din plin – autoritatile superioare (parintii, adultii) si’au pierdut puterea, sau au disparut.

Asa ca, in procese profunde, de importanta majora, apar manifestari puerile, infantile. Nu copilaroase, pentru ca ar fi frumos. Infantile.

Psihologia cuantica. Discutata tema la ultima intalnire a cafenelei complexitatii. N’am fost din pacate, dar am primit pe mail materialul suport al prezentarii.

Desi ideea este de o axiomatica banalitate din categoria apa curge, este una buna. Este o perspectiva, este un sambure de realitate. Sau mai multi, depinde pe ce plan vorbim (plan inferior al similitudinilor probabilitatilor la nivel cuantic si psihologic sau la nivel superior al substantialitatii comune ale celor doua campuri).

Dar este umflata cu pompa. Din dorinte usor de ghicit emitatorul ei a dorit sa ii dea o importanta cat mai mare, drept care a postulat’o unei zone cat mai largi (ca fiind raspunsul unei zone cat mai largi). Sau din greseala, pentru ca atunci cand ai un ciocan in mana toate in jur iti par cuie.

Si astfel a erodat’o. In locul unei idei bune a crescut o teorie gaunoasa. Gaunoasa fiind zona supraextinsa – in care ideea este fals aplicata.

Dar dureros mi se pare modul in care a fost facuta. Si reactia socialului.

Sa le iau pe rand.

Modul in care a fost facuta. Cum spuneam, cu argumentatii falacioase, argumentatii care in astfel de mediu ar trebui sa lipseasca datorita autocenzurii, prin bun simt – sau prin ruda sa cel putin pretins mai extinsa, common sense. Este folosit nvel de argumentatie jenant, transparent, mic. Si asta nu numai aici, am fost intristat sa gasesc la Grupul Noica, in focul unor discutii aprinse argumentari la fel de hazardate, cu salturi de logica, facute in spiritul “hai ca daca am noroc tine”. Si asta intr'un cerc in care dominau studenti, docenti si doctori in filosofie... unde nu vreau(!) sa cred ca astfel de tertipuri retorice nu erau evidente.

Mai oameni buni. Cand facem lucruri serioase, cand avem discutii in care unii cauta raspunsuri, in care altii incearca sa atinga esenta lucrurilor, interesul personal trebuie sa dispara, orgoliul de a avea propria parere ramasa in picioare trebuie sa dispara (si uneori nici macar propria parere, ci doar propria afirmatie, facuta doar de dragul discutiei, dau de a spune ceva).

Sunt uluit ca in astfel de medii oamenii isi permit sa prezinte argumente atat de subtiri, tragand atat de mult pe spuza personala placinte care sunt clar ale altora.

Si acest lucru l’am vazut chiar mai sus. In carti folosite ca bibliografie la facultati, carti de referinta (in comunicare) se foloseau la fel, fum si oglinzi, pentru a da senzatia de substanta afirmatiilor autorilor. Iar cand o fatuca a facut asta din cale afara (teoria spiralei tacerii), calcand in picioare bunul simt, chiar contrazicand bunul simt, m’am dus la profesor si i’am pus pe masa subiectul. Raspunsul lui a fost trist. Atata vreme cat fatuca respectiva a scris o carte si a publicat’o, si a facut’o folosind uneltele stiintifice, ei bine, bravo ei! Ca incalca evident logica de bun simt? Ca manipuleaza experimentele prin interpretarea lor sucita? Ei bine, ea a muncit, a facut experimente, a scris o carte, merita felicitata pentru asta!

Deci e mai important sa se faca ceva, chiar daca e fundamental gresit. E mai important decat adevarul.

Si unii se mai intreaba de ce oamenii de stiinta si’au pierdut autoritatea, credibilitatea... Oamenii de stiinta sau intelectualii, pentru ca se aplica si lor aceeasi moneda, in mentalul popular ei sunt gasca intelighentiei.

Si asa am trecut deja si prin punctul al doilea, reactia socialului. Nimeni nu vad sa se ridice sa spuna mai, joaca infantila in alta parte, nu aici, aici cautam adevarul, macar atat cat putem. Decat atunci cand sunt interese personale, adevarul, ratiunea fiind folosite doar ca arme, la nevoie.

Si asa am ajuns din nou la Adevar. Dintr’o carticica la fel de jenanta un citat mai jos. Sa ma explic, carticica e jenanta prin puzderia de argumentari fix ca cele descrise mai sus. Dar contine multe randuri pe care le consider relevante ca marturii despre viziunea societatii despre adevar.

“...omul nu se va schimba, chiar daca hainele lui se vor transforma, chiar daca se vor modifica cuvintele limbii lui. De aceea, cred ca, in veacurile viitoare se va schimba doar sensul celor scrise pana acum, fiindca omul in sine nu se poate schimba. In jurul minciunii, oamenii roiesc ca mustele deasupra prajiturii cu miere si vorbele celui care povesteste, asezat pe gunoiul din coltul strazii, raspandesc pentru ei parfumul mirodeniilor; in schimb, adevarul ii pune pe fuga.”

Din egipteanul al lui mika waltari mai am si altele de pus, cand voi avea rabdare le voi pune.

Am recitit si pare sa fie din nou o lamentare despre adevar. Nu este asa, este o lamentare despre argumentarea vicioasa, despre infantilitatea societatii, despre extinderea gresita a ideilor din orgoliul gasirii substantei ultime (sau a uneia dintre ele). La adevar am ajuns pentru ca... avand ciocanul asta in minte toate in jur imi par cuie.

 .