Planeta Maimutelor

.

A fost odata ca niciodata un tip. Sartgaard sa’i fie numele. Si tot bananaind,  se pomeni ca ajunse la un moment dat la cunoastere.

Apoi tipul Sartgaard pe de o parte incepu sa se simta singur, neavand cu cine sa discute despre cunoasterea pe care iacata, o integrase.

Pe de alta parte, datorita cunoasterii, Sartgaard capatase asa, o simtire de... apropiere fata de aproapele sau. Aproapele sau era departe de cunoastere, zona lui fiind imediatul, palpabilul, fizicul.

Datorita cunoasterii Sartgaard primise bonus si capacitatea de a isi domina aproapele, insa considerand ca dominarea nu este un lucru de pret, a dat din cunoastere aproapelui sau pentru a reduce distanta, pentru a’l ajuta sa creasca.

Dar, ca in orice poveste realista, aproapele sau a luat din cunoastere numai partea superficiala, numai rationalul, numai imediatul, numai atat cat a avut nevoie ca sa-i permita - adaugand violenta din zona lui (a imediatului) - sa il domine pe Sartgaard.

Acum Sartgaard a ajuns la fel de singur, traind izolat, dominat de aproapele sau, si vede cum in incercarea de a provoca crestere a reusit doar sa distruga ordinea naturala - cea in care fizicul este inferior ideii, supus ideii.

Daca ai citit cartea, sau vazut filmul Planeta Maimutelor si crezi ca este o fictiune... na surpriza, ca nu’i asa. Lumea in care traim este deja planeta maimutelor. Cei multi sunt maimutele care au instapanit societatea, ei fiind cei care decid cum arata mediul inconjurator, care sunt regulile vietii publice. Iar oamenii sunt... Oamenii – din ce in ce mai rari, uneori vanati, uneori obiecte de distractie, de gradina zoologica, servitori la curtile maimutelor.

Fiindca cunoasterea nu trebuie data din exterior, la nivel rational, oricui - cu forta (institutii de invatamant obligatorii) ci trebuie sa se nasca, sa creasca din interiorul fiecaruia.

Altfel se formeaza doar monstri carora li se ofera forta de a domina societatea cu metode violente, prin scaderea handicapului intelectual – rational - cultural pe care el, care ii este propriu lui, ca individ.

Violenta si cultura sunt invers proportionale. Aceasta este o balanta naturala. Dar unii au stricat aceasta balanta si au dat celor violenti o bruma de cultura, punandu’i astfel sus in lantul trofic.

Cunoasterea nu se obtine pompand informatie intelectuala – vezi fenomenul BAC’ului – ci se obtine pompand valori in individ, ele fiind cele care il vor conduce / motiva pe individ sa evolueze.

 .

Stirile noastre cele de toate zilele

 .

Fost dolofan cu picioare scurte in adolescenta (a pastrat mersul specific care il da de gol), acum corporatist de success, cu un chip care mimeaza inteligenta suficient de bine incat sa fie apreciat, suficient de prost incat sa nu fie privit cu frica de catre mediocritatea in care se scalda, imi agreseaza neuronul in micul shuttle care ne duce catre cladirile office de langa fantana Miorita.

Este nemultumit ca a fost o defectiune la metrou si creaza un discurs care se contrazice in sine „inteleg ca a fost o defectiune dar de ce’mi blocheaza mie viata?”.

Tertipuri de expresie in care pe de o parte mimeaza ca ar fi intelegator dar pe de alta parte ii invinuieste pe aia dovedind ca in fapt nu manifesta pic de intelegere.
Si zau, 30 de minute intarziere inseamna ca i'au blocat VIATA! Pentru situatii de urgenta exista taxiuri care iti deblocheaza... VIATA.

Foloseste o voce nazala afectata, plina de sine care imi patrunde in creier. Sta langa mine, incerc sa ma fortez sa’mi pastrez atentia asupra cartii din mana. Dupa doua pagini citite ca prin smoala renunt. Inchid cartea, o bag meticulos in geanta si stau intrebandu’ma daca merita sa ii trantesc o replica „uite’asa se nasc stirile de la ora 5, cu exagerari penibile si patetisme”. 

Fin’ca corporatistul de succes are prieteni mass-media (evident de acelasi calibru intelectual) pe care ii suna si carora le serveste informatii.

„Oamenii au strigat revolutie”, pentru ca dupa cateva minute sa fie de fapt „Cativa au strigat revolutie”. Nu conteaza ca cel mai probabil acei indivizi se distrau, sau daca nu glumeau clar o revolutie nu are nici cea mai mica legatura cu o defectiune la metrou, si daca au fost cativa care au facut acest lucru, evident erau complet si inculti si cretini, clar nu sunt indivizi care sa fie ascultati in decizii de modelare a societatii, clar nu sunt indivizi ale caror mesaje sa fie propagate.

„Voi depune reclamatie la OPC pentru ca am intarziat la munca”. Si eu vreau sa depun plangere la OPC pentru ca mi'a fost servita o copilarie-adolescenta de rahat.

„Angajatii Metrorex se rasteau la oameni, vorbeau urat cu ei”, pentru ca mai tarziu probabil intrebat cu pixul in mana spune’mi ce cuvinte urate au zis ca sa facem suculenta stirea, afirmatia sa se transforme in „haideti, urcati’va odata!” si apoi in „de fapt n’au spus chiar asa, erau mesajele standard dar tonul era complet nelalocul lui”. Tare sensibili corporatistii astia la tonurile vocilor, mi’aminteste de fostii colegi de neagra experienta corporatista.

"Dura cinci minute pana pleca un metrou din statie." Asta evident este vina vatmanilor (sau ce'or fi nenii aia) care nu voiau sa munceasca, sa se plimbe de la o statie la alta, nu a oamenilor care stateau in usi. Vatmanii fiind de asemenea (si concomitent) vinovati ca le cereau oamenilor sa lase usile sa se inchida.

„N’au anuntat nimic, nimeni nu stia ce se intampla”. Panica mare mon cher! „De fapt au spus ca sunt defectiuni la trei statii, dar abia mai dup’aia”. Adica nu repetau ca o moara stricata non-stop mesajul ci probabil la cateva minute. 

„Ar trebui sa isi asume raspunderea pentru impactul in vietile celor pe care ii transporta”. Corporatistul lipsit de legatura cu concretul cu substanta fenomenelor doreste coeficienti, indicatori, impact, analiza!

Inca gandindu’ma daca sau in ce forma cat mai scurta sa’i arat micimea, patetismul si penibilitatea in care se scalda am inceput sa rad. As fi ras chiar spre el, dar era dificil intrucat eram inghesuiti in micile scaune ale microbuzului si ar fi fost un efort prea mare sa ma rotesc pre el. Dar a perceput ceva, si a avut o clipa de mirare si nesiguranta. Dupa care a reintrat in caverna familiara cu decoruri grotesti si si’a continuat periplul printre aberatii.

Tare as vrea sa’i pot trimite acest text pe mail, cumva.

ps. totusi cred ca s'ar putea face ceva fain aici (ma refer la defectiuni serioase la metrou). metrorex sa faca un acord cu ratb, cand au probleme pe un tronson sa ceara in regim de urgenta ratb'ului sa trimita autobuze care sa preia incarcarea pe care momentan metrorex nu o mai poate sustine.

.

ciudatenie

.

In seara asta am fost surprins sa constat brusc ca am ajuns eu insumi la acea concluzie a existentialistilor pe care o neg atat de des ca nu ar exista autenticitatea. Probabil acel jder care m'a poreclit in gluma kirkegaard nu a gresit atat de mult cum credeam. Dar cand am ajuns la asta cred ca am venit din alta directie. A observarii celor multi. Care sunt epigoni, posers, wannabe si nimic mai mult. Iar cei ce sunt cu adevarat ceea ce par, de fapt sunt doar pojgita aparentei. Fiindca numai cel ce se concentreaza asupra pojghitei poate crea impresia atat de puternica, numai acela iti da semnalele complete care iti compun imaginea completa. Oamenii sunt prea prinsi de dorinte, de cautari exterioare asa ca nu pot ramane in firescul fiintei lor. Il (si o) pararsesc rapid, alergand dupa primul ciob colorat care le iese in cale.

Am ajuns la asta pentru ca in seara asta vedeam lumea cu claritatea ultima, cea a starii limita intre aici si dincolo. Starea in care eurile sunt amutite. Vedeam lumea manifestandu'se cu o realitate puternica, in culori hotarate. Si totusi trista. Si m'am intrebat de ce'mi vine sa spun ca Lumea e trista.

- Pentru ca nu e ea insasi. 

- Cum adica nu e ea insasi? m'am intrebat. 

- Adica e altceva prinsa in cautarea unor aparente. 

- Dar cei care creaza dorinta cautarii, ei nu sunt totusi reali? 

- Nu. Ei sunt baloane de sapun, sunt iluzia frumoasa. Interiorul lor e gol, substanta lor a fost epuizata pentru a se crea acea suprafata atat de solida (parafrazandu'l pe Oscar Wilde in Portretul lui Dorian Grey as zice ca misterul lor ne atrage, dar misterul lor de fapt nu exista).

 Iar acum asta imi aminteste de Jung -  cand vorbea despre alterarea sinelui prin identificare cu persona, alterare motivata sau favorizata de recompense sociale (financiare ori de alta natura).

.