ciudatenie

.

In seara asta am fost surprins sa constat brusc ca am ajuns eu insumi la acea concluzie a existentialistilor pe care o neg atat de des ca nu ar exista autenticitatea. Probabil acel jder care m'a poreclit in gluma kirkegaard nu a gresit atat de mult cum credeam. Dar cand am ajuns la asta cred ca am venit din alta directie. A observarii celor multi. Care sunt epigoni, posers, wannabe si nimic mai mult. Iar cei ce sunt cu adevarat ceea ce par, de fapt sunt doar pojgita aparentei. Fiindca numai cel ce se concentreaza asupra pojghitei poate crea impresia atat de puternica, numai acela iti da semnalele complete care iti compun imaginea completa. Oamenii sunt prea prinsi de dorinte, de cautari exterioare asa ca nu pot ramane in firescul fiintei lor. Il (si o) pararsesc rapid, alergand dupa primul ciob colorat care le iese in cale.

Am ajuns la asta pentru ca in seara asta vedeam lumea cu claritatea ultima, cea a starii limita intre aici si dincolo. Starea in care eurile sunt amutite. Vedeam lumea manifestandu'se cu o realitate puternica, in culori hotarate. Si totusi trista. Si m'am intrebat de ce'mi vine sa spun ca Lumea e trista.

- Pentru ca nu e ea insasi. 

- Cum adica nu e ea insasi? m'am intrebat. 

- Adica e altceva prinsa in cautarea unor aparente. 

- Dar cei care creaza dorinta cautarii, ei nu sunt totusi reali? 

- Nu. Ei sunt baloane de sapun, sunt iluzia frumoasa. Interiorul lor e gol, substanta lor a fost epuizata pentru a se crea acea suprafata atat de solida (parafrazandu'l pe Oscar Wilde in Portretul lui Dorian Grey as zice ca misterul lor ne atrage, dar misterul lor de fapt nu exista).

 Iar acum asta imi aminteste de Jung -  cand vorbea despre alterarea sinelui prin identificare cu persona, alterare motivata sau favorizata de recompense sociale (financiare ori de alta natura).

.