Dublin

.

Sunt de cateva zile in Dublin.

Verde, ziduri din piatra si… tensiune.

Si multi, foarte multi straini - pe care ii voi ignora in poveste.

Un verde sanatos pe care il gasesti pe fiecare petic de pamant. Apa e omniprezenta, ceea ce face ca praful sa nu existe. Ploua aproape zilnic – din fericire noaptea – asa ca totul are un aspect foarte curat. Pamantul are o alta consistenta, mai gregara, care il impiedica sa se destrame sub forma noroiului sau a parfului  - daca ar apuca vreodata sa se usuce. Sunt curios daca in limba lor veche (nu engleza) au concept pentru praf. E ca si cum noi am fi avut termenul de girafa pe vremea lui Burebista.

E un verde care face totul mai frumos.

 Multa piatra. Ar trebui sa fiu in al noualea cer la cat de mult imi place piatra si zidurile masive din piatra, cu linii de fortificatie folosite ca elemente de decor. Insa ceva nu este complet, ceva in peisaj nu se leaga. Am stat o zi pe strazi incercand sa inteleg ce, de ce.

Mai intai am inteles ca sunt inghesuite, sunt atacate, napadite de elemente stridente moderne (indicatoare, reclame, stalpi – colorate strident) la fel cum un oras parasit in jungla este imbratisat de natura. Insa fara acelasi efect placut de mister.

Apoi sunt inghesuite de constructiile moderne, imbinate cu constructii moderne, astfel incat rezulta o cacofonie urbanistica mai dureroasa decat ceea ce se intampla in Bucuresti in ultimii 15 ani.

Si o ultima discrepanta in peisaj: oamenii care le folosesc – fiindca majoritatea acestor cladiri sunt in folosinta moderna.

Este un contrast deranjant intre calitatea culturala a cladirilor si calitatea culturala a celor care le populeaza. La antipozi. Si cladirile par inadecvate cu actualul. Par incapabile de a „omite unde electromagnifice” (TomaCaragiu) catre societatea care furnicareste prin ele ignorand lectile de armonie si echilibru si istorie pe care aceasta arhitectura le da.

Sau poate aceste lectii sunt cele care fac ca aceasta societate in plina explozie sexuala sa nu fi preluat (inca) toate elementele de pitzi si macho care au devenit la noi predominante.

Asa ca este o avalansa pe strazi de adolescente si tinere imbracate naucitor de sexos, cu ochi de un albastru deschis irizat nenatural (lentilele de contact sunt destul de probabil o afacere buna aici), ochi in care te pierzi instantaneu neputandu’te focaliza pe un punct de sprijin, fix, coafuri savante in stilul aparent neingrijit, per total un cocktail molotov de sexualitate. 

Cocktail care devine cu atat mai devastator cu cat lipsesc elementele de pitzi. Culorile din categoria siclam sunt o raritate, sclipiciozitatile lipsesc complet, promiscuitatea din priviri, din miscari lipseste cu desavarsire, astfel ca psihicul tau nu primeste semnalul ca in fata lui este o parasuta semiimbracata (lucru pe care il poti digera mai usor) ci o fata cumintica strigand prin imbracamintea ei dupa atentie, dupa sex… 

Efectul este groaznic. Pentru ca tu stii ca barbat ca o fata cumintica nu se imbraca asa decat atunci cand se pregateste pentru a explora o zona a sexualitatii. Si te astepti sa urmeze actul, scanteia declansatoare trebuind sa apara din moment in moment. Si traiesti intr'o stare de iminenta a actului sexual - undeva in culise, inconstient, la nivel constient fiind doar o stare de tensiune fara obiect, tu incercand sa ignori stimulii de langa(!) tine.

 Spre deosebire de mine, pentru barbatii dimprejur aceasta imagine nu este noua. Dar cu asa ceva nu te acomodezi. Ci acumulezi. Tensiune. Care se vede in privirile fugare, de milisecunde – atat de scurte incat la inceput nu le observam si nu intelegeam cum de ei nu se uita, cum pot sa nu se uite – priviri in care vezi fie frustrarea, in cazul celor care stiu ca nu au sanse sa atinga nimic din abundenta dimprejurul lor sau vezi hotararea animalica in cazul celor care au decis ca vor sa faca ravagii, ca vor sa se razbune pentru, si sa se descarce de tensiunea sexuala pe care ele ii fac sa traiasca fiecare moment al vietii lor publice.

Un cuplu local este o raritate. Ei si ele nu se amesteca. Ceea ce din nou face ca tensiunea sociala sa fie omniprezenta, barbatii vazand constant fete provocatoare singure(!).

Iar ele? Dupa ce am fost suprins ca nu reuseam sa le gasesc ochii, am luat distanta si am cautat directiile privirilor lor. Ele se uita aproape numai la competitie! 

Intregul fenomen devine astfel inutil, distructiv - trist.

Totul se impleteste intr’un perpetuum mobile – dar nu in sensul pozitiv, ci in sensul sisific, al nesfarsitului, al lipsei unei finalitati a procesului de gasire a unui partener. Preludiul este dus la nivel de dementa, iar implinirea, finalizarea lipseste.

Nu am vazut, doar mi s’a povestit ca noaptea este dezmat complet. Dar nu unul placut. Acele imagini pe care le vedem de ani de zile pe internet cu fete in situatii penibilie, la bete ranga, in asa hal incat isi pierd acel quelquechose care le face atragatoare, care devin respingatoare. Violurile sunt destul de dese. Oare de ce?! Iar ele umbla dupa confirmari, si dupa sex. Insa doar oral. Pentru ca este o societate inca dominata de mentalitati traditionale, care le obliga pe tinere sa pastreze aceste ultime aparente. Actul sexual complet este ultimul bastion al mentalitatii traditionale pe care aceste generatii de fete tinere nu l’au nimicit. Inca.

 verde

 cacofonii vizuale

moda...