Fotosinteza face istorie

.

Scriu pentru ca trebuie, nu din (si fara) dorinta de a scrie.

 Azi vazut una bucata chestie care arata ca exista ceva aparte in fotosinteza. Banala fotosinteza pe care o invatam in clasele primare (or so).

 Matematic, probabilitatea ca fotonul (ala responsabil cu lumina) intalnind (the) frunza sa ajunga fix minusculul punct al frunzei care are capacitatea de a il recepta, transforma include in sistemul plantei pentru a utiliza energia este – probabilitatea de intalnire, spuneam – infima. A fost comparata cu alergarea legat la ochi printr’o padure, incercand sa treci de ea fara sa te lovesti de nici un copac. Iar gradul de utilizare (de eficienta), randamentul dat de fotosinteza este la polul opus. Fenomenal de mare. Deci exista ceva in acest proces care rastoarna probabilitatea, deci cineva face ceva.

Teoria intalnita azi spune ca planta foloseste superpozitiile (din fizica cuantica) pentru a alege acel traseu corect pentru fiecare foton care loveste frunza. Simplist, fiecare foton ar fi pus intr’o superpozitie sau multi-pozitie, sunt verificate toate traseele posibile, eliminate cele care dau gres si ales pentru infaptuire traseul ok.

Iar baietii cu treaba asta avansau ideea ca suntem din viitor pentru ca planta stie dinainte ce traseu sa aleaga pentru the fotonul.

Moi, am alta parere.

Si anume ca fix acesta este mecanismul folosit pentru dorinte, de catre oameni. Cand intentionezi ceva, cand doresti ceva, apelezi la acest mecanism (de asta in crestinism este si gandul este pedepsit, nu numai fapta).

Implicarea, amestecul in croirea posibilelor viitoruri se face la nivel de constiinta, de vointa (constiinta in sens mai larg, de constiinta egotica). Fix prin acest mecanism. Determinarea, la nivel cuantic a realitatii. Si in functie de forta fiecaruia (forta de impuls, echilibru samd) one poate sa modifice mai mult sau mai putin lumea.

O paranteza aici, stiu ca este pusa ca simptom pentru schizofrenie convingerea ca gandurile personale pot influenta realitatea exterioara, gandurile altora... Apai mes amis de la patrie… fizica cuantica spune clar ca asta este o realitate, nu o nazbatie creata de o minte bolnava.

Revenind. O ipoteza mi s’a nascut, long shot. De la Castaneda (Carlos) stim ca una din metodele prin care samanii tolteci acumulau forta (putere) era sa priveasca defocalizat coroanele copacilor, urmarind umbrele frunzelor. Banuiala mea este ca acest mecanism este cel prin care one invata de la copaci cum sa lucreze cu superpozitiile, cum sa altereze realitatea palpabila prin mecanismele pe care acum le miroase fizica cuantica.

Privirea defocalizata, asupra umbrelor fiind necesara pentru a da deoparte simtul vazului si mintea realitatii rigide, lasand ca atentia focalizata sa faca conexiunea la nivel de constiinta, intre om si planta, facandu’se schimb de informatii, de metoda, la un nivel… (am scris initial direct, dar nu suna tocmai potrivit)

Gata, am scris.

.