..............
Iar fata aceea, iata,
Se uita la mine cu sufletul...
Nu, draga, nu te deranja sa ma iubesti.
O cafea neagra voi servi, totusi
Din mana ta.
Imi place ca tu stii s-o faci
Amara.
(Marin Sorescu)
..............

miercuri, 20 februarie 2019

Game over?

.
Cine sau ce ar putea sa ne (mai) salveze?!

Reculul fata de dl. Liiceanu il pun pe seama faptului ca era unul dintre cei.
Unul dintre cei de la care asteptam cate un raspuns, cate o rezolvare, cate o idee pentru corijarea societatii.

Cu toate ca in epoca moderna filozofia nu mai este – in ton cu numele sau – iubire de intelepciune, nu mai cauta raspunsuri, rezolvari, ci pare mai degraba a fi doar exercitiu de logica si memorie in desisul tesaturilor din idei si paradigme, totusi, din aceasta directie asteptam idei valide pentru societate. 

Iar cand l’am vazut nu rationand gresit ci folosind premize gresite m’a cuprins disperarea.
Iar cand l’am vazut iesind din ratiune navigand cu vant de pupa exclusiv emotional am trecut in lehamite. Pentru ca daca pana si el isi punea speranta pe o ultima carte prin procesul eliminarii celorlalte iar nu printr’un proces deductiv... lucrurile nu se poate spune ca ar sta prea roz. Sau roz. Sau macar cu speranta de roz.

Iar aceasta carte ar fi libertatea capatata prin stiinta. Omul iesind din limitarile sale datorita stiintei.

Ideea este frumoasa. Poetic vorbind.

Dar sub lupa coerentei frumusetea dispare odata cu ideea.

Fiindca ipoteza este ca prin manipulare genetica se va fi producand o schimbare puternica, directiile (pozitive) sunt doua: salt in morala si / sau inteligenta. Fie a unei parti semnificative a populatiei globului fie a celor cativa care detin economic forta decizionala – am sa ii botez decidenti. (Cativa – pentru ca toate raportarile oficiale despre acumularea bogatiei mondiale reduc de o vreme numarul detinentilor ei undeva in jurul cifrei o suta.)

Asa ca avem patru ipoteze (sanse): a. salt moral – decidenti; b. salt intelectual – decidenti; c. salt moral – masa critica; d. salt intelectual – masa critica.

(a) Acum, avand in vedere orientarea morala existenta in randul decidentilor este greu de crezut spre wishful thinking sa luam in calcul varianta in care acestia isi vor modifica propria zona morala – cea actuala fiindu’le extrem de utila.

(b) Aici ideea de pornire este un wishful thinking. Cum ca un grad ridicat de forta rationala va creste automat si nivelul moral. Lucru care nu este cert. Seamana cu o teorie din copilarie-adolescenta, mergand paralel cu ea. Creata cand am citit ultima noapte de dragoste (...) unde Rebreanu spune ca exista pe cata luciditate pe atata suferinta. Iar in manifestare de orgoliu adolescentin pentru ca aceasta fusese o idee a mea – care iata acum nu’mi mai apartinea fiind deja scrisa intr’o carte – mi’am propus sa merg mai departe, sa o imbunatatesc hic et nunc (la vremea respectiva). Si am emis intempestiv urmatoarea ipoteza: pe cata luciditate pe atata suferinta – pana la un punct de inflexiune, pentru ca functia trebuie(!) sa fie una de cel putin gradul 2 astfel incat evolutia liniara la infinit sa fie scoasa din discutie, asa ca trebuie sa existe un punct dupa care suferinta sa descreasca. Pasul doi a fost demonstratia. Punct in care instrumentele existente nu ajutau, si nu ajuta – cred – nici astazi. Ceea ce inseamna ca trebuie sa folosesc o alta metoda de demonstratie – prin mine insumi. La fel cum chimisti si medici in trecut au apelat la aceasta metoda fiind pusi la colt de lipsa altor optiuni, si eu voi face la fel. Mai ales ca imi va si folosi, eu deja fiind in zona de urcare a graficului in care luciditatea crescuse brat la brat cu suferinta. Long story short... demonstratia nu este finalizata. Evidament. Dar cu toate astea ipoteza(!) este una de bun-simt, si in ciuda unor argumente contrare sau probleme cu ea gasite pe drum nu o voi ataca.

Revenind la ideea de baza (b), sanse ca decidentii sa isi amplifice nivelul intelectual da - sunt. Sanse ca nivelul rational sa le modifice nivelul moral... inca nu avem dovezi puternice. Deci suntem la loto.

Cat despre celelalte variante (c) si (d) – chiar crede cineva ca decidentii isi vor aprinde paie in cap modificand o parte sensibila(!) a populatiei globului, crescandu’i acesteia nivelul moral sau de inteligenta?! Totusi, un pic de luciditate, de common sense, domnilor!  Dar oare modificare pe cont propriu, doar cativa indivizi?! Asta da, este ceva mai plauzibil. Insa ca acestia sa devina fenomen global – si majoritar, trebuie ca fie decidentii sa sprijine miscarea (ipoteza ridicola) fie sa nu fie in stare sa o opreasca, nici prin forta nici prin discreditare. Moment in care trebuie sa ne amintim ca suntem in lumea de astazi, unde google asculta de guvernele statelor si afiseaza seturi de rezultate tailored conform agreement’urilor. (Pentru cei care cred ca acestea sunt teorii conspirationiste am o veste proasta – acestea sunt stiri comune, sunt informatii publice, asumate de catre companie!)

Si cu asta se pare ca am epuizat cele 4 variante in care aveam – ca societate – vreo sansa, in varianta ultimei carti posibile – cartea stiintei, conform viziunii d-lui Liiceanu.

Insa eu am avut o reactie, o contrapropunere – sociologia. Mai ales ca partial e si vinovata pentru ca am ajuns aici. Ea fiind cea care a dat celor cu putere instrumente pentru manipularea societatii, chiar si daca ne uitam doar la evolutia de succes din ultimul timp in zonele: Trump, Brexit, PSD. 

Acestea nu au fost evenimente firesti intr’o evolutie organica, ci sociologi si’au bagat coada.

Insa evident, avem probleme si cu aceasta speranta. Pentru ca sociologii sunt cu simbrie la decidenti, si chiar daca nu ar fi, programele lor necesita efort financiar considerabil.

Iar parca pentru a pune capac acestei sperante azi la o lansare de carte a unui sociolog am pus trei intrebari cu trei raspunsuri jalnice. Iar ce ne intereseaza pe noi suna asa: (intrebare) exista sansa unei insanatosiri naturale – organice a scarii de valori din mentalitatea societatii noastre (romanesti), fara interventia unor programe sociologice de corectie a acesteia? (raspuns parafrazat) nu mai este vremea, nu mai suntem in punctul in care sa mai facem astfel de programe. Am insistat ulterior, in mini-discutie in particular. Sociologul nostru clar nu adera la principiul moral ca intelectualul este dator sa impinga societatea spre bine. El se vedea pe sine doar ca simplu constatator, numarator statistic, si cel mult convertor al cifrelor colectate in cuvinte. Mai mult, sociologul nostru era convins ca nu, n’ai ce’i face, astfel de programe sunt imposibil de conceput. Imi este complet necunoscut de ce sunt imposibil de conceput. Mai mult ca sigur diferenta de cunoastere a materiei dintre noi sta la baza acestei necunoasteri a imposibilitatii. Si imi aduc aminte de o vorba auzita des la tatal meu: “multi au facut lucruri pentru ca nu stiau ca nu se pot face”. Si stiu ca uneori cunoscand foarte mult ajungi in pozitia de a nu mai vedea padurea din cauza copacilor.

Dar pana una-alta cartea stiintei a lui Liiceanu nu are sanse de izbanda, iar cartea mea a sociologiei nu e mai breaza.

Singura directie (b) cu o licarire la capat de tunel tine de daca(!) decidentii ajung prin stiinta la capacitatea de a'si ridica nivelul de inteligenta, apoi de daca(!) nivelul de inteligenta le va mari si nivelul moral, daca(!) se petrece suficient de repede, daca(!) o fac fara sa foloseasca cobai (caz in care vor observa din timp si efectul nedorit al modificarii nivelului moral). 
Cam multi daca pentru a putea afirma ca ne bazam pe stiinta pentru a opri picajul in care se afla societatea si sistemul ecologic al planetei.

Deci, game over mon cher? Au revoire?
.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

spui, semnezi.