Jurnal
de concediu
- - Pentru
ca altceva in afara jurnalului in acest (scurt) concediu se pare ca nu se poate face -
Prima
zi.
Vom
pleca. La ceva ce se anunta cel mai fenomenalische festival de muzichie din
aceasta zona a lumii. Electric Castle. Asa ca bagaje. Si din nou remarc ca
obisnuinta de a lua carti pentru citit in concediu nu’si mai are locul in noua
mea viata. Mult mai sociala. Pentru mine – deseori – obositor de sociala.
Pe
drum observ ca am uitat esarfa pentru gat, drept care din cand in cand mai simt
in locul expus cate o lovitura – din acelea care iti lasa pe parbriz la masina pete mai
mici sau mai mari.
La un moment dat simt o impunsatura in antebratul drept. Mai mult ca sigur o zburatacitoare dotata cu ac a intrat p'acolo si a fost nemultumita de situatie.
Am
omis sa ma gandesc ca o a doua casca putea fi utila la destinatie, pentru
plimbari scurte.
Iar
cealalta pereche de manusi ar fi fost tare bune (frig, ploaie).
Intr’un
refugiu – oprire pentru dezmorteala si pentru vezica – se confirma din nou ca
cu motorul agati mai mult barbati decat femei. Vine un tirist la mine si
schimbam cateva replici referitoare la mobra mea.
Mai
e putin pana in Cluj. Sunt pe motor, dupa vreo 450 de km de mers, deja la al
treilea – ba cred ca al patrulea dus pe care il primesc am devenit imun. In linie
dreapta mai cresc pana la 70-80 la ora, in curbe scad la 50, fiecare curba e un
rush de adrenalina, cauciucurile astea nu au un istoric care sa inspire
incredere la capitolul aderenta. Frigul a reusit sa treaca prin echipament.
Incep sa cobor dealul Feleacului in udeala maxima, in frig adica cu viziera
aburita. Iar daca reusesc sa vad ceva prin viziera aburita pe interior, am apoi
de a face cu picaturile de apa de pe exterior, iar unde trec si de abur si de
picaturi am marea sansa sa gasesc musculite (bondaroi) intinse (intinsi),
odihninu’se…
De
pe la km 400 am trecut de discomfort. Simt ca as putea ramane cocotat in sa la
nesfarsit de’acum.
Am
ajuns cu o singura emotie reala – un opel rosu intrase in depasire pe
contrasens in fata mea la vreo 50-100 de metrii la un moment dat…
Ziua
2
Cerul
ramane inchis, din cand in cand mai si improasca cu stropi mici. Dar pen’ca
sunt in the Cluj caut niste magazine moto – pe net. Fantastic, gasesc o lista
extrem de lunga. Notez vreo 5-6 adrese si pornim cu masina prin oras. Prima
adresa… neah, magazinul era doar de biciclete. Partea de moto lipsea din
peisaj. Al doilea magazin… era de auto, partea cautata de mine lipsea… al
treilea magazin… la fel. Excelent! Ma invart cu masina intr’un oras (mult prea urat in comparatie cu imaginea de care are parte) cu strazi
inguste, superaglomerate, in care proprietarii de magazine pun la misto si
tagul „motociclete” ca doar d’aia am aflat de SEO, nu? SEO ne ajuta sa mintim,
nu sa devenim mai usor de gasit de catre clienti!
Apoi
gasesc faimosul MyMoto. Pozele de pe net anuntau un rai pentru un motociclist
pus pe cumparaturi. In realitate ma intrebam daca n’am ajuns prea tarziu – avea
aerul ca tocmai s’a desfiintat de vreo cateva zile. Pe stoc, nimic din ceea ce
as fi vrut. Totul pe comanda. Multumesc, nu! Pe comanda pot cumpara direct din
Germania, mai ieftin. Vreau sa pipai produsul sa’l vad real, sa’i simt
calitatea. Si eventual sa vad daca se potriveste cu ceea ce am.
Apoi
ajung la Motorland. Nici aici nu gasesc lucrurile de capatai: un pinlock, o
viziera colorata. Doar pe comanda. Iau in extremis o plasa elastica. Si mai pun
intrebari despre alte produse – raspunsurile evita subiectul intrebat si se
axeaza pe reclama. Fuck. Off. Vad o pereche de genti / coburi din piele –
ridicol de mici.
Plec de acolo… masina scoate un zgomot bizar
si frana de mana isi da sfarsitul. Merg infranat… Mi’amintesc ca am vazut la
intrarea in oras o reprezentanta Peugeot Eurial. La Peugeot Eurial… ca la
Peugeot Eurial. Adica servicii EXECRABILE. Dincolo de dispretul amestecat cu
aerul de superioritate al omului de vanzari, gasesc nesimtirea lui nemascata in discutia
telefonica cu cineva de la atelier, unde replicile erau de forma: „Nu’i asa ca
sunteti ocupati?”, „Nu’i asa ca nu puteti acum?”, „Nu’i asa ca trebuie sa lase
masina aici?”. Adica: tu esti departe de casa, ai o masina Peugeot care nu mai
este deplasabila, problema e ridicol de mica – trebuie doar sa deblocheze frana
de pe o roata, iar reprezentanta Peugeot Eurial care in reclama au asistenta
24/24 iti spun ca ei inchid la 16:30 (mai era o ora intreaga pana atunci dar
cine are chef de munca cu o ora inainte de inchidere?) si esti trimis la
plimbare. Iar dupa insistente ti se raspunde… ca maine… o sa vada… si nu’ti pot
da o estimare de pret. Doar despre banii pentru estimare ti se poate spune ceva
– dupa alte serioase insistente.
Masina
de schimb pe perioada reparatiei? Nici nu a fost amintita, desi pe site’ul lor
anuntul e in prima pagina!
La
Cluj se vede ca minciuna e la loc de cinste! De la micii intreprinzatori,
posesori de magazinase diverse, la Peugeot Eurial.
Concediu.
Printre altele, la Cluj parcarea pe trotuar
este sport national! Daca va plangeti de Bucuresti, petreceti va rog cateva
zile acolo. Veti observa ca soferii de Cluj au un asemenea sentiment de
proprietate asupra trotuarului incat nu te lasa ca pieton sa treci inainte de a
se sui pe trotuar in locul ochit de ei. Tu ca pieton trebuie sa te feresti de
ei. Pe trotuar.
Concediu.
Mergem
mancam. La Agapia ne duce cineva de’al locului. Regim de cantina cu preturi la limita
decentei, relativ proasta.
Concediu.
Fiindca
nu mai avem masina, trebuie sa gasim metoda alternativa de transport catre fenomenala
destinatie - Electric Castle. Surpriza, transportul costa 7x2 = 14 lei. Iar
biletele sunt dedicate, pe culori: numai dus sau numai intors. Nu ti se permite
nici un fel de mobilitate in deciziile de transport. Desi ai platit bilet
pentru ditamai festivalul, iar in Bucuresti pentru fenomene similare
transportul este gratuit.
Concediu.
Si
stai la coada pentru autobuzul overpriced. Si stai… si stai. Si… ploua! Si te
gandesti ca te vei duce intr’un camp plouat si cu trafic intens: adica probabil
vreo 10 cm de noroi.
Iar
masini nu vin. Si auzi un zvon: ca este un accident pe drum si nu se mai pot
intoarce autobuzele.
Ceea
ce’ti pare chiar in zona asteptarilor: apai faci un festival cu cateva sute de
mii de oameni (deci trafic ca la balamuc) intr’o zona d’aia… mai la tara… unde
localnicii nu prea le au cu traficul intens (sau corect – pentru ca daca va
plangeti de traficul din Bucuresti, va rog sa mergeti oriunde in tara, sa
vedeti acolo si mai si…). Deci se intalnesc pe asfalt o multime de nauci veniti
cu o mana de localnici neobisnuiti cu asa ceva.
Concediu.
Un
calcul simplu. Ne’am cam urca in al 5’lea sau al 6’lea autobuz. De vreo 20 de
minute nu a venit nici unul. Am ajunge intr’un namol de mari proportii. Si continua
sa ploua. Renuntam la prima zi de festival, ne intoarcem la gazda. Bine ca n’am
stat la cort.
Aceasta
a fost a doua zi de concediu. M’as sui pe motor sa ma intorc acasa… dar ploua. Printre
altele. La meteo spune ca va ploua si in zilele urmatoare. Cei care au insistat
sa se duca la concert au mai relatat urmatoarele: coada la care am stat a
capatat proportii gargantua(licesti); noroiul era a lot, din trei parcari doar
una era functionala (din cauza ploii) – si mai exact cea mai departata de locul
cu pricina – adica aceea care te forta sa mergi prin ploaie si namol… a lot. Iar
ProTV minte spunand ceva despre un concert incendiar.
Concediu.
Postări
