Cluj - orasul dezamagirii constante

Jurnal de concediu

 - -  Pentru ca altceva in afara jurnalului in acest (scurt) concediu se pare ca nu se poate face -

Prima zi.

Vom pleca. La ceva ce se anunta cel mai fenomenalische festival de muzichie din aceasta zona a lumii. Electric Castle. Asa ca bagaje. Si din nou remarc ca obisnuinta de a lua carti pentru citit in concediu nu’si mai are locul in noua mea viata. Mult mai sociala. Pentru mine – deseori – obositor de sociala.

Pe drum observ ca am uitat esarfa pentru gat, drept care din cand in cand mai simt in locul expus cate o lovitura – din acelea care iti lasa pe parbriz la masina pete mai mici sau mai mari.

La un moment dat simt o impunsatura in antebratul drept. Mai mult ca sigur o zburatacitoare dotata cu ac a intrat p'acolo si a fost nemultumita de situatie. 

Am omis sa ma gandesc ca o a doua casca putea fi utila la destinatie, pentru plimbari scurte.

Iar cealalta pereche de manusi ar fi fost tare bune (frig, ploaie).

Intr’un refugiu – oprire pentru dezmorteala si pentru vezica – se confirma din nou ca cu motorul agati mai mult barbati decat femei. Vine un tirist la mine si schimbam cateva replici referitoare la mobra mea.   

Mai e putin pana in Cluj. Sunt pe motor, dupa vreo 450 de km de mers, deja la al treilea – ba cred ca al patrulea dus pe care il primesc am devenit imun. In linie dreapta mai cresc pana la 70-80 la ora, in curbe scad la 50, fiecare curba e un rush de adrenalina, cauciucurile astea nu au un istoric care sa inspire incredere la capitolul aderenta. Frigul a reusit sa treaca prin echipament. Incep sa cobor dealul Feleacului in udeala maxima, in frig adica cu viziera aburita. Iar daca reusesc sa vad ceva prin viziera aburita pe interior, am apoi de a face cu picaturile de apa de pe exterior, iar unde trec si de abur si de picaturi am marea sansa sa gasesc musculite (bondaroi) intinse (intinsi), odihninu’se…

De pe la km 400 am trecut de discomfort. Simt ca as putea ramane cocotat in sa la nesfarsit de’acum.

Am ajuns cu o singura emotie reala – un opel rosu intrase in depasire pe contrasens in fata mea la vreo 50-100 de metrii la un moment dat…

Ziua 2

Cerul ramane inchis, din cand in cand mai si improasca cu stropi mici. Dar pen’ca sunt in the Cluj caut niste magazine moto – pe net. Fantastic, gasesc o lista extrem de lunga. Notez vreo 5-6 adrese si pornim cu masina prin oras. Prima adresa… neah, magazinul era doar de biciclete. Partea de moto lipsea din peisaj. Al doilea magazin… era de auto, partea cautata de mine lipsea… al treilea magazin… la fel. Excelent! Ma invart cu masina intr’un oras (mult prea urat in comparatie cu imaginea de care are parte) cu strazi inguste, superaglomerate, in care proprietarii de magazine pun la misto si tagul „motociclete” ca doar d’aia am aflat de SEO, nu? SEO ne ajuta sa mintim, nu sa devenim mai usor de gasit de catre clienti!

Apoi gasesc faimosul MyMoto. Pozele de pe net anuntau un rai pentru un motociclist pus pe cumparaturi. In realitate ma intrebam daca n’am ajuns prea tarziu – avea aerul ca tocmai s’a desfiintat de vreo cateva zile. Pe stoc, nimic din ceea ce as fi vrut. Totul pe comanda. Multumesc, nu! Pe comanda pot cumpara direct din Germania, mai ieftin. Vreau sa pipai produsul sa’l vad real, sa’i simt calitatea. Si eventual sa vad daca se potriveste cu ceea ce am.

Apoi ajung la Motorland. Nici aici nu gasesc lucrurile de capatai: un pinlock, o viziera colorata. Doar pe comanda. Iau in extremis o plasa elastica. Si mai pun intrebari despre alte produse – raspunsurile evita subiectul intrebat si se axeaza pe reclama. Fuck. Off. Vad o pereche de genti / coburi din piele – ridicol de mici. 

Plec de acolo… masina scoate un zgomot bizar si frana de mana isi da sfarsitul. Merg infranat… Mi’amintesc ca am vazut la intrarea in oras o reprezentanta Peugeot Eurial. La Peugeot Eurial… ca la Peugeot Eurial. Adica servicii EXECRABILE. Dincolo de dispretul amestecat cu aerul de superioritate al omului de vanzari, gasesc nesimtirea lui nemascata in discutia telefonica cu cineva de la atelier, unde replicile erau de forma: „Nu’i asa ca sunteti ocupati?”, „Nu’i asa ca nu puteti acum?”, „Nu’i asa ca trebuie sa lase masina aici?”. Adica: tu esti departe de casa, ai o masina Peugeot care nu mai este deplasabila, problema e ridicol de mica – trebuie doar sa deblocheze frana de pe o roata, iar reprezentanta Peugeot Eurial care in reclama au asistenta 24/24 iti spun ca ei inchid la 16:30 (mai era o ora intreaga pana atunci dar cine are chef de munca cu o ora inainte de inchidere?) si esti trimis la plimbare. Iar dupa insistente ti se raspunde… ca maine… o sa vada… si nu’ti pot da o estimare de pret. Doar despre banii pentru estimare ti se poate spune ceva – dupa alte serioase insistente.

Masina de schimb pe perioada reparatiei? Nici nu a fost amintita, desi pe site’ul lor anuntul e in prima pagina!

La Cluj se vede ca minciuna e la loc de cinste! De la micii intreprinzatori, posesori de magazinase diverse, la Peugeot Eurial.

Concediu.

Printre altele, la Cluj parcarea pe trotuar este sport national! Daca va plangeti de Bucuresti, petreceti va rog cateva zile acolo. Veti observa ca soferii de Cluj au un asemenea sentiment de proprietate asupra trotuarului incat nu te lasa ca pieton sa treci inainte de a se sui pe trotuar in locul ochit de ei. Tu ca pieton trebuie sa te feresti de ei. Pe trotuar.

Concediu.

Mergem mancam. La Agapia ne duce cineva de’al locului. Regim de cantina cu preturi la limita decentei, relativ proasta.

Concediu.

Fiindca nu mai avem masina, trebuie sa gasim metoda alternativa de transport catre fenomenala destinatie - Electric Castle. Surpriza, transportul costa 7x2 = 14 lei. Iar biletele sunt dedicate, pe culori: numai dus sau numai intors. Nu ti se permite nici un fel de mobilitate in deciziile de transport. Desi ai platit bilet pentru ditamai festivalul, iar in Bucuresti pentru fenomene similare transportul este gratuit.

Concediu.

Si stai la coada pentru autobuzul overpriced. Si stai… si stai. Si… ploua! Si te gandesti ca te vei duce intr’un camp plouat si cu trafic intens: adica probabil vreo 10 cm de noroi.

Iar masini nu vin. Si auzi un zvon: ca este un accident pe drum si nu se mai pot intoarce autobuzele.

Ceea ce’ti pare chiar in zona asteptarilor: apai faci un festival cu cateva sute de mii de oameni (deci trafic ca la balamuc) intr’o zona d’aia… mai la tara… unde localnicii nu prea le au cu traficul intens (sau corect – pentru ca daca va plangeti de traficul din Bucuresti, va rog sa mergeti oriunde in tara, sa vedeti acolo si mai si…). Deci se intalnesc pe asfalt o multime de nauci veniti cu o mana de localnici neobisnuiti cu asa ceva.

Concediu.

Un calcul simplu. Ne’am cam urca in al 5’lea sau al 6’lea autobuz. De vreo 20 de minute nu a venit nici unul. Am ajunge intr’un namol de mari proportii. Si continua sa ploua. Renuntam la prima zi de festival, ne intoarcem la gazda. Bine ca n’am stat la cort.

Aceasta a fost a doua zi de concediu. M’as sui pe motor sa ma intorc acasa… dar ploua. Printre altele. La meteo spune ca va ploua si in zilele urmatoare. Cei care au insistat sa se duca la concert au mai relatat urmatoarele: coada la care am stat a capatat proportii gargantua(licesti); noroiul era a lot, din trei parcari doar una era functionala (din cauza ploii) – si mai exact cea mai departata de locul cu pricina – adica aceea care te forta sa mergi prin ploaie si namol… a lot. Iar ProTV minte spunand ceva despre un concert incendiar.

Concediu.